Tags Posts tagged with "copii"

copii

0 390
copil talentat

Cum recunoști un copil talentat? E dificil, căci poate fi vorba nu neapărat despre talent, ci doar despre o înclinație, o plăcere sau un hobby. De aceea trebuie să tratezi totul cu maximă responsabilitate. 

Desen, muzică, sport, șah, jocuri de logică sau memorie…iată doar câteva dintre aptitudinile la care copilul tău ar putea excela și, de ce nu, chiar face performanță. Însă, fără un ajutor din partea părinților, oricât de mic ar fi el, talentul neșlefuit, de cele mai multe ori se pierde. Sau, ar putea să nu fie niciodată descoperit. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să recunoști talentul copilului tău dar și să i-l cultivi!

Mi-a fost clar încă de când avea vreo 3 ani că Patrick are o înclinație către desen. Nu mă aștept să devină un mare artist, însă, simplu fapt că-i place să deseneze, că stă la masă concentrat și câte o oră, modul în care combină culorile și, cel mai important, imaginația de care dă dovadă sunt pentru mine motive mai mult decât suficiente pentru a-l încuraja în ceea ce face.

Iar dacă la un moment dat se va dovedi că într-adevăr, chiar este vorba despre talent, atunci îl voi ajuta să îndrepte spre direcția asta. Nu am avut până acum nici un arhitect în familie. Deci..totul are un început. 

Cum recunoști un copil talentat

Mai în glumă, mai în serios, situația trebuie abordată cu mare grijă și responsabilitate. Iar înainte de a face un plan de bătaie, ar trebui să-ți răspunzi la câteva întrebări. 

Chiar are un talent real sau doar tu vezi asta?

Se întâmplă, din păcate, de multe ori ca părinții să-și dorească atât de mult un copil talentat sau chiar supradotat, încât să nu mai facă deosebirea între talent și plăcere. Am întâlnit astfel de cazuri mai ales în parcuri, când cel mic desena cu cretă pe asfalt, iar părinții erau aproape în delir. Ne-am nimerit pe aceeași bancă și am fost pusă imediat la curent cu aptitudinile copilului, un geniu în devenire. Tatăl era puțin mai moderat, însă mama era în extaz după fiecare linie trasată pe asfalt. Să fi fost talent în stare pură, necizelat sau doar o exagerare din partea părinților…e greu de spus, dar presupun că nu l-am avut în fața ochilor pe viitorul Picasso. Prin urmare, încearcă să analizezi situația la rece, obiectiv, încearcă să nu te lași pradă emoțiilor. Fii sinceră cu tine, dar mai ales cu copilul tău. Gândește-te nu la ce-ți dorești tu de la el, ci la ceea ce-și dorește și la ceea ce îi place în primul rând lui. 

Îi place ce face sau îl obligi tu să-i placă?

Iar dacă observi că-i place ceva anume, să deseneze, să cânte, să danseze, dacă îi place la înot sau la balet – cursuri la care l-ai dat deja de ceva vreme – întreabă-te dacă nu cumva îi place ca să-ți facă ție o bucurie, ca să te mulțumească pe tine, ca să crească în ochii tăi. Căci am putea vorbi atunci despre un copil care are nevoie de atenție din partea părinților, de validare, care face ce-și doresc ei poate pentru a primi mai multă afecțiune. Nu-l obliga pe copil să facă ceva ce nu-i place, ceva pentru care poate nu este încă pregătit fizic, psihic sau emoțional. Doar pentru că îți dorești tu. Această atitudine a ta nu va duce la performanță. Dimpotrivă. Și încă un sfat: nu-l compara pe cel mic cu alții copii! Dacă fetița din vecini face dansuri asta nu înseamnă că și copilul tău trebuie dat la dansuri. Evident, o poți face, dar dacă observi că nu-i place, renunță! Caută ceva potrivit pentru copilul tău și nu mai privi în curtea vecinului!

Este talent sau doar un hobby trecător?

Copiii trec prin tot felul de faze. Patrick a avut o perioadă când cânta prin casă cât îl țineau plămânii și pe noi urechile. Dar asta nu m-a făcut să mă gândesc la vreun talent ascuns de-al copilului la muzică. Nu de alta, dar toată lumea aștepta să-și termine numărul ca să ne putem înțelege din nou unii cu alții. Era doar o fază care așa cum a venit, așa a și trecut. Iar la vârste mai mari copiii pot dezvolta diferite hobby-uri. Nu te lăsa, deci, păcălită! Cum recunoști un copil talentat? Uneori chiar nu e greu!

Ai un copil talentat! Cum îl încurajezi?

Îl lauzi chiar dacă progresează cu pași mici. Îi duci la un evaluator pentru a afla exact care este nivelul copilului. Un profesor de desen – dacă cel mic desenează, un profesor de muzică, un club sportiv etc. Iar apoi, după ce talentul îi este validat de către un profesionist, încep cheltuielile. Căci da, să susții un copil și să-i cultivi un talent, necesită timp, energie și…bani. Și este foarte important ca familia să-și asume aceste cheltuieli. Și să le poată suporta. Orele de înot, lecțiile de muzică sau desen, echipamentele sportive, sau rechizitele….toate costă! Iar dacă un creion cărbune desen este relativ ieftin, alte accesorii pentru pentru pictură te vor face să scoți mult mai mult din buzunare. 

