Tags Posts tagged with "copii"

copii

0 1343

Pe Luca l-am dat la grădiniță în luna iunie, și uite că, mâine, poimâine, se împlinesc trei luni de când a intrat în colectivitate. O să-ți povestesc prin ce experiențe am trecut noi, cu bune și cu rele, ce am învățat din ele și cum am gestionat micile crize. Sunt câteva sfaturi pentru părinții care caută și ei grădiniță, poate vor trece mai ușor prin acest iureș nebunesc de sentimente contradictorii, emoții și stres.

 Cum am ales cea mai bună grădiniță

Cum spuneam și în acest articol, grădinița ideală nu există. Așa că, a trebuit să fac niște mici compromisuri. Compromisuri în legătură cu distanța până acasă, în legătură cu transportul, dar și compromisuri financiare. Dar au meritat, pentru că în acele momente alte lucruri mi se păreau importante.

Meniul

În primul rând, pentru mine a contat foarte mult ca Luca să mânânce cât mai sănătos. De exemplu, la micul dejun pe care i-l prepar acasă, eu îi dau copilului, câteodată, cereale integrale cu lapte în care adaug și pseudocereale: rezultă o pastă din orz, ovăz, hrișcă, quinoa și fulgi de porumb. La una dintre grădinițele pe care le-am vizitat copiii primeau dimineața șuncă. Nu am fost niciodată de acord cu carnea procesată și mezelurile. Luca nu a pus gura pe așa ceva și sper nici să n-o facă prea curând. Așa că am tăiat de pe listă grădinița cu pricina. Alte grădinițe ofereau copiilor zilnic dulciuri, nu aveau bucătărie proprie și nici mâncarea nu era prea grozavă.

Curățenia

În afara unui meniu sănătos, echilibrat și diversificat a contat foarte mult curățenia. La grădinița noastră aproape că lingi pe jos. Exagerez, dar ai înțeles ideea. Totul în jur de la ferestre, perdele și draperii, covoare, obiecte sanitare, obiecte de mobilier și alte mici decorațiuni – totul îți dă această senzație de curat și proaspăt. Ni s-a explicat la prima vizită cum se face curat, cum se dezinfectează, ne-au arătat inclusiv produsele de curățenie pe care le folosesc. Am vizitat fiecare încăpere a clădirii, inclusiv debarale și cămări. Am intrat în bucătărie, am deschis dulapuri și frigidere, am inspectat vasele în care se prepară mâncarea gătită, am văzut tacâmurile și vesela. Totul, dar absolut totul era impecabil.

Acomodarea treptată

Introducerea unui copil în colectivitate este o etapă foarte importantă în dezvoltarea lui din toate punctele de vedere, însă acest drum este, uneori, tare anevoios. Se lasă cu lacrimi de crocodil, cu plânsete, cu țipete, copilul este disperat, vrea la mama, nu știe de ce este lăsat acolo, de ce pleacă părinții, îi este frică de străini și se simte abandonat. Așa că am ținut foarte mult să găsesc o grădiniță care să accepte ideea de acomodare treptată. Asta, mai ales pentru că Luca este un băiețel foarte dependent de mine, ca orice copil care a stat timp de doi ani aproape numai cu mama lui. Despărțirea este, de cele mai multe ori, foarte grea, atât pentru el, cât și pentru tine, ca părinte. O să-ți povestesc cum a fost la noi.

Cu vreo câteva săptămâni înainte de prima zi de grădiniță, eu aproape că am făcut un atac de panică la gândul că-mi voi da copilul „prin străini”. Nu puteam să concep, creierul meu se blocase, nu putea mesteca această informație: îmi dau copilul să-l crească alții, nu voi mai fi lângă el când va avea nevoie. Cine o să-l mai mângâie? Cine o să-l mai ia în brațe? Cine o să se mai joace cu degețelele lui? Cine o să-l mai ciupească de pulpițe? Cine o să-i mai ia apărarea dacă îl va supăra un alt copil mai mare? Parcă se ducea în armată, nu la grădiniță!!! Realizam că exagerez foarte mult, că dramatizez teribil, dar asta simțeam. Îmi imaginam camera lui goală peste zi și nu mai puteam respira. A trebuit să lucrez mult cu mine ca să accept ideea de grădiniță. În capul meu transformasem plecarea lui într-o chestia absolut dramatică, ceva teribil peste care eu nu puteam trece. Asta, cum spuneam, cu câteva săptămâni înainte.

Cu timpul însă, vizitând grădinițe, vorbind cu educatoarele și doamnele directoare, văzând alți copii acolo jucându-se, am început să mă mai liniștesc. Am prins încredere. Grădi nu este un bau-bau. Da. Recunosc. Înainte de a-mi obișnui copilul cu grădi, a trebuit să mă obișnuiesc eu. Am realizat foarte repede că dacă eu nu sunt ok, îi voi transmite asta și băiatului, iar de aici…vom intra într-un cerc vicios din care cu greu vom mai ieși. Acum, după ce am depășit criza prin care am trecut, cred că un singur sfat aș putea să dau părinților care caută grădiniță sau care tocmai și-au dat copilul la creșă. Dacă voi priviți acest proces cu panică, frică, stres sau emoții negative și copilul se va comporta la fel. Când m-am relaxat, s-a relaxat și Luca. Nu în același moment, nu în aceeași zi, ci treptat, treptat. Comportamentul lui mi-a schimbat și mie modul de a privi lucrurile. Și viceversa. Nu știu care dintre noi doi l-a tras și pe celălalt pe linia de plutire. Dar, cumva, ne-am echilibrat reciproc. Așa cred. Așa simt privindu-l.

Copil mic cu ghiozdanul in spate pe strada
Luca nu mai vrea să fie ținut de mânuță, lui îi place să meargă singurel spre casă.

Sfaturi pentru părinții care caută grădiniță. Cum a fost în prima zi

În prima zi, am mers la grădi și am stat împreună cu băiatul în sala de clasă. A doua zi, a mai venit încă un părinte. Imaginează-ți o educatoare, doi copii mici și doi părinți stresați în ultimul hal care se joacă cu mașinuțe, cuburi și lego jos, pe covor. În prima și a doua zi am stat cu Luca o oră și am plecat împreună acasă. A doua zi am stat vreo două ore și am plecat din nou acasă. Am prelungit programul pe parcursul întregii săptămâni, fiind lângă copil non stop, în sala de clasă, în sala de mese și afară, la locul de joacă. Ne-am spălat împreună pe mâini la micile chiuvete bebelușești, l-am schimbat de pamperși în locul special amenajat, l-am dat în tobogan, și leagăne…toate astea făcute împreună cu Miss Bety educatoarea grupei baby și a altor doamne îngrijitoare.

Începând cu a doua săptămână, am încercat să mă retrag, încet,încet. Aveam inima cât un purice, eram speriată, mă simțeam vinovată, tremura sufletul în mine și îmi venea să bocesc necontrolat. Îmi lăsam copilul singur! În prima zi, am lipsit o oră. Mi-am luat inima-n dinți și am plecat fără ca Luca să mă vadă. La colțul străzii este o benzinărie. M-am refugiat acolo. Mi-am luat o cafea, am pus telefonul pe masă, am deschis laptopul și am început să lucrez ceva pentru site. Voiam să scriu un articol, să-ți spun ce simt în acele momente, dar ochii îmi erau ațintiți pe telefon. Doamne…să nu sune! Dacă suna, suna Miss Bety, care mi-ar fi spus că Luca plânge. Ar fi trebuit ca în câteva minute să ajung la grădi să-l iau acasă. Dar nu a sunat nimeni. Nici atunci și nici în altă zi.

După alte două săptămâni de stat cu orele în benzinărie – deja mă cunoșteam cu toți angajații – am decis că este momentul să plec direct acasă. În prima lună, Luca a stat la program scurt, până la ora 13.00. După masa de prânz, veneam și îl luam. A doua lună, în iulie, a stat la program lung. Însă, pentru că ne aflam în etapa a doua de acomodare treptată, având în vedere și noul program, îmi luam copilul imediat după gustarea de la ora 16.00.

O gură de aer…simt că trăiesc!

A fost foarte greu pentru mine începutul grădiniței. Cred că am avut eu mai mari probleme de acomodare decât copilul. Când îl lăsam și plângea, mi se rupea sufletul. Pentru că, deși l-am introdus treptat în colectivitate, Luca a avut destul de multe episoade de plâns. Lucrul bun – dacă poți vedea ceva bun în asta – a fost că, după ce plecam, se potolea, iar peste zi era un copil cuminte, cooperant, vesel și sociabil. Problema era dimineața, la despărțire. Am suferit foarte mult. Erau zile când plecam și eu plângând. Dar, cred că orice părinte trece, mai devreme sau mai târziu, prin asta. Este una dintre multele probe de foc. Încercam să mă îmbărbătez, să-mi spun că e normal să plângă, că așa fac toți copiii, că este normal ca eu să sufăr, că așa fac toți părinții.

