fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "bijuterii"

bijuterii

0 1604
accesorii care nu se demodează

Top accesorii care nu se demodează. Moda se schimbă de la un an la altul, de la un sezon la altul, iar ceea ce acum este pe val, în scurt timp va deveni desuet. Există însă, din fericire, și reversul medaliei, căci au fost ani când hainele bunicii au ajuns un must have vânat de toată lumea. Sunt și accesorii care vor rămâne mereu în top. La fel ca rochia scurtă și neagră, dacă ne gândim la obiecte vestimentare, sau pantofii cu toc înalt, dacă e să ne referim la încălțăminte.

accesorii care nu se demodează

Bijuteriile din aur 

O bijuterie din aur poate fi purtată oricând și cu orice ocazie.  Fie că vorbim despre cercei din aur, un inel cu pietre prețioase, un colier, o brățară din aur, broșe sau accesorii pentru păr…aceste bijuterii nu se vor demoda niciodată. Aurul rămâne printre preferințele noastre indiferent de epocă. Este adevărat, bijuteriile vin într-o mulțime de modele,  de la cele mai simple și discrete până la cele opulente sau statement. Metalul însă este același. Prin urmare, dacă nu ai idee cum să accesorizezi o anumită ținută, alege o bijuterie din aur și ai rezolvat problema. 

Și încă un sfat: accesoriile din aur pot fi cel mai potrivit cadou! Un stilou elegant, un obiect de decor poleit cu foiță de aur, o icoană cu ramă aurită..iată doar câteva idei care ar impresiona și cea mai mofturoasă persoană. 

accesorii care nu se demodează

Top accesorii care nu se demodează: perlele

Perlele au fost, sunt și vor fi eticheta feminității, a eleganței și discreției. Fie că ne referim la cercei, inele, la brățări sau coliere..perlele rămân în topul bijuteriilor de lux care au o viață veșnică. Însă, atenție! Sunt pretențioase și nu pot fi purtate oricum sau oricând. De obicei, accesorizează ținute extrem de elegante. Nu poți purta un colier cu perle când mergi la serviciu. În schimb, o poți face la o petrecere de seară, la un bal, la un eveniment de caritate etc. 

Ce ar fi de prost gust aici, dacă este vorbim în astfel de termeni, ar fi să porți perle false. Ar fi o greșeală de vestimentație pe care nu ți-ar ierta-o nici o fashionistă care se respectă. 

Top accesorii care nu se demodează: ceasul de mână

Este un accesoriu util în primul rând. Apoi, în al doilea rând, vorbim despre un accesoriu care nu se va demoda niciodată însă…atenție! Modelul ales trebuie să se potrivească cu ținuta. Optează, deci, pentru ceva clasic dacă adopți ținute casual sau pentru un model elegant dacă ești genul care preferă ținute sofisticate. Brățara poate fi din argint, cadranul bătut în pietre semiprețioase sau..dimpotrivă…poți opta pentru o curelușă subțire din piele și un cadran clasic. Nu mai vorbim despre modelele sport sau ceasurile smart care sunt acum în topul preferințelor multora dintre noi. Ceasul a ajuns o bijuterie, reprezintă o etichetă cu care ne afișăm în lume femei și bărbați deopotrivă. 

accesorii care nu se demodează

Eșarfa, obligatorie în garderoba de primăvară și toamnă

Albă, crem, în culori neutre sau pastelate, în nuanțe aprinse, cu imprimeuri sau în modele simple..cu o eșarfă la gât nu vei da greș niciodată. Nu mai spunem că este un accesoriu aproape obligatoriu primăvara și toamna când afară este răcoare. 

Eșarfa ține însă pasul cu tendințele și așa ar trebui să faci și tu. Accesoriul în sine nu se va demoda, modelul în schimb, da, suferă de la an la an transformări. Dacă vei respecta trendurile în ceea ce privește modelul și culoarea, n-ai cum să dai greș! 

