Tags Posts tagged with "beneficii"

beneficii

1 1687

Aproape nimeni nu-i poate rezista. Şi pe bună dreptate, căci, pe lângă faptul că e delicioasă, ciocolata neagră este benefică pentru organism. Conţine antioxidanţi, previne afecţiunile cerebrale şi cardiace şi asigură organismului necesarul de vitamine şi minerale. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui să consumi ciocolată neagră, în locul altor dulciuri. Mimi îţi spune tot ce trebuie să ştii! Ascult-o pe Mimi!

 

Ajută la scăderea tensiunii arteriale

Studiile au arătat că un consum moderat de ciocolată neagră de două, trei ori pe săptămână ajută la scăderea tensiunii arteriale. Ciocolata neagră ajută la circulaţia sângelui şi ajută la prevenirea formării cheagurilor. De asemenea, un consum moderat previne artroscleroza (rigidizarea arterelor).

Previne atacul cerebral

Ciocolata neagră creşte fluxul de sânge la nivelul creierului, îmbunătăţind funcţia cognitivă şi previne apariţia atacului cerebral. De asemenea, ciocolata neagră conţine elemente care au un efect pozitv asupra stării tale de spirit. În componenţa ei se regăseşte feniletilamina – o substanţă chimică ce este generată de creier şi care ne face să ne îndrăgostim. Feniletilamina din ciocolata neagră ajută creierul să elibereze endorfine. Aşadar, un consum moderat te va face să te simţi fericit. În componenţa ei intră şi cafeina, dar în cantităţi mult mai mici decât cele care se regăsesc în cafea.

Controlează nivelul de zahăr din sânge

Ciocolata neagră păstrează sănătatea vaselor de sânge şi a arterelor, prevenind bolile circulatorii. De asemenea, ne protejează de diabetul de tip 2. Flavonoidele din ciocolata neagră ajută celulele să funcţioneze în mod normal, iar organismul reuşeşete astfel să utilizeze insulina în mod eficient. Ciocolata neagră are, de asemenea, un indice glicemic foarte mic ,asta însemnând că nu va produce dezechilibre ale nivelului de zahăr din sânge.

 

bucati de ciocolata neagra pe fundal alb

Conţine antioxidanţi

Ciocolata neagră conţine extrem de mulţi antioxidanţi, o cantitate dublă faţă de cea care se regăseşte într-un pahar de vin roşu. Antioxidanţii ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, care, altfel, ar distruge celulele. Radicalii liberi sunt vinovaţi de îmbătrânirea prematură a organismului dar şi de apariţia cancerului.

Ajută la întărirea smalţului dinţilor şi calmează tusea

Ciocolata neagră conţine teobromină, o substanţă care ajută la întărirea smalţului dinţilor. Asta înseamnă că, spre deosebire de alte dulciuri, scade riscul apariţiei cariilor. Teobromina este şi ea un stimulent, dar nu la fel de puternic precum cafeina. Studiile au demonstrat faptul că acest element ajută la vindecarea tusei.

Conţine vitamine şi minerale

Ciocolata neagră conţine un număr extrem de mare de vitamine şi minerale care ajută sistemul imunitar al organismului. În ciocolată vom găsi zinc, potasiu, cupru, magneziu, fier. Cuprul şi potasiul previn atacurile cerebrale şi dar şi afecţiunile cardiovasculare. Fierul protejează organismul împotriva anemiei, iar magneziul elimină riscul apariţiei diabetului de tip 2, a afecţiunilor inimii şi reglează tensiunea arterială. Zincul este important în anihilarea radicalilor liberi, ajută la buna funcţionare a sistemului imunitar  şi a sistemului reproducător, creşte rezistenţa la efortul fizic şi are rol decisiv în detoxifierea organismului prin funcţionarea optimă a ficatului.

0 2006

Vinetele sunt legume care nu pot lipsi din meniul tău, mai ales că acum este sezonul lor.  Şi asta nu doar pentru că sunt delicioase, ci şi pentru beneficiile pe care le aduce sănătăţii noastre. Sunt aur curat pentru organism furnizându-ne vitaminele şi mineralele în cantităţile de care avem nevoie zilnic. Iată 7 motive pentru care ar trebui să consumi vinete.

Conţin fier, claciu şi alte minerale – pe lângă faptul că sunt delicioase, vinetele conţin fier, calciu şi alte minerale de care are nevoie organismul tău. Practic, aceste legume îţi furnizează cantitatea de nutrienţi necesară zilnic. Spuneam că sunt delicioase? Ei, da! Mai ales dacă ştii cum să le prepari! Vinetele se pot pune la grătar, la cuptor dar putem pregăti din ele şi salate.

Ajută activitatea cerebrală – vinetele conţin fitonutrienţi care îmbunătăţesc circulaţia sangvină dar şi activitatea cerebrală. Atenţie însă! Elementele nutritive de care avem nevoie se regăsesc, în proporţie foarte mare, în coaja legumelor, deci nu le curăţa! Vei arunca la gunoi exact ce este mai bun şi mai hrănitor!

Previn apariţia cancerului de colon – vinetele conţin fibre care ajută sistemul digestiv. Consumul frecvent, au descoperit specialiştii, preîntâmpină apariţia cancerului de colon.

Sunt foarte sărace în calorii – vinetele sunt extrem de sărace în calorii –în jur de 35 de calorii la 150 de grame. Pe de altă parte, consumând vinete te vei simţi sătul, căci aceste elegume îţi dau senzaţia de saţietate.

Vinetele sunt indicate persoanelor care suferă de diabet – vinetele îţi sunt de mare ajutor dacă suferi de diabet. Iar asta pentru că ele conţin un nivel ridicat de fibre şi unul scăzut de carbohidraţi solubili.

