Remediu naturist împotriva călcâielor crăpate. Uite cum să ai picioare fine ca...

Remediu naturist împotriva călcâielor crăpate. Uite cum să ai picioare fine ca de bebeluş!

0 1225

Pentru ca vara este sezonul în care ne expunem cel mai mult picioarele, este obligatoriu ca aspectul lor să fie unul impecabil. Asta presupune o pedichiură ca la carte şi, evident, călcâie fine şi catifelate. Dacă, dimpotrivă, pielea este uscată, aspră şi crăpată, trebuie să iei măsuri urgente! Iată mai jos un remediu naturist care îţi va reda frumuseţea picioarelor.

Ingrediente:

4-5 litri de apă caldă;
2 linguri de bicarbonat de sodiu;
O piatră ponce, o perie aspră sau o mănuşă pentru gomaj;
Cremă hidratantă;
Ulei esenţial de lavandă.

Mod de preparare:

Toarnă apa într-un lighean şi adaugă bicarbonatul de sodiu. Amestecă până când se dizolvă complet, iar apoi pune câteva picături de ulei esenţial de lavandă.

În ce constă tratamentul?

Scufundă picioarele şi relaxează-te pentru 15-20 de minute. În acest timp, pielea se va înmuia, iar celulele moarte vor putea fi îndepărtate cu uşurinţă.

După 15-20 de minute, timp în care ai stat cu picioarele în apă caldă, poţi începe exfolierea călcâielor. Foloseşte pentru asta o piatră ponce, o perie mai aspră sau o mănuşă specială pentru gomaj. Freacă puternic zona călcâielor şi în locurile în care pielea s-a îngroşat şi este crăpată, până când îndepărtezi în totalitate stratul gros de celule moarte. Şterge bine picioarele cu un prosop curat din bumbac, iar apoi aplică pe tălpi o cremă hidratantă. Poţi folosi, de asemenea, ulei de măsline sau de cocos. Încalţă-te cu şosete din bumbac şi dormi cu ele în picioare.

Acest tratament este recomandat a fi urmat de două ori pe săptămână, seara, înainte de culcare.

COMENTARII

Lasă un răspuns