Sfaturi pentru un machiaj rezistent de dimineaţa până seara

Sfaturi pentru un machiaj rezistent de dimineaţa până seara

0 2112
Machiaj rezistent de dimineaţa până seara? Se poate! Asta, dacă urmezi câteva trucuri simple dar..de aur! Ce-i de făcut? Foloseşte cu încredere, ca bază pentru machiaj, fondul de ten! Mimi îţi spune ce trebuie să faci! Ascult-o pe Mimi! 
Aplică un strat subţire de fond de ten şi întinde-l apoi foarte bine cu un burete special. Atenţie! Fondul de ten trebuie să fie uniformizat ca să nu rămâi cu pete mai închise  sau mai deschise la culoare pe faţă. Ideal este să alegi un produs cu o nuanţă cât mai apropiată de culoarea tenului tău. Asta, pentru a nu exista discrepanţe foarte puternice de culoarae. Una dintre marile greşeli pe care le fac unele femei este aceea că nu  întind fondul de ten şi sub bărbie şi sub maxilare iar faţa lor arată ca o mască.
Apoi, după ce l-ai aplicat, foloseşte o pudră translucidă care să-l fixeze şi să confere pielii un aspect mat. Foloseşte produse de la firme consacrate, în care ai încredere! Nu cumpăra tot ce îţi pică în mână pentru că s-ar putea să ai surprize neplăcute! Abia după ce ai aplicat corect fondul de ten şi pudra, poţi trece la machiajul propriu zis.
Pomeţii
machiajFoloseşte un fard de obraz tip pudră pentru că se va fixa mai bine decât unul de tip cremă şi aplică-l în vârful pomeţilor, continuând spre tâmple. Pentru a aplica fardul de obraz corect, ai nevoie de o pensulă specială. De obicei, aceasta vine la pachet cu produsul însă, dacă nu eşti mulţumită de ea, poţi cumpăra una nouă, care se vinde separat.
Ochii
De multe ori, seara, când ajungem acasă, observăm urme inestetice de fard pe pleoape. Acesta nu mai este întins uniform, pe alocuri este şters,  iar în alte zone observăm un surplus. Asta din cauză că, peste zi, faţa noatră transpiră, iar fardul de ochi se intinde şi el. Ce-i de făcut? Înainte de a-l aplica, foloseşte pentru pleoape puţin fond de ten sau, eventual, un alt fard în culori neutre.  Apoi, foloseşte nuanţa pe care ţi-o doreşti. Nu uita un aspect foarte important! Fondul de ten fixează machiajul deci, foloseşte-l cu încredere! În ceea ce priveşte genele, optează pentru o mascara waterproof. Pentru a nu avea surprize neplăcute peste zi!
Buzele
ruj buze sexyNici un ruj nu ţine o veşnicie. Este, practic, imposibil! Trebuie să-l foloseşti de mai multe ori pe zi pentru un machiaj impecabil,  însă nu întotdeauna reuşim asta. Cum să-l păstrăm pe buze cât mai mult timp? Înainte de a-l aplica, tamponează uşor buzele cu puţin fond de ten. Foloseşte un ruj care să nu fie foarte gras şi apoi un creion contur într-o nuanţă cât mai apropiată de cea naturală.
Dar cu manichiura cum te descurci?
Şi aici avem probleme. Lacul de unghii sare după câteva zile dacă nu ştim cum să-l aplicăm corect şi cum să-l întreţinem. În primul rând, ar trebui să ne orientăm după produse care sunt de foarte bună calitate.  Nu trebuie să dai o avere pe un lac de unghii dar, pe de altă parte, trebuie să ştii că un produs al unei firme de renume va face toţi banii. Primul pas după ce ai cumpărat lacul de unghii în culoarea dorită este să aplici un strat protector. El va împiedica nuanţa să pătrundă în straturile unghiei şi s-o păteze. Apoi, aplici oja în două straturi, iar la sfârşit lacul care îi conferă luciu. Poţi opta şi pentru lac de uscare rapidă.  Este recomandat ca jumătate de oră după ce ţi-ai făcut manichiura să fii foarte atentă cu unghiile tale. Lacul de unghii se usucă de la exterior spre interior, deci nu te lăsa păcălită! Rişti să strici totul si s-o iei apoi de la capăt!

COMENTARII

Lasă un răspuns