Atenție însă cum porți eșarfa! Căci sunt multe moduri în care te poți bucura de ea. O poți pune la gât, evident, dar..eșarfa este un accesoriu versatil. Poate fi purtată peste umăr, făcută nod în jurul gâtului, purtată pe ambii umeri, înfășurată de mai multe ori în jurul gâtului..cu o eșarfă subțire îți poți prinde părul sau poate fi transformată într-un cordon dacă porți o rochie largă.  Era o vreme când eșarfa se purta agățată de cureaua de la geantă, înfășurată pe mână sau purtată pe cap în zilele foarte însorite sau răcoroase. 

Geanta neagră, clasicul etern

Ne referim aici la modelul clasic, cel care indiferent de situație nu se va demoda niciodată. Dacă te afli în căutarea unei genți noi și nu știi exact ce model să alegi, află că cu o geantă neagră nu ai cum să dai greș. Modelul clasic se potrivește oricărei ținute. Alege un model simplu și practic. Ideal ar fi ca nuanța să se potrivească cu cel puțin o culoare din ținuta ta. Pantofii, pantalonii, eșarfa, bluza etc. Geanta neagră este și ea un accesoriu extrem de versatil. Completează atât o ținută casual, cât și una elegantă. Geanta neagră poate fi purtată la o ținută officfe, dear merge la fel de bine și pentru o ieșire la restaurant, cu prietenii. 

Top accesorii care nu se demodează: ochelarii de soare

Un alt accesoriu care nu se va demoda niciodată deși modelele urmează an de an și sezon după sezon trendurile. Ochelarii de soare sunt obligatorii pentru a ne proteja ochii de razele ultraviolete. Ne ajută să prevenim apariția prematură a ridurilor de expresie, dar sunt și un accesoriu must have în orice sezon. Alege o pereche care se potrivește formatului feței tale și cumpără din magazine de optică, specializate. Este recomandat să investești într-o pereche de ochelari de soare pentru a-ți proteja, în primul rând, sănătatea. Niște lentile de proastă calitate îți vor afecta, în timp, vederea. Evident, alege și în funcție de modelele care se poartă..însă doar dacă te avantajează. Ține minte că nu orice pereche de ochelari ți se și potrivește!

Dacă ar fi să facem un top al accesoriilor care vor rămâne veșnic în actualitate, bijuteriile din aur s-ar clasa pe locul întâi. Prin urmare, poartă-le cu încredere și urmărește trendurile sezonului. Despre tendințe bijuterii 2023 am scris în acest articol.

Sursa foto: Pixabay

0 2248
tendințe bijuterii 2023
Anul 2023 este anul bijuteriilor oversized și avangardiste

Trenduri bijuterii 2023. Anul 2023 aduce noutăți pe toate planurile, însă trendurile în ceea ce privește bijuteriile atrag atenția mai mult ca niciodată. Căci anul acesta vom avea parte de un adevărat spectacol de forme, mărimi și culoare. Iată ce ne rezervă viitorul!

trenduri bijuterii 2023
2023 este anul bijuteriilor supradimensionate

Trenduri bijuterii 2023. Perle oversized

Vorbim despre o bijuterie care conferă ținutei un plus de distincție și eleganță. Însă anul acesta vorbim despre bijuterii statement, de dimensiuni mari și în jurul cărora ne construim întregul outfit. Perlele oversized pot accesoria cerceii, colierele, brățările, pandantivele sau inelele. Atenție, însă, căci în general, perlele se poartă doar la ocazii speciale. Nu mai vorbim despre aceste modele supradimensionate. Dacă ieși într-o seară la un restaurant cu prietenii, mai bine lasă-le acasă. Să nu uităm că perlele autentice fac parte din categoria bijuteriilor de lux.

trenduri bijuterii 2023
Pietrele semiprețioase supradimensionate, un must have al anului 2023

Inele cu pietre supradimensionate

Mari, colorate, simple, atent șlefuite..pietrele care accesorizează inelele te vor scoate cu siguranță în evidență. La fel ca și perlele, pietrele prețioase sau semiprețioase trebuie să fie XXL. Atrag privirile, te scot din anonimat și îți completează orice ținută. Dacă vrei să cumperi un inel pentru cineva drag, poți alege piatra acestuia în funcție de zodia  persoanei căreia îi faci cadoul. Smaraldul, de exemplu, este piatra principala a zodiei Fecioară. 