Odată ajunsă acasă, parcă lucrurile nu mai păreau atât de negre. Educatoarea îmi scria mesaje de încurajare și mă ținea la curent cu tot ce făcea băiatul. Nu mai spun că eram cu ochii pe camerele de supraveghere toata ziua. Și, încet, încet, am reușit să-mi reiau viața. În primul rând, am început să mă bucur de tihna cafelei de dimineață pe care mi-o faceam imediat ce intram pe ușă. Am început să am timp și de mine..cosmetică, coafor, mani și pedi, shopping cu orele prin malluri..Yupiiii!!!!  Este adevărat, cred că în perioada asta am făcut curat în casă cum nu am făcut în viața mea, am spălat, am călcat rufe și hăinuțe, am făcut de mâncare câte două, trei feluri, am organizat chiar un brunch acasă și am invitat într-o dimineață câteva prietene, am mers la cumparaturi plus alte și alte drumuri cu treabă. Este adevărat, uneori mai storceam câte o lacrimă, două, când intram la băiat în cameră și o vedeam goală.

Drumul cu autobuzul, un coșmar

Grădinița noastră se află la câteva stații de autobuz, iar apoi, după ce cobori, mai trebuie să mergi pe jos vreo 5-7 minute. Din păcate, în acea perioadă, mașina personală era pe butuci, fără ITP, fără baterie, fără RCA…fără revizie, fără carburant. Practic, era ca și cum nu ar fi existat. Inițial, nu mi s-a părut o mare problemă să mergem cu autobuzul. Nu mi-a convenit, dar nici nu am făcut din asta o dramă. Aia e! Îmi asum drumul cu RATB-ul pentru o perioadă.

Însă, apoi, mi-am blestemat zilele. Eram în stație dimineața la ora 08.00 fix. Dacă pierdeam mașina de la ora 08.00 la revedere, drum bun! Mai venea încă una după vreo 15 minute. În care, de obicei, nu ne puteam urca din cauza aglomerației. Și trebuia să mai așteptăm. Venea și următoarea. Era deja 8.30. De multe ori, nici în asta nu ne puteam urca. Înăuntru era o aglomerație de nedescris. Scandaluri și călcături în picioare. Căldură, oameni nemulțumiți, stresați și nervoși. Nu aveai loc să te miști, stăteai și într-un picior dacă aveai ghinion. A fost ceva absolut oribil! Imaginează-ți cum stăteam eu cu copilul în brațe, ținut doar într-o mână, cu geanta mea pe umăr, cu ghiozdănelul lui pe alt umăr și cu cealaltă mână încercând să prind o bucățică dintr-o bară de susținere. Pe Luca nu puteam să-l las să stea în piciorușe pentru că l-ar fi strivit lumea. Nu mai spun că s-ar fi speriat ar fi început să plângă. S-a întâmplat de câteva ori să urle chiar la mine în brațe. Dar erau și zile când celor care stăteau pe scaune li se făcea milă de noi (sau poate nu mai suportau țipetele copilului) și ne lăsau să stăm jos. Ce să mai spun…drumul până la grădi și înapoi a fost un coșmar. Motiv pentru care, de nervi, într-o singură zi am cumpărat și baterie, și RCA, am făcut și revizia și ITP-ul.

Luca, după trei luni de grădiniță

Luca s-a integrat în colectivitate, chiar dacă și acum mai plânge, uneori, dimineața, la despărțire. Însă, după ce plec se liniștește, iar peste zi este un copil cuminte, cooperant, sociabil și vesel. A fost grea acomodarea, dar nu ceva de speriat. Putea fi și mai rău. Ce am observat schimbat în comportamnentul lui este un atașamant mai profund față de mine. Când ajungem acasă devine dintr-o dată avid de iubire și de atenție. Îmi dau seama care sunt motivele. Așa că ajungem acasă, întrăm pe ușă, ne descălțăm împreună, ne spălăm pe mâini împreună, ne schimbăm de haine împreună..toate activitățle le fac cu copilul lipit de mine. Dacă îl las singur pentru câteva clipe, există riscul să înceapă să plângă și să se mai oprească după jumătate de oră. Crizele acestea de plâns se întâmplă des și am observat că motivele sunt aproape inexistente sau foarte banale. Parcă le caută și dacă nu le găsește, le inventează. Nu vrea să se descalțe. Nu vrea să intre în casă. Nu vrea să se spele pe mâini, deși este o activitate care îi place în general. Pune mâna la aragaz, cuptor, trage de nu știu ce sertar de la frigider, vrea să se urce pe calorifer, iar apoi să privească pe geam. Vrea apă, dar o refuză când i-o dau, vrea să se urce pe masă, vrea să se joace cu mopul din balcon..sunt chestii pe care i le accept și altele pe care i le refuz. Dacă se lovește de un NU categoric din partea mea, se trântește pe burtică și se pune pe urlete. Nu am ce să-i fac. Ori îi fac pe plac, ori…asta e. Îl las să se descarce. Nu am cu ce să-l păcălesc. Nu se mai lasă păcălit. După ce trece criza, timp în care eu îl ignor, dar stau cu ochii pe el, ne vedem în continuare de ale noastre. Devine din nou copilul dulce și cuminte și drăgăstos și vesel de care sunt totalmente îndrăgostită.

Știu că am scris mult. Dar am vrut să-ți împărtășesc din experiența mea, să-ți spun povestea noastră, să-ți arăt că tot procesul acesta – uneori atât de dificil – este normal și firesc. Și ar trebui să-l privim mai detașați, mai obiectiv, nu cu încrâncenare, cu panică și stres, cum am făcut eu la început. Nu e bine nici pentru noi, nici pentru copii. Sfaturi pentru părinții care caută grădiniță ar fi multe, dar mă voi opri la unul singur: dragă mamă, dragă tată, dacă voi sunteți relaxați și liniștitți și cei mici vor fi la fel. Nu spun că nu vor plânge. Spun că încurajați și susținuți ei se vor obișnui cu schimbarea. Sunt copii și copiii sunt foarte maleabili. Cu adulții e mai greu…Pentru noi este foarte dificil să ne schimbăm peste noapte..e greu să renunți dintr-o dată la angoase, frici, temeri, la stres, grijă, emoții…dar trebuie să fim puternici pentru ca ei să crească puternici.

Sursa foto: Pixabay, arhivă personală 

0 1653

Luca a avut două episoade de furie oarbă, o furtună de emoții copleșitoare căreia cu greu i-am făcut față

jucarii de plus zambitoare care stau pe o banca

Copilul tău plânge isteric, tipă, urlă, se tăvălește pe jos în supermarket și nu poți, indiferent de ce-ai face, să-l calmezi? Are o criză de tantrum, o explozie de furie necontrolată care apare brusc, în momente când nici nu te aștepți și trece de la sine. Ce faci în tot acest timp, când micuțul parcă mai are puțin și leșină de epuizare? Grea întrebare. Iată ce sunt aceste izbucniri de furie, cum se manifestă și cum am trecut noi prin această furtună copleșitoare de emoții. 

Dintr-o dată, copilul tău începe să plângă, apoi plânsul devine urlet și urletul un răcnet de te știe tot cartierul. Se aruncă pe jos, dă din mâini, din picioare și se tăvelește de nervi. Ca și cum tot acest circ nu ar fi de ajuns, începe să te lovească și pe tine sau să se rănească pe el însuși. Se dă cu capul de asfalt sau de ce perete are prin zonă. Uneori se trage de păr, alteori își dă cu pumnii în cap sau palme peste față. Lacrimile îi șiroiesc șuvoaie de parcă cine știe ce nenorocire s-a întâmplat. Nu te panica! Copilul tău tocmai trece printr-o criză de tantrum – un sentiment copleșitor de furie oarbă.

Trebuie să recunosc un lucru de care acum îmi este oarecum rușine: până să-l am pe Luca, atunci când auzeam vreun copilaș răcnind și tavalindu-se pe jos prin magazine, sub privirile disperate ale părinților neputincioși, care nu știau ce să mai facă să-l îmbuneze, îmi făceam cruce cu limba și-mi juram că atunci când voi fi mamă, voi avea grijă să nu cresc vreun răzgâiat și răsfățat și obraznic. Bineînțeles că părinții sunt de vină, i-au suflat prea mult în coarne și uite că a ajuns să facă din ei ce vrea el. Lasă, că-și merită soarta…și involuntar gândul mă ducea la domnul Goe.

Timpul a trecut, eu am devenit mamă și lucrurile s-au schimbat. Iar când Luca a făcut prima criză de tantrum, mi-a fugit pământul de sub picioare. Am fost pe punctul de a face un atac de panică, speriată de moarte pentru că pur și simplu nu înțelegeam ce se petrece.

