Sezonul reducerilor te-a lăsat cu buzunarele goale? Uite unde ai greșit !

Sezonul reducerilor te-a lăsat cu buzunarele goale? Uite unde ai greșit !

0 3068

Rareori s-a întâmplat să ratez vreun sezon al marilor reduceri. Aproape de fiecare dată am cumpărat câte ceva, de la haine și încălțăminte, până la bijuterii, parfumuri sau accesorii. Atenție, însă! Poți să cazi foarte ușor în capcană și, în loc să economisești bani, să faci gaură în buget. Iar asta pentru că nu știi cum să cumperi inteligent și faci numeroase greșeli de care magazinele profită din plin.

În perioada marilor reduceri magazinele profită de nerăbdarea ta, de naivitatea ta, de lipsa ta de informație, dar și de comoditatea sau starea ta emoțională. Te vânează, te prind în mreje, te ademenesc și, de cele mai multe ori, cazi în capcană. Există o mulțime de trucuri la care apelează comercianții pentru a te invita în magazin și a te face să cumperi chiar dacă nu vrei. Muzica ambientală, parfumul plăcut din aer, modul în care sunt așezate produsele pe raft, amabilitatea excesivă și insistența vânzătorilor…Iar la final, când ajungi acasă, realizezi că ai cheltuit foarte mult pe lucruri de care ori nu ai nevoie, ori nu sunt de calitate, ori pur și simplu nu-ți mai plac. Magazinele ți-au luat însă banii, iar tu ai rămas cu portofelul gol și multe frustrări.

Deși ne aflăm la finalul sezonului, iar magazinele și-au prezentat deja noile colecții de primăvară-vară, precum acestea, încă mai găsim chilipiruri de anul trecut, haine de iarnă, odată scumpe, care acum se vând la reduceri: paltoane, geci, jachete groase, pulovere din lână, bluze, pantaloni, fuste, rochii elegante, de ocazie etc.  Însă, nu tot ce este ieftin merită și achiziționat, deși mulți dintre noi ne lăsăm păcăliți de prețurile mici și cumpărăm tot ce ne pică în mână. Astfel, te trezești la un moment dat că ai intrat în febra shoppingului din impuls, că ai o sumenedie de produse care fie nu-ți mai plac odată ce ai ajuns cu ele acasă, fie le porți o singură dată, iar apoi le uiți în dulap, fie realizezi că nu ai cum să le combini sau asortezi. Degeaba îți plac acei pantofi cu toc, eleganți, din vitrină dacă tu de obicei porți încălțăminte sport. Îi vei cumpăra pentru că acum sunt ieftini, dar vor sfârși prin a fi păstrați în cutie. Înainte de a arunca cu banii în stânga și-n dreapta, trebuie să știi cum să te organizezi, să știi excat ce vrei și să-ți faci un plan de bătaie, în așa fel încât sezonul marilor reduceri să te scoată în câștig, nu în pierdere. Hai să vedem unde greșești de obicei și ce să eviți de acum încolo!

persoane cu pungi de shopping in mana

Nu ai avut un buget stabilit – Este foarte important să aloci din timp o anumită sumă de bani pe care s-o cheltuiești la cumpărături, în așa fel încât sezonul marilor reduceri să nu te prindă cu buzunarele goale. Pentru că acum este momentul ideal să faci cele mai multe achiziții și să profiți din plin de prețuri mici. Dar degeaba sunt ele mici dacă tu nu ai resurse decât pentru a-ți achita facturile, ratele la bancă sau chiria. Probabil că și acest sezon i-a prins pe foarte mulți dintre noi nepregătiți.

Profită de reducerile de dinainte de reduceri – Multe magazine, am putea spune chiar din ce în ce mai multe, se grăbesc și oferă prețuri mici înainte de începerea oficială a sezonului. O fac însă sub o formă mascată deoarece legal nu au voie. Astfel, încă din luna ianuarie vei vedea în anumite magazine oferte sub forma discount-urilor și promoțiilor. Nu le rata! Dacă îți dorești un anumit produs, este foarte posibil să fie vândut acum și să nu-l mai găsești peste o lună.

