Reprezentație de excepție la Teatrul Național București: Dan Puric portretizează „sufletul românesc”

Reprezentație de excepție la Teatrul Național București: Dan Puric portretizează „sufletul românesc”

0 1032

Luni, 1 decembrie, de la ora 19:00, maestrul Dan Puric revine pe scena sălii Studio a Teatrului Național București, in producția artistică  inegalabilă – ”Suflet Românesc”. Biletele au fost puse deja în vânzare și costă între 99 de lei și 59 de lei. Hai și tu la spectacol!

Pentru actorul Dan Puric, pantomima este o tăcere încărcată de miez. Presa străină l-a catalogat drept un ”maestru al perfecţiunii şi ingeniozităţii, al umorului negru, care înnoieşte arta pantomimei lui Chaplin şi Marceau”. Acest ”maestru” care a încântat publicul de pe toate continentele, nu este ”scutit” de aprecierea audienței din România. Își surprinde spectatorii cu un talent incomensurabil, iar jocul actoricesc sădește, în sufletele tuturor celor prezenți, acea dorință miraculoasă de a căuta, de a descoperi sensul și frumusețea vieții. Actorul, regizorul si scriitorul Dan Puric este, fără doar și poate, un reprezentant de onoare al culturii românesti întâmpinat și răsplătit de întreaga audiență cu aplauze  frenetice, binemeritate.

dan puric

Spectatorii sunt invitați la TNB, să celebreze Ziua Națională a României în compania marelui artist, și să profite de momentul oportun de a descoperi misterul mesajului inedit exprimat prin limbajul universal al pantomimei. Concretizat într-un act artistic de succes, spectacolul ”Suflet Românesc” nu oferă solutii, ci încearcă să redescopere dimensiunile contemporane ale spiritualității românești și reprezintă, în esență, biografia ființei noastre, așa cum o  cunoaște Dan Puric. Dan Puric spune, prin pantomimă, povestea ieşirii din comunism a poporului român, a încercării sale de acomodare la sistemul occidental, cu preţul unor umilinţe şi a unor suferinţe majore, în absenţa unei adevărate înţelegeri din partea Occidentului.

Biletele pentru spectacolul ”Suflet Romanesc” , au fost puse in vanzare si pot fi achizitionate atat de la casa de bilete a Teatrului National Bucuresti din reteaua agentiilor EUROLINES & TUI TRAVELCENTER precum si online pe www.bilete.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.ticketstore.ro si www.biletoo.ro. Preturile acestora variaza in functie de categoria de loc, dupa cum urmeaza:

Categoria I  – 99 ron;

Categoria II – 79 ron;

Categoria III – 59 ron.

COMENTARII

Lasă un răspuns