Prima criză de tantrum, din cauza geloziei

Prima criză de tantrum, în adevăratul sens al cuvântului, s-a petrecut la locul de joacă din fața blocului. Recunosc, eu i-am provocat-o, însă nu am crezut nici o clipă că un simplu gest va declanșa iadul pe pământ. Cum spuneam, eram afară, la joacă, în fața blocului, seara. Luca mâncase bine înainte, a avut un somn odihnitor la prânz, era vesel, liniștit, relaxat…totul părea a fi în ordine. Ceilalți copii, toți cam de vârsta lui, se jucau și ei pe lângă părinți: unii cu motorașul, alții cu trotineta, cu mingea, cu niște avioane din plastic, unii se fugăreau cu niște triciclete.

La un moment dat am scos din ghiozdănelul pe care îl port cu mine – în care de obicei țin apa copilului, telefonul meu, portofelul, cheile și un pachet de șervețele – o punguță cu cretă colorată. Am găsit la un hypermarket din zonă. Deși, de cele mai multe ori, cumpăr jucării de pe internet, de data aceasta pentru niște cretă nu mi-am mai bătut capul. Îi dau lui Luca o bucată și începem să desenăm. La un moment dat, lângă noi apare o fetiță de vreo trei anișori care îmi spune că vrea și ea să coloreze. Nici nu am stat pe gânduri. Am scos punguța și i-am întins o altă bucată colorată.

În momentul acela Luca s-a transformat într-o mică fiară. Urlete, țipete, tăvăleli pe jos, șiroaie de lacrimi. A început să bată cu pumnișorii în asfalt și îmi era teamă să nu se lovească la față sau la cap pentru că se întinsese pe burtică. M-am panicat. Au fost câteva momente de stupoare. Mă uitam șocată la copilul meu și nu înțelegeam ce s-a întâmplat. M-a lăsat fără cuvinte și fără reacție. Apoi, după ce m-am dezmeticit, m-am așezat lângă el și am început să-i vorbesc. Degeaba. Nici nu mă auzea. Am început să-i explic – de parcă îl și interesa pe el – că el are deja o cretă în mânuță, că fetița m-a rugat frumos…i-am explicat că trebuie să împărțim…ce vorbești, frate! În naivitatea mea chiar credeam că copilul va înțelege. Așa citisem în cărți..că trebuie să fii calm, să-i explici, să vorbești cu el, să încerci să-l liniștești, să stai la nivelul lui – în cazul de față mai aveam puțin și mă culcam și eu pe asfalt.

Cum calmezi un tantrum? Nu prea poți!

Nu a funcționat nimic. Nu au funcționat explicațiile. Nu a funcționat nici vocea mea joasă și calmă – deși în sufletul meu tremuram de panică, de nervi, nici nu mai știu…nu a funcționat nici când am ridicat tonul ca să mă audă, nici când am tăcut…A fost ceva absolut cumplit. Luca era stacojiu la față și zbiera atât de tare încât m-am ridicat de lângă el, m-am dus la părinții fetiței și i-am rugat dacă pot interveni ca să ne recuperăm creta. Poate așa o să tacă teroristul meu. Părinții, foarte înțelegători și cooperanți, ne-au dat creta înapoi. Am crezut ca totul se va termina aici. De unde! Luca nu a mai vrut bucata de cretă, nu-l mai interesa absolut nimic. El era supărat pe mine că am dat cuiva străin ceva ce era al lui. Cred că aș fi putut oferi orice că reacția lui ar fi fost aceeași.

Deja toată lumea, părinți și copii, se opriseră din orice activitate și se uitau la noi. La el cum urlă, la mine cum disper. Ca să pun capăt circului, l-am luat pe sus, la subraț ca pe o poșetă – nici nu știu câtă adrenalină zăcea în mine încât am putut să car 13 kilograme într-o mână – și am urcat în casă. Cealaltă mână îmi era ocupată cu căratul motorașului și al ghiozdănelului, pe care nu mai apucasem să-l pun în spate. Deci..cu copilul zbierător la subraț, care răcnea, se zbătea și se înconvoia ca un mic contorsionist, cu cealaltă mână și ea ocupată am ajuns sus. Unde a continuat isteria. Crede-mă, nu mai țin minte când și cum s-a oprit din urlete. Cert e că, la nici două, trei secunde după ce s-a potolit, Luca a început să vorbească în legea lui, senin, de parcă nu s-ar fi întâmplat absolut nimic înainte.

A fost o experiență terifiantă. O furtună de emoții și trăiri pe care copilul meu le experimenta și pe care nu știam cum să le gestionez. I-am cerut iertare, i-am spus că-mi pare rău că am dat din jucăriile lui, că n-o să mai dau niciodată nimic din ce-i aparține. Că o să-l întreb mereu dacă e de acord. L-am rugat să mă ierte. Îți dai seama că nu a priceput o boabă, dar a fost modul în care am reușit și eu să mă descarc. Îmi venea să izbucnesc în plâns. M-am învinovațit, m-am simțit cea mai rea mamă din lume. N-o să uit niciodată furia din ochișorii lui.

Al doilea tantrum, cauze aparent necunoscute

Al doilea tantrum a avut loc la grădiniță, săptămâna trecută, când am venit să-l iau acasă. Îl găsisem jucându-se cu niște piese gen lego, cu capete rotunjite și moi, ca pentru vârsta lui – dacă ai un copil mai mare de aici poți cumpăra lego adevărat – și părea absorbit de ceea ce făcea. Criza a debutat în momentul în care una dintre îngrijitoare l-a scos din sala de clasă, l-a încălțat cu ghetuțele și mi l-a adus. Luca nu voia să plece. Nu este pentru prima oara când are reacția asta, eram obișnuită. Acum însă era mai înverșunat ca oricând. În momentul în care l-am luat de mânuță s-a așezat în fund și nimeni nu l-a mai putut urni de acolo. Nici cu rugăminți, nici cu promisiunea că vom merge la leagăn, tobogan, mașină, acasă la tati. L-aș fi luat în brațe, dar eram încărcată cu geanta mea, cu gentuța lui, oița cu care doarme plus un alt rucsac mai mic și o diplomă pe care le primise de la grădi.

Bănuiam că va începe o nouă criză. Dar nu și îngrijitoarele care, atunci când Luca a început să se tăvălească în urlete pe gresia de pe hol, au intrat în panică. Cu cât ele îi vorbeau mai mult și insistau ca el să se ridice, cu atât copilul era mai furios. Deja aveam experiența primei crize de tantrum așa că am tras o gura zdravănă de aer – se pare că funcționează și te liniștește cât de cât – și l-am luat în brațe. Era să-l scap de cât s-a zbătut…

Părea că se potolise, la un moment dat, și am îndrăznit să-l las jos. Nu vrei să știi ce isterie s-a declanșat din nou! Până la mașină a mers și în brațe, și pe jos aproape târât. Nu s-a potolit nici în scăunel. Nici când am plecat. Nici cât am stat în trafic. La un moment dat urla atât de tare încât s-a înecat și a început să tușească. Apoi mi-a dat senzația că va vomita. Era stacojiu la față și părea că nu mai are aer. Copilul mea a răcnit până la pragul leșinului. Iar eu, la volan, într-un trafic infernal, încercam să înțeleg ce se întâmplă. Nu știu cum am ajuns acasă. Nu vreau să știu ce față de om nebun aveam în timp ce Luca, pe bancheta din spate, se zbătea într-o isterie greu de descris. S-a potolit brusc, așa cum a și început. Iar eu am mai îmbătrânit cu 10 ani. Mi-au mai murit și ultimii neuroni întregi pe care îi mai aveam. Mi-au ieșit încă o mie de fire de păr alb.

Acum…când rememorez aceste experiențe, mă ia cu fiori. Pentru că după fiecare criză de genul ăsta urmează o perioadă de liniște. Liniștea de dinaintea furtunii. De la ultimul tantrum au trecut câteva zile bune, deci următoarea isterie este pe țeavă. Acum…e doar o chestiune de timp până când se va repeta. Doamne, dă Domne să nu se întâmple în magazin!

Tantrum poate face și cel mai liniștit copil din lume

Mă simt bizar. Am impresia că toți cei din jur mă privesc dojenitor, ca și cum aș fi o mamă iresponsabilă, care nu știe să-și crească frumos copilul.Am senzația că și Lșuca este judecat ca fiind un băiețel obraznic, prost crescut, răsfățat și alintat peste măsură. Degeaba spun eu în stanga și în dreapta că un copil de doi ani nu poate fi numit nici obraznic, nici rău, nici răsfățat. Că aceste crize de isterie necontrolată nu au nici o legătură cu faptul că eu îmi cresc sau nu frumos priogenitura. Se întâmplă pur și simplu. Și cu asta basta. Și când nu te aștepți. Și când ți-e lumea mai dragă. Am încercat să-mi dau seama cam ce anume ar declanșa aceste tantrumuri..la început a fost o frustrare foarte mare, creta, bat-o vina! Apoi…aici lucrurile au scăpat puțin de sub control pentru că nu am reușit să-mi dau seama foarte bine care a fost motivul tantrumului de la grădi..nu a vrut să plece, l-am luat de la joacă…

Luca plânge mult și cât stîm în casă, dar nu vorbim aici despre tantrum. Plânge ca orice copil. Nimic ieșit din comun. Se află în perioada marilor dorințe și a marilor frustrări când vrea diverse lucruri pe care nu le primește mereu. De exemplu, n-o să-l las niciodată să umble la cuptor și aragaz și plânge pentru că el nu este de acord. Odată îl vezi că se aruncă pe burtă și începe să țipe. Dar, cum spuneam, nu e tantrum.

