kurtmann.ro
Tags Posts tagged with "carne"

carne

0 2874
ceafa de porc cu os proaspata

Vrei să gătești ceva rapid pe bază de carne? Dacă produsul a fost ținut în congelator, el va trebui decongelat înainte de preparare. Însă, pentru a-ți proteja sănătatea, trebuie să știi cum să procedezi corect, în așa fel încât să eviți îmbolnăvirile, dar și să păstrezi nealterate vitaminele, mineralele și nutrieții pe care îi conține. Iată mai jos cum să dezgheți carnea corect, singurele variante  acceptate de medici și nutriționiști!

1. Cum dezgheţi corect carnea: Ţine-o peste noapte în frigider

Dacă vrei să găteşti mâine, recomandat este să scoţi carnea din seara asta de la congelator şi să o ţii peste noapte la frigider. Până dimineaţa, carnea se va decongela însă într-un mod sănătos şi lipsit de riscuri. Pune pulpele de pui, porc sau cubuleţele de vită într-un recipient adânc, deoarece, în acest fel, eviţi ca zeama să se scurgă pe raft sau, mai rău, să contamineze celelalte alimente. Acoperă recipientul cu folie alimentară sau capac, pentru ca bucăţile de carne să nu oxideze, iar mirosul să nu afecteze celelalte mâncăruri.

bucati de carne de porc congelata

2. Cum dezgheţi corect carnea: Ține-o câteva ore în apă rece

De multe ori, ne confruntă cu următoarea situaţie: ajungem acasă, seara, obosiţi după o zi de muncă şi trebuie să pregătim cina. Dar ce te faci când pulpele de pui sunt îngheţate bocnă? În acest caz, ai o singură soluţie la îndemână. Pune carnea într-o pungă care se închide ermetic şi scufundă apoi punga în apă rece. În mai puţin de o oră bucăţile mici de carne precum cârnaţi, pulpe de pui, peşte file, pulpă de porc tăiată felii, cubuleţe pentru mâncarea gătită se vor dezgheţa în aşa fel încât să le poți adăuga imediat în mâncare.

3. Cum dezgheţi corect carnea: Folosește cuptorul cu microunde

Foarte multe cuptoare cu microunde au funcția defrost, iar această metodă de a dezgheța alimentele este soluția de urgență la care poți apela. Atenție însă! Din când în când, carnea trebuie întoarsă pe-o parte și pe cealaltă, pentru a evita coacerea acesteia. Știi că, de multe ori, se întâmplă ca aparatul să o gătească pe alocuri. Ceea ce nu este deloc de dorit.

Cum dezgheți corect carnea: sfaturi utile

După ce ai cumpărat carnea, dacă nu o prepari imediat, aceasta trebuie pusă la congelator cât mai repede cu putință. Dacă ai cumpărat o cantitate mare, de exemplu, o bucată dintr-o pulpă de porc, aceasta se porționează înainte de a fi dată la rece. Astfel, vei evita recongelarea în cazul în care constați că nu o poți găti pe toată odată.

Sursa foto: Pixabay

0 2843

Când spunem bere, deja ne și imaginăm la o terasă, în fața unei halbe aburite, pline ochi și cu spumă de două degete. Nu-i așa că-ți plouă-n gură de poftă?  Berea este cea mai iubită băutură alcoolică din lume. Pe lângă faptul că este benefică pentru organism, băută în cantități moderate, berea are și alte întrebuințări la care sigur nu te-ai gândit. Însă, ar trebui să le încerci, asta însemnând să te lase sufletul să renunți la un pahar din băutura ta preferată. Mimi îți spune ce poți face cu 250 de mililitri de bere. Ascult-o pe Mimi!

 

Alungă albinele și viespile

Dacă îți propui să mergi la iarbă verde sau la un grătar, problema albinelor și a viespilor ar putea fi ”înțepătoare”. Pentru a scăpa de musafirii nepoftiți care-ți dau târcoale, toarnă puțină bere în două, trei recipiente pe care le plasezi la câțiva metri distanță de locul în care dorești să stai pe iarbă. Mirosul le va atrage ca un magnet, iar tu vei scăpa de bâzâitul lor.

