Home Home&Deco SFATURI ȘI IDEI S-a anuntat cod portocaliu de ninsoare si viscol! Tehnici de supravietuire
S-a anuntat cod portocaliu de ninsoare si viscol! Tehnici de supravietuire
Poaia inghetata se va transforma in ninsoare abundenta, anunta meteorologii, iar codul portocaliu pentru precipitatii si viscol se instaleaza din nou, incepand cu ora 18.00 in Muntenia si Dobrogea. Mimi a aflat ca pericolul este de doua ori mai mare: peste poleiul deja aparut pe strazi, se va depune un strat consistent de zapada. Iata cateva sfaturi de care este bine sa tii cont in aceste zile. Ascult-o pe Mimi!
Pentru ca se anunta din nou cod portocaliu de ninsoare si viscol, ar fi bine sa-ti iei de pe acum cele necesare: alimente si apa. Pe viscol este indicat sa stai in casa, in nici un caz sa mergi la magazin pentru cumparaturi. Vezi ce-ti lipseste din camara, fa o lista cu toate cele necesare si cumpara de pe acum tot ce ai nevoie pentru cateva zile.
Cum ne imbracam pentru a ne feri de viscol
Pe ger si viscol stim cu totii ca trebuie sa ne imbracam cat mai gros. Nu uita manusile, caciula, fularul. Imbraca-te cu pantaloni grosi dar nu cu blugi pentru ca acestia se umezesc imediat – materialul retine apa. Poarta geci de fas, polar si pantaloni impermeabili.
Cum ne incaltam pentru a nu aluneca pe gheata
Pe gheata si polei trebuie sa ne incaltam cu bocani sau cizme groase, cu talpa plata din cauciuc si/sau profilata. Sa nu uitam faptul ca poleiul va fi acoperit cu zapada. Paseste cu grija! S-ar putea sa crezi ca mergi pe zapada dar, de fapt, sa pasesti pe gheata care se afla dedesubt.
Bocancii trebuie sa-ti sustina bine glezna pentru a nu-ti luxa piciorul in cazul in care aluneci sau calci stramb.
Indeparteaza zapada depusa in zonele de acces ale casei
Locuiesti la casa? Ar trebui sa iesi din cand in cand afara si sa indepartezi cu o lopata zapada depusa in toate zonele de acces catre locuinta ta: poarta de la intrare, usile dar si geamurile casei.
Protejeaza-ti masina
Si masina are nevoie de ingrijire suplimentara. Acopera autoturismul cu o prelata sau du-l intr-o parcare acoperita. Daca nu ai aceste posibilitati, singura varianta este sa indepartezi cat mai repede zapada depusa pe masina, dar numai dupa ce trec viscolul si ninsoarea.
Copiii nu ar trebui lasati sa iasa din casa in aceste zile. Ar putea raci, ar putea aluneca pe gheata si s-ar putea rani. Tine-i pe cei mici la caldura, da-le sa bea lichide calde, da-le sa manance multe legume si fructe.
In cazul in care totusi esti nevoit sa pleci cu cel mic afara, imbraca-l foarte gros. Nu uita sa-i protejezi extremitatile: capul, mainile si picioarele.
Ai grija de animalele din curte
Ai un caine de paza in curtea casei? Ar trebui sa ai mare grija de bietul animal! Acopera-i cusca cu paturi, cu saci de plastic! Pune in interior prosoape uscate, eventual o paturica pentru ca animalul sa se poata incalzi cat mai bine. Hraneste-l bine pentru a face fata gerului. Daca vremea se inrautateste, baga cainele in casa pe timpul noptii.
Nu pleca la drum lung
In aceasta perioada, in nici un caz nu te aventura la drum, iar daca esti obligat sa pleci din localitate, ia trenul si lasa masina acasa. Trebuie sa stii ca, indiferent cu ce mijloc de transport calatoresti, s-ar putea sa ramai inzapezit in camp. Daca te afli in masina personala, vei trai un adevarat cosmar. Daca esti in tren, chiar daca intarzii la destinatie, macar stai confortabil la caldura. Ia cu tine un pachet cu mancare si apa.