Ce este tantrumul

În toate cărțile pe care le-am citit, pe care le-am răsfoit, în toate articolele de parenting găsite online, în bloguri și vloguri…tantrumul este explicat în felul următor: copilul nu știe să vorbească, nu poate comunica, nu-ți poate spune ce-și dorește și ce nu, iar acel plâns care te bagă în toți sperieții este modalitatea lui de a se descărca, de a se scutura de emoțiile negative acumulate peste zi, este modul în care el grestionează micile momente de criză prin care trece. Mi se pare o explicație logică și de bun simț. Pentru că eu chiar știu ce înseamnă furia. Când simți că-ți vine să urli, să sari la bătaie, să dai cu pumnii și picioarele în tot ce-ți stă în cale, când pur și simplu îți vine să înjuri până la epuizare, să ragi ca un leu în savana și să muști din carne vie. O daa…știu bine ce însemnă. Numai că eu, adult fiind, reușesc să-mi controlez pornirile ucigașe. Dar ce-i pot cere unui copil de nici doi ani? Cu toate acestea, trebuie să recunosc, lucrez cu mine zilnic pentru a putea reuși să privesc tantrumul obiectiv și cu calm. Analitic. Pentru că, dacă te lași și tu pradă sentimentelor, se duce totul de râpă. Ajungi să urli și tu la copilul tău și totul culminează cu niște răcnete în tandem. Nu rezolvi nimic. Copilul, în timpul acelei furii nestăvilite, are nevoie lângă el de cineva întreg la minte, de cineva care să îl calmeze eventual, nu să fie mai isteric decât el. Nu are nevoie de încă un nebun…

Nu știu ce va urma. Nici nu vreau să mă gândesc. Sper doar ca data viitoare să gestionz mai bine situația. Sau, cel puțin, să reușesc să nu mă mai las eu pradă emoțiilor. Pentru că este greu să reziști calm în fața unui astfel de episod. Așa că mă înarmez de pe acum cu multă răbdare, încerc să gândesc pozitiv și analitic. Tantrumul este normal până la urmă și cu asta basta. Ce atâta panică? Ce atâta stres? Plânge, se oprește..asta este! Mergem înainte!

Sursa foto: Pixabay

0 2253

Sunt mamă de băiețel neastâmpărat, frumos ca o jucărie în miniatură și dulce de-mi vine să-l mănânc. Oricum, în fiecare zi îi ronțăi piciorușele degețel cu degețel, iar el râde și își freacă tălpicile de bucurie. Și acum, când îți povestesc, mă apucă pofta să-l ciupesc de obrăjori și de pulpițe. Da, știm cu toții, am auzit asta peste tot: să fii părinte este cel mai frumos lucru din lume, însă atenție! Riști, poate fără să-ți dai seama, să te transformi într-o persoană care numai despre asta știe să vorbească. Iar dacă prietenii tăi nu au copii, s-ar putea să devii plictisitoare și chiar enervantă. Mai ales dacă îi judeci și le dai tot felul de sfaturi. Uite ce să nu le spui niciodată!

De când am devenit mamă, viața mi s-a schimbat radical. Și nu numai viața, ci întreg modul de a trăi, de a gândi și de a judeca lucrurile. M-am transformat teribil, uneori nici nu mă mai recunosc. Parcă sunt altă persoană. Nu știu dacă e de la hormoni sau sunt alte cauze, însă transformările prin care am trecut și trec sunt, de cele mai multe ori, radicale.

În primul rând, gândindu-mă la copilul meu, mi-a fost extrem de ușor să mă las de fumat. Nu mă credeam niciodată în stare de așa ceva, mai ales că am avut în trecut câteva tentative eșuate. Apoi, am realizat că pot trăi bine mersi și fără a mai ieși în cluburi, la terase sau cu prietenii hai hui. Simt că m-am maturizat peste noapte, brusc, văd altfel viața, lucrurile, am alte priorități și principii. Mă preocupă chestii noi pe care înainte nici nu le băgam în seamă. Toată viața mea este plină de acest copil minunat și parcă altceva nici nu mai știu. Și nici nu vreau să știu deocamdată. Probabil, lucrurile se vor schimba treptat, odată cu reîntoarcerea mea la job – printre oameni – cum îmi place să zic. Deocamdată însă mă preocupă rețetele culinare pentru bebeluși, încerc să îmi fac prieteni noi care la rândul lor au copii, mă interesez despre creșe și grădinițe, citesc tot ce-mi pică în mână despre parenting, diversificare și nutriția la copii, iar în loc să merg la shopping așa cum o făceam cândva, acum sunt dependentă de jucării. Și super ancorată în viața mea de femeie casnică, rol pe care l-am luat foarte în serios: calc hăinuțe pe bandă rulantă – dacă te interesează aici găsești niște mese de călcat super – fac curățenie în casă aproape zilnic, la fel cum zilnic fac mâncare, spăl lucrușoare, merg la cumpărături și sunt fericită când găsesc la supermarket avocado bio sau iaurt de capră. Ce mi se pare incredibil este că am început să fac cu drag niște lucruri pe care înainte le uram. Și am mai făcut ceva: am început să cumpăr diverse produse electrocasnice și dispozitive minune care îți promit marea cu sarea. Am cumpărat o râșniță cu care râșnesc semințele pentru bebeluș, am luat o căldare și un mop șmecher, am luat de pe acest site un dispozitiv care înlătură scamele. Am cumpărat un aparat de gătit în aburi, un mixer vertical, iar de Crăciun vreau să iau un aspirator cu apă. Să mă oprească cineva, vă rog!!!!! Am ajuns sclava tuturor reclamelor de la televizor!!

Da, m-am schimbat foarte mult, recunosc și îmi asum această transformare. Însă asta nu înseamnă că dacă preocupările mele sunt diferite, trebuie să impun și celor din jur să trăiască după noile mele reguli. Nu vreau să devin plictisitoare tot vorbind despre pamperși, căcuță, pișuță, alăptat, despre parcuri, leagăne și jucării. Nu vreau să devin enervantă încercând să-mi conving prietenele de cât de minunat este să fii gravidă având 15 kilograme în plus, picioarele ca niște butuci și burta cât casa. Nu vreau să mă evite nimeni pe motiv că nu știu să vorbesc altceva decât despre copilul meu. Care e rupt din soare….Și nu vreau, fără să-mi dau seama, să jignesc pe cineva, să fac pe cineva sufere sau să se simtă prost. Pentru că eu am trăit sentimente de genul acesta pe când nu aveam copil și nu mi-a fost deloc bine. Iar asta pentru că niște mămici dar și niște tătici nu au știut când să tacă, când să se oprească, având impresia că dacă ești părinte ești superior celor din jur, ești deodată cel mai bun, cel mai deștept, cel mai înțelept și..ce mai..ar trebui să ți se ridice o statuie. Iată ce nu ar trebui să spui niciodată unui cuplu care încă nu are copii ca să nu-i superi și să nu-i îndepărtezi:

 mama alaturi de bebelus

Grăbiți-vă pentru că nu mai aveți prea mult timp!

Mi s-a spus de nenumărate ori să mă grăbesc să fac un copil, iar fiecare părinte mi-a dat o sumedenie de motive…că timpul trece, că mai încolo nu voi mai avea răbdare, că pierd cea mai frumoasă experiență a vieții, mi-au dat până și motive religioase…că așa e de la Dumnezeu dat și alte bazaconii. Acești părinți sfătoși ar fi trebuit să-și vadă liniștiți de viața lor împlinită și de copiii lor minunați și să-i lase pe alții în pace. Este foarte enervant ca cineva să te tot bată la cap când tu ai alte priorități, când știi că nu este momentul să devii mamă, când nu-ți dorești asta, când ești fericit cu ceea ce ai deja și nu-ți dorești nici o schimbare. Culmea e că, la un moment dat, acești sfătoși încep, mai în glumă, mai în serios, să te judece: ești egoistă, te gândești numai la tine, ești o femeie imatură etc. Doamne, îmi spuneam în gând, fă-i pe ăștia să-nceteze, că nu știu cât mai rezist. Trist este că pe de-o parte te îndeamnă să faci copii, pe de altă parte se plâng de cât de greu este să-i crești și ce sacrificii uriașe trebuie să faci. Dragi mămici și tătici, nu uitați că fiecare decide pentru el însuși. Dacă un cuplu nu are copii, știu ei mai bine de ce, nu e cazul să încercați să-i convingeți voi. Nu trebuie să te convingă cineva să devii mamă. O faci când crezi tu, când simți tu, nu pentru că insistă niște prieteni. Eu am evitat cât de mult am putut astfel de persoane care cum mă vedeau, cum puneau vechea placă: da tu când faci unul? Eu am înțeles că altceva în afară de copilul lor nu mai știau – eu însămi trec prin etapa asta chiar acum – dar ce vină aveam? Mi se părea că acești oameni, odată normali, simpatici, cu o viață socială, prietenosi, de gașcă, au devenit brusc niște nebuni obsedați. Parcă ceva sau cineva le-a luat mințile, le-a șters creierele și le-a resetat toate valorile și principiile. Astfel că, odată ce am devenit și eu la rândul meu părinte, am jurat că nu voi întreba pe nimeni niciodată ”Tu când?”.

mama alaturi de copiii ei

Nu ești mamă, nu înțelegi prin ce trec!