Și nici magazinele care comercializează astfel de ustensile și accesorii nu se găsesc chiar pe toate drumurile! Vorbim despre cele din zona de nișă care comercializează de la instrumente de scris până la ghilotină electrică pentru tăiat hârtie sau cartușe pentru imprimante. La o librărie de cartier va fi greu să găsești cele necesare pentru pasionații de pictură. Prin urmare, așteaptă-te la situații când va trebui să faci comandă pentru anumite pensule, acuarele, pânze etc.

Dar copilul are nevoie și de susținere morală, nu numai financiară. Trebuie lăudat, încurajat, trebuie să-i arăți cât de mult îl apreciezi. Tu, până la urmă, trebuie să fii cel mai înfocat fan al lui. 

Sursa foto: Pixbay

0 733

Copiii au intrat de câteva zile în vacanţă, însă dacă nu-şi vor umple timpul liber cu activităţi distractive se vor plictisi repede. Aşa că va trebui să-ţi faci un plan de bătaie şi să te gândeşti cum să-i ţii ocupaţi şi fericiţi. Iar dacă nu ai nici o idee, iată câteva din care să te inspiri.

Hai la circ!

Odată cu eliminarea restricţiilor din perioada pandemiei s-au deschis porţile teatrelor şi sălilor de cinema. La circ însă copilul va pătrunde într-o lume magică şi se va bucura de fiecare moment indiferent de vârsta pe care o are. În această perioadă, la Circul Metropolitan din Bucureşti are loc spectacolul Povestea calului. Timp de aproximativ 70 de minute veți fi martorii unei parade acrobatice fascinante nu numai pentru copii, ci și pentru adulţi.

Cu copilul la teatru

Evident că spectacolele de teatru nu pot lipsi de pe lista activităţilor de vară pe care le pregăteşti pentru copil. Alege un spectacol pentru vârsta lui, fă o rezervare online din timp şi bucuraţi-vă împreună de poveşti!

În această vară, la Teatrul Ion Creagă din Bucureşti are loc stagiunea estivală cu poveşti VăraTIC. Ia-ţi bilet la „Cei trei purceluşi”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Fata babei şi fata moşului”, „Mica sirenă” sau „Punguţa cu doi bani”.

La plimbare pe „Străzi deschise”

În această vară, în fiecare weekend are loc programul „Străzi deschise”. Se întâmplă în Bucureşti, când marile artere din centrul Capitalei dar și din sectorul 6 sunt redate circulaţei pietonale. Iar aici nu este doar prilej de plimbare, căci organiozatorii au pregătit pentru vizitatori o mulţime de surprize: piese de teatru în aer liber, concerte, spectacole de circ şi multe activităţi distractive pentru copii de toate vârstele. Poţi ieşi, aşadar, cu copilul în oraş cu bicicleta, cu rolele, cu trotineta, vă puteți bucura de jocul cu mingea sau de o repriză de badminton. La fel cum puteți merge la un concert sau un spectacol. Totul, în mijlocul străzii!

Hai la film!

În acest weekend are premiera unul dintre cele mai aşteptate filme pentru copii: Minionii 2. Însă, lista este lungă, iar asta pentru că în cinematografele din Bucureşti şi ţară rulează şi alte pelicule: Lightyear, Fabrica de vise, Băieţii răi, Sonic the Hedgehog 2, Inimă de foc: Neînfricata şi altele. Alege un film dublat în limba română şi eventual 3D. Sunt fascinate pentru copii.

Activităţi pentru zilele în care staţi în casă

Cine este mamă de băiat, ştie că un joc din piese lego îi va ţine ocupaţi pe copii multă vreme. Vorbim despre o activitate distractivă, dar şi educativă, care îi acaparează cu totul pe cei mici, dar şi cei mai mari. De exemplu, dacă Lego Duplo sau Lego Friends sunt destinate copiilor de trei, patru ani, un Lego Creator 3 în 1 îi va distra copios pe cei de şase, şapte ani.

Printre alte activităţi copii în casă se numără coloratul, pictatul, modelajul din plastelină sau jocurile de rol. Citeşte-i celui mic o poveste, bucuraţi-vă împreună de un desen animat, bricolaţi sau ascultați muzică şi dansaţi. Pe copil îl poţi implica şi în anumite activităţi casnice, în funcţie de vârsta lui. Ia-l cu tine la bucătărie şi faceți clătite sau brioşe. Învață-l cum se plantează o floare într-un ghiveci sau cum să aibă grijă de o plantă.

Știm, vacanța e lungă, iar până când veți pleca în concediu mai e mult. Dar asta nu înseamnă că cel mic trebuie să se plictisească. Activități în care să se implice singur sau activități în care să va implicați cu toții, ca familie, sunt multe. De exemplu, pe timpul vacanței poți alege un curs de înot, de pictură, de creație, o școală de vară etc.

Dorință să fie, că de idei nu ar trebui să duci lipsă!

Sursa foto: Pixabay

0 617
copil biberon

Dacă ești proaspătă mămică, chiar dacă acum alăptezi, știi că în curând va trebui să-l hrănești pe cel mic și cu biberonul. Copilul, odată ce va crește, va începe să bea apă, ceaiuri și chiar lapte formulă. Alegerea unui biberon este însă o mare provocare. Iată ce trebuie să știi!

