Tags Posts tagged with "cadouri copii"

cadouri copii

0 822

În fiecare an, sărbătorile vin la pachet și cu puțin stres. Ce cadouri să cumpăr pentru familie, în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită, iar eu să nu fac, totuși, o gaură foarte mare în buget? Anul acesta am fost inspirată. Iată câteva idei care să te inspire și pe tine indiferent de ocazie: zi de naștere, onomastică, o invitație la o petrecere sau alt eveniment unde nu te poți duce cu mâna goală.

Cadouri pentru copii. Cu ce a venit Iepurașul la noi

Nu știi ce cadou să le iei celor mici? Dacă nu le cunoști preferințele, încearcă niște jucării educative destinate vârstei lor. De Paște, de exemplu, Iepurasul i-a adus lui Luca un dispoz de colorat ouă! În pachet se află și carioci pentru pictat, dar și câteva ouă din plastic. Mecanismul funcționează cât se poate de simplu: oul este susținut și învârtit cu ajutorul a două roți. Copilul nu trebuie decât să-l atingă ușor cu carioca. Rezultatul? Unul cu adevărat fabulos!

Avantajul este faptul că acest cadou poate fi oferit atât fetițelor, cât și băieților. În ceea ce privește grupa de vârstă căreia îi este destinată jucăria, află că pictatul pe ouă e recomandat atât copiilor mici, de doi sau trei ani cât și celor de cinci sau chiar șase ani. Căci, să colorezi ouă într-un curcubeu de culori este o plăcere pe care o au atât cei mai mici cât și cei mai mari. Vei fi surprinsă să constați că tu însăți vei dori să te joci. 

Însă, pentru că au trecut sărbătorile, pictatul pe ouă poate că nu mai pare atât de interesant. Deși, crede-mă, cel mic poate colora pe tot parcursul anului căci activitatea este pe cât de distractivă, pe atât de interesantă și de atractivă. Și pentru cei mici, dar și pentru cei mari. 

Cadouri pentru bărbați

E ziua iubitului sau a soțului tău8? Dacă iubitul tău are tot ce-i trebuie și pare că nu-și dorește nimic, ai putea să-i faci o surpriză oferindu-i cadou un lanț cu pandantiv. Nu trebuie decât să dai căutare pandantive bărbați iar Google îți va oferi o listă întreagă de unde să alegi ce-ti place.

Sau poate alegi o altă bijuterie: niște butoni eleganți pentru cămașă, o brățară pe care s-o poarte și să-i amintească de tine, un ceas sau alte accesorii masculine. 

Și un parfum ar fi potrivit. În general, tot ce este practic și util va fi mai mult decât binevenit.

Ce magazin să alegi? Unul de lux! Îl poți vizita fizic sau îl poți căuta și găsi pe internet. Sunt multe magazine de bijuterii care comercializează produse din aur, argint sau platină. Oferta este foarte variată la fel și opțiunile tale. Iar după ce cumperi, ambalează cadoul într-o cutie învelită în hârtie colorată pentru un plus de veselie sau, de ce nu, romantism.

Cauți un cadou potrivit pentru tatăl tău? Alege o carte bună, care să-l captiveze, un atlas, piese de șah, un set de ustensile de scris, poate un set de grădinărit, de pescuit sau de preparat grătare delicioase. 

Cadouri pentru femei 

Femeile din viața ta – mama, sora, mătușa, bunica sau cumnata, prietenele tale – toate adoră parfumurile. Nu există femeie căreia să nu-i placă parfumurile. La fel cum nu există femeie căreia să nu-i placă bijuteriile. Iar dacă vei cumpăra unul dintre aceste două cadouri nu vei da greș. Important este însă să știi care sunt gusturile celor cărora vrei să le dăruiești cadoul. Dacă le cunoști preferințele, alegerea ta nu ar trebui să fie una grea. 

Iar dacă nu ai încredere că vei face cea mai bună alegere, atunci poți opta pentru două bilete la teatru, un abonament la sală sau la spa.

De asemenea, femeile adoră accesoriile: poți cumpăra mamei tale o poșetă, o geantă, un portofel, o eșarfă din mătase. Nici decorațiunile interioare, pentru casă nu sunt cadouri pe care să le ignori. Un tablou scump, o statuetă sculptată, un ceas de perete futurist, accesorii pentru aromaterapie, o icoană din argint…iată alte câteva idei din care să te inspiri când faci un cadou celor dragi. 

Și încă un secret: dacă esți invitat la o petrecere organizată de iubitori de animale, potrivit ar fi un cadou și pentru perietenul necuvântător. Poate că el nu va aprecia cine știe ce…dar stăpânul va fi extrem de încântat!

Sursa foto: Pixabay