Lucruri uimitoare despre pisici care te vor fascina
Pisicile sunt considerate animale speciale, în anumite culturi chiar animale magice. Și există multe lucruri uimitoare despre pisici pe care orice iubitor de feline și-ar dori să le cunoască. Unele inedite, altele bizare…
Cine are o pisică știe că felina este una dintre cele mai misterioase animale de companie. Loiale, iubitoare, independente și mândre, cu o inteligență aparte, pisicile guvernează viața stăpânilor și le influențează câteodată într-un mod absolut incredibil întreaga existență. Iată câteva curiozități despre pisici pe care probabil nu le știai.
Lucruri uimitoare despre pisici
Pisica a existat încă de acum 9.500 de ani. Inițial, se credea că egiptenii au domesticit pisica. Însă, în anul 2004, arheologii francezi au descoperit fosile de pisică vechi de 9.500 de ani, în Cipru. Prin urmare…pisicile domestice nu au apărut în Egipt, ci chiar în Europa.
Pisicile își petrec mai bine de 70% din viață dormind. Dacă este să calculăm orele dintr-o zi, acestea ar fi în jur de 16, 17 ore. Ziua dorm, însă noaptea pornesc la vânătoare.
O pisică a fost primarul unui oraș din Alaska timp de 20 de ani! Animalul, de culoare portocalie, pe numele său Stubbs, a fost recunoscut ca edil al localității Talkeetna. Deși nu a avut nici o putere legislativă, pisica a fost foarte iubită atât de localnici, cât și de turiști.
Cea mai bogată pisică din lume deține o avere estimată la aproape 7 milioane de lire sterline. Pe nume Blakie, aceasta a devenit cea mai bogată pisică din lume după ce a moștenit averea de la stăpâna sa. Femeia, care și-a renegat familia, a lăsat felinei prin testament toți banii. Cazul a intrat chiar în Cartea Recordurilor.
Se știe că, de-a lungul timpului, în spațiu au fost trimise maimuțe și câini. Puțini știu însă că la 18 octombrie 1965 o felină pe nume Felicette a fost și ea trimisă în spațiu.
Potrivit Enciclopediei Istoriei Antice, Herodot scria în anul 440 înainte de Hristos că egiptenii cărora le murea pisica își rădeau sprâncenele. Vorbim despre membrii întregii familii și doar în timpul perioadei de doliu.
Cea mai bătrână pisică din lume a murit la vârsta de 38 de ani și trei zile. Creme Puff s-a născut pe 3 august 1967 și a trăit până la 6 august 2005.
Alte lucruri uimitoare despre pisici: cel mai zgomotos tors al unei pisici a înregistrat 67 de decibeli. Vorbim despre un record. Ca o comparație, cele mai multe dintre pisici scot zgomote în jurul a 25 de decibeli.
Isaac Newton a inventat ușa pisicii. Se pare că omul de știință, faimos pentru descoperirea gravitației, a mai făcut o descoperire monumentală. Se spune că în timp ce lucra în biroul său de la Universitatea din Cambridge, isaac newton era mai mereu deranjat de pisicile sale care doreau să intre în cameră și zgâriau la ușă. Atunci a adus un tâmplar pe care l-a rugat să facă două uși: una pentru pisicile adulte și alta mai mică pentru pui. Se pare că acestea pot fi văzute și astăzi la Universitate.
În urma unui studiu oamenii de știință au descoperit că pisica are același material genetic cu tigrul. Acesta este și motivul pentru care cele două animale au un comportament similar.
O pisică a reușit să execute 24 de trucuri în doar un singur minut! Didga, pe numele ei, a reușit, printre altele, să se rostogolească, să sară și să meargă chiar pe un skateboard. Dacă încă mai crezi că pisicile nu pot fi dresate, ar trebui să știi că te înșeli. Este mult mai dificil, dar nu imposibil. Totul ține de temperamentul felinei și de metoda instructorului. Ca să dresezi o pisică și s-o faci să-ți asculte comenzile trebuie să-i cunoști comportamentul în cele mai fine detalii și s-o faci să aibă o încredere oarbă în tine.
Pisica are în fiecare ureche câte 32 de mușchi. Acest lucru le permite să-și rotească urechile la 180 de grade și să se concentreze astfel doar pe un anumit zgomot.
O pisică gestantă și-ar putea schimba comportamentul în timpul sarcinii. Pe lângă faptul că ar putea avea la început stări de vomă, va mânca poate mai mult decât o face de obicei, se va îngrășa unul sau chiar două kilograme, pisica va deveni foarte maternă cu stăpânul ei. O vei observa, probabil, că toarce mai mult, mai tare și te caută pentru a ți se culcuși în brațe. Însă, nu există, totuși, un tipar în acest sens, căci gestația la pisici este diferită de la un exemplar la altul. Pisicile au o memorie foarte bună însă aleg să uite ceea ce nu le folosește. Își aduc aminte locul unde se află hrana și apa, locul unde este litiera, îi pot recunoaște pe toți membrii familiei, diferite zgomote, știu mereu unde se află jucăria preferată, își amintesc numele lor. Pisicile își amintesc și cum arată cabinetul veterinar mai ales dacă au avut parte de experiențe nu tocmai plăcute. Vaccinarea la pisici este una dintre experiențele neplăcute de care felina își va aduce aminte mereu, iar din această cauză vizita la medic ar putea fi stresantă pentru animal.
Sursa foto: Pixabay