Cum l-am dezvățat pe Luca de legănatul pe picioare

Cum l-am dezvățat pe Luca de legănatul pe picioare

0 1954
copil care doarme cu jucaria preferata in patut

Încă din maternitate, Luca a fost un copil foarte plângăcios, iar odată ce am ajuns cu el acasă, plânsul a devenit a doua lui natură. Evident, am încercat toate variantele posibile și imposibile să-l calmez, iar legănatul pe picioare părea că funcționează cel mai bine. Însă, nu mi-am dat seama că fac una dintre cele mai mari greșeli. Abia când am încercat să-l dezvăț am realizat prostia..ce să spun..a fost jale!

Cum spuneam, Luca a plâns foarte mult când a fost bebeluș, iar eu am epuizat rapid toate trucurile care ar fi putut funcționa și care ar fi putut să-l calmeze. Țin minte că-i verificam și-i schimbam la jumătate de oră pamperșii, poate nu-i place să stea ud. Apoi, m-am gândit că poate îi este prea cald. Era decembrie, afară sub zero grade, în casă 23-24 chiar..poate nu agreează temperatura. Sau, dimpotrivă, poate îi este prea frig. În acea perioadă, centrala termică din apartament ajunsese pentru mine gadgetul numărul unu, iar termostatul era butonat mai rău ca telecomanda televizorului. Îți dai seama ce panică și disperare a fost în sufletul meu când, într-o zi, caloriferele au devenit reci, iar centrala clipocea dintr-un beculeț roșu. Dar mi-a trecut repede pentru că trebuia să rezolv rapid problema. M-am repezit la calculator, am căutat pe net o firmă specializată în reparații de acest gen, iar în câteva ore totul a revenit al normal. Se înfundase un filtru…Acum fac o paranteză. E groaznic să rămâi în mijlocul iernii fără căldură și cu un copil mic în casă…Dar, dacă doamne ferește ți se întâmplă, trebuie să știi că nu oricine te poate ajuta. Caută doar firme care au autorizație ISCIR. De exemplu, eu am găsit una aici, însă oferta este foarte bogată. Și nu lăsa pe nimeni altcineva – gen vecini binevoitori, unchi pricepuți sau instalatorul blocului să-și bage nasul. Nu contează că ai centrală care funcționează cu gaze naturale, energie electrică sau centrală pe lemne.

bebelus care bea lapte din biberon

Revenind….îți spuneam că am încercat toate variantele posibile și imposibile să-mi fac bebelușul să nu mai plângă neconsolat. Știam că perioada colicilor este una foarte dificilă, așa că i-am administrat o mulțime de picături minune care nu au avut nici un efect…Espumisan, debridat, colief, protectis…nimic nu a funcționat. Am ajuns cu copilul inclusiv la spital pentru o ecografie abdominală să vedem dacă nu cumva are reflux. Nu avea nimic! Și, cum toate analizele i-au ieșit ok, m-am resemnat…și dă-i și cântă-i..și leagănă-l…și plimbă-te cu el în brațe, prin cameră, noapte de noapte, și pune-l pe picioare, spune-i poezii cu furnici, vorbește-i..inventează povești cu bebeluși care nu vor să doarmă…A fost o perioadă foarte grea, când mă trezeam și de cinci, șase ori pe noapte să-i dau să mănânce sau să-l calmez.

