Tags Posts tagged with "bebelusi"

bebelusi

0 1393
Articole pentru bebelușiși accesorii se găsesc și în magazinele online
Un copil nou-născut are nevoie de doar câteva lucruri pentru a crește sănătos și în siguranță. Nu cumpăra accesorii inutile și orientează-te către cele care chiar îi sunt de un real folos,

Articole pentru bebeluși, accesorii obligatorii de care copilul nou- născut are nevoie în primele luni de viață sunt lucrurile la care ar trebui să se gândească orice viitoare mămică. Nu hăinuțele sunt cele mai importante, nici jucăriile. În schimb, un cărucior, o scoică auto, un marsupiu, sunt lucruri esențiale atât pentru siguranța cât și pentru sănătatea celui mic. Iată ce ar trebui să cumperi înainte de venirea lui pe lume!

Articole pentru bebeluși. Cum transporți copilul în siguranță

Transportul în siguranță al copilului și mai ales al bebelușului nou-născut trebuie să fie principala preocupare a oricărui părinte. Iată cum îl poți transporta pe bebe pe drumuri mai lungi, mai scurte sau la o simplă plimbare.

Scoica auto, un accesoriu obligatoriu, care face parte din categoria articole pentru bebeluși
Scoica auto este destinată copiilor foarte mici, care nu stau încă în funduleț

Scoică pentru bebeluși. Alege un model de calitate

Transportul cu mașina al bebelușului nou-născut trebuie să se facă în siguranță, iar pentru asta ești obligat – de lege în primul rând – să cumperi o scoică pentru bebeluși care se montează în autoturism. Apoi, când copilul va crește mai mare, aceasta va fi înlocuită cu un scaun auto, iar câteva modele am găsit chiar aici. Însă, până atunci, atenția ta trebuie să fie îndreptată către un model sigur și performant de scoică. Un sfat pe careaș vrea să-l dau oricărui viitor părinte: evită scoica cu care vine la pachet căruciorul 3 în 1 deoarece nu se compară cu scoica auto clasică, autorizată și verificată de producător. Motivul e cât se poate de simplu: Cu cât căruciorul este mai ieftin, cu atât și scoica va fi de o calitate îndoielnică și nu va prezenta siguranță prea mare în timpul transportului. În scoică ești obligat să transporți copilul ori de câte ori mergeți cu mașina. Nu contează distanța și nici locul, ci doar siguranța deplină a copilului. Scoica se montează pe bancheta mașinii, nu cu fața către drum, ci cu spatele. De asemenea, scoica nu se montează pe scaunul din față al mașinii. În cazul în care nu transporți copilul în scoică sau scaun auto, riști amenzi din partea poliției rutiere.

Scaunul auto face parte din categoria articole pentru bebeluși
Scaunul auto se alege în funcție de greutatea copilului

Cărucioare pentru copii. 2 în 1 sau 3 în 1?

Cărucioarele pentru copii se află și ele în topul accesoriilor esențiale pe care trebuie să le ai în vedere când vine pe lume un bebe. Pentru că, va trebui să te gândești cum îl vei scoate afară, la aer, dar și cum îl vei transporta pe distanțe scurte. Evident, un cărucior va fi indispensabil. Dar ce să cumperi? Ce să alegi din mulțimea de modele care se găsesc pe piață? Sunt cărucioare simple, doar cu landou, cărucioare 2 în 1, cărucioare 3 în 1, cărucioare cu tot soiul de accesorii sau modele simple. Prețurile diferă și ele în funcție de firmă, de brand, de calitatea produsului. O să-ți spun cum am ales eu modelul de cărucior pentru Luca. În primul rând, m-a interesat un model care să încapă în liftul blocului, noi locuind la etajul patru.

Căruciorul face și el parte din categoria articole pentru bebeluși
Copilul nou-născut are nevoie de un cărucior cu landou și, foarte important, dotat cu suspensii care amortizează șocurile din timpul mersului

Un cărucior prea voluminos, care nu ar fi încăput în lift, ne-ar fi fost inutil, Apoi, am căutat un model cât mai ușor și simplu de manevrat. Nu trebuie să fie pentru tine un efort să urci sau cobori bordurile, să traversezi strada, să faci stânga sau dreapta. Următorul aspect: am căutat un cărucior 2 în 1. Acest model prezintă landou și se poarte transforma și în model sport, pentru copilul care stă deja în funduleț. Am preferat să cumpăr o scoică auto separat, un model pe care să mi-l aleg eu, după propriile mele criterii de selecție, nu ceva impus de producătorul unui căruț 3 în 1. Un alt aspect foarte important, care îi asigură celui mic tot confortul de care are nevoie: exsitența suspensiilor cu care este dotat căruâul. Acestea îi protejează coloana de șocurile din timpul mersului. Alege un model de cărucior cu suspensii pe față și pe spate pentru sănătatea bebelușului tău. Alte accesorii pe care să le ai în vedere: existența sistemului de frânare, roți manevrabile, coș pentru cumpărături, gentuță pentru scutece.

În top articole pentru bebeluși se află și sistemul de purtare gen marsupiu dar, atenție, ideal ar fi să alegi un model ergonomic, care să-i protejeze nou-născutului coloana.

Sursa foto: Pixabay

0 1966
luca la joaca main

Este ora 2.30. Din camera copilului, prin ușa întredeschisă se aud primele scâncete. Plânge Luca! Mă ridic din pat. Abia mă țin pe picioare de oboseală. Și intru în camera lui. Mă aplec peste pătuț, îl întorc pe bebe pe-o parte, îl învelesc cu păturica și, pentru că pare din nou adormit, plec. Peste jumătate de oră, episodul se repetă. Apoi încă o dată, peste două ore…Plânge Luca!