 

spalat pe cap cu bere

Berea, un bun fixativ pentru păr

Părul tău este rebel și nu stă cum ți-ai dori? Renunță la produsele cosmetice și încearcă un fixativ natural: berea. Umezește palmele cu bere, iar apoi aranjează părul cum îți dorești. Poți folosi peria rotativă pentru bucle. Usucă-l apoi cu un uscător de păr pe care însă trebuie să-l ții departe de cap. Berea conferă și strălucire podoabei capilare. Înmoaie părul în bere, scurge-l bine, iar apoi lasă-l să se usuce natural.

 

doua verighte din aur galben

Curăță bijuteriile din aur

Nu are sens să cheltuiești bani pe produse de curățat care mai de care mai revoluționare și toate proaste! Folosește berea! Ține bijuteriile într-un recipient în care ai turnat bere și așteaptă o jumătate de oră. Apoi, cu un tampon demachiant sau o cârpă curată și uscată din bumbac șterge bijuteriile, frecându-le ușor.

 

reteta de paine cu bere

Prepară pâine de casă cu bere

Dacă vrei să încerci o rețetă de pâine mai sofisticată, folosește ca ingredient berea! În cazul în care nu ești priceput în ale bucătăriei, o poți cumpăra de la magazin. Însă, pentru cei care doresc să experimenteze, iată ce rețetă ne dă bucataras.ro

Ingrediente: 350 g făină, 1 linguriță praf de copt, 1 linguriță sare, 1 linguriță bicarbonat de sodiu, 2 linguri miere de albine, 375 ml bere, 20 g unt topit.

Mod de preparare: Se încălzește cuptorul la 190 grade Celsius. Folosim o tavă pentru copt cozonac (10×20 cm) unsă cu ulei și tapetată cu făină. Într-un castron amestecăm ingredientele uscate și apoi adăugăm mierea. Turnăm berea peste făină și amestecăm. Punem aluatul în tava de copt și coacem 40 de minute, până când coaja devine maro deschis. Periem pâinea cu unt topit și o mai coacem 3 minute.

 

Împrospătează culoarea mobilierului din lemn

Ți-a rămas bere în frigider după petrecerea de aseară? Dacă este răsuflată, o poți folosi pentru a reîmprospăta culoarea mobilierului din lemn. Toarnă puțină bere pe o cârpă curată din bumbac și freacă ușor mobila. Evident, după ce ai șters înainte praful! Culoarea va deveni mai puternică și strălucitoare.

 

Repelent împotriva melcilor de grădină

Unele insecte ajută plantele, altele le distrug. Cum ar fi melcii de care putem scăpa folosind bere. Pune puțină bere în mai multe borcane înalte pe care apoi le așezi printre straturile de flori. Melcii vor fi atrași de miros, vor intra în borcan dar nu vor mai putea ieși.

 

Împrospătează gazonul

Berea omoară insectele, iar vitaminele din grupa B-urilor pe care le conține ajută la revigorarea creșeterea firului de iarbă.

 

Calmează durerile de stomac

Nu ai crede, dar e adevărat. Dacă ai crampe, berea ajută la calmarea lor. Desigur, nu este indicată pentru copii și persoane care au ulcer, gastrită sau alte afecțiuni ale stomacului.

 

Îndepărtează petele de pe covor

Ai pătat covorul cu vin roșu sau cafea? Pentru îndepărtarea petelor, folosește bere light. Toarnă pe pată puțină bere, iar apoi freacă zona cu o perie cu peri moi pentru a nu deteriora țesătura. După ce ai îndepărtat pata, curăță din nou, de data aceasta folosind un produs special pentru covoare, cumpărat din magazin. Astfel, vei îndepărta mirosul de bere din material.

 

reteta pui cu bere

Frăgezește carnea și îi dă aromă

Înainte de a pune friptura pe grătar sau la cuptor, ține-o la rece, pentru 10 -15 minute, într-un castron în care ai turnat bere. Carnea se va frăgezi, se va prepara mult mai ușor și va avea o aromă aparte. Încearcă o rețetă de pulpe de pui cu bere. Petitchef.ro ne spune cum să facem!