trenduri bijuterii 2023
Cercei supradimensionați. Sursa: pinterest.com

Trenduri bijuterii 2023. Cercei XXL

Cerceii lungi care ating umerii sunt un must have al anului însă, atenție, pentru că acum se poartă atât modele fine și delicate, cât și cele oversized. Nici modelele statement nu lipsesc din peisaj. Fie că vorbim despre bijuterii aur, din argint, platină, zirconiu etc…încastrate cu perle sau pietre, anul acesta cerceii sunt un alt must have de neratat. Și îi vom vedea într-o mulțime de modele, forme și culori. Clasicul pare afi total depășit de avangardism, spirit rebel, de tot ce înseamnă inedit și revoluționar. Totul pare a fi dus la extreme, exagerat însă într-o notă pozitivă și optimistă.

trenduri bijuterii 2023
Brățară statement. Sursa: pinterest.com

Brățări XXL

Late, supradimensionate, încastrate cu pietre, gravate sau simple, brățările sunt vedetele colecției tale de bijuterii. Sau ar trebui să fie, căci în 2023 acestea par a se reinventa și nu ar trebui să lipsească din colecția ta. Interesant este că o brățară statement poate transforma cu totul ținuta. Vorbim despre o bijuterie care aduce un plus de valoare outfitului, mai ales dacă este confecționată din metale prețioase. Indiferent de modelul pe care îl cauți…brățări pentru tine, pentru iubitul tău, brățară aur copii fii foarte atentă la model, la calitate, la magazinul de unde achiziționezi produsul. Bijuteriile se poartă la vedere, prin urmare, trebui să fie fără cusur. Și, evident, să se potrivească perfect cu ținuta, dar și temperamentul tău. Să nu uităm că bijuteriile sunt o extensie a propriei noastre personalități.  

trenduri bijuterii 2023
Broșă statement. Sursa: pinterest.com

Broșe 

În 2023 broșele sunt supradimensionate, strălucitoare, colorate, scot în evidență orice ținută transformând-o din ceva banal în ceva cu totul special. Se potrivesc la un outfit de seară romantic, elegant și sofisticat, dar completează de minune și o ținută clasică. Broșele sunt din aur sau argint,  bătute în pietre scumpe. 

trenduri bijuterii 2023
Colier stratificat din pietre semiprețioase. Sursa: pinterest.com

Trenduri bijuterii 2023. Coliere statement

Colierele la baza gâtului din zale XXL se află și ele în tendințele anului 2023. Aur sau argint..acestea sunt metalele cel mai des întâlnite. În ceea ce privește modelele, zalele pot fi de la cele mai simple și pot ajunge până la cele mai sofisticate împletituri. Și să nu uităm colierele stratificate, din pietre semiprețioase oversized!

Sursa foto: pinterest.com, Pixabay

0 3635
Colier din lanț
Lanțurile și zalele supradimensionate se află în topul bijuteriilor sezonului cald 2021

Despre bijuterii în tendințe 2021 am putea scrie foarte multe căci moda acestui an vine cu multe noutăți. Astfel, în top se regăsesc colierele heavy, din lanțuri groase și zale supradimensionate, aurul galben, pandantivele fantezie și cerceii XXL, care ating umerii. Iată și alte trenduri pe care să le urmărești în acest sezon!

Bijuterii în tendințe 2021. Ce e la modă în acest sezon cald

Când vine vorba despre bijuterii, imaginația designerilor nu are limite. Iar în acest an, parcă mai mult decât oricând, ei au încercat să dea frâu liber fanteziei, să spargă tiparele și să depășească toate limitele. În colecțiile marilor case de modă se observă un aer proaspăt, fresh, inedit, care emană optimism și aduce speranță. „Va fi bine”, pare a fi mesajul transmis în plină criză pandemică. 

Lanțuri groase și zare supradimensionate, la modă în 2021

Heavy metal: lanțuri groase și zale oversize

Bijuteriile statement nu sunt o tendință nouă, însă în acest an capătă alte valențe. Dacă în 2020 s-au purtat lanțurile groase și zalele, în acest an ele sunt devin oversized. Captează atenția, întorc toate privirile și transformă un look banal într-o apariție ravisantă. Emană încredere, stăpânire de sine și îți da aerul unei femei puternice. 

