Prietenie, meserie grea!

Prietenie, meserie grea!

0 2182

Prietenie dezinteresată nu există, degeaba auzim în stânga și-n dreapta că a fi prietenul cel mai bun al cuiva înseamnă să dai totul și să nu ceri nimic în schimb. Să nu aștepți să primești ceva. Nu știu ce ați auzit voi, dar eu, una, am auzit des placa asta stricată. Până la urma prietenia este un schimb de idei, de sentimente, de afecțiune, de grijă, de înțelegere, toleranță și respect..învățăm unul de la altul, ne educăm reciproc. Oferim, cerem și primim.

Prietenie nu înseamnă să fii mereu de acord cu cel de lângă tine, că, dacă nu, se supără. Omul care se consideră a fi prietenul meu și pe care îl consider prieten nu rămâne îmbufnat pentru că îi atrag atenția când a greșit, pentru că îmi permit să-l corectez sau să-l învăț ceva nou.

Prieten nu ți-e cel care așteaptă întotdeauna să-l aprobi, să-i confirmi ceea ce crede el despre el însuși, să taci și să-l asculți cum vorbește numai despre viața lui pentru că el este buricul pământului. Și nici nu te împovărează cu micile mizerii cotidiene care ni se întâmplă, de fapt, mai mult sau mai putin, tuturor. Nu se plânge pentru orice fleac, nu încearcă să-ți facă viața mizerabilă pentru că el, în acel moment, suferă, și doar asta contează. Iar tu, pentru că îi ești, cică, prieten, trebuie să îi asculți ore în șir, zile în șir, luni în șir lamentările.

Prieten nu ți-e cel care dispare din viața ta cu lunile, iar apoi revine ca și cum nu s-a întâmplat nimic și se miră că nu este primit cu brațele deschise.

Prieten nu ți-e cel care nu consideră necesar să-ți spună că ai greșit față de el, dar, în schimb, se afundă în tăcere și dispare fără un cuvânt.

Un prieten ar trebui să-ți fie, în primul rând, cel mai mare judecător dar și cel mai de încredere aliat. Nu trebuie să-ți influențeze deciziile, ci să-ți pună pe masă opțiunile din care tu singur să alegi ce consideri că e mai bine pentru tine.

Un prieten nu te minte, nu încearcă să pară în ochii tăi ceea ce, de fapt, nu este, nu încearcă să fie altcineva, nu poartă nici o mască. El el…și, dacă îi ești prieten, îl vei accepta.

O prietenie adevărată se construiește în timp, se rodează și se măsoară în ani. Timpul e unitatea de măsură. Iar un prieten adevărat te va cunoaște ca pe propriile lui buzunare. Cu bune și rele. Te intuiește. Te simte. Te știe. Se regăsește în tine, iar tu în el. Nu trebuie să aveți neapărat pasiuni comune, să vă placă aceeași culoare, aceleași filme sau muzici sau mai știu eu ce. Trebuie să aveți aceleași principii de viață. Să vă intersectați în gânduri și-n judecată când trebuie, într-adevăr, s-o faceți. Lucrurile mărunte nu contează. Sunt, practic, ceea ce vă deosebește. Pentru că sunteți doi indivizi unici, în nici un caz o proiecție a unuia în celălalt. Prietenul tău nu este oglinda ta. Este un om de la care mereu ai de învățat câte ceva. Un om care te ridică, nu te coboară sau te face să bați pasul pe loc. Un om pe care îl consideri deasupra ta, nu sub tine. Un om la care te raportezi cumva în viață. Chiar dacă și el greșește, chiar dacă și el ia decizii care ți se par proaste.

Nu confunda niciodată un prieten adevărat cu un amic, un coleg, o cunoștință sau cu un prieten de conjunctură. Sunt lucruri total diferite.

Un prieten ți-e cel care te ceartă când greșești, care te judecă, care te scoală din noroi când cazi, te scutură de praf, te pune pe picioare, iar apoi îți dă un șut în fund ca să faci primul pas înainte. Nu-ți plânge de milă, nu-ți alimentează fricile și temerile, dar nici nu lucrează la piedestalul pe care te-ai cocoțat singur. Îți întinde o mână când ai nevoie să te ridici, dar nu te ia în brațe să te traverseze prin viață. Iar apoi, după ce te-ai ridicat, va fi primul  care îți va spune că este mândru de tine.

Tu câți prieteni ai?

Sursa foto: Pexels

ALTE ARTICOLE

0 1525
Padure peisaj de iarna

0 1971
Copil sărman care stă pe jos și bea dintr-un pahar

0 2369
Fetiță care se joacă cu frunze

0 2202

COMENTARII

Lasă un răspuns