Tipuri de biberoane. Avantaje și dezavantaje

Dacă te afli în căutarea unui biberon potrivit pentru copilul tău, pe piață vei găsi multe modele însă va trebui să alegi în funcție de câteva aspecte doar. În rest, ești liberă să cumperi în funcție de preferințe și gusturi. 

Biberoane din sticlă – Au avantajul că materialul din care sunt fabricate – sticla – nu conțin elemente chimice care ar putea fi transferate în lichidul pe care îl bea copilul. Așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul anumitor plastice. 

Dezavantajul este că sticla cântărește mai greu. Prin urmare, dacă porți pe umăr o geantă cu cele necesare copilului – scutece, șervețele, suzetă, biberon…atunci s-ar putea săți se pară dificil de cărat. Nu mai spunem că sticla se poate sparge oricând. 

Biberoane din plastic – Sunt ușoare, facil de mânuit, se manevrează fără mari bătăi de cap pentru că nu se sparg. Însă, atenție! Cumpără de la firme de renume, care comercializează produse din plastic ce nu conțin BPA. Acest element chimic se regăsește în multe produse plastice – farfurii, boluri, castroane, caserole, sticle și alte recipiente. BPA se activează mai ales atunci când plasticul este încălzit și se transferă în alimente. 

Biberoane de capacitate mică sau mare – Un copil nou născut hrănit cu lapte formulă consumă o cantitate mică de aliment. Nu va trebui, pentru început, să cumperi biberoane de capacitate mare. Alege ceva la 60 ml. Sunt mai mici, ușor de manevrat, de spălat și de depozitat. Apoi, când cel mic mai crește și începe să bea mai mult lapte, poți cumpăra biberoane de dimensiuni mai mari, de 260 de ml.

Ce trebuie să știi despre tetine

Biberoanele se cumpără cu tot cu tetină, iar acest lucru te-ar putea dezorienta putin. Pentru că vorbim de mai multe tipuri. În principiu, trebuie să ții cont de următoarele aspecte:

Una la mână – Tetinele nu trebuie să conțină BPA. Doi la mână – tetinele sunt și ele pe dimensiuni. Mai exact este vorba despre debitul cu care curge lichidul atunci când copilul se hrănește. Există tetine cu debit lent, mediu și rapid. De asemenea, există și tetine anticolici dar și tetine pentru mâncare densă. Acestea se aleg în funcție de cât de mic sau cât de mare este bebelușul. De exemplu, un copil de până în trei luni ar avea nevoie de tetine anticolici. În schimb, un copil de pste șase luni ar avea nevoie de o tetină pentru alimente dense. Este vorba despre supe sau diferite piureuri. 

Cum folosești biberoanele în siguranță

Biberoanele trebuie păstrate curate și igienizate. Cumpră un sterilizator pentru biberoane și o perie specială cu care să speli sticlele. Nu folosi bureți de vase clasici, pe care îi folosești zi de zi în bucătărie! De asemenea, ai nevoie și de un încălzitor biberoane care să încălzească laptele sau alte lichide la o anumită temperatură. Vei dori, poate, ca mâncarea să se păstreze caldă o perioadă mai îndelungată de timp. Pentru asta ai putea cumpăra huse speciale pentru biberoane care funcționează precum un termos: pui laptele cald în biberon, biberonul în husă, ai închis fermoarul și ai plecat! Când copilul va dori să mănânce va avea parte de o masă caldă și gustoasă chiar dacă nu vă aflați acasă. 

Sursa foto: Pixabay

0 527
creioane

Datorită pandemiei globale și a variantei Omicron care se extinde tot mai mult în comunitate, părinții au un obiectiv din ce în ce mai provocator când vine vorba de entertainmentul celor mici.

Chiar dacă școlile s-au redeschis, multe dintre distracțiile extrașcolare sunt încă sub restricții. Astfel, am creat această listă de activități potrivite pe care le poți avea alături de copilul tău, care se va putea dezvolta și distra în același timp.

4 activități pe care ar trebui să le faci pentru copilul tău în acest an

1. Învățarea unei noi limbi oferă beneficii fantastice pentru oamenii de toate vârstele. Cunoașterea limbii engleze, o limbă de tranzit internațional, poate deschide porți pentru a învăța despre noi culturi și idei, dar și acces la oportunități sociale și profesionale interesante.

Copiii au un avantaj atunci când vine vorba de studierea limbilor străine datorită talentului lor natural de a absorbi cu ușurință noile informații. Înscriindu-ți copilul la cursuri de limba engleză, îl vei ajuta să profite la maximum de abilitățile sale impresionante, iar acest lucru ar putea fi cel mai frumos cadou pe care un părinte îl poate face copilului său

2. Participarea la un curs de fitness împreună cu familia este o modalitate distractivă de a combina timpul de calitate petrecut împreună cu exercițiile fizice. Poți accesa o varietate de clase de fitness online sau poți participa fizic ori căutând în mulțimea de videouri interesante postate pe YouTube.

Un videoclip pe un canal de YouTube poate dura de la 10 la 90 de minute și poți găsi antrenamente tematice, încorporând muzică și personaje din desenele animate pentru a ajuta copiii să rămână focusați și implicați pe toată durata activității.

3. Oferă-i copilului tău o cameră foto și mergeți în natură pentru a-l pune să facă poze la plante și insecte. Dacă sunt suficient de mari, micuțul le poate căuta apoi pe internet sau poate folosi o aplicație mobilă pentru a identifica creatura sau planta fotografiată.

