Simptome Omicron în primele 48 de la infecție. Vezi la ce să fii atent!
Simptome Omicron în primele 48 de la infecție. Noua tulpină Covid, cea sud-africană, va deveni, în curând, tulpina dominantă în întreaga lume. Din nefericire, nu se cunosc prea multe detalii despre această nouă variantă. Știm doar că este mult mai contagioasă decât precedenta, Delta. Și, se pare, ar da simptome mai ușoare. Iată care sunt cele mai importante care apar în primele 48 de ore de la contactarea virusului!
Simptome Omicron în primele 48 de ore de la infecție
Potrivit informațiilor pe care deja le cunoaștem cu toții, o persoană care are Covid își pierde mirosul și gustul, are febră, tușește și se simte extrem de obosită și epuizată. Însă, infecția cu Omicron vine la pachet cu alte simptome care ar trebui să ne dea de gândit, mai ales că acestea își fac simțită prezenta nu după 14 zile, ci doar după 24 sau 36 de ore.
Potrivit informațiilor oferite de specialiști, primele simptome pe care le resimți la doar 2 două zile după ce te-ai infectat cu Omicron sunt: gât iritat, dureri de cap, oboseală, strănut și nas care curge, scrie Mirror. Aceste simptome par a fi mai degrabă simptomele unei răceli comune, motiv pentru care dacă le recunoști ar trebui să-ți faci un test Covid, este de părere Tim Spectpr, profesor în cadrul unei companii ce activează în domeniul sănătății. Un alt simptom îngrijorător, potrivit cercetătorilor, este congestia nazală, spun și cei de la Centrul pentru controlul și prevenirea bolilor din Marea Britanie.
Medicii au nuanțat explicațiile. Se pare că, deși este extrem de contagioasă și se răspândește cu o repeziciune uimitoare, Omicron vine cu simptome ușoare, mult mai ușoare decât cele ale tulpinii Delta. Dr Angelique Coetzee, medeicul sud african care a atenționat asupra noii tulpini Covid a precizat că anumite simptome precum durerile de cap și cele musculare sunt mai intense în cazul persoanelor nevaccinate. Cei vaccinați cu schema completă, resimt mult mai ușor trecerea prin boală.
În România sunt, în prezent, 16 cazuri confirmate cu tulpina Omicron.
Alte virusuri periculoase
Evident, și alte virusuri își fac de cap la noi în țară mai mult ca orice alt colț de lume. Cel mai periculos și letal este virusul hpv, care se face vinovat de moartea anuală cel puțin 2000 de femei. Un vaccin obligatoriu în România pentru acest virus nu există, în schimb poți apela la o imunizare opțională. Aceasta este destinată mai ales copiilor și adolescentelor care încă nu și-au început viața sexuală, cu vârste între 11 și 14 ani.
Un alt virus care apare an de an este cel al gripei comune, sezoniere. Însă, din cauza apariției Covid nici nu se mai vorbește despre acesta, deși și el ucide, anual, sute de oameni. Virusul gripal poate fi și el prevenit prin vaccinare. Imunizarea se face anual, înaintea sezonului rece și este recomandată atât pentru adulți, cât și copii.