Iata cum se curata aparatul de aer conditionat

Iata cum se curata aparatul de aer conditionat

0 13828

Caldura torida de afara si temperaturile ridicate care se inregistreaza in locuinta ta  te obliga, in fiecare vara, sa folosesti aparatul de aer conditionat. Însă, pentru a-ţi proteja sănătatea, trebuie să îl cureţi de praf sau alte impurităţi. Asta, pentru a nu risca sa te imbolnavesti de diferite afectiuni oftalmologice, respiratorii sau chiar pulmonare. Mimi iti spune cum sa cureti aparatul de aer conditionat pentru o cat mai buna functionare si pentru a-ti proteja sanatatea. Ascult-o pe Mimi!

 

Aparatul de aer conditionat se curata frecvent in perioada in care este folosit, adica in sezonul cald. Se curata unitatea interioara si filtrele dar, atentie, chiar daca aparatul tau este curat, trebuie sa indepartam din casa si praful depus pe obiectele de mobilier! Motivul? Aerul care circula in incapere ridica praful iar tu esti expusa riscurilor de a te imbolnavi. Un aer viciat, plin de praf si bacterii care se dezvolta in mediu umed provoaca dintre cele mai diverse afectiuni: oftalmologice, respiratorii si chiar afectiuni ale plamanilor. Peste noapte te poti trezi cu rinite, alergii, pneumonii etc.

 

Primul pas pe care trebuie sa-l faci atunci cand te pregatesti sa cureti instalatia, este acela de a scoate aparatul de aer condiţionat din priză. Acest lucru este foarte important şi nu este valabil numai în ceea ce priveşte aerul condiţionat ci şi în cazul tuturor aparatelor care funcţionează cu curent electric. Dacă nu îl deconectezi de la sursa de energie electrică, rişti să te curentezi sau rişti ca aparatul să se defecteze.

Curăţă unitatea interioară

Aparatele de aer condiţionat sunt alcătuite din două părţi: unitatea interioară, cea care este montată pe unul dintre pereţii locuinţei tale (dormitor, sufragerie)  şi unitatea exterioară, cea care se află montată pe peretele exterior al blocului sau al casei tale.

Din cauza condensului care se formează, pe unitatea interioară se depun o mulţime de bacterii şi ciuperci sau mucegai ce pun în pericol sănătatea ta şi a familiei tale. Unitatea se curăţă cu o cârpă umedă, înmuiată într-o soluţie formată din apă, oţet sau bicarbonat de sodiu. Poţi folosi şi o soluţie din apă şi spirt. Îndepărtează cu grijă stratul de praf şi încearcă să nu-l împrăştii în aer.

Spală masca aparatului de aer condiţionat

De regulă, masca unităţii interioare a aparatului de aer condiţionat este detaşabilă. Este recomandat să scoţi această componentă atunci când te ocupi de curăţarea aparatului. Şterge-o de praf cu o cârpă umedă, spal-o cu apă şi detergent, iar apoi dezinfecteaz-o cu spirt. Odată ce ai scos masca aparatului, foloseşte peria îngustă a aspiratorului pentru a curăţa şi în interiorul carcasei. Înainte de a monta masca la locul ei, asigură-te că aceasta este foarte uscată.

Îndepărtează praful depus pe filtrele de aer

Filtrele de aer sunt confecţionate de regulă din plastic şi pot fi curăţate şi înlocuite cu uşurinţă. Pentru a scoate filtrul, trebuie să rabatezi masca frontală a unităţii interioare până când aceasta se blochează. Apoi, desprinde filtrul de aer şi trage-l în jos. Acesta se poate curăţa folosind o soluţie din apă şi oţet. După spălare şi uscare, introdu partea superioară a filtrului în aparatul de aer condiţionat până când este complet fixat şi închide masca frontală. Atunci când filtrul este acoperit cu praf şi alte impurităţi, aparatul de aer condiţionat nu mai funcţionează la capacitatea sa maximă. Mai mult decât atât, în momentul în care aparatul de aer condiţionat este pus în funcţiune, bacteriile de pe filtru se împrăştie în cameră.

Atentie la distribuirea jetului de aer

Aparatul conditionat nu trebuie sa directioneze jetul de aer rece spre fata, cap, ceafa, gat, spate. Daca  este montat in asa fel incat aceste zone ale corpului iti sunt expuse, ar trebui sa te feresti sa stai in camera in timp ce aparatul este pus in functiune.

Schimbă freonul!

Dacă observi că aparatul de aer condiţionat nu mai funcţionează la capacitatea sa maximă este foarte posibil să se fi consumat freonul. Pentru schimbarea freonului, trebuie să apelezi la firme specializate. Tot la firme specializate poţi apela şi în cazul în care doreşti să cureţi profesionist aparatul de aer condiţionat. Aceste firme folosesc substanţe speciale care sunt pulverizate în interiorul unităţilor sau în radiatoare pentru o curăţare mult mai eficientă.

 

COMENTARII

Lasă un răspuns