Lasă-l să exploreze și să învețe cât de minunată este natura, iar ca sarcină suplimentară îl poți pune să planteze o floare sau o legumă, pe care să o monitorizeze în timp și să-i verifice progresul de creștere periodic. Dacă locuiești într-un apartament, atunci poți opta pentru cultivarea anumitor tipuri de legume sau flori folosind recipiente ori ghivece pe balcon sau chiar în interiorul casei.

4. TikTok a cunoscut o popularitate imensă la începutul pandemiei.  Acum, la doi ani distanță, toată lumea poate crea un videoclip care să devină viral peste noapte. Dar nu este absolut necesar să folosești și să postezi public pe o astfel de aplicație pentru a te distra și a face dansuri sincronizate, mima alte challenge-uri alături de prichindelul tău.

Creează propriul videoclip muzical și distrează-te cu întreaga familie folosindu-te pur și simplu de telefonul mobil, recomandă GoodtoKnow. Trimite apoi clipurile filmate prietenilor și familiei pentru a vă amuza copios.

0 656
Jucării de Crăciun pentru copii
Jucăriile pentru cei mici ar trebui să fie destinate vârstei lor

Ce cadouri de Crăciun pentru copii ai putea cumpăra în acest an, în așa fel încât să fie pe placul lor, dar și sigure? Uneori, e greu să faci alegerea corectă, căci în magazine găsești o mulțime de oferte care îți iau ochii. Și, câteodată,  uiți să te gândești dacă acel produs nu e cumva periculos pentru copilul tău. 

Toate jucăriile sunt frumoase. Toate îți iau ochii. Toate te încântă. Dar multe dintre ele nu sunt pentru copilul tău, chiar dacă el și le dorește. Căci multe îl pot pune în pericol. Au muchii ascuțite, în care cel mic se poate zgâria, sunt casante și se sparg foarte ușor, conțin piese ce pot fi înghițite, prezintă cordoane, sfori, curele care îi pot pune în pericol chiar viața. Atenție mare ce cumperi în această perioadă! Și mai ales de unde!

Cadouri de Crăciun pentru copii. Sfaturi ca să cumperi în siguranță

Când vrei să cumperi cadouri de Crăciun pentru copii, trebuie să știi că alegerea nu este deloc una ușoară. Motivul? În această perioadă a anului magazinele se întrec în oferte și produse de sezon, iar tu s-ar putea să nu mai știi ce să alegi, la ce să fii atent și de unde să cumperi. Iată cum riști să alegi ceva nepotrivit și periculos pentru cel mic!

Evită jucăriile ce conțin componente mici și detașabile

Pe cutia sau pe ambalajul jucăriilor, producătorul este obligat să treacă vârsta copilului căruia îi este destinat produsul respectiv. Prin urmare, este foarte important ca atunci când faci o achiziție să alegi în funcție de vârsta celui mic. O mașinuță, de exemplu, destinată unui puști de trei ani, este total neindicată unuia în vârstă de un an. Pisele mici și detașabile precum uși, geamuri sau roți ar putea fi înghițite sau aspirate. Copilul mic le poate băga în gură, în nas sau chiar în urechi. 

Cadouri de Crăciun pentru copii. Atenție la jucăriile din plastic 

Chiar și cei mai mari se pot răni dacă, de exemplu, primesc o jucărie al cărei plastic se sparge. Mare atenție, deci, la calitatea materialului! O jucărie bună, sigură, care nu-l pune în pericol pe cel mici se găsește în magazine mari, de renume și la prețuri care nu sunt dintre cele mai ieftine. E destul de ușor să-ți dai seama de calitatea unui produs. Ia jucăria în mână, privește-o cu atenție, verifică-i componentele. Dacă e o mașinuță, vezi cum i se deschid ușile. Apasă puțin pe plasticul ce ține loc de parbriz. Simți că cedează la cea mai mică presiune? Trage cu încredere de roți și alte componente mobile. Nu cumva rămâi cu ele în mână? 

Cât de sigure sunt produsele din lemn

Jucăriile din lemn sunt preferatele celor mici. Fabricate dintr-un material natural, ele sunt foarte rezistente și se păstrează bine în timp. Se strică destul de greu, motiv pentru care sunt printre cele mai căutate. Însă, uneori, chiar și jucăriile din lemn pot fi periculoase. Iar aici sunt de punctat două lucruri: produsele care nu sunt bine șlefuite și lasă așchii, dar și vopseaua ce ar putea fi toxică. Prin urmare, alege jucării din lemn vopsite sau lăcuite cu produse pe bază de apă. Dacă nu găsești, deși este puțin probabil, citește eticheta și caută informații despre ingredientele care se regăsesc în vopsea. 

Cât de periculoase sunt cuburile

Par inofensive, copiii le adoră și sunt jucării educative. Însă colțurile acestora pot deveni extrem de periculoase mai ales pentru copiii mici. Așadar, dacă puștiul tău încă nu-și ține foarte bine echilibrul când merge, alege cuburi din material textil. Sunt cele mai indicate și nu prezintă nici un risc. La fel și puzzle-urile cu piese mari, din carton, care, deși ar putea fi băgate în gură, nu pot fi înghițite. 

Cum alegem plușurile?

