Oamenii cu greble
Cand am iesit azi dimineata din casa, am simtit primul miros de toamna, un miros puternic de frunze vestede si uscate, dar mai ales de frunze arse si pamant reavan. De unde naiba frunze aici, printre betoane? Si m-am oprit in loc, am tras adanc aer in piept si mi-am tinut rasuflarea pentru a-l pastra cat mai mult timp. Era mirosul inconfundabil al copilariei. Am vazut cu ochii mintii o fetita de vreo cinci ani, poate sase, care hoinarea de una singura prin parcul din fata blocului in care statea cu bunica. Era prietena tuturor cainilor vagabonzi si a pisicilor. O vedeai, dupa ploaie, culegand melci de prin boscheti si o auzeai cantandu-le incet la ureche. La urechea lor. Sau o vedeai sus in dud, numarand omizile. Da, omizile…Era copilul de suflet al tuturor babutelor care treceau in baston si se opreau pe o banca. Si al tigancii din colt care vindea seminte. Era o femeie batrana, mica si foarte grasa. Cu batic inflorat, o fusta lunga, neagra si-n papuci. Si avea un ilic colorat, impletit. Niciodata nu am inteles de ce acea femeie nu putea sa vorbeasca bine romaneste. Hai la seminte baieti suna din gura ei intr-un fel ciudat, de neinteles si de nereprodus. Imi placeau semintele, dar nu avem mereu bani sa cumpar. Si acadelele pe care le vindea invelite in staniol. Imi amintesc ca erau rosii si galbene, intr-o culoare puternica si sticloasa.
Si era toamna. Iar gunoierii veneau in fiecare dimineata si adunau cu grebla frunzele cazute. Le faceau morman, iar apoi le dadeau foc. Iar muntii pufosi in care ma aruncam cu o bucurie nebuna, scotandu-i din sarite pe oamenii cu greble, carora le dadeam iar de lucru, ardeau fumegand. Mirosul ala..mirosul ala il trageam adanc in piept si imi tineam apoi respiratia ca sa-l pastrez cat mai mult timp. Habar nu am de ce faceam asta. Imi placea pur si simplu. Intr-o vreme, sosirea gunoierilor era pentru copilul ala un adevarat ritual. Bucuria mormanelor de frunze, mormaielile oamenilor cu greble si fumul acela molcom care se ridica incet si se pierdea prin parc, pe alei, printre banci si leagane.
Azi nu i-am vazut pe oamenii cu greble, nu am zarit nici mormanele de frunze, nici fumul care se ridica incet. Am simtit doar mirosul ala venit de undeva, de departe. De foarte departe..
Sursa foto: Pexels