Vom vedea, așadar, începând cu această această primăvară coliere cu zale supradimensionate de diferite forme, brățări de mână și de picior, dar și cercei din metale heavy. Această tendință va fi o prezență constantă în sezonul cald. Printre bijuteriile XXL ale sezonului se numără și lanțurile groase, pandantivele sub formă de inele metalice, bilele de diferite dimensiuni, dar și împletiturile metalice. O astfel de tendință a fost observată în colecțiile Victoriei Beckham și Hermes.

Ceasuri de lux, eternul clasic nu moare niciodată

Un ceas elegant, de lux nu se va demoda niciodată. Lasă tehnologia deoparte și poartă un model clasic, cu inserții din argint, aur galben sau aur roz. Pentru un plus de eleganță, alege o brățară ce combină aceste trei metale prețioase. Cartier și Chopard sunt mărci iconice pentru ceasurile de lux însă acestea acestea pot fi puse și mai mult în valoare dacă le asortezi cu una sau două brățări tennis. Un ceas scump este un accesoriu destul de versatil, care transformă orice outfit într-unul stilat, elegant și chair sofisticat. 

Bijuterii în tendințe 2021. perlelenu se demodează niciodată
Perlele, un simbol al purității și inocenței

Perlele – un simbol al purității și speranței

În acest sezon cald se poartă perlele, însă nu modelul clasic. Vom vedea în acest sezon cald perle care accesorizează cercei, inele, coliere, brățări, broșe dar și alte bijuterii.  Sunt recomandate dacă nu suporți greutatea metalului sau dacă nu ți se potrivesc piesele hardware. Perlele au revenit în tendințe încă de anul trecut, însă în acest sezon nu mai vorbim despre varianta lor clasică. Anul 2021 aduce în prim plan forme diferite: perle aplatizate, lunguiețe, cu margini neregulate, perle de dimensiuni foarte mici alăturate unora supradimensionate. Acestea dau viață unor bijuterii inedite, iar aici sunt de amintit colierele, brățările, dar și șnururile pentru ochelari. Și mai interesant este faptul că în acest an libertatea de exprimare nu mai mare parcă nici o graniță. Astfel, un colier din perle, zale de aur și mărgele curcubeu nu va mai fi nimic ieșit din comun. 

Bijuterii în tendințe 2021. Șiraguri de pandantive minimaliste

În colecțiile prezentare pe marile podiumuri internaționale au apărut șiraguri lungi de pandantive minimaliste – coliere în mai multe straturi – care pot accesoriza orice ținută, de la cea clasică sau sobră până la cea modernă, elegantă sau boho chic. Se poartă ori mai multe șiraguri de lungimi diferite cu pandantive minimaliste. La polul opus se află pandantivele statement, supradimensionate și fanteziste. 

Pandantive fantezie. Când libertatea nu are limite

Pentru că tot vorbeam despre pandantive supradimensionate și de forme inedite…Anul acesta, cele mai apreciate de critici sunt modelele care iau forma unor genți de mână, poșete sau borsete. În colecțiile Max Mara și Chanel au apărut astfel de bijuterii fanteziste care ar stârnit indignare în rândul scepticilor și entuziasm în rândul criticilor ce apreciază libertatea de expresie. Deși nu este o noutate, tendința fiind dată încă din toamna anului trecut, această idee nu a fost și nu este îmbrățișată de toată lumea. Nu oricine se poate afișa în public cu o geantă legată de gât mai ales că mărimea pandantivului este una supradimensionată.

Bijuterii în tendințe 2021. Inele din aur galben 

Revine în actualitate clasicul aur galben, metalul ce accesorizează toată gama de bijuterii, de la inele, coliere, pandantive, brățări până la broșe și accesorii pentru păr. Însă metalele nu trebuie să fie mereu fine și delicate, nu trebuie să prezinte un finisaj neted pentru a atrage atenția. Dimpotrivă. Tehnica prelucrării aurului prin ciocănire este foarte apreciată în acest sezon și se aplică la confecționarea celor mai râvnite și apreciate bijuterii de brand. Tehnica ciocănirii metalelor a fost folosită de-a lungul secolelor dar a atras atenția și într-o serie de colecții în sezonul primăvară al anului 2021. 