Luca plânge aproape în fiecare noapte de când s-a născut. Sunt nopți când mă trezește uneori și de trei, patru ori..nu apuc să dorm mai mult de două ore legat…Scâncește, mârâie, se foiește, dă din picioare, se întoarce pe-o parte și pe alta și dacă nu vin la el în următoarele două minute scâncetele se transformă în plâns. Nu știu ce are și nu știu cum să-l mai calmez. Dacă îi vorbesc încet, în șoaptă, blând, plânge și mai rău. Dacă păstrez liniștea și doar îl mângâi, nici nu mă lasă să pun mâna pe el. De multe ori, sunt nevoită să ridic tonul – doar așa se oprește. Însă, după 15, 20 de minute începe din nou. Astă noapte, de exemplu, s-a culcat la ora 22.00, ca de obicei, dar a adormit pe la și jumate. Fix la miezul nopții a început să plângă. Apoi la ora unu și un sfert. Apoi la ora două. Apoi din nou la ora patru când nu am mai rezistat și i-am dat biberonul pe care ar fi trebuit să-l primească după ora cinci. La ora șase jumate iar urlete, apoi la șapte, apoi la opt. De fiecare dată când se trezește mă uit la ceas și îmi notez orele. Practic, țin un jurnal al urletelor. La început foloseam telefonul, însă am găsit un site cu ceasuri ieftine și am cumpărat unul. Îl țin pe hol și, de fiecare dată când mă dau jos din pat, înainte de a intra în camera copilului, mă uit la ceas și notez ora în agendă.

Eu…eu nu mai sunt om. Un om normal. De la atâta nesomn și oboseală, nu mai sunt de mult cu toate țiglele pe casă. Nedormită, cu moralul la pământ, sunt depășită total de situație. Și da, par ușor dusă cu pluta, ușor nebună..

luca la masuta

Sunt nopți când dorm pe apucate, câte jumătate de oră, uneori două ore legat. Și visez…visez lucruri frumoase, tot ceea ce nu mai am în viața reală. Visez obiecte din copilăria mea, obiecte pe care le credeam uitate, despre care nu credeam că-mi voi mai aminti vreodată. Visez locuri de demult, întâmplări care s-au petrecut pe când eram mică, o visez pe mama, îl visez pe Luca râzând. În vis mă plimb prin grădina lui bunicu, merg cu mamaia la câmp, mă joc în spatele blocului cu indienii, în vis îmi apar tot felul de detalii…modelul unui covor vechi, modelul unor jaluzele roase de vreme, modelul bufetului din bucătăria de vară, soba din cameră, o groapă mică săpată cu un bețigaș. „Dă piciorușul la mamaia!” „Unde mergem, tataie? Unde-om vedea cu ochii!” Și zi, și noapte îmi retrăiesc copilăria…dar mai ales noaptea, în vis îmi apar frânturi din acele vremuri de demult, când eram fericită, liberă, fără nici o grijă, energică, când nimic rău nu se putea întâmpla…pe vremea când bunicii mei trăiau, iar eu eram cel mai iubit, răsfățat și adorat copil din lume…

Dar am și coșmaruri, iar cel mai urât vis este cel în care Luca plânge noaptea, iar eu îl aud și nu mai vreau să mă dau jos din pat să mă duc la el. Sunt momente când nici nu mai știu dacă ceea ce se întâmplă cu copilul meu noapte de noapte este doar un vis urât sau realitatea pură…

Și vine dimineața…când iar îl aud cum plânge și nu mă pot mișca. Parcă sunt paralizată. Înghețată complet într-o poziție care mi-a amorțit jumătate de corp. Îl aud și îl rog în gând..mai lasă-mă puțin..mai lasă-mă cinci minute să-mi revin…și iar ațipesc și nu mai știu dacă îl visez plângând sau chiar plânge cu adevărat. În sufletul meu se dă cea mai grea luptă..e furie, e disperare, e panică, e neputință, e nu mai vreau, e nu mai pot…sunt tot felul de întrebări…de răspunsuri…într-o fracțiune de secundă îmi trec prin fața ochilor momente din viața mea de dinainte de Luca și momente de acum…Luca plânge, Luca nu mănâncă, are crize de personalitate care se termină în urlete și tăvăleli pe jos…eu sunt închisă între patru pereți, fără viață socială, izolată complet, fără job…doamne cât îmi lipsește jobul…nu știu decât să fac de mâncare, să fac curățenie în casă, să ies afară cu copilul, să fac cumpărături, să-i dau să mănânce, să-l adorm, să-l spăl și să-l schimb…toată viața mea..libertatea, independența..fericirea aceea care îmi inunda sufletul ..toate au dispărut ca prin farmec..iar eu sunt singură, goală, putredă pe dinăuntru și mor câte puțin în fiecare zi…

luca se spala pe maini

Știi care este singurul lucru care mă face uneori să mă ridic dimineața din pat? Gândul că voi bea o cafea neagră și fierbinte…și lucrurile vor părea poate puțin mai frumoase…pentru că în rest, cel puțin în momentele acelea, nu văd nimic frumos în viața mea. Nu-mi doresc decât să dorm și să nu-l mai aud plângând. Și mă surprind rugându-mă la Dumnezeu..te rog eu, dacă exiști, uite..fac ce vrei tu…numai fă-l să doarmă noaptea și să mănânce ziua…și fac orice pe lumea asta.. te rog eu din suflet…nu mai suport să-l aud cum urlă…dar Luca plânge în continuare…semn că Dumnezeu are alte priorități. Și pentru asta de foarte multe ori îl blestem și-i vorbesc ca la ușa cortului.

Când îl schimb de pamperși – pe Luca – în primul rând trebuie să-l fugăresc prin toată casa ca să-l prind. Fuge și țipă pentru că nu vrea. Când îl iau în brațe, se pune pe urlat. Acum câteva zile s-a zbătut atât de tare în brațele mele încât era să-l scap pe jos. Degeaba îi spun că trebuie să-i schimbe mami chiloțeii, că nu putem sta murdari la funduleț…odată întins pe spate, pe masa de înfășat, țipă și dă din piocioare și mă lovește…am primit sute de picioare în față, peste gură, în cap, în burtă. Întotdeauna trebuie să-l păcălesc cu ceva pentru că a trecut de mult perioada în care îl mai puteam imobiliza. Mai nou, îi dau să bage în gurița o periuță de dinți cu care încerc fără succes să-l spăl dimineața.

