Gadget-uri pentru copii. 4 jucării inteligente
Copilul stă prea mult timp în fața ecranelor? Este o problemă cu care se confruntă majoritatea părinților. Mai îngrijorător este faptul că cei mici ajung să se uite la televizor, să folosească laptopul, tableta sau smartphone-ul de la vârste din ce în ce mai fragede, iar repercusiunile pot fi dintre cele mai grave. Printre acestea se numără și autismul virtual, dacă ne referim la copiii foarte mici. Expunerea prelungită la ecrane se manifestă în cazul lor ca un adevărat drog. Pe de altă parte, nici nu poți să le interzici tehnologia. Ce e de făcut? Transformă această experiență într-una benefică!
Nu poți să-i interzici celui mic să se uite la desene animate sau să asculte pe youtube cântecele pe care le învață la grădiniță. Nu poți să-l crești ca într-un glob de sticlă unde nu există internet, jocuri, muzică sau rețele sociale. Însă, poți face în așa fel încât copilul să fie ferit de riscul dependenței de ecrane dar și de pericolele care îl pândesc în online.
Iată ce gadgeturi ai putea să-i cumperi în așa fel încât din joacă să învețe lucruri folositoare!
Laptop interactiv pentru copii
Dacă ai un copil de trei sau patru ani, ai putea să-i faci o surpriză să să-i cumperi un laptop interactiv, Aceste gadgeturi sunt excelente căci sunt educative. Cel mic poate învăța cântecele, poezii, poate învăța alfabetul, să numere, să socotească sau chiar să memoreze diferite cuvinte într-o limbă străină. Caută un laptop de jucărie care-l imită cât mai fidel pe cel real, care are display, mouse, tastatură și funcționează cu baterii. Noi am găsit pe emag modelul perfect pentru Luca: o jucărie atractivă, numai bună de butonat! Se numește „Primul meu laptop” și are nu mai puțin de 65 de funcții: jocuri de cuvinte, jocuri de litere, de numere, activități de matematică, activități muzicale, activități de memorare, jocuri de logică etc. Laptopul funcționează în limba engleză și franceză. În acest fel, am reușit să-i deturnez atenția celui mic de la adevăratele monitoare pc, extrem de periculoase la o vârstă atât de fragedă.

Aparat foto de jucărie
Am căutat și am găsit un astfel de gadget pentru Luca, iar copilul a fost foarte încântat. De fapt aș putea spune că este chiar jucăria lui preferată și o cară cu el peste tot. Am făcut această alegere deoarece copilului îi plăcea foarte mult să facă poze cu telefonul. Și, cum nu am fost de acord să-i las pe mână smartphone-ul, am încercat să-i cumpăr un gadget doar pentru el. Aparatul este super performant, aproape la fel ca unul adevărat: fotografiază, filmează, ai posibilitatea să-ți faci selfie-uri, stochează imaginile într-o arhivă și cu ajutorul unui cablu de date acestea pot fi descărcate în computer. Dispozitivul se numește Kiddi Cam și suntem foarte încântați de achiziție.
Tableta educativă pentru copii
Pe piață există o mulțime de oferte tablete însă toate aceste gadgeturi sunt destinate adulților. Prin urmare, nu au ce căuta în mâna unui copil și mai ales al unui copil mic. În schimb, acesta s-ar putea distra cu o tabletă interactivă. În magazinele cu jucării vei găsi modele diferite și pentru toate buzunarele. Important este să cumperi ceva adecvat vârstei copilului tău. Căci, aceste dispozitive sunt destinate anumitor grupe de vârstă. Evident, cu cele mai simple se vor juca cei mici și foarte mici, iar cele mai sofisticate vor fi perfecte pentru copiii cu vârste peste 5 ani. La Noriel, de exemplu, am găsit o tabletă Lexibook, cu sistem de operare Android și o interfață extrem de prietenoasă. Produsul vine la pachet cu multe aplicații prestabilite, este dotat cu control parental și foarte interesant cu o funcție de gestionare a timpului petrecut în fața tabletei. Părintele poate seta o limită de timp în care copilul să folosească dispozitivul.
Walkie talkie pentru copii
Un alt gadget potrivit pentru copiii de toate vârstele este celebrul walkie talkie. Se mai numesc și stații radio de emisie-recepție. Modelele sunt de la cele mai simple până la cele mai sofisticate: sunt dotate cu efecte sonore realiste, ating o rază de acțiune la până în 100 de metri sau chiar mai mult și au sistem de control al volumului pentru protecția auzului. Aceste dispozitive îl vor ajuta pe cel mic să comunice cu prietenii săi sau să comunice cu echipa sa în timpul unui joc în aer liber. Aceste stații radio pot înlocui telefonul mobil.
Sursa foto: Arhivă personală