Jucăriile din pluș nu sunt recomandate, chiar dacă sunt foarte iubite de copii. În blănița lor se depune, în timp, mult praf, motiv pentru care ele ar trebui spălate des. Însă, odată băgate în apă, cele mai multe dintre ele se strică. De asemenea, de multe ori, puful se desprinde și poate fi inhalat de copilul mic. Și cusăturile trebuie verificate cu atenție. Dacă se rup, copilul va scoate umplutura, o va băga în gură și va încerca s-o înghită.  Să nu uităm și de faptul că jucăriile din pluș pot declanșa alergii. 

Cadouri de Crăciun pentru copii mici și mari

Craciunul este cea mai iubită sărbătoare din an, când ne reunim cu toții în jurul bradului, dar și în jurul mesei festive. Este momentul pe care ar trebui să-l petrecem împreună. Iată un motiv pentru care este recomandat să cumpărăm cadouri de care să ne bucurăm cu toții, nu numai cei mici. 

Cărți cu povești

Fie că alegem basme românești sau din lumea Disney, cărți de benzi desenate pentru copii, cărți cu poezii sau cântece, poveștile vor prinde viață și vor deveni cu adevărat magice doar dacă sunt citite de părinți. Cu siguranță cel mic va fi tare încântat dacă sub bradul de Crăciun va găsi o carte dragă din care să-i citești apoi în serile reci de iarnă. Aceste momente unice se vor număra printre cele mai dragi amintiri din copilărie. 

Seturi de pictură

Un set pictură copii, ales tot în funcție de vârsta celui mic, poate fi cadoul ideal dacă prichindelul are înclinații artistice sau pur și simplu iubește să coloreze. Poți cumpăra o carte de colorat, carioci, creioane, acuarele, tempera și multe pensule. Pictați împreună sania lui Moș Crăciun, elfii, bradul împodobit, renii zburători etc. Lasă-l pe copil să-și exerseze imaginația și ghidează-l în această lume minunată a culorilor!

Instrumente muzicale

Cauți cadouri de Crăciun pentru copii? Un pian în miniatură, o chitară, un microfon pentru karaoke sau un alt instrument muzical pot fi cele mai iubite cadouri primite de la Moșul. Dacă ai un copil cu înclinații muzicale, un instrument de jucărie primit acum în dar ar putea să-l determine să aleagă în viață o carieră muzicală.

0 823

Fără o activitate care să-i capteze, copiii se plictisesc și încep să-și petreacă mult timp în fața televizorului sau să aibă alte preocupări nedorite. În afara timpului petrecut la școală și a orelor de joacă, este important să le completezi ziua cu o activitate care să le facă plăcere  și, în același timp, să-i dezvolte și să-i pregătească pentru anii care vin. Pe blogul FollowMe vei descoperi o serie întreagă de activități educative pentru copilul tău, ir noi avem pentru tine câteva sugestii pe care cei mici le vor considera interesante. 

Cursuri de limbă engleză

În general, copiii sunt foarte încântați să se poată exprima în limba vorbită de supereroi sau de personajele preferate din filme și animații, așa că vor învăța cu plăcere limba engleză, iar acest lucru le va fi mai mult decât util pentru viitor. E drept, mulți dintre ei o învață la școală, însă aici este urmată o programă strictă, iar progresele se văd mai greu, în ani. În schimb, cursurile organizate de instituții independente și serioase sunt personalizate în funcție de nivelul fiecărui candidat. Copilul tău va învăța engleza mai repede și într-un mod mai plăcut, astfel că va dobândi destul de repede abilitatea de a formula propoziții și fraze și de a comunica. 

Cooking

Copiii sunt foarte atrași de ce se întâmplă în bucătărie, de felul în care folosim noi, adulții, toate ustensilele acelea interesante pentru a pregăti o masă. De altfel, bucătăria miniaturală este jucăria preferată a multor fete. Fie că veți găti împreună, fie că – dacă observi că are un talent special în această direcție – îți vei înscrie copilul la cursuri de gătit, acesta ar putea dobândi niște aptitudini care îi vor fi utile în viața de adult.

Activități sportive

Aproape că este inutil să mai spunem cât de benefică este activitatea fizică pentru toți copiii. Dacă observi că micuțul – fată sau băiat – are înclinații către un anumit sport sau pur și simplu îi place, profită de acest lucru și du-l la niște cursuri undeva va învăța să fie organizat, corect și, cel mai important, va învăța să facă parte dintr-o echipă. Băieții sunt atrași de fotbal, fetele de tenis, iar înotul îi încântă în egală măsură. Toate acestea sunt activități sportive care sprijină o creștere armonioasă și sănătoasă și îi va învăța să fie mai disciplinați. 

Pictură

Este o activitatea care le stimulează imaginația și creativitatea și toți copiii o fac cu plăcere. Dacă pictează sau desenează într-un cadru organizat, chiar și acasă, cu toate ustensilele necesare la îndemână, această activitate le va dezvolta niște aptitudini utile pentru viitor, îi va ajuta să-și cultive simțul estetic și le va oferă mari satisfacții atunci când vor finaliza un proiect. 

Muzică

Copiii iubesc muzica și mulți dintre ei visează, la un moment dat, să devină la fel de cunoscuți ca artiștii lor preferați. Mai ales dacă au ureche muzicală, poți să le deschizi drumul către o carieră sau măcar hobby înscriindu-i la cursuri de canto, de chitară sau oricare alt instrument îi atrage. Muzica le dezvoltă simțul artistic și este o activitate plăcută. 