Luca plânge și la masă. Acum e mai bine, dar într-o vreme plângea la aproape fiecare masă. Pentru că nu ia mai mult de trei, patru lingurițe de mâncare, trebuie să insist. Și se lasă cu scandal. Iar eu simt cum îmi fuge pământul de sub picioare, cum îmi crește tensiunea, mă ia cu călduri și cu amețeală. Și pentru că nu-l voi lovi niciodată, nici măcar în glumă, țip la el. Îl cert pentru că dă din mâini, dă din picioare, dă din cap, se ferește de linguriță, scuipă mâncarea, îmi dă peste castronaș, iar piureul sau supa se împrăștie peste tot. El plânge în scăunel, eu plâng pe undeva prin baie sau prin dormitor – locurile unde mă refugiez când simt că-mi pierd mințile. După 30 de minute de chin, în farfurie încă mai este mâncare. Iar eu renunț. I-o iau din față și ne pregătim să ieșim afară.

luca la masinute

Este ora 11.00. Stă la îmbrăcat doar dacă îi repet de o mie de ori că ieșim afară cu ghetuțele și căruciorul. În parc face iarăși circ, iar urletele lui atrag atenția tuturor. Nu stă în leagăn mai mult de cinci minute, asta în ideea în care toți ceilalți copii sunt disperați să stea cât mai mult. Nu vrea să se dea cu motorașul, chiar dacă vede alți copii cum o fac. Încă nu știe prea bine cum stă treaba cu datul din piciorușe și se plictisește repede. Nu prea vede sensul acelui motoraș. Nici cu formele în nisip nu prea vrea…nu știe ce să facă cu ele și le bagă în gură. Așa că stăm amândoi la groapă și eu mă joc, el se uită. Apoi, timid, începe și el să mă imite..dar nu îl atrage în mod special nici activitatea asta. El vrea un singur lucru: să meargă pe alee până când dă de vreo ieșire. Degeaba îi spun că stăm în părculeț la copii, că pe stradă unde vrea el sunt mașini, că am venit la uța uța. El vrea să plece. În momentul în care îl iau de mână, se pune iar pe plâns. Se lasă în jos, nu mai vrea să meagă, se pune în fund și trebuie ori să-l iau în brațe, ori să-l trag după mine. Pentru că nu pot nici una, nici alta – am de câteva zile o durere cumplită de spate și abia mă mișc, îl las să stea în fund, lângă picioarele mele, urlând. Dar…ghici..se uită la noi tot părculețul, iar eu intru în pământ de rușine. Mă simt vinovată, mă simt o mamă denaturată care-și lasă copilul să zbiere neconsolat, mă simt rea și arătată cu degetul. În cele din urmă, după două, trei reprize de genul ăsta sunt nevoită să ies din parc pentru că nu mai suport nici urletele, nici privirile celor din jur. Oricum e deja ora 12.30…așa că ne îndreptăm spre casă.

in leagan

La ora 13.00 prânzul naște alte urlete. Uneori mănâncă tot, alteori se lasă cu scandal mare. La 13.30-14.00 – somnul de după-amiază. Nu-ți imagina că am parte de liniște. După nici o oră începe iar să urle…îl adorm, iar urlă, iar îl adorm…uneori îi vorbesc calm, încet, îl legăn, alteori mă răstesc la el…nu mai știu cum să fac, cum să procedez ca să tacă.

Copilul meu este veșnic nemulțumit, veșnic nu-i convine câte ceva. Peste zi, când stăm în casă, urlă frustrat când îl scot din baie – unde și-a găsit ceva de joacă cât eu mă spălam pe dinți sau când îl scot din dormitorul nostru unde iar și-a găsit ceva de făcut în timp ce eu întindeam rufe la balcon…sau când trebuie să ieșim din bucătărie…

Seara, la baie, într-o vreme urla de mă știa tot blocul. S-a oprit un timp, dar acum a început din nou să cârâie și să mârâie. Deși de abia așteaptă să facă băiță. Sunt momente când vrea în brațe și dacă nu se poate – spăl vasele și sunt cu mâinile pline de spumă – mă trage de haine până aproape că mi le dă jos de pe mine. Când merg la cumpărături nu mai are răbdare să stea în cărucior și se pune iar pe urlat. Asta nu se întâmplă mereu, dar se întâmplă. Când intrăm în casă cu căruciorul, nici nu am pășit bine peste prag, nici nu am închis bine ușa că se pune iar pe mârâit. Vrea să fie cât mai repede dezbrăcat și dat jos din cărucior. Dacă nu mă execut, atât îmi trebuie…

Ce mi se pare foarte ciudat este faptul că, deși acum urlă și îi curg șapte rânduri de lacrimi, în următoarea secundă, dacă i-ai făcut pe plac, se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu nu pot acum să bocesc și peste trei secunde să râd sau să mă comport ca și cum nu aș fi avut o izbucnire mai devreme…

in masinute

Azi a început să plângă pentru că i-am închis televizorul. Mda…acum doarme. Aștept plânsetele de la trezire. Pentru că am uitat să-ți spun: când se trezește, dimineața sau după somnul de prânz, obligatoriu o face urlând.

Știu că bebelușii plâng mult. Este perioada în care copilul se dezvoltă, își dezvoltă personalitatea, devine independent, vrea să exploreze, să cunoască mediul înconjurător, vrea mai mult decât poate. Și trece prin multe frustrări. Înțeleg toatea astea…este normal în dezvoltarea lui. Ce nu înțeleg este plânsul de peste noapte. M-am gândit că problemele de somn cu care se confruntă sunt legate de stresul pe care îl acumulează peste zi. E clar că ceva se întâmplă…iar copilul retrăiește experiențele în somn, prin vise urâte. Buun. Deci, ce îi poate provoca stres și anxietate? Primul lucru la care m-am gândit a fost faptul că insist să mănânce mai mult decât își dorește el. Așa că am renunțat să îl mai chinui cu mesele. Vrei să iei dimineața doar trei lingurițe? Ok! Facem cum vrei tu. Însă, următoarea masă va fi la prânz. Și așa am și procedat. Încet, încet – coincidență sau nu – plânsul de peste noapte s-a rărit. În ultima lună, Luca a ajuns să doarmă până dimineața chiar și trei, patru zile la rând. Încă nu am scăpat de acele nopți urâte, dar parcă s-au mai rărit. Și eu am alt tonus. Sunt mult mai odihnită, mult mai calmă ziua, mai înțelegătoare, mai tolerantă, mai conectată cu copilul meu. Și el pare mai afectuos, mai liniștit..uneori are așa un vibe pozitiv că-mi umple sufletul de fericire.