Este adevărat că dacă nu ai copii, nu poți să știi ce e în sufletul unei mame când cel mic are febră, e bolnav, plânge de durere sau l-a supărat cineva. Dar asta nu înseamnă că ești inferioară acelei femei, că ești mai prejos decât ea…o ignorantă care-și dă aiurea cu părerea și își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Dimpotrivă. S-ar putea ca cineva care privește lucrurile din afară să înțeleagă chiar mai bine cum stau lucrurile. Pentru că unii părinți au tendința de a exagera foarte mult, se sperie, se panichează și dau unor incidente minore dimensiuni catastrofale.

Tu să-mi dai sfaturi când o să fii mamă, nu acum!

Am avut proasta inspirație de a spune unei mame că băuturile carbogazoase pe care i le administra copilului de numai doi ani nu sunt sănătoase. Mai bine tăceam căci am fost pusă imediat la punct. Pe undeva mi-am cam meritat soarta, altă dată să-mi fie învățătură de minte. Din simplul motiv că eu nu aveam pe atunci copil, însemna că nu mă pricep și ar fi mai bine să mă abțin de la comentarii. Știe ea ce face. Doar e mamă!! De parcă a fi mamă înseamnă obligatoriu să știi să-ți și crești copilul cum trebuie. Dragi mămici, dacă cineva vă dă un sfat sau vine cu o părere care nu coincide cu a voastră, nu mai săriți ca arse! Poate nu vă convine – recunosc, și eu sunt deranjată uneori de părerile unora sau ale altora – dar s-ar putea ca acele persoane să vă dorească tot binele din lume. Și nu trebuie să fii mamă ca să știi că dulciurile sunt nocive pentru cei mici sau că produsele fastfood sunt otravă curată. Dacă vei respinge din start și agresiv orice părere, nu te mira dacă prietenii tăi te vor evita.

copil  mic de mana cu mama lui

Eu am copil și nu mă mai plâng atât!

Da, după ce vine un copil pe lume, cum spuneam mai sus, viața ți se schimbă radical, mai ales dacă nu te ajută nimeni. Cum eu nu am avut nici un strop de ajutor din partea nimănui, a trebui să fac în așa fel încât să mă descurc singură. Au fost momente când tot ce mi-am dorit pe lume a fost încă o pereche de mâini, sau două…sau trei. Stresul, oboseala cronică, hidratarea proastă, lipsa unei alimentații sănătoase – mâncam pe fugă sau deloc – izolarea, toate acestea își pun amprenta și la un moment dat, dacă nu ești atentă, cedezi. Sunt mămici pe care le-am auzit de multe ori lăudându-se că au trecut cu bine peste această etapă grea și mă bucur pentru ele. Dar asta nu înseamnă că dacă cineva care nu duce o viață atât de zbuciumată ca a ta, atât de setresantă și obositoare nu are dreptul să-și spună of-ul din când în când. Nu i-o trânti în față “Eu am copil și nu mă mai plâng atât”. Știu, e destul de greu să înțelegi și să rezonezi cu o persoană care spune că este obosită deși doarme în fiecare noapte, iar ziua și-o petrece cum are chef. Tu, care știind ce înseamnă să fii cu adevărat frântă, să ți se închidă ochii pe stradă și să adormi pe toaletă, consideri că ai tot dreptul să o tragi puțin de urechi. Nu. Nu ai nici un drept. Nu te ma da drept model altora!

Probabil ar mai fi multe de spus dar, docamdată, atât îmi aduc aminte din trecutul meu și din experiența mea alături de mămici și tătici pe vremea când eu nici nu mă gândeam să concep un copil. A! Și să nu uit. Urăsc teribil expresia aceea șablon cu care defilează mândre nevoie mare multe mămici: să fii părinte este cea mai frumoasă meserie din lume, dar și cea mai grea. O să-ți spun într-un articol viitor motivul. Până atunci îți urez liniște, pace, voie bună și multă odihnă. Și nu uita să-ți ții prietenii mereu aproape.

Sursa: Pixabay, Unsplash

0 2989
fetita blonda cu ochi albastri

Luca este cea mai mare provocare a vieții mele. Cu el mi-am descoperit limitele, adevăratele mele limite. El m-a învățat ce este oboseala, epuizarea, el m-a învățat să apreciez momentele de liniște, să descopăr ce înseamnă cu adevărat iubirea. Luca mi-a arătat ce contează cu adevărat în viață, care sunt până la urmă prioritățile, ce merită și ce nu…Luca este grija, responsabilitatea, îmi arată în fiecare zi sensul și scopul pentru care SUNT aici. Sunt aici ca să am grijă de tine. Sunt aici ca să te ajut să devii un OM. Un om frumos, un om iubit, un om apreciat, un om inteligent, un om care știe să iubească și să dăruiască. Un om împlinit.

Luca a fost încă de la început un bebe foarte plângăcios. Primele două săptămâni de când l-am adus acasă de la maternitate am rezistat eroic, însă nu știam ce mă așteaptă: când au început adevăratele crize de colici, Luca a urlat aperoape non stop. Evident, ca orice părinte, am încercat disperată să-l fac să tacă. Pe lângă tot felul de siropuri și siropele care promiteau calmarea bebelușului – și care s-au dovedit total inutile – pe lângă mers la medic o dată la câteva zile, făcut analize și ecografii, am încercat și ce știam că ar putea funcționa cât de cât: luatul în brațe, dar și legănatul pe picioare. Iar acum, după aproape un an, încă mă mai lupt să-l învăț pe Luca să adoarmă singurel, la el în pătuț. Crede-mă, în prima zi a fost jale!

Ca un făcut, la 10 luni Luca s-a transformat dintr-o dată într-un copil foarte dependent de mine. Un copil care, atunci când plecam din cameră, se punea pe un zbierat sfâșietor, de credeai că-l taie cineva. Un copil care, când era lăsat singur în camera lui, nu se juca cu jucăriile, el pornea să mă caute prin casă urlând. Care tipa când mă ridicam de lângă el. Pe care îl luam cu mine în baie când făceam duș sau mergeam la toaletă, pe care îl luam cu mine în bucătărie când făceam de mâncare și în balcon când întindeam rufe. Și acum fac la fel. Un copil dependent 100% de mămica lui. La vârsta asta a lui pot înțelege acest atașament. Însă lucrurile trebuie, ușor, ușor să se schimbe. Pentru că îmi doresc un copil independent, un copil curajos, îndrăzneț, curios și stabil emoțional. Un copil care va avea libertatea de a explora și de a experimenta. Care va fi susținut, ajutat, învățat, căruia i se va da drumul să zboare. Un copil care va ști ce înseamnă cuvântul „regulă” chiar dacă nu îl va respecta mereu. Știu, o va face foarte des…Luca nu va fi un copil crescut în globul de sticlă, băiatul mamii, alintat și mofturos, plin de ifose și nesuferit. Poate că uneori va țipa la mine. Poate că uneori va bate din picior și se va tăvăli pe jos prin magazine. Nu știu cum va fi..dar voi încerca să-l ajut să se dezvolte, să se cunoască pe sine, să-și exprime emoțiile și trăirile într-un mod cât mai sănătos. Voi face tot posibilul să cresc un copil stabil din toate punctele de vedere. Probabil asta își dorește orice părinte, dar mulți se pierd undeva pe drum. Iar copiii lor ajung niște teroriști care le dictează viețile.

fetita care plange

 

Văd des copii mari care nu au învățat încă să-și dozeze emoțiile, care imită perfect ce văd în casă: urlete, țipete, comportamente dominante și agresive, care se smiocăie, plâng, lipsiți total de inteligență emoțională, care își lovesc mamele atunci când li se interzice ceva, care sunt foarte răsfățați și egoiști peste măsură. Niște teroriști care așa vor fi și când vor ajunge mari. Eu nu vreau să cresc un astfel de copil, în fața căruia să tremur de frică și să mă execut de teamă să nu facă vreo criză de isterie. Voi încerca să-l educ – și sper din tot sufletul să-mi și iasă –  în așa fel încât să nu ajung în astfel de situații. Am văzut copiii care fac armată cu părinții lor. Ce mă sperie este că aceștia din urmă, în loc să corecteze astfel de comportamente deviante, culmea, le încurajează, găsindu-le celor mici tot felul de scuze. E prea mic, nu înțelege, nu-i pot rezista, e obosit, e răcit…e…întotdeauna exista câte un motiv care să scuze comportamentul domnului Goe.