Printre bijuterii în tendințe 2021 sunt și cerceii supradimensionați
În tendințele sezonului cald 2021 vom vedea cercei lungi, care ating umărul

Cercei supradimensionați

Printre bijuterii în tendințele anului 2021 se numără cerceii supradimensionati, care atârnă de lobul urechii și ating umerii. Sunt grei și vin într-o varietate de forme, metale și culori. În colecția simone Rocha putem vedea modele ce imită candelabrele confecționate din mărgele albe ce se aseamănă cu perlele, în timp ce în colecția Saint Laurent vedem cercei sub formă de flori în culori pastelate și petale metalice.

Se poartă și un singur cercel supradimensionat, statement, care atrage toate privirile și transformă orice look într-o apariție de senzație. 

Colierele curcubeu, evadare într-un colț de Rai

Sunt acele coliere la baza gâtului, din material textil sau mărgele colorate, care te trimit cu gândul la mare, la plajă, la culorile optimiste ale curcubeului. Vrem să evadăm, ne gândim la un colț de rai, unde să ne relaxăm sau chiar să ne refugiem din calea pandemiei.  Acest dor nebun de libertate se observă și în accesoriile pe care le purtăm. Astfel, bijuteriile în tendințele anului 2021 ne fac să visăm la apele turcoaz ale oceanului și culorile tropicale ale unei insule pustii. 

Christian Dior a prezentat în colecția sa coliere și brățări multicolore împletite cu perle și coji de boabe de cafea. Versace a afilat o Atlantidă virtuală, completată cu coliere în culori neon, cercei sub formă de stea de mare și brățări în nuanțe vibrante. 

Sursa foto: Pixabay

0 1084

Mai ales acum, în perioada pandemiei, iti doresti sa rezolvi totul online si sa-ti cumperi produsele de care ai nevoie fara sa te mai deplasezi prin magazine. Stii ca se poate, ai cumparat deja online o multime de articole pentru casa si pentru tine, dar in cazul bijuteriilor din aur ai inca o reticenta: ai vrea sa vezi si sa probezi inainte, nu esti sigura ca vei primi fix ceea ce ai comandat.

Daca alegi cu atentie, toate aceste temeri o sa-ti para complet nejustificate.

Bijuterii din aur online. Ce trebuie sa stii:

  1. Cum alegi magazinul online potrivit?
  2. Cum alegi bijuteria potrivita?
  3. La ce alte aspecte sa fii atenta?

Cum alegi magazinul online potrivit?

Ai cautat pe internet “magazin aur online” si ti-au aparut foarte multe optiuni. Nu stii cum sa alegi un site de incredere? 

In primul rand uita-te la recenziile lasate de clienti in site, pe retelele de socializare si chiar in Google. Ca sa-ti dai seama daca sunt reale, de regula in site ar trebui sa existe o bifa de “client sau cumparator verificat”. Poti chiar sa cauti in retelele de socializare cativa dintre clientii respectivi ca sa-ti dai seama ca sunt persoane reale si ca nu sunt mama, tatal sau sora celui care administreaza magazinul. 

In al doilea rand uita-te la texte. In cazul magazinelor de incredere, informatiile prezentate sunt actualizate si scrise ingrijit. 

Verifica apoi prezenta online si offline a magazinului respectiv. Uita-te in pagina de contact, citeste povestea brandului sau a companiei si vezi daca si cum posteaza pe retelele de socializare.

Intr-un magazin online sunt intotdeauna vizibile datele de contact: telefon, e-mail, poate chiar si un punct de lucru. Sa stii ca poti sa apelezi la ajutorul cuiva, al unei persoane reale, atunci cand ai nevoie!

O verificare de acest tip nu iti ia mai mult de cateva minute si poti s-o faci direct de pe telefonul tau. Un magazin online serios va trece foarte usor de filtrele de mai sus. 