Parcă, încet, încet îmi reiau viața. Mi-am făcut abonament la sală, mi-am cumpărat o carte dintr-o librărie onlineașa de dor îmi este să citesc ceva nou, ceva proaspăt….Recunosc, fac deseori terapie prin shopping, merg des la salon..încerc să fac ceva și pentru mine…încerc să-mi reiau viața din acel punct de unde am lăsat-o în aer. Și parcă mi-e mai bine puțin.

luca in lighean

Mai am multe de rezolvat cu mine – vin cu o grămadă de sechele din copilărie – dar încet, încet sper să le depășesc pe toate. Uneori, cred cu toată tăria că dacă Luca ar dormi noaptea, aș fi în stare să mut munții din loc, aș fi în stare să zbor până la cer și-napoi…aș avea puterea să fac orice. Absolut orice. Am un copil minunat, îl ador, este viața mea, sufletul meu..este mai presus de orice pe lumea asta…A reușit ce nu a reușit nimeni niciodată: să scoată din mine, în același timp, tot ce este mai urât dar și mai frumos. E ciudat că spun asta..dar sunt sinceră. Sinceră cu mine, cu tine..Tu, cea care acum citești. Sper să nu te fi plictisit articolul ăsta kilometric. Dar, dacă nu ți-aș fi spus ce am pe inimă, dacă nu m-aș fi descătușat aici, în fața ta, nu cred că aș fi reușit să mă mai ridic de jos. Pentru că Luca mă ridică în Cosmos, dar într-o fracțiune de secundă mă poate îngropa la sute de metri sub pământ. Și încerc zi de zi, ceas de ceas să mă mențin pe linia de plutire, la suprafață. La aer. Uneori reușesc, alteori nu. Azi, pentru că am avut răgazul să-ți spun ce sunt, cine sunt, cum gândesc, ce greșesc…azi am puterea să zâmbesc. Va fi bine!

0 2277

Sunt mamă de băiețel neastâmpărat, frumos ca o jucărie în miniatură și dulce de-mi vine să-l mănânc. Oricum, în fiecare zi îi ronțăi piciorușele degețel cu degețel, iar el râde și își freacă tălpicile de bucurie. Și acum, când îți povestesc, mă apucă pofta să-l ciupesc de obrăjori și de pulpițe. Da, știm cu toții, am auzit asta peste tot: să fii părinte este cel mai frumos lucru din lume, însă atenție! Riști, poate fără să-ți dai seama, să te transformi într-o persoană care numai despre asta știe să vorbească. Iar dacă prietenii tăi nu au copii, s-ar putea să devii plictisitoare și chiar enervantă. Mai ales dacă îi judeci și le dai tot felul de sfaturi. Uite ce să nu le spui niciodată!

De când am devenit mamă, viața mi s-a schimbat radical. Și nu numai viața, ci întreg modul de a trăi, de a gândi și de a judeca lucrurile. M-am transformat teribil, uneori nici nu mă mai recunosc. Parcă sunt altă persoană. Nu știu dacă e de la hormoni sau sunt alte cauze, însă transformările prin care am trecut și trec sunt, de cele mai multe ori, radicale.

În primul rând, gândindu-mă la copilul meu, mi-a fost extrem de ușor să mă las de fumat. Nu mă credeam niciodată în stare de așa ceva, mai ales că am avut în trecut câteva tentative eșuate. Apoi, am realizat că pot trăi bine mersi și fără a mai ieși în cluburi, la terase sau cu prietenii hai hui. Simt că m-am maturizat peste noapte, brusc, văd altfel viața, lucrurile, am alte priorități și principii. Mă preocupă chestii noi pe care înainte nici nu le băgam în seamă. Toată viața mea este plină de acest copil minunat și parcă altceva nici nu mai știu. Și nici nu vreau să știu deocamdată. Probabil, lucrurile se vor schimba treptat, odată cu reîntoarcerea mea la job – printre oameni – cum îmi place să zic. Deocamdată însă mă preocupă rețetele culinare pentru bebeluși, încerc să îmi fac prieteni noi care la rândul lor au copii, mă interesez despre creșe și grădinițe, citesc tot ce-mi pică în mână despre parenting, diversificare și nutriția la copii, iar în loc să merg la shopping așa cum o făceam cândva, acum sunt dependentă de jucării. Și super ancorată în viața mea de femeie casnică, rol pe care l-am luat foarte în serios: calc hăinuțe pe bandă rulantă – dacă te interesează aici găsești niște mese de călcat super – fac curățenie în casă aproape zilnic, la fel cum zilnic fac mâncare, spăl lucrușoare, merg la cumpărături și sunt fericită când găsesc la supermarket avocado bio sau iaurt de capră. Ce mi se pare incredibil este că am început să fac cu drag niște lucruri pe care înainte le uram. Și am mai făcut ceva: am început să cumpăr diverse produse electrocasnice și dispozitive minune care îți promit marea cu sarea. Am cumpărat o râșniță cu care râșnesc semințele pentru bebeluș, am luat o căldare și un mop șmecher, am luat de pe acest site un dispozitiv care înlătură scamele. Am cumpărat un aparat de gătit în aburi, un mixer vertical, iar de Crăciun vreau să iau un aspirator cu apă. Să mă oprească cineva, vă rog!!!!! Am ajuns sclava tuturor reclamelor de la televizor!!

Da, m-am schimbat foarte mult, recunosc și îmi asum această transformare. Însă asta nu înseamnă că dacă preocupările mele sunt diferite, trebuie să impun și celor din jur să trăiască după noile mele reguli. Nu vreau să devin plictisitoare tot vorbind despre pamperși, căcuță, pișuță, alăptat, despre parcuri, leagăne și jucării. Nu vreau să devin enervantă încercând să-mi conving prietenele de cât de minunat este să fii gravidă având 15 kilograme în plus, picioarele ca niște butuci și burta cât casa. Nu vreau să mă evite nimeni pe motiv că nu știu să vorbesc altceva decât despre copilul meu. Care e rupt din soare….Și nu vreau, fără să-mi dau seama, să jignesc pe cineva, să fac pe cineva sufere sau să se simtă prost. Pentru că eu am trăit sentimente de genul acesta pe când nu aveam copil și nu mi-a fost deloc bine. Iar asta pentru că niște mămici dar și niște tătici nu au știut când să tacă, când să se oprească, având impresia că dacă ești părinte ești superior celor din jur, ești deodată cel mai bun, cel mai deștept, cel mai înțelept și..ce mai..ar trebui să ți se ridice o statuie. Iată ce nu ar trebui să spui niciodată unui cuplu care încă nu are copii ca să nu-i superi și să nu-i îndepărtezi:

 mama alaturi de bebelus

Grăbiți-vă pentru că nu mai aveți prea mult timp!

