Johnny Depp, imaginea unui nou parfum al casei Dior

Johnny Depp, imaginea unui nou parfum al casei Dior

deep dior

Pentru noua campanie, chipeşul actor în vârstă de 51 de ani pare să promoveze celebrul său personaj Jack Sparrow, din franciza de succes “Piraţii din Caraibe”, Depp având ochii machiaţi cu creion dermatograf negru şi purtând cercei şi un colier neobişnuit din aur, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

“Casa Dior este pe punctul de a dezvălui un nou teritoriu pentru bărbaţi, cu Johnny Depp în rol de ambasador-simbol”, anunţă casa Dior, care mai informează că acest nou parfum – al cărui nume nu a fost făcut public – va fi lansat pe 2 septembrie.

Aceasta este pentru prima dată când Johnny Depp este imaginea unui parfum.

Printre vedetele care au făcut reclamă la parfumurile Dior în ultimii ani se numără Robert Pattinson şi Jude Law. Pattinson, celebru pentru rolul din franciza “Amurg/ Twilight”, este în prezent imaginea parfumului Homme al casei Dior.

Johnny Depp s-a confruntat cu câteva probleme legale în ultima vreme. Astfel, el riscă să primească o condamnare de 10 ani de închisoare pentru introducerea ilegală în Australia, fără respectarea regimului de carantină al acestei ţări, a celor doi câini de companie ai săi, Pistol şi Boo.

Starul hollywoodian va primi cel mai probabil o amendă uriaşă pentru faptul că a încălcat legile australiene, potrivit cărora orice animal care intră pe teritoriul australian trebuie să rămână în carantină pentru cel puţin 10 zile. “Nu putem face o excepţie pentru Johnny Depp. Există motive întemeiate pentru care avem aceste reguli stricte”, a spus ministrul Agriculturii din Australia, Barnaby Joyce, care duce de doi ani o campanie acerbă de promovare a principiului potrivit căruia normele şi regulamentele sanitare se aplică tuturor cetăţenilor, indiferent dacă aceştia sunt vedete de la Hollywood.

Johnny Depp se află în Australia unde filmează pentru lungmetrajul “Piraţii din Caraibe 5/ Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales”.

El revine astfel pe marile ecrane în rolul căpitanului Jack Sparrow, alături de Geoffrey Rush, care interpretează rolul lui Barbossa. Rolul principal feminin va fi interpretat de actriţa Kaya Scodelario. Pe de altă parte, personajul negativ din noua peliculă va fi interpretat de spaniolul Javier Bardem, iar australianul Brenton Thwaites, care a apărut recent în “Maleficent”, va figura şi el printre noii actori din distribuţie.

“Pirates Of The Caribbean: Dead Men Tell No Tales” este regizat de Joachim Ronning şi Espen Sandberg, iar premiera este programată pentru iulie 2017.

Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari actori din generaţia sa, alături de George Clooney şi Brad Pitt. Artist versatil şi extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simţit în largul lui atât în producţiile hollywoodiene – mai ales în franciza “Piraţii din Caraibe”, “Chocolat”, “Donnie Brasco” -, cât şi în producţii independente, precum “Jurnalul unui iubitor de rom”, dar şi în colaborările sale cinematografice cu regizorul american Tim Burton – “Edward Mâini-de-foarfece”, “Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow”, “Mireasa moartă/ Corpse Bride”, “Alice în Ţara Minunilor” şi “Umbre întunecate/ Dark Shadows”.

 

COMENTARII

Lasă un răspuns