Ești mamă? Ce să nu le spui niciodată prietenelor tale fără copii

Ești mamă? Ce să nu le spui niciodată prietenelor tale fără copii

0 824
bebe tenisi

Sunt mamă de băiețel neastâmpărat, frumos ca o jucărie în miniatură și dulce de-mi vine să-l mănânc. Oricum, în fiecare zi îi ronțăi piciorușele degețel cu degețel, iar el râde și își freacă tălpicile de bucurie. Și acum, când îți povestesc, mă apucă pofta să-l ciupesc de obrăjori și de pulpițe. Da, știm cu toții, am auzit asta peste tot: să fii părinte este cel mai frumos lucru din lume, însă atenție! Riști, poate fără să-ți dai seama, să te transformi într-o persoană care numai despre asta știe să vorbească. Iar dacă prietenii tăi nu au copii, s-ar putea să devii plictisitoare și chiar enervantă. Mai ales dacă îi judeci și le dai tot felul de sfaturi. Uite ce să nu le spui niciodată!

De când am devenit mamă, viața mi s-a schimbat radical. Și nu numai viața, ci întreg modul de a trăi, de a gândi și de a judeca lucrurile. M-am transformat teribil, uneori nici nu mă mai recunosc. Parcă sunt altă persoană. Nu știu dacă e de la hormoni sau sunt alte cauze, însă transformările prin care am trecut și trec sunt, de cele mai multe ori, radicale.

În primul rând, gândindu-mă la copilul meu, mi-a fost extrem de ușor să mă las de fumat. Nu mă credeam niciodată în stare de așa ceva, mai ales că am avut în trecut câteva tentative eșuate. Apoi, am realizat că pot trăi bine mersi și fără a mai ieși în cluburi, la terase sau cu prietenii hai hui. Simt că m-am maturizat peste noapte, brusc, văd altfel viața, lucrurile, am alte priorități și principii. Mă preocupă chestii noi pe care înainte nici nu le băgam în seamă. Toată viața mea este plină de acest copil minunat și parcă altceva nici nu mai știu. Și nici nu vreau să știu deocamdată. Probabil, lucrurile se vor schimba treptat, odată cu reîntoarcerea mea la job – printre oameni – cum îmi place să zic. Deocamdată însă mă preocupă rețetele culinare pentru bebeluși, încerc să îmi fac prieteni noi care la rândul lor au copii, mă interesez despre creșe și grădinițe, citesc tot ce-mi pică în mână despre parenting, diversificare și nutriția la copii, iar în loc să merg la shopping așa cum o făceam cândva, acum sunt dependentă de jucării. Și super ancorată în viața mea de femeie casnică, rol pe care l-am luat foarte în serios: calc hăinuțe pe bandă rulantă – dacă te interesează aici găsești niște mese de călcat super – fac curățenie în casă aproape zilnic, la fel cum zilnic fac mâncare, spăl lucrușoare, merg la cumpărături și sunt fericită când găsesc la supermarket avocado bio sau iaurt de capră. Ce mi se pare incredibil este că am început să fac cu drag niște lucruri pe care înainte le uram. Și am mai făcut ceva: am început să cumpăr diverse produse electrocasnice și dispozitive minune care îți promit marea cu sarea. Am cumpărat o râșniță cu care râșnesc semințele pentru bebeluș, am luat o căldare și un mop șmecher, am luat de pe acest site un dispozitiv care înlătură scamele. Am cumpărat un aparat de gătit în aburi, un mixer vertical, iar de Crăciun vreau să iau un aspirator cu apă. Să mă oprească cineva, vă rog!!!!! Am ajuns sclava tuturor reclamelor de la televizor!!

Da, m-am schimbat foarte mult, recunosc și îmi asum această transformare. Însă asta nu înseamnă că dacă preocupările mele sunt diferite, trebuie să impun și celor din jur să trăiască după noile mele reguli. Nu vreau să devin plictisitoare tot vorbind despre pamperși, căcuță, pișuță, alăptat, despre parcuri, leagăne și jucării. Nu vreau să devin enervantă încercând să-mi conving prietenele de cât de minunat este să fii gravidă având 15 kilograme în plus, picioarele ca niște butuci și burta cât casa. Nu vreau să mă evite nimeni pe motiv că nu știu să vorbesc altceva decât despre copilul meu. Care e rupt din soare….Și nu vreau, fără să-mi dau seama, să jignesc pe cineva, să fac pe cineva sufere sau să se simtă prost. Pentru că eu am trăit sentimente de genul acesta pe când nu aveam copil și nu mi-a fost deloc bine. Iar asta pentru că niște mămici dar și niște tătici nu au știut când să tacă, când să se oprească, având impresia că dacă ești părinte ești superior celor din jur, ești deodată cel mai bun, cel mai deștept, cel mai înțelept și..ce mai..ar trebui să ți se ridice o statuie. Iată ce nu ar trebui să spui niciodată unui cuplu care încă nu are copii ca să nu-i superi și să nu-i îndepărtezi:

mama cu doi copiiGrăbiți-vă pentru că nu mai aveți prea mult timp!

