Princess Summer Club își deschide porțile pe 1 Mai, la Mamaia
Princess Summer Club & Beach Mamaia se pregătește să își deschidă porțile joi, pe 1 Mai. Celebrul club se transformă în Princess Island și devine cel mai mare club de pe litoralul Mării Negre, unde doritorii de distracție se pot delecta toată vara. Mimi a aflat toate noutățile! Ascult-o pe Mimi!
Clubul are o capacitate de 20.000 de locuri, include zona în care petrecerile se vor ține lanț, dar și șezlonguri pe plajă. După mega-concertele organizate în anii trecuți, cu vedete internaționale, printre care Michel Telo și J. Balvin, care au atras mii de turiști, Princess Island se pregătește de o nouă vară fierbinte, plină de distracție și de noi concerte cu artiști de renume.
Pe 1 Mai, clubul își redeschide porțile cu petreceri de pomină, care îi vor ține treji toată noaptea pe toți cei care vor să trăiască la maximum o vară de neuitat. A doua zi, pe 2 mai, celebrul blogger Radu F. Constantinescu vine să mixeze la „Party LIKE no other”. Pregătește-te pentru o experiență în premieră, doar la Princess Summer Club & Beach Mamaia!