Mi s-a spus de nenumărate ori să mă grăbesc să fac un copil, iar fiecare părinte mi-a dat o sumedenie de motive…că timpul trece, că mai încolo nu voi mai avea răbdare, că pierd cea mai frumoasă experiență a vieții, mi-au dat până și motive religioase…că așa e de la Dumnezeu dat și alte bazaconii. Acești părinți sfătoși ar fi trebuit să-și vadă liniștiți de viața lor împlinită și de copiii lor minunați și să-i lase pe alții în pace. Este foarte enervant ca cineva să te tot bată la cap când tu ai alte priorități, când știi că nu este momentul să devii mamă, când nu-ți dorești asta, când ești fericit cu ceea ce ai deja și nu-ți dorești nici o schimbare. Culmea e că, la un moment dat, acești sfătoși încep, mai în glumă, mai în serios, să te judece: ești egoistă, te gândești numai la tine, ești o femeie imatură etc. Doamne, îmi spuneam în gând, fă-i pe ăștia să-nceteze, că nu știu cât mai rezist. Trist este că pe de-o parte te îndeamnă să faci copii, pe de altă parte se plâng de cât de greu este să-i crești și ce sacrificii uriașe trebuie să faci. Dragi mămici și tătici, nu uitați că fiecare decide pentru el însuși. Dacă un cuplu nu are copii, știu ei mai bine de ce, nu e cazul să încercați să-i convingeți voi. Nu trebuie să te convingă cineva să devii mamă. O faci când crezi tu, când simți tu, nu pentru că insistă niște prieteni. Eu am evitat cât de mult am putut astfel de persoane care cum mă vedeau, cum puneau vechea placă: da tu când faci unul? Eu am înțeles că altceva în afară de copilul lor nu mai știau – eu însămi trec prin etapa asta chiar acum – dar ce vină aveam? Mi se părea că acești oameni, odată normali, simpatici, cu o viață socială, prietenosi, de gașcă, au devenit brusc niște nebuni obsedați. Parcă ceva sau cineva le-a luat mințile, le-a șters creierele și le-a resetat toate valorile și principiile. Astfel că, odată ce am devenit și eu la rândul meu părinte, am jurat că nu voi întreba pe nimeni niciodată ”Tu când?”.

mama alaturi de copiii ei

Nu ești mamă, nu înțelegi prin ce trec!

Este adevărat că dacă nu ai copii, nu poți să știi ce e în sufletul unei mame când cel mic are febră, e bolnav, plânge de durere sau l-a supărat cineva. Dar asta nu înseamnă că ești inferioară acelei femei, că ești mai prejos decât ea…o ignorantă care-și dă aiurea cu părerea și își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Dimpotrivă. S-ar putea ca cineva care privește lucrurile din afară să înțeleagă chiar mai bine cum stau lucrurile. Pentru că unii părinți au tendința de a exagera foarte mult, se sperie, se panichează și dau unor incidente minore dimensiuni catastrofale.

Tu să-mi dai sfaturi când o să fii mamă, nu acum!

Am avut proasta inspirație de a spune unei mame că băuturile carbogazoase pe care i le administra copilului de numai doi ani nu sunt sănătoase. Mai bine tăceam căci am fost pusă imediat la punct. Pe undeva mi-am cam meritat soarta, altă dată să-mi fie învățătură de minte. Din simplul motiv că eu nu aveam pe atunci copil, însemna că nu mă pricep și ar fi mai bine să mă abțin de la comentarii. Știe ea ce face. Doar e mamă!! De parcă a fi mamă înseamnă obligatoriu să știi să-ți și crești copilul cum trebuie. Dragi mămici, dacă cineva vă dă un sfat sau vine cu o părere care nu coincide cu a voastră, nu mai săriți ca arse! Poate nu vă convine – recunosc, și eu sunt deranjată uneori de părerile unora sau ale altora – dar s-ar putea ca acele persoane să vă dorească tot binele din lume. Și nu trebuie să fii mamă ca să știi că dulciurile sunt nocive pentru cei mici sau că produsele fastfood sunt otravă curată. Dacă vei respinge din start și agresiv orice părere, nu te mira dacă prietenii tăi te vor evita.

copil  mic de mana cu mama lui

Eu am copil și nu mă mai plâng atât!

Da, după ce vine un copil pe lume, cum spuneam mai sus, viața ți se schimbă radical, mai ales dacă nu te ajută nimeni. Cum eu nu am avut nici un strop de ajutor din partea nimănui, a trebui să fac în așa fel încât să mă descurc singură. Au fost momente când tot ce mi-am dorit pe lume a fost încă o pereche de mâini, sau două…sau trei. Stresul, oboseala cronică, hidratarea proastă, lipsa unei alimentații sănătoase – mâncam pe fugă sau deloc – izolarea, toate acestea își pun amprenta și la un moment dat, dacă nu ești atentă, cedezi. Sunt mămici pe care le-am auzit de multe ori lăudându-se că au trecut cu bine peste această etapă grea și mă bucur pentru ele. Dar asta nu înseamnă că dacă cineva care nu duce o viață atât de zbuciumată ca a ta, atât de setresantă și obositoare nu are dreptul să-și spună of-ul din când în când. Nu i-o trânti în față “Eu am copil și nu mă mai plâng atât”. Știu, e destul de greu să înțelegi și să rezonezi cu o persoană care spune că este obosită deși doarme în fiecare noapte, iar ziua și-o petrece cum are chef. Tu, care știind ce înseamnă să fii cu adevărat frântă, să ți se închidă ochii pe stradă și să adormi pe toaletă, consideri că ai tot dreptul să o tragi puțin de urechi. Nu. Nu ai nici un drept. Nu te ma da drept model altora!