Acestea au fost recomandările noastre, însă poți alege și o altă activitate care să-i dezvolte personalitatea copilului tău din acest material. 

Sursa foto: Pixabay

0 767
Importanța somnului la copii
Copilul mic are nevoie să doarmă între 10 și 13 ore pe zi

Importanța somnului la copii este, de multe ori, neglijată de părinți, iar acest lucru, din păcate, poate declanșa, în timp, anumite afecțiuni. Cel mic nu se poate concentra, nu poate învăța, nu dă randament, nu are energie, suferă de pierderi de memorie și are un sistem imunitar slăbit. Și din punct de vedere psihic este afectat mai mult decât am crede. 

Importanța somnului este crucială și pentru adulți, nu numai pentru cei mici, însă, de cele mai multe ori, nu reușim să ne odihnim cât am vrea sau cât ar trebui. Motivele sunt multe. Viața tumultoasă, responsabilitățile, agitația, stresul, jobul, toate acestea sunt factori care ne împiedică să ne odihnim corespunzător. Însă, un adult face față oboselii mult mai bine decât un copil mic sau un adolescent. 

Importanța somnului la copii și efectele oboselii cronice

Academia Americană de Pediatrie recomandă copiilor de vârste fragede un somn între 9 și 12 ore pe zi, iar celor de peste 12,13 ani un somn între 8 și 10 ore pe zi. Însă, trebuie să ținem cont de faptul că fiecare copil este diferit și are propriile sale nevoi. Nu este, deci, o regulă generală.

De cele mai multe ori nu ne dăm seama cât de important este somnul pentru sănătate, căci efectele nocive ale oboselii cronice nu se observă pe loc, ci în timp. Motiv pentru care credem că nu ne afectează foarte tare nopțile albe. Iată însă care este părerea specialiștilor!

Creierul are nevoie de un somn odihnitor și suficient căci în timpul acestui proces ni se consolidează memoria. Acest lucru este extrem de important pentru copii căci fără somn ei uită lucruri esențiale și, în același timp, nu pot asimila cunoștințe noi. 

Organismul are și el nevoie de un somn bun pentru a se reface. În cazul copiilor mici somnul ajută la dezvoltarea musculaturii și la întărirea sistemului imunitar, În timpul odihnei sunt secretați hormonii de creștere, iar lipsa somnului poate duce la obezitate, tensiune arterială crescută, chiar și diabet. 

Cât ar trebui să doarmă cei mici zilnic

Copiii, în general, au parte de somn mai puțin decât ar avea în mod normal nevoie. Iat ca să-ți faci o idee, iată ce recomandă Academia Americană de Pediatrie:

  • Copii sub un an: somn între 12 și 16 ore pe zi;
  • Copii 1 și 2 ani: între 11 și 14 ore de somn pe zi;
  • Copii 3-5 ani: între 10 și 13 ore de somn pe zi: 
  • Copii 6-12 ani: între 9 și 12 ore de somn pe zi;
  • Copii 13-18 ani; între 8 și 10 ore pe zi de somn.

Evident, contează foarte mult nu numai cantitatea de somn, ci și calitatea acestuia. Un somn chinuit, întrerupt, deranjat de lumină, zgomote sau emoții precum teama, frica, stresul etc este asociat cu performanțe scăzute la școală, cu apariția stărilor anxioase sau a episoadelor de furie. Iar pentru ca cei mici să beneficieze de un somn odihnitor, va trebui să ai grijă inclusiv la cum le amenajezi dormitorul. 

Importanța somnului la copii. Cum le amenajezi dormitorul

Iată câteva sfaturi despre amenajări camera copilului care te vor ajuta să oferi celui mic un mediu perfect pentru relaxare și odihnă.

Unde se amplasează patul

Patul celui mic trebuie poziționat lângă peretele din fața ușii camerei. În acest fel, copilul, în timp ce stă întins, va vedea mereu cine intră în camera lui și nu va fi niciodată luat prin surprindere. Să vadă ușa și să știe în orice moment cine intră în încăpere îi dau un sentiment de confort psihic, încredere și senzația de siguranță. Dacă patul nu poate fi așezat lângă peretele din fața ușii, atunci amplasează-l pe un perete lateral și în așa fel încât copilul să doarmă cu picioarele spre intrare, nu cu capul. Este recomandat ca patul să fie suficient de încăpător, potrivit pentru vârsta celui mic, iar salteaua de calitate. Este foarte important acest aspect, căci de saltea depinde foarte mult calitatea somnului. 

În cameră trebuie să fie întuneric

Învață-l pe cel mic să adoarmă pe întuneric încă de la vârste fragede. Mai târziu, va fi mai greu de convins că nu există nici un bau-bau sub pat. Probabil că știi, somnul este influențat de lumina din cameră, prin urmare ai grijă să nu fie aprins nici un bec. Inclusiv lumina de afară poate fi deranjantă, așa că acoperă ferestrele cu jaluzele sau mai bine cu draperie. Vei găsi modele pentru copii foarte vesele și atractive, iar prețurile sunt acum extrem de ofertante. Luca a avut până de curând o draperie cu mașinuțe multe și colorate care l-au încântat foarte mult. Așa a învățat să și numere. Dacă ai un copil căruia îi este teamă de întuneric, poți cumpăra o lampă cu lumină de veghe sau o veioză. Copilul nu trebuie încurajat să aprindă veioza, dar e bine s-o aibă aproape în caz că se sperie noaptea. Știind că are lângă el tot timpul o sursă de lumină, copilul va fi mult mai relaxat, mai calm și mai liniștit. S-ar putea nici să nu fie nevoie s aprindă becul noaptea. 

