Iata cum alegi tabara în care sa-ti trimiti copilul în aceasta vara

Iata cum alegi tabara în care sa-ti trimiti copilul în aceasta vara

0 935

Odată cu terminarea şcolii vine vremea să ne gândim ce facem cu micuţii în perioada vacanţei. Îi luăm cu noi în concediu, îi trimitem la bunici sau într-o tabară? Important e să le găsim activităţi care să-i stimuleze, să fie educative şi să le dezvolte imaginaţia. Mimi îţi dă  câteva sfaturi pentru a le oferi copiilor o vacanţă de vis. Ascult-o pe Mimi! 

 

Taberele trebuie să-i îndrume pe copii spre descoperirea naturii, în timp ce aceştia învaţă şi se distrează în siguranţă. Desfăşurarea taberelor într-un mediu adecvat asigură experienţe care pot duce la dezvoltarea cunoştinţelor şi încrederii în sine.

Cum alegem o tabără?

– primul criteriu de care părinţii trebuie să ţină seama atunci când aleg o tabără pentru copiii lor este ca grupele de vârstă ale participanţilor să fie stabilite astfel încât să fie în aproximativ aceeaşi etapă a dezvoltării lor, să aibă cunoştinţe şi preocupări asemănătoare;
– personalitatea copilului e un alt criteriu important. În funcţie de înclinaţiile micuţului se alege o tabără de fotografie sau de descoperire a naturii.
Puteţi alege dintr-o paletă largă de activităţi – drumeţie, speologie, escaladă, biciclete, orientare turistică, pictură etc.

Tema taberei e esenţa programului educativ al celor 7 zile, în jurul căreia se construiesc proiectele de animaţie pentru activităţile propuse copiiilor. Astfel, spre exemplu, dacă tema taberei este „Fotografia în natură”, participanţii vor fi iniţiaţi în tainele fotografiei pe parcursul activităţilor desfăşurate. Părinţii ar trebui să se consulte cu copiii pentru a alege tabăra potrivită, dar şi cu organizatorii, pentru cea mai bună recomandare.

Sfaturi de urmat:

Pentru a fi convinşi că micuţii sunt în siguranţă, trebuie să fiţi atenţi la câteva aspecte.
– Ar fi bine să vă faceţi timp şi să însoţiţi copilul până în tabără, pentru a vedea care sunt condiţiile
– Verificaţi dacă tabăra are toate autorizaţiile
– Împreună cu profesorul coordonator, mergeţi să vedeţi cum arată sala de mese, care sunt condiţiile în care vor fi serviţi copiii, uitaţi-vă cum arată vesela, întrebaţi dacă există vitrine frigorifice pentru păstrarea alimentelor etc.

 

Ce să nu îi lipsească din bagaj:
Periuţa de dinţi
Pălăria de soare
Pantofii potriviţi

 

 

COMENTARII

Lasă un răspuns