Probabil ar mai fi multe de spus dar, docamdată, atât îmi aduc aminte din trecutul meu și din experiența mea alături de mămici și tătici pe vremea când eu nici nu mă gândeam să concep un copil. A! Și să nu uit. Urăsc teribil expresia aceea șablon cu care defilează mândre nevoie mare multe mămici: să fii părinte este cea mai frumoasă meserie din lume, dar și cea mai grea. O să-ți spun într-un articol viitor motivul. Până atunci îți urez liniște, pace, voie bună și multă odihnă. Și nu uita să-ți ții prietenii mereu aproape.

Sursa: Pixabay, Unsplash

0 3017
fetita blonda cu ochi albastri

Luca este cea mai mare provocare a vieții mele. Cu el mi-am descoperit limitele, adevăratele mele limite. El m-a învățat ce este oboseala, epuizarea, el m-a învățat să apreciez momentele de liniște, să descopăr ce înseamnă cu adevărat iubirea. Luca mi-a arătat ce contează cu adevărat în viață, care sunt până la urmă prioritățile, ce merită și ce nu…Luca este grija, responsabilitatea, îmi arată în fiecare zi sensul și scopul pentru care SUNT aici. Sunt aici ca să am grijă de tine. Sunt aici ca să te ajut să devii un OM. Un om frumos, un om iubit, un om apreciat, un om inteligent, un om care știe să iubească și să dăruiască. Un om împlinit.

Luca a fost încă de la început un bebe foarte plângăcios. Primele două săptămâni de când l-am adus acasă de la maternitate am rezistat eroic, însă nu știam ce mă așteaptă: când au început adevăratele crize de colici, Luca a urlat aperoape non stop. Evident, ca orice părinte, am încercat disperată să-l fac să tacă. Pe lângă tot felul de siropuri și siropele care promiteau calmarea bebelușului – și care s-au dovedit total inutile – pe lângă mers la medic o dată la câteva zile, făcut analize și ecografii, am încercat și ce știam că ar putea funcționa cât de cât: luatul în brațe, dar și legănatul pe picioare. Iar acum, după aproape un an, încă mă mai lupt să-l învăț pe Luca să adoarmă singurel, la el în pătuț. Crede-mă, în prima zi a fost jale!

Ca un făcut, la 10 luni Luca s-a transformat dintr-o dată într-un copil foarte dependent de mine. Un copil care, atunci când plecam din cameră, se punea pe un zbierat sfâșietor, de credeai că-l taie cineva. Un copil care, când era lăsat singur în camera lui, nu se juca cu jucăriile, el pornea să mă caute prin casă urlând. Care tipa când mă ridicam de lângă el. Pe care îl luam cu mine în baie când făceam duș sau mergeam la toaletă, pe care îl luam cu mine în bucătărie când făceam de mâncare și în balcon când întindeam rufe. Și acum fac la fel. Un copil dependent 100% de mămica lui. La vârsta asta a lui pot înțelege acest atașament. Însă lucrurile trebuie, ușor, ușor să se schimbe. Pentru că îmi doresc un copil independent, un copil curajos, îndrăzneț, curios și stabil emoțional. Un copil care va avea libertatea de a explora și de a experimenta. Care va fi susținut, ajutat, învățat, căruia i se va da drumul să zboare. Un copil care va ști ce înseamnă cuvântul „regulă” chiar dacă nu îl va respecta mereu. Știu, o va face foarte des…Luca nu va fi un copil crescut în globul de sticlă, băiatul mamii, alintat și mofturos, plin de ifose și nesuferit. Poate că uneori va țipa la mine. Poate că uneori va bate din picior și se va tăvăli pe jos prin magazine. Nu știu cum va fi..dar voi încerca să-l ajut să se dezvolte, să se cunoască pe sine, să-și exprime emoțiile și trăirile într-un mod cât mai sănătos. Voi face tot posibilul să cresc un copil stabil din toate punctele de vedere. Probabil asta își dorește orice părinte, dar mulți se pierd undeva pe drum. Iar copiii lor ajung niște teroriști care le dictează viețile.

fetita care plange

 

Văd des copii mari care nu au învățat încă să-și dozeze emoțiile, care imită perfect ce văd în casă: urlete, țipete, comportamente dominante și agresive, care se smiocăie, plâng, lipsiți total de inteligență emoțională, care își lovesc mamele atunci când li se interzice ceva, care sunt foarte răsfățați și egoiști peste măsură. Niște teroriști care așa vor fi și când vor ajunge mari. Eu nu vreau să cresc un astfel de copil, în fața căruia să tremur de frică și să mă execut de teamă să nu facă vreo criză de isterie. Voi încerca să-l educ – și sper din tot sufletul să-mi și iasă –  în așa fel încât să nu ajung în astfel de situații. Am văzut copiii care fac armată cu părinții lor. Ce mă sperie este că aceștia din urmă, în loc să corecteze astfel de comportamente deviante, culmea, le încurajează, găsindu-le celor mici tot felul de scuze. E prea mic, nu înțelege, nu-i pot rezista, e obosit, e răcit…e…întotdeauna exista câte un motiv care să scuze comportamentul domnului Goe.

Mie mi se pare că a-l lăsa pe copil să facă ce vrea din tine este, în primul și în primul rând, o bătaie de joc la adresa lui. Ești un părinte iresponsabil și care nu merită să aibă un copil dacă îți bați joc de el. Pentru că va crește urât, se va forma ca om într-un fel urât, va deveni un individ egoist, obișnuit să țipe și să lovească pentru a primi ceva sau pentru a obține ceva, un individ care va fi evitat în colectivitate și, astfel, va fi mereu singur. Fără prieteni adevărați, înconjurat doar de persoane cărora le este teamă de el. Datoria ta ca părinte este să încerci cât de mult poți să crești un OM. Nu un monstru…

copil care tine in mana doua floricele

 

Sper din tot sufletul ca Luca, acest copil minunat – să ajungă un om minunat. Știu că voi greși de multe ori, dar voi încerca să învăț din fiecare greșeală. Poate nu voi lua cele mai înțelepte decizii. Dar voi încerca să mă educ pe mine însămi. Nu am în spate studii de specialitate, nu sunt nici psiholog, nu mă laud nici cu cursuri de parenting, de formare personală, gândire pozitivă sau alte bullshit-uri din astea…Sunt doar mama lui Luca. Și îi prommit copilului meu că voi afce tot ce-mi stă în putință pentru ca el să devină un om frumos.