Mie mi se pare că a-l lăsa pe copil să facă ce vrea din tine este, în primul și în primul rând, o bătaie de joc la adresa lui. Ești un părinte iresponsabil și care nu merită să aibă un copil dacă îți bați joc de el. Pentru că va crește urât, se va forma ca om într-un fel urât, va deveni un individ egoist, obișnuit să țipe și să lovească pentru a primi ceva sau pentru a obține ceva, un individ care va fi evitat în colectivitate și, astfel, va fi mereu singur. Fără prieteni adevărați, înconjurat doar de persoane cărora le este teamă de el. Datoria ta ca părinte este să încerci cât de mult poți să crești un OM. Nu un monstru…

copil care tine in mana doua floricele

 

Sper din tot sufletul ca Luca, acest copil minunat – să ajungă un om minunat. Știu că voi greși de multe ori, dar voi încerca să învăț din fiecare greșeală. Poate nu voi lua cele mai înțelepte decizii. Dar voi încerca să mă educ pe mine însămi. Nu am în spate studii de specialitate, nu sunt nici psiholog, nu mă laud nici cu cursuri de parenting, de formare personală, gândire pozitivă sau alte bullshit-uri din astea…Sunt doar mama lui Luca. Și îi prommit copilului meu că voi afce tot ce-mi stă în putință pentru ca el să devină un om frumos.

Și încă un lucru pe care tot îl repet și voi mai repeta: Luca nu m-a făcut și nu mă va face niciodată să mă neglijez. Pentru că înainte de toate sunt femeie. Este adevărat că nu mai am timpul pe care îl aveam odinioară, nu-mi permit să petrec jumătate de zi la salon… Ce am făcut? Am început să achiziționez mai multe produse de styling, mai multe produse cosmetice și farduri. Și încerc, pe cât pot, să mă descurs și singură. De exemplu, de aici am cumpărat o placă de întins părul, iar acum am reușit să mă vopsesc singură, acasă. Pentru că nu am timp să merg la cosmetică atât de des pe cât mi-aș dori, am început să-mi fac propriile măști de curățare, hidratante și exfoliante cu ingrediente naturale, pe care le am în casă. Tot de pe acest site am cumpărat recent un ondulator – pentru serile mai speciale când ies în oraș și am chef de o schimbare de look. În această vară am profitat din plin de sezonul reducerilor și mi-am reînnoit garderoba cu produse pe care le voi putea purta inclusiv la anul fără teamă că se vor demoda. Jeansii, pantalonii scurți, încălțămintea sport, rochiile cu imprimeu floral dar și tricourile clasice nu au vârstă. Și da, mă simt minunat în pielea mea!

Sursa foto: Unsplash

Ne aflăm în plin sezon de gripă și, din păcate, virusul a făcut deja peste 30 victime.  Iar numărul îmbolnăvirilor va crește, așa cum se întâmplă în fiecare an. În general, persoanele afectate sunt vârstnicii, cei cu probleme de sănătate și, astfel, cu o imunitate scăzută și copiii. Evident, nici unii, nici alții nu sunt vaccinați. Trebuie să recunosc, mi-e teamă pentru Luca. Nu are decât patru luni! Și iată cum dintr-o mămică relaxată m-am transformat într-o mămică panicată, care își ia toate măsurile de precauție.

Când Luca a împlinit trei luni, am decis că este momentul să încep, încet, încet să-l las să intre în contact cu microbii. Pentru că, până la un anumit punct, microbii sunt buni. Copilul expus se imunizează. Asta nu înseamnă că nu mai păstrez o curățenie lună în casă sau că nu mă mai interesează igiena lui. Nu. Asta înseamnă că ne jucăm direct pe covor, că-l las să bage în guriță jucăriile fără să le dezinfectez cu cine știe ce soluții, ci doar le spăl cu apă și săpun și că sterilizez mai rar biberoanele. Însă, de când cu epidemia de gripă, am revenit la obiceiurile vechi. Și îți voi spune și ție ce fac pentru a evita să ne îmbolnăvim noi, dar mai ales bebe.

În primul rând, ne-am făcu un obicei din a ne spăla zilnic cât mai des pe mâini. Când venim de afară este absolut obligatoriu, însă am început să avem grijă și după ce folosim telefonul mobil, telecomanda sau computerul – mai exact după ce atingem tastatura. Am cumpărat un săpun antibacterian, care ar trebui să fie suficient pentru a ține bolile la distanță. Știu că Luca nu are cum să ia gripă doar pentru că noi intrăm în contact cu aceste obiecte din casă, deoarece virusul se transmite de la o persoană bolnavă la alta dar…e bine să-l ferim de tot ce înseamnă microbi și bacterii. Pentru o imunitate cât mai puternică.

Până pe la două, trei luni îi spălam hănuțele la temperaturi de 90 de grade Celsius. Mai ales pe cele noi, nepurtate niciodată. Cu timpul, am redus temperatura și am început să spăl la 60 de grade. Nu mai avea sens să fierb lucrușoarele.  Ei, de când cu gripa…am luat-o de la capăt. Și nu spăl la temperaturi ridicate doar hainele și lenjeria de pat ale celui mic, ci și îmbrăcămintea noastră, atât cât permite materialul textil.

Este absolut interzis să intrăm încălțați în casă indiferent de motiv. Înainte de a-l avea pe Luca se mai întâmpla să ne încălțăm, iar apoi să ne dăm seama că am uitat să luam ceva din bucătărie, living, dormitor etc. Și intram în fugă și pe vârfuri în casă după telefon, chei sau alte obiecte.

Nu pun hainele pe pat. Niciodată! Mă refer la hainele pentru exterior adică paltoane, geci, fular, căciulă, mănuși etc. Motivul? Este foarte posibil ca în metrou sau autobuz să fi stat lângă o persoană bolnavă care a tușit sau strănutat. Este la fel de posibil ca stropii de salivă să fi ajuns pe haina mea. În momentul în care ajung acasă și o pun pe pat infestez lenjeria. Mai departe îți dai și tu seama ce se poate întâmpla….

luca mimi

Îmi făcusem o programare la medicul stomatolog pentru un control de rutină. Am amânat-o deoarece mi-e teamă să nu iau virusul gripal de pe ustensilele care sunt folosite de medic. O să spui că sunt sterilizate, iar dacă nu sunt o să spui că într-un astfel de cabinet nu ai ce căuta. Teoretic, așa e. Practic, nu ai de unde să știi ce se poate întâmpla. Eu am pătit-o acum câțiva ani când, la două, trei zile după ce am venit de la dentist m-am îmbolnăvit de gripă. Și era medicul meu, pe care îl cunoșteam foarte bine și în care aveam mare încredere, și cabinetul pe care îl frecventam de foarte multă vreme. Acum suflu și în iaurt, cum se spune…În general, în astfel de perioade este bine să eviți cât poți policlinicile, spitalele și cabinetele medicale. Nu degeaba medicii sunt vaccinați antigripal…

La sfârșit de săptămână îmi fac întotdeauna timp pentru curățenie generală în intreaga locuință: dat cu aspiratorul, spălat pe jos, șters praful, dezinfectat suprafețele, curățat și dezinfectat obiectele sanitare. În camera copilului șterg praful o dată la două, maximum trei zile. Nu e greu, pentru că în dormitorul lui nu există multe obiecte de mobilier: pătuțul, masa de înfășat, un dulap, o canapea și o comodă cu sertare generoase. Cum spuneam mai sus, dezinfectez suprafețele, clanța ușilor și mânerele din întreaga casă. Urmează apoi tastatura calculatorului, telefoanele mobile și telecomenzile. Intratul în casă încălălțați este absolut interzis, iar spălatul pe mâini când venim de afară este absolut obligatoriu. Jucăriile celui mic le spăl cu apă și săpun, având grijă să le clătesc foarte bine înainte de a i le da copilului, iar cele textile sunt băgate la mașina de spălat.

Într-o vreme, începusem să sterilizez biberoanele mai rar. Le spălam foarte bine cu detergent bio și cu apă din abundență, le puneam la scurs la locul lor special din bucătărie și…cam asta era tot. Acum, deși nici o persoană bolnavă nu ne intră în casă și, chiar dacă s-ar întâmpla una ca asta, nu ar avea acces la biberoane – le pun din nou în sterilizator.

