Cum te îmbraci în această toamnă: opt haine, zece accesorii, 17 ținute...

Cum te îmbraci în această toamnă: opt haine, zece accesorii, 17 ținute fabuloase

0 728

În fiecare dimineață, aceeași dilemă: dulapul tău geme de haine și accesorii dar, în același timp, nu ai cu ce să te îmbraci. Nici o bluză nu se potrivește cu fustele pe care le ai, nici un pulover nu poate fi asortat la pantaloni, accesoriile nu pot fi combinate între ele. Dacă îți sună cunoscut, îți spunem noi unde greșești. Garderoba ta nu trebuie să conțină foarte multe produse vestimentare, ci doar câteva haine esențiale care pot forma lejer mai multe ținute.

femeie garderobaCe este garderoba capsulă?

Cunoști termenul de garderobă capsulă? Este acea garderobă care îți va oferi în fiecare zi o ținută nouă, chiar dacă folosești cam aceleași produse vestimentare și aceleași accesorii. Nici nu știi cât de simplu este să porți o singură pereche de pantaloni și să obții zilnic un outfit diferit, de la casual, la chic, glam sau office. Însă, va trebui să renunți la shoppingul haotic, din impuls și să cumperi înțelept. Astfel, când simți nevoia să arunci cu banii în stânga și-n dreapta întreabă-te dacă vei avea cu ce să combini sau să asortezi produsul pe care ți-l dorești cu atâta ardoare. Pentru că degeaba îți cumperi fusta din voal pe care ai văzut-o în vitrină dacă nu ai o bluză pe măsură sau pantofii potriviți. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să te orientezi, să-ți faci o idee despre ce anume trebuie să-ți cumperi și cum să alegi hainele ca să nu-ți pară rău mai târziu.

  •  Toate produsele vestimentare din garderobă trebuie să se asorteze și să se combine perfect între ele. De exemplu, fusta trebuie să poată fi combinată cu toate bluzele și puloverele, pantalonii la fel, rochia trebuie să se potrivească cu accesoriile și încălțămintea.
  • Alege haine care te avantajează, îți ascund micile imperfecțiuni și îți scot în evidență punctele forte ale siluetei.
  • Este foarte simplu să-ți reîmprospătezi garderoba-capsulă. Nu trebuie decât să cumperi una, două piese vestimentare sau câteva mici accesorii în tendințele actuale. Nu ești nevoită să apelezi la schimbări totale, radicale. O fustă, o rochie, niște pantaloni, precum cei de aici, o pălărie în trenduri îți vor transforma ținuta într-una fresh. Orientează-te către produse must have ale sezonului.
  • În garderoba capsulă trebuie să existe produse de calitate, deoarece nu se vor deteriora cu una, cu doua și așa vei reuși să le păstrezi ca noi pentru foarte multă vreme. Evită firmele și brandurile no name și chinezăriile ieftine.

femeie haine magazin

  • Garderoba-capsulă trebuie să conțină haine în maximum trei, patru culori care se se asorteze între ele sau să se combine într-un mod plăcut. Optează pentru alb, negru, culori neutre reci sau calde, dar și o nuanță luminoasă, vie, care să confere ținutei un aer vesel sau optimist. Acesta poate fi culoarea în jurul căreia gravitează toate celelalte.
  • Când mergi la cumpărături, achiziționează mai întâi rochiile, apoi fustele, pantalonii sau jeansii, apoi bluzele și topurile, puloverele, încălțămintea, iar la sfârșit accesoriile. Hainele groase precum pardesiul, geaca, paltonul etc se cumpără ultimele.
  • Piesele vestimentare forte ale garderobei capsulă sunt cele clasice, care se potrivesc oricărui sezon și nu se demodează. Ele rămân în tendințe ani la rând. De exemplu, pantofii negri cu toc, jeansii drepți, tricourile uni, bluzele top, pardesiele într-o singură culoare, fusta creion, rochiile simple și cămășile clasice. Ca să-ți faci o idee, pe acest site am găsit câteva modele cu mânecă lungă dar și scurtă, în culori ce se pretează unei ținute casual, dar și office.

Ca să-ți dai seama exact cum să-ți alcătuiești propria garderobă capsulă, îți vom da un exemplu care să te ajute să faci alegerea cea mai bună atunci când te afli în magazin. În acest fel, vei ști care sunt hainele pe care să le alegi și în jurul cărora vor „gravita” ținutele tale. Am ales 8 piese vestiementare: un pardesiu, un pulover, o jachetă cu umeri căzuți, o rochie, o pereche de jeansi, o bluză top, o fustă și o cămașă. De asemenea, am ales și 10 accesorii: pantofi sport, pantofi cu toc, 2 genți, un rucsac, o curea, o eșarfă lungă și groasă de toamnă, o pereche de ghete scurte până la gleznă, o pălărie și o pereche de ochelari de soare. Iată mai jos cum le-am combinat!

 

 capsula 1 BUN

CAPSULA 2 BUN

CAPSULA 3 BUN

CAPSULA 4 BUN

CAPSULA BUN 5

CAPSULA 6 BUN

CAPSULA 7 BUN

CAPSULA 8 BUN

CAPSULA 9 BUN

CAPSULA 10 BUN

CAPSULA 11 BUN

CAPSULA 12 BUN

CAPSULA BUN 13

CAPSULA BUN 14

CAPSULA 15 BUN

CAPSULA 16 BUN

CAPSULA BUN 17

COMENTARII

Lasă un răspuns