Peste zi îl țineam cu orele pe picioare. Așa îi dădeam biberon, așa îl adormeam, așa mă jucam cu el. Eram absolut imobilizată, iar când trebuia să mă duc la toaletă…era un chin. Așteptam să adoarmă și, cu inima cât un purice, îl luam în brațe și-l puneam în pătuț. Tremura sufletu-n mine să nu se trezească cumva…

Timpul a trecut, Luca a crescut, iar plânsul a încetat. Însă la legănatul pe picioare tot nu am renunțat. Motivul? Luca numai așa știa să adoarmă. Însă, la 10 luni era deja destul de greu, iar eu am început să mă resimt: dureri de genunchi și în zona bazinului, dureri de coloană, dureri în zona cefei și a umerilor. Legănatul acela stânga-dreapta mă distrugea încet, dar sigur. Și, cum Luca nu dădea nici un semn cum că ar vrea să renunțe de bunăvoie la acest obicei, mi-am luat inima-n dinți și am început sleep training-ul.

copil care doarme

Prima zi a fost jale mare. Cine nu are copii nu poate înțelege ce a fost în sufletul meu. Am ales să încep „antrenamentele” cu somnul de la prânz, să nu trezesc noaptea tot blocul…Așa că, atunci când a venit ora de odihnă, l-am luat frumos și l-am întins în pătuț. L-am întors pe o parte, cu fața la perete, l-am învelit cu păturica și am început să-l mângâi încet pe spate. În următoarea secundă s-a întors și a încercat să se ridice în picioare. Deși știam că va face asta, tot m-a luat prin surprindere. L-am întors din nou și a început să râdă. Bietul de el credea că ne jucăm. A încercat din nou să se ridice. Eu l-am pus iar în pătuț. După câteva alte tentative nereușite de a se ridica, Luca a început să realizeze că ceva nu este în regulă. Iar apoi au început mârâielile. Iar apoi plânsul. Iar apoi ureletele. Iar apoi nu mai țin minte… Știu că mă luptam efectiv cu el – nici nu știi cât de puternic îmi părea – ca să-l țin culcat. Era practic o luptă corp la corp. Până când, într-un final, a cedat. Nu s-a oprit din plâns, dar nu a mai încercat să se ridice. Ca să adoarmă, totuși, i-am pus mâna pe un picioruș și am început să-l legăn încet, încet. Și, în cele din urmă, l-a luat somnul. Jumătate de oră cred că a durat toată nebunia asta dar mi s-a părut că a ținut o veșnicie. Și acum, când îmi aduc aminte, mă încearcă un sentiment de…frică, panică, disperare. Nu știam, efectiv, ce să mai fac, nu știam dacă procedez bine sau îmi traumatizez copilul. Dar nici nu puteam să mai continui în stilul ăla. Pentru că l-aș fi legănat pe Luca și până la 5 ani…

picioruse de bebelus care doarme

A doua zi, aceeași poveste. Pus în pătuț, întors pe o parte, învelit bine și ținut la orizontală. Ca să vezi minune…după vreo două, trei încercări nereușite de a se ridica în piciorușe și după vreo cinci minute de plâns, copilul meu a adormit. A treia zi deja nu s-a mai împotrivit deloc. A stat cuminte să fie ușor legănat, eu cu mâna pe același picioruș, el culcușindu-se în păturică. Nu mi-a venit să cred…După o săptămână, Luca adormea liniștit în pătuțul lui, fără să mai plângă deloc, și la prânz și seara. Acum, recunosc, nu am renunțat la legănat definitiv, dar copilul adoarme în doar câteva minute. Și, deocamdată, ne este bine așa.

Nu știu dacă este sau nu o metodă agresivă, dacă mi-am traumatizat sau nu copilul. Tot ce știu este că Luca s-a dezvățat să doarmă legănat pe picioare. Și nu îi este frică de pătuț, nu a rămas cu sechele, sunt zile când se întoarce singur pe-o parte și adoarme în câteva secunde. Deci, se pare că am procedat, totuși, bine.

Acum sunt pusă în fața unei dileme și mai mari: cum îl fac să renunțe la biberonul de peste noapte și să doarmă liniștit până dimineața. Încă ne luptăm cu neajunsul ăsta…când o să rezolv problema, indiferent cum, o să-ți povestesc. Până atunci…te pupă Mimi!

Sursa foto: Pixabay, Unsplash

COMENTARII

Lasă un răspuns