De două ori pe zi, dimineața și seara, când bebe nu se află în camera lui, aerisesc bine încăperea. 15 minute cu geamul larg deschis ar trebui să fie suficient pentru a scăpa de aerul viciat. De asemenea, aerisirea este absolut obligatorie după ce un străin a intrat în camera copilului. Nu contează că sunt nașii, bunicii sau prieteni de-ai noștri.

luca jucarie gura

Cum spuneam, Luca bagă totul în guriță, iar noi trebuie să fim foarte atenți pe ce pune mâna. L-am surprins zilele trecute când, într-un moment de neatenție al meu, bebe a atins telefonul mobil. Știm cu toții că acesta este unul dintre cele mai murdare obiecte din locuință. Eu am un Samsung J 3 cumpărat recent, însă chiar dacă este nou și folosit doar de mine, asta nu înseamnă că este și curat. Și, pentru că tot a venit vorba despre telefoane mobile, am găsit zilele trecute un site de unde poți cumpăra orice brand dorești, dar și orice model – de la Samsung J 5  la Samsung Galaxy S8, de la iPhone X la iPhone 8, Huawei, Nokia, LG sau HTC.

În această perioadă evităm pe cât posibil ca Luca să intre în contact cu alți copii. Dacă avem nevoie de un consult pediatric, prefer să chem medicul la domiciliu, chiar dacă asta înseamnă să plătim bani în plus. Dar, în acest fel, evit ca bebelușul nostru să fie expus virușilor din policlinică și din cabinetul medical. La pediatrie știm cu toții că ajung copii bolnavi, nu sănătoși. Iar cei mai mulți dintre ei se îmbolnăvesc la grădiniță. Îți dai seama că cel puțin în această perioadă nu primim în vizită persoane cu copii mici sau la grădiniță.

Aerul uscat este un mediu propice dezvoltării virusurilor, așa că am cumpărat un aparat care reglează umiditatea în locuință. Nivelul optim de umiditate din casă trebuie să se încadreze între 40 și 60%. Nu-ți trebuie un produs foarte scump, ci unul care să-și facă treaba și care să te ajute să menții în cameră un aer nici prea umed, nici prea uscat.

Pentru a nu ne îmbolnăvi noi și mai apoi copilul, evităm cât de mult putem aglomerația. Să mergem la film sau teatru în săli arhipline nici nu se pune problema, pentru că nu avem cu cine să-l lăsăm pe Luca. În schimb, nu prea putem evita mijloacele de transport în comun. Așa că, de fiecare dată când nu circulăm cu mașina personală, ci trebuie să luăm metroul sau autobuzul, folosim măști chirurgicale. Nu-ți mai spun că evităm persoanele bolnave sau care doar ni se par că sunt bolnave.

Poate sunt exagerată, poate nu…dar important este să procedez cum cred că este mai bine pentru copilul meu. Tu ce măsuri iei pentru a-ți proteja copiii de gripă? Aștept răspunsuri, poate îmi dați idei noi.

0 2161
pahar cu suc de pepene rosu

Sucurile naturale din fructe pe care le găsești pe rafturile magazinelor dar și cele naturale, pe care le prepari acasă, nu sunt recomandate copiilor mai mici de un an! Motivul? Acestea conțin o cantitate enormă de zahăr care poate duce, în timp, la obezitate. Iată este recomandarea specialiștilor în nutriție din cadrul Academiei Americane de Pediatrie.

Inițial, acest sfat era oferit părinților care aveau copii mai mici de șase luni, însă studiile recente au demonstrat pericolul și la vârste mai mari. Este vorba despre analizarea ratei de obezitate în rândul celor mici, dar și apariția din ce în ce mai frecventă a problemelor dentare și anume cariile.

„Copilul trebuie să consume lapte, nu sucuri”

„Nu am înțeles niciodată de ce li se oferă copiilor atât de mici sucuri din fructe pline de zaharuri, când, în mod normal, ei ar trebui să consume lapte, dacă este posibil chiar lapte matern”, a declarat pentru CNN dr. Steven A. Abrams, președintele Departamentului de Pediatrie din cadrul „Dell Medical School” ce aparține Universității din Texas. „Recomand din toată inima alăptarea la sân, iar când acest lucru nu este posibil, hrănirea bebelușilor cu lapte formulă. În nici un caz nu le dați copiilor sucuri din fructe!”, a mai declarat el.

Acum câțiva ani, medicii păreau a fi de acord cu sucurile din fructe deoarece, spuneau ei, sunt pline de vitamine, minerale și elemente nutritive. Însă, foarte mulți ingorau complet cantitatea uriașă de zaharuri care ajungea în organismul copilului. Pe atunci se recomanda ca cei mici, cu vârste între unul și trei ani, să bea suc de fructe, dar în cantități reduse, în jurul a 150 de grame zilnic. Acum, medicii interzic total această practică, mai ales dacă bebelușul nu a împlinit un an.

Sucurile fără zahăr, o mare capcană!

Azi, această băutură delicioasă poate fi consumată de copiii cu vârste mai mari, dar în cantități mici. De exemplu, cei care au între 4 și 6 ani pot bea zilnic între 150 și 170 de grame. Însă, chiar și așa, părinții sunt sfătuiți să citească cu mare atenție eticheta pe care sunt notate ingredientele produsului. „În ciuda faptului că pe eticheta multor sucuri este notată inscripția „No sugar” sau „Sugar free” (fără zahăr), acest lucru nu este neapărat și sănătos. Motivul? Fructoza a fost înlocuită cu îndulcitori artificiali, iar băutura devine, în acest fel, hipercalorică. Nu mai vorbim despre faptul că este foarte săracă în elemente nutritive”, este de părere Jaclyn London, director în nutriție la Institutul Good Housekeeping. Nici un suc, indiferent că este găsit în comerț sau pregătit acasă, nu poate egala, din punct de vedere nutrițional, fructul din care este fabricat. Mai mult decât atât, sucul proaspăt de fructe, așa numitele fresh-uri, nu sunt altceva decât apă cu zahăr. În schimb, toate vitaminele, mineralele și nutrienții de care organismul are nevoie se regăsesc în pulpa și uneori coaja fructului. Părți pe care le arunci la gunoi”, a mai explicat specialistul.

În ceea ce privește sucurile pe care le găsești la magazin, află că ingredientele sănătoase precum fibrele, antioxidanții, vitaminele și mineralele se pierd în timpul procesului de fabricație a produsului. Revenind la problema consumului de sucuri de către copiii de până la un an, nutriționiștii recomandă ca aceștia să bea lapte matern și apă. În nici un caz sucuri dulci, concentrate, pline de zaharuri, arome artificiale, coloranți și alte chimicale.

Sursa foto: Pexels

0 5107

Fiecare copil ar trebui să aibă un animal de companie. Și nu numai pentru a avea un prieten cu care să se joace. Potrivit psihologilor, animalele de companie, în special câinii și pisicile, îi ajută pe copii să învețe anumite lucruri despre viață, îi fac mai responsabili, le arată ce înseamnă dragostea și afecțiunea. Copiii timizi învață să fie deschiși către comunicare, prind încredere în ei, iar cei introvertiți învață să-și exprime sentimentele mult mai bine. Iată mai jos câteva fotografii care-ți vor topi inima și care sunt dovada vie a faptului că orice copil are nevoie de un animal de companie.

copil caini 1

copil caini 2

copil caini 3

copil pisica

copil pisica 2

copil pisica 3

copil caini 6

copil caini 7

copil caini 8

copil caini 9

copil caini 10

copil caini 11

copil pisica 4

0 1939

Cu toţii încercăm să ne creştem cât mai bine copiii, însă, de multe ori, facem greşeli care le afectează fie sănătatea, fie personalitatea, modul în care socializează, modul în care văd viaţa şi judecă lucrurile. Să fii părinte este, poate, cea mai grea meserie din lume şi va trebui să înveţi pe parcurs cum să te descurci cu această mare responsabilitate. Iată mai jos ce greşeli poţi face fără să-ţi dai seama, dar care îi afectează pe cei mici mai mult decât ai crede. Câteodată, chiar foarte grav.

1. Le dai copiilor alimente neadecvate, alimente nesănătoase, pline de E-uri şi chimicale.

2. Nu le dai celor mici alimente sănătoase, nu-i înveţi să iubească fructele şi legumele.

3. Nu-i oferi bebeluşului tău un program corect de somn şi de odihnă.

bebelus care plange

4. Dacă îţi laşi bebeluşul să plângă mult timp fără să-l bagi în seamă, fără să intri măcar în camera lui, acest lucru îi poate produce traume cu care va trebui să se confrunte apoi întreaga viaţă.

5. Copiii mici ar trebuie să fie lăsaţi, din când în când, să doarmă cu părinţii. Acest lucru îi face să se simtă iubiţi şi ocrotiţi.

6. Copiii care dorm în camera lor, separat de părinţi, vor creşte independenţi, stăpâni şi siguri pe ei.

7. Încearcă să foloseşti cât mai rar căruciorul sau premergătorul. Copilul mic trebuie ţinut mult în braţe, pentru a se simţi în siguranţă şi pentru ca între voi să se dezvolte o relaţie strânsă de iubire.

8. Fă-i baie copilului folosind produse de igienă corporală fără parabeni şi chimicale. Foloseşte produse biologice. Apa în care îl îmbăiezi pe cel mic nu trebuie să fie nici firrbinte, nici prea rece.