Ingrediente: pulpe de pui, 500 ml bere, piper măcinat, boia de ardei dulce, sare, cimbru

Mod de preparare: Pulpele se spală, se taie în bucăți și se crestează. Se așază într-o tavă și se condimentează. Apoi, berea se toarnă pe lângă carne. Cantitatea de bere este aproximativă, depinde de înălțimea tăvii, căci pulpele trebuie să fie acoperite până la jumătate cu bere. Se dă tava la cuptor la foc potrivit, iar dupa 25 de minute se întoarce carnea pe partea cealaltă. După alte 20 de minute se mai întoarce încă o dată. Se lasă apoi 10 minute să se rumenească, iar sosul să scadă la jumătate. Puiul se servește cald, cu garnitură.

 

0 2496

Întotdeauna este util să stii care sunt cele mai bune modalităţi pentru păstrarea în condiţii optime şi pentru o perioadă cât mai îndelungată de timp a alimentelor. Mimi îţi dă câteva trucuri inedite şi de real ajutor! Ascult-o pe Mimi!

 

 

 

 

 

LAPTE ŞI PRODUSE LACTATE 

Lapte

sticle de lapte Laptele pasteurizat se ţine în ambalajul în care a fost cumpărat şi nu se consumă mai târziu de 3 zile de la data începeri.

Sfat: Laptele nu se va păstra alături de caşcaval, deoarece mirosul caşcavalului se transmite uşor.

Mozzarela

Există două variante de brânză Mozzarela: moale şi solidă. Cea moale se păstrează în apă şi are un gust delicat de lapte. Cea tare se păstrează în ambalajul ei, dar ambele se consumă în termen de 10 zile.

Sfat: Pentru ca bucăţile de brânză rămase să nu se usuce, înveleşte-le în hârtie pergament şi apoi în folie aderentă.

 

Smântână

Cu cât are un conţinut mai mare de grăsimi, cu atât se poate păstra un timp mai îndelungat, nu mai mult însă de 4 – 5 zile. O dată începută, trebuie păstrată la rece cel mult trei zile.

Sfat: Smântâna trebuie păstrată în ambalajul original.

 

Brânză

Brânza păstrată în frigider va fi pusă într-o pungă de plastic, bine strânsă la gură, pentru a-şi menţine frăgezimea. Aceasta nu se consumă mai târziu de 12 zile.

Sfat: Brânza întărită se înmoaie dacă se înveleşte într-un şervet îmbibat în vin alb şi se păstrează astfel la rece, timp de o oră.

 

Unt

bucata unt

 

Untul şi margarina se vor păstra într-un vas netransparent, deoarece, supus influenţei luminii, stratul de la suprafaţă devine alb şi capătă un miros de slănină.

Sfat: Untul se va păstra mai mult timp proaspăt, dacă va fi pus în untieră sau o oală de lut.

 

 

 

CARNE ŞI PRODUSE DIN CARNE

Carne proaspătă

Termenul de valabilitate pentru carnea proaspătă este de 72 de ore. Carnea congelată se păstrează numai la -18 grd. C, condiţii în care poate rezista timp de 9 luni.

Sfat: Carnea frecată cu sare sau zahăr tos se va păstra proaspătă un timp mai îndelungat.

 

Salam

Salamul se păstrează în ambalajul lui şi se poate consuma în 5 zile de la desfacere. Pentru a păstra salamul proaspăt pentru mai mult timp ungeţi partea tăiată cu puţin unt.

Sfat: Salamul uscat se curăţă mai uşor dacă îl înmuiaţi pentru 30 de secunde în apă rece.

 

Suncă

Acest mezel se păstrează în partea de jos a frigiderului, în recipiente închise ermetic şi se consumă în trei zile.

Sfat: Şunca afumată, în timp devine tare şi uscată. Pentru a remedia acest lucru se poate pune timp de 15 minute în lapte, apoi se şterge cu un şervet de bucătărie de hârtie.

 

Cârnaţi

Cârnaţii proaspeţi se păstrează în hârtie şi se consumă în 7 zile. Cârnaţii afumaţi se consumă între 3 şi 7 zile.

Sfat: Cârnaţii nu crapă dacă, înainte de a-i prăji, îi înmuiaţi câteva minute în apă fierbinte, îi ştergeţi bine şi îi presăraţi cu puţină făină.

 

Parizer

Păstraţi parizerul într-o cutie de plastic, închisă ermetic, pentru a nu degaja mirosul specifc în tot frigiderul. Acest aliment se consumă în termen de 3 zile.

Sfat: Evitaţi parizerul care conţine slănină. Este dăunător şi mirosul este mult mai pregnant.