Importanța somnului la copii. Atenție la zgomote!

Nu în ultimul rând, pentru un somn de calitate trebuie să beneficiem de liniște deplină. Dacă printre ideile de amenajare dormitor se numără și amplasarea unui televizor la care să te uiți tolănit în pat, renunță la idee. Somnul este indus de o atmosferă liniștită, calmă, plăcută și relaxantă. Nu mai vorbim despre copii, care, pe lângă faptul că nu ar trebui să aibă televizor în cameră, ei nu ar trebui expuși nici unui alt factor stimulant, înainte de culcare. În camera celui mic nu ar trebui să existe nici măcar un ceas de perete, căci ticăitul lui poate deveni foarte enervant și deranjant. 

În schimb, o poveste înainte de culcare, un pat cald și primitor, jucăria preferată, cana cu apă de pe noptieră…un sărut de noapte bună, un te iubesc și o mângâiere pot face minuni și îi pot oferi copilului cel mai liniștit și odihnitor somn.  

Importanța somnului la copii este, de multe ori, trecută cu vedere, mulți părinți mergând pe ideea greșită conform căreia cel mic își face singur programul în funcție de nevoi. Însă copiii, mai ale cei mici și foarte mici, nu știu cum să-și gestioneze singuri oboseala și nici nevoia de somn. Prin urmare, dacă unii adorm singuri, alții fac crize de tantrum, de plâns, sunt morocănoși, mofturoși, iar din cauza epuizării fizice și psihice nu mai au nici poftă de mâncare. 

Specialiștii în parenting dar și medicii pediatri recomandă părinților un program de somn foarte bine pus la punct și organizat, în așa fel încât cel mic să-și încarce bateriile și să poată face față provocărilor de zi cu zi.

Sursa foto: Pixabay

0 1970

Pe Luca l-am dat la grădiniță în luna iunie, și uite că, mâine, poimâine, se împlinesc trei luni de când a intrat în colectivitate. O să-ți povestesc prin ce experiențe am trecut noi, cu bune și cu rele, ce am învățat din ele și cum am gestionat micile crize. Sunt câteva sfaturi pentru părinții care caută și ei grădiniță, poate vor trece mai ușor prin acest iureș nebunesc de sentimente contradictorii, emoții și stres.

 Cum am ales cea mai bună grădiniță

Cum spuneam și în acest articol, grădinița ideală nu există. Așa că, a trebuit să fac niște mici compromisuri. Compromisuri în legătură cu distanța până acasă, în legătură cu transportul, dar și compromisuri financiare. Dar au meritat, pentru că în acele momente alte lucruri mi se păreau importante.

Meniul

În primul rând, pentru mine a contat foarte mult ca Luca să mânânce cât mai sănătos. De exemplu, la micul dejun pe care i-l prepar acasă, eu îi dau copilului, câteodată, cereale integrale cu lapte în care adaug și pseudocereale: rezultă o pastă din orz, ovăz, hrișcă, quinoa și fulgi de porumb. La una dintre grădinițele pe care le-am vizitat copiii primeau dimineața șuncă. Nu am fost niciodată de acord cu carnea procesată și mezelurile. Luca nu a pus gura pe așa ceva și sper nici să n-o facă prea curând. Așa că am tăiat de pe listă grădinița cu pricina. Alte grădinițe ofereau copiilor zilnic dulciuri, nu aveau bucătărie proprie și nici mâncarea nu era prea grozavă.

Curățenia

În afara unui meniu sănătos, echilibrat și diversificat a contat foarte mult curățenia. La grădinița noastră aproape că lingi pe jos. Exagerez, dar ai înțeles ideea. Totul în jur de la ferestre, perdele și draperii, covoare, obiecte sanitare, obiecte de mobilier și alte mici decorațiuni – totul îți dă această senzație de curat și proaspăt. Ni s-a explicat la prima vizită cum se face curat, cum se dezinfectează, ne-au arătat inclusiv produsele de curățenie pe care le folosesc. Am vizitat fiecare încăpere a clădirii, inclusiv debarale și cămări. Am intrat în bucătărie, am deschis dulapuri și frigidere, am inspectat vasele în care se prepară mâncarea gătită, am văzut tacâmurile și vesela. Totul, dar absolut totul era impecabil.

Acomodarea treptată

Introducerea unui copil în colectivitate este o etapă foarte importantă în dezvoltarea lui din toate punctele de vedere, însă acest drum este, uneori, tare anevoios. Se lasă cu lacrimi de crocodil, cu plânsete, cu țipete, copilul este disperat, vrea la mama, nu știe de ce este lăsat acolo, de ce pleacă părinții, îi este frică de străini și se simte abandonat. Așa că am ținut foarte mult să găsesc o grădiniță care să accepte ideea de acomodare treptată. Asta, mai ales pentru că Luca este un băiețel foarte dependent de mine, ca orice copil care a stat timp de doi ani aproape numai cu mama lui. Despărțirea este, de cele mai multe ori, foarte grea, atât pentru el, cât și pentru tine, ca părinte. O să-ți povestesc cum a fost la noi.