Luptă împotriva afecţiunilor cardiace – vinetele te ajută şi în problemele pe care poţi avea cu inima. Studiile au demonstrat că ele au capacitatea de a reduce colesterolul rău. Însă, pe de altă parte, trebuie să le şi găteşti corect! Dacă le prăjeşti în ulei, nu te vor ajuta cu nimic. Dimpotrivă! Vei avea parte de o mâncare grea şi periculoasă pentru sănătatea ta. În schimb, le poţi pune pe grătar – temperaturile foarte ridicate le conferă o aromă şi un gust delicios!

Reglează tensiunea arterială  – vinetele sunt bogate în bioflavonoide care reglează tensiunea arterială şi te eliberează de stres.

Sursa foto: Pixabay

0 1663

E cald, iar temperaturile ridicate dar şi vremea frumoasă de afară te îmbie la o ieşire la terasă. Şi, bineînţeles, la o bere rece pe care s-o savurezi alături de prieteni. Atenţie însă! Berea este recomandată pentru menţinerea sănătăţii, dar în cantităţi moderate. Dacă ştii cât să bei, vei avea numai de câştigat! Mimi îţi spune care sunt beneficiile pentru sănătate ale celei mai populare băuturi alcoolice! Ascult-o pe Mimi!

 Ce conţine berea?

Berea conţine complexul de vitamine B (B2, B6, B9, B12), calciu, magneziu, potasiu, antioxidanţi, fibre solubile, sodiu.

 

Beneficii pentru sănătate:

 

Stimulează digestia – Un litru de bere oferă organismului 20% din necesarul zilnic de fibre, care îţi asigură o digestie normală prin combaterea constipaţiei şi diareei.

Scade riscul de osteoporoză – Berea previne demineralizarea sistemului osos şi, implicit, previne apariţia osteoporozei.

Previne formarea guşii – Berea consumată în cantităţi moderate previne afecţiunile declanşate de dereglările tiroidei, având efect asupra secreţiilor hormonale.

Împiedică formarea pietrelor la rinichi – Berea este un bun diuretic şi împiedică formarea pietrelor la rinchi datorită conţinutului său de magneziu. Un pahar de bere pe zi scade cu până la 40% apariţia acestei efcţiuni renale.

Previne afecţiunile cardiace – Berea previne şi afecţiunile cardiace precum atac de cord, ischemie cardiacă şi tahicardie.

Câtă bere trebuie să bem?

Este recomandat să bem bere moderat, în cantităţi reduse. Să nu uităm, totuşi, faptul că berea este o băutură alcoolică, iar consumul excesiv duce la afecţiuni dintre cele mai grave. Femeile ar trebui să consume doar 330 ml de bere pe zi.

 

PONT: Berea nu îngraşă dacă este băută fără să consumăm seminţe, alune, cipsuri, sticksuri sau alte ronţăieli. 100 ml de bere conţin în jurul a 45 de calorii. Înainte de a ieşi la terasă şi de a consuma băuturi alcoolice, este bine să nu mănânci alimente grase, dulciuri şi prăjeli. Combinaţia dintre acestea şi alcool este o bombă pentru ficatul tău.

0 1485

Se apropie Paştele, iar în această perioadă vom consuma mai multe ouă decât în mod normal. Ştim cu toţii că oul are un conţinut ridicat de colesterol însă, consumat cu moderaţie, este benefic pentru organism: protejează inima, creierul, reduce riscurile apariţiei cancerului mamar  şi ajută la regenerarea pielii. Mimi îţi spune şapte din cele mai importante beneficii ale consumului de gălbenuşuri. Ascult-o pe Mimi!

 

Previne infarctul – consumul regulat de ouă (unul pe zi) contribuie la reducerea riscurilor de formare a cheagurilor de sânge şi de producere a infarctului şi accidentului cerebral.

Îmbunătăţeşte funcţiile neurologice – gălbenuşul conţine un nivel ridicat de vitamina B7. Aceasta contribuie la îmbunătăţirea funcţiilor neurologice, la reducerea inflamaţiilor din organism, la dezvoltarea creierului în stadiul intrauterin (consumat de femeile însărcinate) şi la producerea serotoninei şi dopaminei, cunoscute drept hormoni ai fericirii.

Previne cancerul mamar  – tot vitamina B7 din gălbenuş ajută şi la prevenirea cancerului mamar, potrivit anumitor studii, mai ales dacă acest consum regulat de ouă a începe încă din adolescenţă. Alte studii au stabilit o asociere între consumul de ouă şi o rată mai scăzută de cazuri de cancer mamar, însă cu o menţiune: consumul a maximum două ouă pe săptămână este asociat cu un risc mai scăzut de cancer mamar, în timp ce consumul a şapte ouă pe săptămână contribuie la creşterea acestui risc.

Menţine sănătatea pielii, părului şi unghiilor – ouăle sunt bogate în sulf, un ingredient esenţial pentru absorbţia vitaminelor B, utile unei bune funcţionări a ficatului, dar şi pentru producerea colagenului şi cheratinei, care ajută la menţinerea sănătăţii pielii, unghiilor şi părului, oferind în plus strălucire.

Ajută la dezvoltarea muşchilor – cu şase grame de proteine pe ou, alături de aminoacizii conţinuţi, ouăle sunt o alegere perfectă pentru încurajarea dezvoltării musculare.

 Menţine greutatea corporală optimă – mai multe studii au demonstrat că un consum regulat de ouă la micul dejun ajută la combaterea surplusului ponderal. Persoanele care au consumat ouă la micul dejun, timp de 8 săptămâni, au înregistrat o reducere cu 61% a indicelui de masă corporală (IMC), comparativ cu persoanele care au consumat la această masă un corn cu acelaşi conţinut caloric.