Și încă un lucru pe care tot îl repet și voi mai repeta: Luca nu m-a făcut și nu mă va face niciodată să mă neglijez. Pentru că înainte de toate sunt femeie. Este adevărat că nu mai am timpul pe care îl aveam odinioară, nu-mi permit să petrec jumătate de zi la salon… Ce am făcut? Am început să achiziționez mai multe produse de styling, mai multe produse cosmetice și farduri. Și încerc, pe cât pot, să mă descurs și singură. De exemplu, de aici am cumpărat o placă de întins părul, iar acum am reușit să mă vopsesc singură, acasă. Pentru că nu am timp să merg la cosmetică atât de des pe cât mi-aș dori, am început să-mi fac propriile măști de curățare, hidratante și exfoliante cu ingrediente naturale, pe care le am în casă. Tot de pe acest site am cumpărat recent un ondulator – pentru serile mai speciale când ies în oraș și am chef de o schimbare de look. În această vară am profitat din plin de sezonul reducerilor și mi-am reînnoit garderoba cu produse pe care le voi putea purta inclusiv la anul fără teamă că se vor demoda. Jeansii, pantalonii scurți, încălțămintea sport, rochiile cu imprimeu floral dar și tricourile clasice nu au vârstă. Și da, mă simt minunat în pielea mea!

Sursa foto: Unsplash

0 2184
pahar cu suc de pepene rosu

Sucurile naturale din fructe pe care le găsești pe rafturile magazinelor dar și cele naturale, pe care le prepari acasă, nu sunt recomandate copiilor mai mici de un an! Motivul? Acestea conțin o cantitate enormă de zahăr care poate duce, în timp, la obezitate. Iată este recomandarea specialiștilor în nutriție din cadrul Academiei Americane de Pediatrie.

Inițial, acest sfat era oferit părinților care aveau copii mai mici de șase luni, însă studiile recente au demonstrat pericolul și la vârste mai mari. Este vorba despre analizarea ratei de obezitate în rândul celor mici, dar și apariția din ce în ce mai frecventă a problemelor dentare și anume cariile.

„Copilul trebuie să consume lapte, nu sucuri”

„Nu am înțeles niciodată de ce li se oferă copiilor atât de mici sucuri din fructe pline de zaharuri, când, în mod normal, ei ar trebui să consume lapte, dacă este posibil chiar lapte matern”, a declarat pentru CNN dr. Steven A. Abrams, președintele Departamentului de Pediatrie din cadrul „Dell Medical School” ce aparține Universității din Texas. „Recomand din toată inima alăptarea la sân, iar când acest lucru nu este posibil, hrănirea bebelușilor cu lapte formulă. În nici un caz nu le dați copiilor sucuri din fructe!”, a mai declarat el.

Acum câțiva ani, medicii păreau a fi de acord cu sucurile din fructe deoarece, spuneau ei, sunt pline de vitamine, minerale și elemente nutritive. Însă, foarte mulți ingorau complet cantitatea uriașă de zaharuri care ajungea în organismul copilului. Pe atunci se recomanda ca cei mici, cu vârste între unul și trei ani, să bea suc de fructe, dar în cantități reduse, în jurul a 150 de grame zilnic. Acum, medicii interzic total această practică, mai ales dacă bebelușul nu a împlinit un an.

Sucurile fără zahăr, o mare capcană!

Azi, această băutură delicioasă poate fi consumată de copiii cu vârste mai mari, dar în cantități mici. De exemplu, cei care au între 4 și 6 ani pot bea zilnic între 150 și 170 de grame. Însă, chiar și așa, părinții sunt sfătuiți să citească cu mare atenție eticheta pe care sunt notate ingredientele produsului. „În ciuda faptului că pe eticheta multor sucuri este notată inscripția „No sugar” sau „Sugar free” (fără zahăr), acest lucru nu este neapărat și sănătos. Motivul? Fructoza a fost înlocuită cu îndulcitori artificiali, iar băutura devine, în acest fel, hipercalorică. Nu mai vorbim despre faptul că este foarte săracă în elemente nutritive”, este de părere Jaclyn London, director în nutriție la Institutul Good Housekeeping. Nici un suc, indiferent că este găsit în comerț sau pregătit acasă, nu poate egala, din punct de vedere nutrițional, fructul din care este fabricat. Mai mult decât atât, sucul proaspăt de fructe, așa numitele fresh-uri, nu sunt altceva decât apă cu zahăr. În schimb, toate vitaminele, mineralele și nutrienții de care organismul are nevoie se regăsesc în pulpa și uneori coaja fructului. Părți pe care le arunci la gunoi”, a mai explicat specialistul.

În ceea ce privește sucurile pe care le găsești la magazin, află că ingredientele sănătoase precum fibrele, antioxidanții, vitaminele și mineralele se pierd în timpul procesului de fabricație a produsului. Revenind la problema consumului de sucuri de către copiii de până la un an, nutriționiștii recomandă ca aceștia să bea lapte matern și apă. În nici un caz sucuri dulci, concentrate, pline de zaharuri, arome artificiale, coloranți și alte chimicale.

Sursa foto: Pexels

Autorităţile medicale americane au ajuns la concluzia că virusul Zika, ce afectează femeile însărcinate, este o cauză a microcefaliei şi a altor leziuni cerebrale grave de care suferă bebeluşii, informează site-ul cotidianului Le Figaro, citat de Mediafax.

Informaţiile despre virusul Zika sunt “mai îngrijorătoare” decât se credea iniţial, au afirmat mai mulţi responsabili ai autorităţilor sanitare americane. În februarie, administraţia Obama a cerut Congresului 1,9 miliarde de dolari pentru efectuarea de cercetări în vederea descoperirii unui vaccin şi al unor medicamente antivirale pentru tratarea acestei epidemii. “Trebuie cu siguranţă să fim pregătiţi. Tot ce cercetăm cu privire la acest virus pare mai îngrijorător decât credeam iniţial”, a declarat Anne Schuchat, directorul adjunct al Centrelor americane de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC). “Continuăm să aflăm lucruri în fiecare zi despre acest virus. Şi cele mai multe lucruri pe care le aflăm nu ne oferă nicio siguranţă”, a continuat aceasta.