Cum alegi bijuteria potrivita?

Stii de unde vrei sa cumperi si stii ce tip de bijuterie, de exemplu vrei cercei din aur. Dar nu stii cum sa-ti alegi modelul potrivit? In magazinul online de bijuterii IONA gasesti fotografii anatomice. Uita-te cum vine bijuteria respectiva pe femeia din poza ca sa-ti dai seama mai bine de proportii. 

Gasesti in pagina de produs fotografii cu bijuterii pe modele, femei reale. Daca totusi nu vezi o poza satisfacatoare, solicita una cu bijuteria pe WhatsApp sau e-mail. 

La ce alte aspecte sa fii atenta?

Citeste cu atentie descrierile bijuteriilor, in special specificatiile referitoare la dimensiuni: de pilda cat de mari sunt cerceii, cat de lung este lantisorul sau ce tip de piatra este montata pe pandantiv.

Speram sa iti fie de folos informatiile furnizate. Suntem aici ca sa te ajutam! #iona_jewelry #makegoldcoolagain

Sursa foto: IonaStore

0 2448
sabion

Experţii Companiei Pantone Inc au anunţat culorile anului 2014, cele care vor influenţa atât moda vestimentară şi a bijuteriilor, cât şi designul interior. Astfel, dacă vrei să fii în trenduri, va trebui să te aliniezi noilor reguli şi cerinţe atât în ceea ce priveşte vestimentaţia cât şi accesorile. Casa de bijuterii Sabion îţi prezintă culorile anului într-o colecţie senzaţională care îţi va fura inima şi privirile. 

Radiant Orchid, o variantă vibrantă de violet, a fost desemnată culoarea anului 2014. „Este o nuanţă tropicală ce contrastează puternic cu verdele smarald (culoarea anului 2013) şi reflectă tendinţele actuale”, a declarat Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute. „Este un pic diferită, e un pic excentrică şi nu este o culoare primară. Este o invitaţie la inovaţie. Familia culorii violet oferă oportunitatea de a face lucruri creative. Este o armonie încântătoare de tonuri fuchsia, mov şi roz. Radiant Orchid inspiră încredere şi emană bucurie, dragoste şi sănătate. Este un mov captivant, care te atrage prin şarmul său. Oamenii asociază purpuriul cu creativitatea şi originalitatea – şi acestea sunt foarte apreciate astăzi”, a mai spus  Leatrice Eiseman.

Casa de bijuterii Sabion încearcă să găsească mereu echilibrul dintre tendinţele actuale şi elementul clasic, cel care face din orice bijuterie ce poartă semnătura Sabion o adevărată bijuterie de familie. Astfel că, Radiant Orchid este prezentată în bijuteriile ultimelor colecţii Sabion într-o excepţională pereche de cercei cu ametiste, topaze roze şi diamante. Spectacolul dintre nuanţele mov şi roz exprimă perfect atmosfera radiantă a culorii anului 2014.

Placid blue (albastru liniştit) este o culoare a serenităţii, a libertăţii de visare, calmă, echilibrată, redată în inele cu topaz şi aquamarine.

Celosia orange – o culoare cu personalitate, intensă asemeni unui apus de soare, se găseşte surprinsă în reflexiile chihlimbarului unei perechi de cercei.

Violet Tulip (lalea violet) – culoarea nu mai are nevoie de nici o prezentare, ea aparţinând prin definiţie înţelepciunii. Iat-o surprinsă în aceste frumoase ametiste.

 

Dazzling Blue (albastru orbitor) – un albastru intens, puternic, pătrunzător.

Sand (nisip) – culoarea nisipului umed este cu siguranţă un declanşator de senzaţii estivale, de plimbări pe malul mării, de răcoarea nisipului la răsărit. Iată aceste emoţii redate atât de frumos în perle şi piatra lunii.

Sursa foto: sabion.ro

0 3201
inel cu diamant

O bijuterie dintr-un metal preţios este întotdeauna o alegere bună, fie că vrei să faci  un cadou, fie că vrei să investeşti nişte bani în ceva de valoare. Dacă nu eşti cunoscător în materie, rişti să devii o pradă uşoară în faţa trucurilor utilizate de comercianţi. Iată la ce sa fii atenta cand mergi la cumparaturi  ca să nu dai banii pe o “tinichea”. 

