Remediu naturist cu bicarbonat de sodiu împotriva durerilor în gât

Remediu naturist cu bicarbonat de sodiu împotriva durerilor în gât

0 2128

Durerile de gât şi răceala nu ţin cont de anotimp şi te poţi trezi bolnav chiar şi în mijlocul verii. Însă, asta nu înseamnă că pentru orice răceală banală trebuie să dai fuga la spital şi să te îndopi cu medicamente. Încearcă un tratament naturist pe bază de bicarbonat de sodiu şi vei vedea că te vei simţi mult mai bine.

Bicarbonatul de sodiu este un remediu pe care îl foloseau bunicile noastre pentru a calma durerile de gât şi care ne poate fi şi azi de mare ajutor. Nu trebuie decât să faci gargară de două ori pe zi şi vei vedea că-ţi va lua durerea cu mâna.

bicarbonat si lamaie

Ce trebuie să faci?
Pune într-un pahar cu apă caldă o linguriţă de bicarbonat de sodiu şi una de suc de lămâie. Amestecă bine, iar apoi fă gargară cu această soluţie. Este simplu, rapid de preparat şi la îndemâna oricui. Nu mai vorbim despre faptul că fiecare dintre noi avem aceste ingrediente în casă. Iar preţul este mult mai mic decât cel al pastilelor cumpărate de la farmacie. Încearcă acest remediu pentru că nu ai nimic de pierdut. Dacă observi că efectele se lasă aşteptate, înseamnă că problema ta este mai gravă şi ar trebui consultat un specialist.

COMENTARII

Lasă un răspuns