Nu ai știut exact ce să cumperi – Înainte de sezonul marilor reduceri ar trebui să dai o raită prin magazine și să faci o listă cu produsele pe care ți le dorești, de care ai cu adevărat nevoie și pe care să le cauți apoi la preț mai mic. De exemplu, dacă știi că ai nevoie de un palton călduros pe care să-l porți în iarna acestui an, nu-ți cumpăra jeanși doar pentru că i-ai văzut în vitrină și-ți plac! Sau, dacă ai nevoie de o pereche de cizme călduroase, nu-ți lua un pulover doar pentru că îâi vine bine și vânzătoarea a fost drăguță. Respectă lista întocmai și fii realistă! Achiziționează pentru că ai cu adevărat nevoie de acel lucru și evită cumpărăturile din impuls. Dacă mergi la cumpărături fără să știi exact ceea ce cauți, vei cheltui cu nemiluita, vei achiziționa produse de care nu ai neapărat nevoie, shoppingul se va transforma într-un haos care te va lăsa cu buzunarele goale la iar sfârșit foarte frustrată.

Ai luat haine care ies din tendințe – Dacă vei să-ți cumperi o pereche de cizme, un palton sau o geacă și un pulover gros, alege acele modele care nu se vor demoda! Caută produse în stil clasic, nuanțe nude, gri, alb sau negru. Jeanșii, de asemenea, vor rămâne mereu în tendințe. O bluză pe corp, la baza gâtului, o cămașă albă, un pulover din lână, o fustă dreaptă, cizme cu talpă plată și toc până în 4 centimetri, înalte până la genunchi, ghetuțe înalte până la glezne, ghete cu talpă groasă și striații adânci pentru zăpadă și gheață, o geacă scurtă cu umplutură din puf și pene, un hanorac cu fermoar… iată doar câteva dintre produsele vestimentare pe care le poți purta fără grijă și în sezonul 2018-2019.

femeie intr-un magazin de pantofi

Nu ai ținut cont de valoarea discountului – Un produs vestimentar redus cu doar 10-20% nu merită cumpărat! De exemplu, o pereche de cizme care costau în timpul sezonului rece 600 de lei și sunt reduse acum cu doar 10% nu merită! În sezonul reducerilor trebuie să cauți doar reducerile substanțiale, de peste 50%. Dacă astă iarnă ți-ai dorit un palton care avea un preț de 800 de lei, iar acum costă 750 de lei și cu toate acestea l-ai achiziționat, nu ai făcut nici o afacere!

Nu ai știut de unde să cumperi – În sezonul marilor reduceri, pentru a ieși în câștig trebuie să ții cont de anumite reguli. În primul rând, trebuie să cauți produse de top, de la firme și branduri cunoscute. În al doilea rând, trebuie să urmărești reducerile substanțiale, de peste 50%. De exemplu, dacă un parfum Chanel costa astă iarnă 450 de lei, iar acum are un preț de doar 150, ai făcut, într-adevăr, o afacere. Dacă, dimpotrivă, te-ai axat pe produse no name, de la firme mici, de care nu a auzit nimeni, putem spune că ai aruncat banii pe geam. În sezonul reducerilor nu trebuie să cumperi cum o faci de obicei, ci trebuie să vânezi cele mai bune oferte, produsele de top, de lux și de calitate. Ceva ce nu-ți permiți în mod normal în cursul anului. Deviza ta trebuie să fie cât mai ieftin și cât mai bun.

Ai evitat cumpărăturile online – Parfumurile, cosmeticele, accesoriile, bijuteriile dar și anumite produse vestimentare pot fi cumpărate și online, din magazine virtuale sau de pe site-urile magazinelor reale. În perioada reducerilor, pe internet vei găsi oferte uneori chiar mai atractive decât cele din lanțurile de magazine clasice. De exemplu cele de aici. Avantajele cumpărăturilor online sunt numeroase: cumperi rapid, din fața propriului tău calculator, fără să bați drumul până la magazin, fără să te calci în picioare cu alții, fără stres, nervi și oboseală. Pe internet poți compara prețurile din mai multe magazine, poți alege cele mai mari discounturi, citești review-uri și afli părerea altor clienți care au achiziționat produsul înaintea ta.

COMENTARII

Lasă un răspuns