Oricine poate ajunge, la un moment dat, în situaţia de a cumpăra obiecte din metal preţios sau pietre preţioase. Fie  doriţi să faceţi un cadou deosebit, o investiţie , fie pur şi simplu vă plac bijuteriile, trebuie să fiţi extrem de atenţi atunci când mergeţi la cumpărături.

Desigur, faţă de toate celelalte produse pe care le cumpărăm în mod frecvent, piaţa bijuteriilor vehiculează preţuri ridicate, prin urmare atenţia spre informare şi detalii trebuie să fie cu atât mai mare. Trebuie reţinut că proporţional cu preţul şi prejudiciile ce pot apărea sunt cu atât mai semnificative din punct de vedere financiar.

Piaţa produselor din metale preţioase şi pietre preţioase e constituită nu numai din bijuterii, aceasta extinzându-se şi asupra unor obiecte de artă sau obiecte de lux atunci când acestea deţin părţi componente sau sunt realizate din acest tip de material.

Cereţi certificatul de garanţie!

Fie că doriţi să cumpăraţi o bijuterie, un ceas din aur sau o piatră scumpă, există o serie de etape ce trebuie urmărite înainte de achiziţionarea propriu-zisă. Odată ce v-aţi decis ce anume căutaţi să achiziţionaţi, urmează să vă informaţi cum şi ce poate oferi piaţa în conformitate cu cerinţele dv.

 Comparaţi preţurile pieţei

Informaţi-vă cât mai mult despre preţuri, calitate, confidenţialitatea comercianţilor. Uitaţi-vă dacă livrarea sau service-ul după vânzare sunt incluse în preţ. Întrucât sumele necesare achiziţionării de produse din metale preţioase şi pietre preţioase pot fi foarte mari, majoritatea comercianţilor oferă posibilitatea de plată cu cardul sau chiar prin ordin de plată. Cumpărarea trebuie însoţită de bon fiscal sau factură fiscală conform legii.

Cereţi certificatul de calitate în original

Nu pleca din magazin până nu primeşti certificatul de calitate în original. Acesta trebuie să conţină obligatoriu:
– detalii corecte, precise şi complete referitor la produs (tipul metalului, natura pietrelor etc.)
– datele de identificare ale operatorului economic de unde achiziţionezi produsul.

Condiţii de service

Ca pentru orice bun achiziţionat, şi în cazul bijuteriilor, comerciantul e obligat prin lege să îţi ofere o perioadă de garanţie, în eventualitatea în care apar probleme. Totodată, este bine să te interesezi care sunt condiţiile în care se oferă service bijuteriei.

Obiectele din metale preţioase trebuie să fie marcate

Studiază cu atenţie bijuteria pe care ai ales-o. Aceasta trebuie să fie obligatoriu marcată, fapt care îţi oferă certitudinea asupra calităţii de metal preţios al podoabei. Marcarea cu marca statului se realizează numai de către ANPC. Marcajele legale în România, sunt următoarele:

a) pentru aur: 375; 500; 585; 750; 833; 900; 916 si aur fin 999;

b) pentru argint: 750; 800; 875; 916; 925 si argint fin 999;

c) pentru platină: 950;

d) pentru paladiu: 950.

Evitaţi comercianţii neautorizaţi

Orice loc în care se comercializează obiecte din metale sau pietre preţioase trebuie să aibă expusă la vedere o copie după autorizaţia emisă de ANPC. Lipsa acestui document ar trebui să îţi dea de gândit că ceva este în neregulă. În plus, fereşte-te să cumperi bijuterii de la persoanele care le vând pe stradă, acostându-te sub diferite pretexte.

Sursa foto: Pexels

0 2450
femeie care poarta mai multe bratari la mana

Coliere, pandantive, cercei, bratari, inele, accesorii pentru par…Iata care este topul celor mai in voga bijuterii din acest sezon! Află totul despre culori, modele, material și texturi!