9. Foloseşte recipiente, biberoane şi tetine care să nu conţină BPA –Bisfenol A.

copil hranit cu biberonul

10. Hrănirea bebeluşului cu biberonul îi poate provoca colici. Hrăneşte-l la sân!

11. Dacă eşti nervoasă, stresată, anxioasă sau depresivă, copilul preia din starea ta care îi accentuează colicii.

12. Nu-i oferi copilului posibilitatea de a-şi dezvolta imaginaţia.

13. Nu-l laşi pe copil să-şi asume anumite riscuri.

14. Nu-i oferi libertatea şi spaţiul de care are nevoie pentru a-şi dezvolta personalitatea.

15. Ai mereu impresia că cel mic se află în pericol şi dezvolţi un comportament prea protector faţă de el. Nu-l creşte ca într-un glob de sticlă!

copil murdar de noroi

16. Nu-l laşi pe copil să se murdărească.

17. Nu-i citeşti poveşti celui mic.

18. Îl înveţi pe copil că dragostea ta este condiţionată de modul în care el se poartă.

19. Nu-i oferi un exemplu în viaţă.

20. De copilul tău are grijă, zi de zi, bona, iar tu lipseşti cu desăvârşire din peisaj.

21. Copilul tău ajunge să fie dependent de tine tocmai pentru că nu a avut o bonă, nu a fost dat la creşă, nu a fost lăsat să socializeze cu alţi copii şi alte persoane.

22. Îţi laşi copilul să se uite prea mult la televizor, ca să fie cuminte şi să scapi de el.

0 2071

Există un singur lucru de care dorim să fim siguri: binele copiilor noştri. Vrem să le oferim lucruri de cea mai bună calitate încă de la început – pur şi simplu nu e loc de compromis. În acest sens, C&A introduce în primăvara anului 2015 o gamă de produse durabile pentru copii şi bebeluşi.

Realizate din bumbac certificat organic, poliester reciclat şi vâscoză sustenabilă, gama va asigura eleganţa şi confortul bebeluşilor şi copiilor şi, de asemenea, va ajuta la protejarea planetei pe viitor. O selecţie variată a colecţiei pentru copii şi bebeluşi va fi disponibilă la scară largă în Europa începând cu 19 martie 2015.

imbracaminte bebelusi

GOTS – Produse/materiale textile din bumbac certificat organic: tot ce e mai bun pentru bebeluşi

Colecţia C&A pentru bebeluşi din primăvara anului 2015 include o serie de produse certificate de către Global Organic Textile Standard (GOTS) la nivelul întregului lanţ de aprovizionare, asigurându-vă că body-urile, pantalonii, bluzele şi baveţicile din bumbac 100% organic vor fi delicate cu pielea sensibilă a bebeluşilor. Substanţele utilizate sunt sigure pentru uzul uman din punct de vedere ecologic, iar bumbacul organic vine în combinaţie cu producţia responsabilă din punct de vedere social şi ecologic. Introducerea primei colecţii certificată GOTS în cadrul C&A reprezintă un pas înainte în ceea ce priveşte eforturile globale ale companiei de a identifica în permanenţă noi surse de materiale sustenabile.

rochie fete

sarafan fete

Printuri tropicale şi florale pentru fete, pe vâscoză mai durabilă

Printurile cu palmieri din colecţia pentru fete sunt la modă primăvara aceasta, iar accentele sunt prezentate într-o gamă largă de rochii, pantaloni lungi şi pantaloni scurţi, folosind vâscoză durabilă. Fabricată din arbori, această fibră organică este moale şi permite aerului să circule. Mai mult, C&A asigură că nu se utilizează specii de arbori pe cale de dispariţie în producerea vâscozei, pentru a ajuta la protejarea pădurilor planetei în folosul generaţiilor viitoare.

Tendinţe în denim cu poliester reciclat pentru copii mici şi băieţi

Denimul cool şi practic pentru băieţi reprezintă acum responsabilitate ecologică pentru C&A, cu introducerea noilor stiluri denim fabricate din 72% bumbac organic şi 28% poliester reciclat în magazinele selectate. Tehnologiile de spălare laser şi ozon reduc impactul asupra mediului, în timp ce un amestec de bumbac organic şi poliester reciclat oferă un finisaj durabil, suficient de rezistent pentru cele mai furtunoase jocuri. De asemenea, ajută la curăţarea planetei dat fiind faptul că poliesterul reciclat este fabricat din ambalaje de tip PET.

pantaloni scurti

Colecţia C&A pentru bebeluşi şi copii din primăvara anului 2015 este următorul pas pentru angajamentul de sustenabilitate îndelungată a retailerului de modă. Toate aceste lucruri au obiectivul final de a oferi produse durabile fabricate din materiale sustenabile de calitate superioară şi se menţin încă la un preţ grozav. Pe parcursul anului 2015 vor mai fi lansate colecţii şi produse sustenabile în magazinele C&A.

0 1667

Unul din trei copii cu vârste între  9 şi14 ani stă online mai mult decât ar trebui în mod normal. Cele mai căutate site-uri sunt cele de socializare, chat, muzică, jocuri. Mai mult de jumătate din accesări sunt făcute pe site-uri cu conţinut violent, cu nuditate şi pornografie. Părinţii îşi pot feri copii de aceste „atracţii”. Mimi îţi spune cum să-l supraveghezi pe cel mic atunci când se joacă la calculator. Ascult-o pe Mimi!

 

 

Ţineţi computerul într-o cameră unde îl poate folosi întreaga familie
În acest fel a vorbi despre Internet şi a-l supraveghea devine o parte a vieţii de zi cu zi. Poate fi mai uşor să vorbiţi despre probleme când computerul este într-o cameră comună. De asemenea, puteţi folosi Internetul împreună.

 Discutaţi despre Internet

Arătaţi-vă interesul despre ce fac copiii dvs. şi prietenii lor atât online, cât şi offline. Vorbiţi despre lucrurile minunate şi interesante pentru care puteţi utiliza Internetul, cât şi despre problemele care pot apărea. Discutaţi cu copilul dvs. ce ar trebui să facă dacă nu se simte în largul lui în situaţii online.

 Învăţaţi mai multe despre folosirea computerului

Dacă utilizaţi chiar dvs. Internetul, este mai uşor să determinaţi ce este bun pentru copii şi îi puteţi ajuta mai bine în găsirea materialelor folositoare.

 Folosiţi Internetul împreună

Găsiţi site-uri potrivite pentru copii sau învăţaţi cum să găsiţi informaţii folositoare – planificaţi vacanţele împreună, vizitaţi site-uri educaţionale pentru a-i ajuta la şcoală sau găsiţi informaţii despre pasiunile şi interesele copiilor. Navigând împreună pe Internet, puteţi să-i ajutaţi să evalueze valoarea informaţiilor pe care le găsiţi. Puteţi salva în meniul Preferinţe al browserului (program de navigare pe Internet) site-urile de interes, astfel încât să găsească imediat site-urile pe care le-aţi vizitat împreună. În meniul Explorer, la „Tools Options”, se pot selecta filtre pentru site-urile cu conţinut nociv: violenţă, pornografie, alcool, droguri, rasism etc.

 Stabiliţi cu copiii despre cum şi când să folosească Internetul

Poate fi folositor să stabiliţi împreună perioadele şi site-urile pe care le pot folosi pe Internet. Va trebui să discutaţi cu copiii şi să ajungeţi la concluzii agreate de ambele părţi.

 

Cum trebuie să folosească copilul computerul în funcţie de vârstă

 Sub 7 ani

– Timpul petrecut pe computer trebuie limitat din motive de sănătate.

– Ţineţi computerul în camera de zi, de exemplu. Este de preferat ca preşcolarii să stea împreună cu un adult atunci când folosesc Internetul.

 Între 7 şi 9 ani

– Camerele de chat şi discuţiile publice online nu sunt potrivite pentru copii la această vârstă. Adresa de e-mail folosită de acest grup de vârstă trebuie deci să fie o adresă a familiei.

– Crearea unui cont de utilizator cu drepturi de acces limitate îl va ajuta pe copil să înveţe să utilizeze computerul independent.

Între 10 şi 12 ani

– Părinţii şi copiii trebuie să ajungă la o înţelegere despre ce ar trebui şi ce nu ar trebui să folosească pe Internet, înţelegere care să includă toate nevoile şi opiniile. Exemple: responsabilitatea expeditorului unui mesaj, descărcarea fişierelor şi copyrightul şi instalarea programelor.

– Securitatea informaţiei trebuie să fie actualizată.

 Între 13 şi 15 ani

– Regulile casei create împreună sunt în continuare necesare.

– Părinţii trebuie să nu reacţioneze dur, chiar dacă ceva „groaznic” s-a petrecut când copilul era online. Părinţii îşi pot ghida şi în această fază copiii în crearea unor prieteni online. De exemplu, există servicii online bune despre sexualitate şi sănătate care sunt create pentru tineri. Tinerii trebuie să poată vorbi cu părinţii lor despre orice i-a deranjat online.