Mi s-a spus de nenumărate ori să mă grăbesc să fac un copil, iar fiecare părinte mi-a dat o sumedenie de motive…că timpul trece, că mai încolo nu voi mai avea răbdare, că pierd cea mai frumoasă experiență a vieții, mi-au dat până și motive religioase…că așa e de la Dumnezeu dat și alte bazaconii. Acești părinți sfătoși ar fi trebuit să-și vadă liniștiți de viața lor împlinită și de copiii lor minunați și să-i lase pe alții în pace. Este foarte enervant ca cineva să te tot bată la cap când tu ai alte priorități, când știi că nu este momentul să devii mamă, când nu-ți dorești asta, când ești fericit cu ceea ce ai deja și nu-ți dorești nici o schimbare. Culmea e că, la un moment dat, acești sfătoși încep, mai în glumă, mai în serios, să te judece: ești egoistă, te gândești numai la tine, ești o femeie imatură etc. Doamne, îmi spuneam în gând, fă-i pe ăștia să-nceteze, că nu știu cât mai rezist. Trist este că pe de-o parte te îndeamnă să faci copii, pe de altă parte se plâng de cât de greu este să-i crești și ce sacrificii uriașe trebuie să faci. Dragi mămici și tătici, nu uitați că fiecare decide pentru el însuși. Dacă un cuplu nu are copii, știu ei mai bine de ce, nu e cazul să încercați să-i convingeți voi. Nu trebuie să te convingă cineva să devii mamă. O faci când crezi tu, când simți tu, nu pentru că insistă niște prieteni. Eu am evitat cât de mult am putut astfel de persoane care cum mă vedeau, cum puneau vechea placă: da tu când faci unul? Eu am înțeles că altceva în afară de copilul lor nu mai știau – eu însămi trec prin etapa asta chiar acum – dar ce vină aveam? Mi se părea că acești oameni, odată normali, simpatici, cu o viață socială, prietenosi, de gașcă, au devenit brusc niște nebuni obsedați. Parcă ceva sau cineva le-a luat mințile, le-a șters creierele și le-a resetat toate valorile și principiile. Astfel că, odată ce am devenit și eu la rândul meu părinte, am jurat că nu voi întreba pe nimeni niciodată ”Tu când?”.

bebe care plangeNu ești mamă, nu înțelegi prin ce trec!

Este adevărat că dacă nu ai copii, nu poți să știi ce e în sufletul unei mame când cel mic are febră, e bolnav, plânge de durere sau l-a supărat cineva. Dar asta nu înseamnă că ești inferioară acelei femei, că ești mai prejos decât ea…o ignorantă care-și dă aiurea cu părerea și își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Dimpotrivă. S-ar putea ca cineva care privește lucrurile din afară să înțeleagă chiar mai bine cum stau lucrurile. Pentru că unii părinți au tendința de a exagera foarte mult, se sperie, se panichează și dau unor incidente minore dimensiuni catastrofale.

Tu să-mi dai sfaturi când o să fii mamă, nu acum!

Am avut proasta inspirație de a spune unei mame că băuturile carbogazoase pe care i le administra copilului de numai doi ani nu sunt sănătoase. Mai bine tăceam căci am fost pusă imediat la punct. Pe undeva mi-am cam meritat soarta, altă dată să-mi fie învățătură de minte. Din simplul motiv că eu nu aveam pe atunci copil, însemna că nu mă pricep și ar fi mai bine să mă abțin de la comentarii. Știe ea ce face. Doar e mamă!! De parcă a fi mamă înseamnă obligatoriu să știi să-ți și crești copilul cum trebuie. Dragi mămici, dacă cineva vă dă un sfat sau vine cu o părere care nu coincide cu a voastră, nu mai săriți ca arse! Poate nu vă convine – recunosc, și eu sunt deranjată uneori de părerile unora sau ale altora – dar s-ar putea ca acele persoane să vă dorească tot binele din lume. Și nu trebuie să fii mamă ca să știi că dulciurile sunt nocive pentru cei mici sau că produsele fastfood sunt otravă curată. Dacă vei respinge din start și agresiv orice părere, nu te mira dacă prietenii tăi te vor evita.

mama care face treabaEu am copil și nu mă mai plâng atât!

Da, după ce vine un copil pe lume, cum spuneam mai sus, viața ți se schimbă radical, mai ales dacă nu te ajută nimeni. Cum eu nu am avut nici un strop de ajutor din partea nimănui, a trebui să fac în așa fel încât să mă descurc singură. Au fost momente când tot ce mi-am dorit pe lume a fost încă o pereche de mâini, sau două…sau trei. Stresul, oboseala cronică, hidratarea proastă, lipsa unei alimentații sănătoase – mâncam pe fugă sau deloc – izolarea, toate acestea își pun amprenta și la un moment dat, dacă nu ești atentă, cedezi. Sunt mămici pe care le-am auzit de multe ori lăudându-se că au trecut cu bine peste această etapă grea și mă bucur pentru ele. Dar asta nu înseamnă că dacă cineva care nu duce o viață atât de zbuciumată ca a ta, atât de setresantă și obositoare nu are dreptul să-și spună of-ul din când în când. Nu i-o trânti în față “Eu am copil și nu mă mai plâng atât”. Știu, e destul de greu să înțelegi și să rezonezi cu o persoană care spune că este obosită deși doarme în fiecare noapte, iar ziua și-o petrece cum are chef. Tu, care știind ce înseamnă să fii cu adevărat frântă, să ți se închidă ochii pe stradă și să adormi pe toaletă, consideri că ai tot dreptul să o tragi puțin de urechi. Nu. Nu ai nici un drept. Nu te ma da drept model altora!

Probabil ar mai fi multe de spus dar, docamdată, atât îmi aduc aminte din trecutul meu și din experiența mea alături de mămici și tătici pe vremea când eu nici nu mă gândeam să concep un copil. A! Și să nu uit. Urăsc teribil expresia aceea șablon cu care defilează mândre nevoie mare multe mămici: să fii părinte este cea mai frumoasă meserie din lume, dar și cea mai grea. O să-ți spun într-un articol viitor motivul. Până atunci îți urez liniște, pace, voie bună și multă odihnă. Și nu uita să-ți ții prietenii mereu aproape.

COMENTARII

Lasă un răspuns