Culori calde, tonuri light si cat mai mult albastru

Uita de culorile inchise precum negrul, griul sau maroul. Cerceii, colierul sau bratarile in aceste nuante ar trebui ascunse. Motivul? Primavara aduce un suflu proaspat si in ceea ce priveste bijuteriile tale. In acest sezon se poarta tonuri deschise, placute, nuante calde de roz, bej, lila, nuante vesele de galben, portocaliu pal sau verde praz. O culoare care va domina in acest anotimp este albastrul in diferite nuante: turcoaz, azur, albastru deschis, albastru inchis, albastrul petrol etc. Este un must have, iar bijuteriile in aceasta culoare vor fi piesa de rezistenta a intregii tale tinute.

 Bijuterii florale

Primavara este momentul in care natura renaste, prinde culoare si viata. Fii in trenduri si alege bijuterii cu modele florale. Un trandafir, poate o margareta sau o crizantema, petale, muguri…nu conteaza ce alegi, important este sa porti simbolul primaverii. Inelele, colierele, bratarile, in functie de model si materialul din care sunt confectionate, pot fi purtate intr-o tinuta casual, office dar si eleganta. Fie ca sunt incrustate cu pietre pretioase sau semipretioase, fie sunt confectionate din dantela sau catifea, fie din materiale reciclabile, materiale naturale, ur, argint sau platina, bijuteriile florale vor fi in mare voga anul acesta.

Bijuterii in stil vintage

Nu este pentru prima oara cand auzim despre stilul vintage. Dimpotriva. In ultima vreme, pare a fi un trend in tot ceea ce priveste tinuta si accesoriile noastre. Multe dintre noi am facut chiar o pasiune pentru cerceii, colierele, bratarile si inelele vintage. Iar daca adaugam acestor bijuterii si o tinuta in acelasi ton, atunci putem spune cu mana pe inima ca suntem puse la punct cu ultimile tendinte din moda. Aceste bijuterii ne duc cu gandul la cavaleri, domnisoare de onoare, regine si regi. Sunt realizate intr-un stil clasic dar, in acelasi timp, au un aer modern, stilat. Purtate la o tinuta clasica sau eleganta te vor scoate din anonimat. Vei fi printesa serii!

Coliere la baza gatului

Anul acesta ar trebui sa incerci colierele la baza gatului. Unul dintre avantaje este faptul ca iti vor pune umerii in evidenta. Sunt piesa de rezistenta a acestui sezon, un must have pe care nu trebuie sa-l ratezi. Pentru o tinuta eleganta, poarta colierul cu o rochie decoltata larg sau in V (anchior) fara umeri. Modelele sunt de inspiratie bizantina, pene si motive tribale. Femeile care au gatul lung pot alege o piesa mai indrazneata, un colier mai gros care sa acopere din baza gatului. Cele cu gatul scurt pot opta pentru un colier subtire, simplu, cat mai putin accesorizat, care sa nu acopere gatul. Colierul trebuie sa fie la baza gatului dar deasupra claviculei pentru a alungi decolteul tau.

Pandantive sub forma de cruce

Pandantivele sub forma de cruce revin anul acesta: sunt simple sau complex lucrate, pot fi mari sau mici, in culori puternice sau pastelate. Nu conteaza ce alegi, important este s-o faci cat mai repede! Alege modelul care iti place pentru ca este un trend al anului 2012.

Alege materaile naturale: lemnul sau rasina

Cerceii si colierele din lemn sau rasina au fost prezentate pe podium in colectiile primavara-vara 2012. Rasina este un material natural, iar bijuteriile te vor scoate in evidenta. Alege modele de dimensiuni mari, culori vii, puternice. Aceste modele sunt indraznete si foarte funny.

Accesorii pentru par

Anul acesta revin in forta bijuteriile pentru par. Coronite, brose, agrafe si ace de par…este obligatoru sa le prinzi in par. Acestea au fost purtate in marile prezentari de moda ale inceputului de an si le-am vazut inclusiv la gala premiilor Oscar. Alege agrafe accesorizate cu flori mici sau mari – trandafiri, petale, muguri si frunze.

Sursa foto: Pexels