“Este clar acum că virusul Zika cauzează microcefalia”, a declarat Tom Frieden, directorul Centrelor americane de Control şi de Prevenire a Bolilor (CDC). “Nu există nici o îndoială că acest virus cauzează microcefalia”, a adăugat el.

Luna trecută, un responsabil din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a anunţat că există din ce în ce mai multe elemente care demonstrează existenţa unei legături între virusul Zika şi două afecţiuni neurologice: microcefalia şi dezvoltarea sindromului Guillain-Barré.

0 1992

Ești proaspătă mămică? Cu siguranță te va interesa să afli cât mai multe despre bebelușul tău! Iar dacă încă nu a venit barza, cu atât mai mult vei rămâne uimită! Asta, pentru că avem impresia că știm totul sau aproape totul despre copii. Află că natura ne oferă surprize la care nu ne așteptăm, iar bebelușii au niște capacități pe care cu greu le-am crede.

Bebelușii sunt capabili să facă deducții logice încă din primele luni de viață, înțeleg emoțiile celor din jur și reacționează ca atare, recunosc sunetele și mirosurile. Iar asta nu este tot!

mama si bebelus cefacemimi.ro

Bebelușii, încă din primele zile de viață, își recunosc mama după miros și după vocea acesteia.

Până la vârsta de trei săptămâni bebelușii nu plâng cu lacrimi.

În ciuda faptului că este foarte mic, un bebe poate ridica obiecte egale cu greutatea lui.

Toți copiii nou-născuți știu să înoate.

Cercetătorii danezi au descoperit faptul că un copil de trei ani poate recunoaște chipul unei persoane pe care a văzut-o când el avea doar un an.

Bebelușii învață de la mamele lor ce este frica. Dacă ai un copil mic, află că el simte când ție ți-e frică de ceva și se sperie și el. Asta, pentru că teama face ca organismul tău să degaje un miros aparte, pe care numai bebelușii îl simt.

Cercetătorii universității Harvard au demosntrat faptul că un copil mai mare de un an știe cine este persoana dominantă din familie. El se bazează pe mărime și înălțime. Cu alte cuvinte, cine este mai mare sau mai înalt, ăla este „șeful”.

lemurian cefacemimi.ro

Studiile recente au demonstrat faptul că bebelușii mai mari de trei luni pot diferenția sunetele. Acest studiu a fost efectuat de către psihologul Sandy Waxman, care a înregistrat pe o casetă sunetul unui lemurian și vocea unui om. Copilul a reușit fără nici o problemă să memoreze și să recunoască cele două sunete, iar apoi să le atribuie corect animalului și omului.

În urma unui studiu efectuat de specialiștii Universității Washington, bebelușii încearcă să vorbească înainte de a putea pronunța primul lor cuvânt.

Încă de la naștere, copiii sunt conștienți de corpul lor. Când se uită în oglindă, bebelușii de doar câteva luni știu că imaginea care se reflectă este a lor.

Potrivit specialiștilor, bebelușii pot recunoaște anumite melodii pe care le asculta mama lor în timpul sarcinii.

În urma unui studiu publicat în revista PLOS One, bebelușii empatizează foarte mult cu persoanele din jurul lor care sunt triste.

Tot studiile au arătat faptul că bebelușii care fac năzbâtii au capacitatea de învățare mai dezvoltată.

Crizele de plâns ale bebelușilor pot activa hormonii sexuali masculini.

catel si bebelus cefacemimi.ro

Bebelușii au capacitatea de a face diferența între câinii prietenoși și cei amenințători doar privindu-i.

Bebelușii au la naștere 300 de oase. O persoană adultă are doar 206 deoarece anumite oase fuzionează pe parcurs.

Preeclampsia se caracterizează prin hipertensiune arterială și un nivel ridicat de proteine în urină, iar această boală poate apărea în a doua lună de sarcină. Cu toate acestea, în unele cazuri, pentru a preveni această afecțiune, fătul eliberează un hormon numit adrenomedullin.

mama si bebelus cefacemimi.ro

Anumite studii au demonstrat faptul că mirosul de bebeluș stimulează producția de dopamină, hormonul fericirii.

Câteodată, bebelușii dorm cu ochii deschiși.

Chiar dacă dorm, bebelușii simt când părinții lor sunt pe punctul de a se certa sau sunt supărați unul pe celălalt.

0 858

 Urmeaza sa fii tatic? Afla ca, de la intai martie, legea te va obliga sa iti iei concediu pentru crestrea nou-nascutului cel putin o luna de zile. Mimi iti spune tot ce trebuie sa stii despre noua directiva europeana la care a aderat si tara noastra. Ascult-o pe Mimi!

 

De la 1 martie, amandoi parintii vor fi obligati sa aiba grija de bebelusul lor. Astfel, din concediul de un an, pe care mama sau tatal si-l poate lua pentru cresterea nou-nascutului, cel putin o luna ii va reveni celuilalt partener. In Romania se va pune astfel in aplicare o directiva europeana care spune ca si tatal, mai mult absent in viata celui mic, trebuie sa se implce in crestrea si ingrijirea lui. Ar trebui, cu alte cuvinte, sa te pregatesti sufleteste de pe acum sa schimbi pampersi, scutece, sa prepari piure pasat si sa-l hranesti pe cel mic cu biberonul.

Insa, cat timp tatal va sta acasa cu bebelusul, mama va merge la munca. Ea nu va mai primi in aceasta perioada indemnizatia de crestere a copilului, dar, in schimb, partenerul ei va beneficia de acest drept, calculat dupa aceeasi regula: 75 % din media veniturilor nete, realizate in cele 12 luni dinaintea nasterii copilului.

 Noua reglementare se aplica pentru copiii nascuti dupa 1 martie 2012.  Indemnizatia de crestere a copilului nu poate depasi 3.400 de lei si, pana acum, putea fi luata ori de mama, ori de tata, dupa cum isi dorea fiecare cuplu in parte.