Rezoluții 2023. Fericirea stă în lucruri mărunte

Rezoluții 2023. Fericirea stă în lucruri mărunte

Rezoluții 2023

Rezoluții 2023. Știu, suntem deja în februarie, dar încă nu este tarziu pentru o listă cu rezoluții pe anul acesta. Să spunem că mi-a luat mai mult timp să mă gândesc. Iar dacă stau să analizez bine, odată puse pe hârtie, parcă nici nu mai par așa de neatins. Până  la urmă, nu este vorba despre schimbări majore ci, mai degrabă, despre o nouă perspectivă asupra lucrurilor mărunte din viață. Lucruri care mi-ar aduce poate mai multă liniște, mai multă încredere, poate mai puțin stres și agitație. 

Nu le voi lua într-o ordine anume, căci toate au prioritate. Și nici nu este o listă foarte lungă. Dar mi-aș dori s-o bifez pe toată. 

Rezoluții  2023

Rezoluții 2023. Voi mânca mai sănătos 

Asta înseamnă să renunț la dulciurile care-mi tot fac cu ochiul în ultima vreme, la fast food și covrigi. Da, ador covrigii aceia cu semințe – care te îngrașă numai când te uiți la ei, dar să-i mai și mănânci – plini de carbohidrați și calorii goale, dar atât de gustoși! Dimineața, când plec spre job, trec pe lângă trei covrigării și trăiesc un adevărat chin. 

Am nevoie de un plan bine pus la punct. În primul rând, ar trebui revizuit comportamentul la cumpărături. Aș putea să fiu mai cumpătată dacă n-aș mai pleca cu cardul după mine. Am observat că, atunci când plătesc cu bani cash, cu bonuri de masă sau iau la mine un card tichete de masă, parcă mă gândesc de două ori înainte de a umple coșul cu tot felul de prostii. Iar asta se întâmplă pentru că suma respectivă este una limitată și, vreau nu vreau, trebuie să mă încadrez în ea. În schimb, dacă scot la bătaie cardul, fac ravagii în magazin. 

Rezoluții 2023

Rezoluții 2023. Voi face mai mult sport

Aș vrea să am timp – și o să-mi fac – pentru mai mult sport. Mi-am făcut deja un abonament la pilates și la fitness dar, spre rușinea mea, nu apuc să merg așa de des cum o făceam odată. Sper să mă mobilizez anul acesta. În pandemie am cumpărat o bicicletă eliptică, gantere și greutăți pentru picioare, echipament pentru alergat…le-am folosit o vreme până când au sfârșit aruncate toate pe un raft în dulap. Dar anul acesta..gata! Este o promisiune!

Analize medicale și controale periodice 

O ecografie mamară, o mamografie poate, o ecografie abdominală, testul Papanicolau…sunt doar câteva dintre investigațiile pe care e musai să le fac acum, la început de an. Un set de analize de sânge, niște controale de rutină – sunt lucruri relativ simple care ar putea face diferența între un om sănătos și unul bolnav. Și vreau să fiu sănătoasă pentru mine, dar mai ales pentru copilul meu. 

Vreau să mă duc la un pshiterapeut

Este ceva ce îmi doresc de foarte multă vreme, dar nu am avut niciodată curajul să iau taurul de coarne. Spun asta pentru că ar trebui să vorbesc foarte deschis despre lucruri pe care doresc să le uit, de fapt, sau măcar să le îngrop undeva ca să nu mă mai necăjească. 

E adevărat că nu am avut nici timp, nici energia necesară. Și nici financiar parcă nu am fost pregătită, mai ales că, în general, procesul este unul de durată. Dar poate anul acesta îmi iau inima-n dinți căci timpul nu șterge traumele așa cum tot am încercat să mă amăgesc. Dimpotrivă. Le-a adâncit și mai mult. Iar dacă nu învăț să trăiesci cu ele, să le accept și să mi le asum,..risc, de fapt, fericirea celor din jurul meu. A copilului, mai ales. 

Rezoluții 2023

Rezoluții 2023. Procesul de vindecare începe acasă

Procesul de vindecare sufletească poate începe însă chiar acasă, căci sunt multe lucruri pe care le pot faca pentru o viață mai bună, mai liniștită, pentru armonie și pace sufletească. Până ajung în cabinetul unui terapeut, aș putea începe vindecarea prin schimbări mici, dar care să conteze. De exemplu, am reușit, cât de cât, încă de anul trecut, să exclud din viața mea anumite persoane toxice și să renunț la anumite relații care îmi făceau extrem de mult rău, care mă consumau și mă făceau să sufăr. Și mi-a fost mult mai bine. Chiar foarte bine aș spune. Mă refer aici la oameni cu care am refuzat să mai comunic, să mai intru în contact. Mă refer aici și la anumite situații pe care ori le-am evitat, ori pur și simplu nu le-am mai acceptat. Am încercat să nu mai fiu atât de critică cu mine, să mă iert mai des, să încerc să nu mă mai simt vinovată pentru orice se întâmplă în jurul meu. E o povară teribilă pe care am dus-o fără să realizez poate chiar întreaga mea viață. Vina pentru eșecul celor din jur, apropiați mie, pentru situațiile neprevăzute care ieșeau prost, pentru întâmplările care, de fapt, nu aveau nici o legătură cu mine. Am încercat să-mi iau viața în propriile mâini, să spun mai des nu, să ripostez, să nu mai accept orice de la oricine. Și am încetat să-mi mai fie frică. Frică de necunoscut, de situații noi, de anumiți oameni, frica de singurătate, frica de eșec și tot așa…multe,multe frici. 

Îmi doresc să petrec mai mult timp cu copilul 

De abia aștept să vină primăvara să ies cu Patrick la plimbare, cu bicicleta, la cinema, să-l duc la teatru, să mergem la piscină, să-l învăț să meargă cu rolele..și câte și mai câte! Mereu îmi propun să petrec mai mult timp de calitate cu el și mereu mă simt vinovată că parcă nu o fac suficient..

Ideal ar fi să găsesc o activitate pe care s-o facem împreună și pe termen îndelungat, de care să ne aducem mereu aminte…care să creeze o legătură profundă, să ne conecteze puternic. Mă gândesc la asta.

Vreau o pisică

Nu câine, nu hamster, papagal sau pești în acvariu. O pisică. O fi ceva de moment, o fi ceva mai mult decât un simplu moft. Nici nu îmi bat capul prea mult cu asta. Știu că, la un moment dat, voi lua de pe stradă una.

Am avut un dihor și a fost iubirea mea cea mare, iar când a plecat….mi-a lăsat un gol în suflet pe care nu credeam să-l mai umplu vreodată. Mi-am jurat atunci că nu voi mai iubi nici un alt animal. E prea dureroasă despărțirea. Însă, anii au trecut, durerea odată cu ei, iar acum mi-au rămas doar amintirile frumoase. Cred că m-am vindecat de durere și așș putea s-o iau de la capăt.

Rezoluții 2023. Vreau să slăbesc

Nu spun cât pentru că, știi cum e, dorințele dezvăluite s-ar putea să nu se împlinească. O să încerc să revin la dieta mea low carb…sper s-o și pot ține….o să renunț, cum spuneam și mai sus, la dulciuri și gustări nesănătoase. Tot îmi spun că voi începe să gătesc cu ulei de floarea soarelui, că voi renunța la mâncărurile cu sos, la prăjeli, la grăsimi, dar nu știu cum se face că iar mă trezesc în fața unei farfurii pline cu cei mai mari dușmani ai siluetei.

Sursa foto: Pixabay

COMENTARII

Lasă un răspuns