Cu vreo câteva săptămâni înainte de prima zi de grădiniță, eu aproape că am făcut un atac de panică la gândul că-mi voi da copilul „prin străini”. Nu puteam să concep, creierul meu se blocase, nu putea mesteca această informație: îmi dau copilul să-l crească alții, nu voi mai fi lângă el când va avea nevoie. Cine o să-l mai mângâie? Cine o să-l mai ia în brațe? Cine o să se mai joace cu degețelele lui? Cine o să-l mai ciupească de pulpițe? Cine o să-i mai ia apărarea dacă îl va supăra un alt copil mai mare? Parcă se ducea în armată, nu la grădiniță!!! Realizam că exagerez foarte mult, că dramatizez teribil, dar asta simțeam. Îmi imaginam camera lui goală peste zi și nu mai puteam respira. A trebuit să lucrez mult cu mine ca să accept ideea de grădiniță. În capul meu transformasem plecarea lui într-o chestia absolut dramatică, ceva teribil peste care eu nu puteam trece. Asta, cum spuneam, cu câteva săptămâni înainte.

Cu timpul însă, vizitând grădinițe, vorbind cu educatoarele și doamnele directoare, văzând alți copii acolo jucându-se, am început să mă mai liniștesc. Am prins încredere. Grădi nu este un bau-bau. Da. Recunosc. Înainte de a-mi obișnui copilul cu grădi, a trebuit să mă obișnuiesc eu. Am realizat foarte repede că dacă eu nu sunt ok, îi voi transmite asta și băiatului, iar de aici…vom intra într-un cerc vicios din care cu greu vom mai ieși. Acum, după ce am depășit criza prin care am trecut, cred că un singur sfat aș putea să dau părinților care caută grădiniță sau care tocmai și-au dat copilul la creșă. Dacă voi priviți acest proces cu panică, frică, stres sau emoții negative și copilul se va comporta la fel. Când m-am relaxat, s-a relaxat și Luca. Nu în același moment, nu în aceeași zi, ci treptat, treptat. Comportamentul lui mi-a schimbat și mie modul de a privi lucrurile. Și viceversa. Nu știu care dintre noi doi l-a tras și pe celălalt pe linia de plutire. Dar, cumva, ne-am echilibrat reciproc. Așa cred. Așa simt privindu-l.

Copil mic cu ghiozdanul in spate pe strada
Luca nu mai vrea să fie ținut de mânuță, lui îi place să meargă singurel spre casă.

Sfaturi pentru părinții care caută grădiniță. Cum a fost în prima zi

În prima zi, am mers la grădi și am stat împreună cu băiatul în sala de clasă. A doua zi, a mai venit încă un părinte. Imaginează-ți o educatoare, doi copii mici și doi părinți stresați în ultimul hal care se joacă cu mașinuțe, cuburi și lego jos, pe covor. În prima și a doua zi am stat cu Luca o oră și am plecat împreună acasă. A doua zi am stat vreo două ore și am plecat din nou acasă. Am prelungit programul pe parcursul întregii săptămâni, fiind lângă copil non stop, în sala de clasă, în sala de mese și afară, la locul de joacă. Ne-am spălat împreună pe mâini la micile chiuvete bebelușești, l-am schimbat de pamperși în locul special amenajat, l-am dat în tobogan, și leagăne…toate astea făcute împreună cu Miss Bety educatoarea grupei baby și a altor doamne îngrijitoare.

Începând cu a doua săptămână, am încercat să mă retrag, încet,încet. Aveam inima cât un purice, eram speriată, mă simțeam vinovată, tremura sufletul în mine și îmi venea să bocesc necontrolat. Îmi lăsam copilul singur! În prima zi, am lipsit o oră. Mi-am luat inima-n dinți și am plecat fără ca Luca să mă vadă. La colțul străzii este o benzinărie. M-am refugiat acolo. Mi-am luat o cafea, am pus telefonul pe masă, am deschis laptopul și am început să lucrez ceva pentru site. Voiam să scriu un articol, să-ți spun ce simt în acele momente, dar ochii îmi erau ațintiți pe telefon. Doamne…să nu sune! Dacă suna, suna Miss Bety, care mi-ar fi spus că Luca plânge. Ar fi trebuit ca în câteva minute să ajung la grădi să-l iau acasă. Dar nu a sunat nimeni. Nici atunci și nici în altă zi.

După alte două săptămâni de stat cu orele în benzinărie – deja mă cunoșteam cu toți angajații – am decis că este momentul să plec direct acasă. În prima lună, Luca a stat la program scurt, până la ora 13.00. După masa de prânz, veneam și îl luam. A doua lună, în iulie, a stat la program lung. Însă, pentru că ne aflam în etapa a doua de acomodare treptată, având în vedere și noul program, îmi luam copilul imediat după gustarea de la ora 16.00.

O gură de aer…simt că trăiesc!

A fost foarte greu pentru mine începutul grădiniței. Cred că am avut eu mai mari probleme de acomodare decât copilul. Când îl lăsam și plângea, mi se rupea sufletul. Pentru că, deși l-am introdus treptat în colectivitate, Luca a avut destul de multe episoade de plâns. Lucrul bun – dacă poți vedea ceva bun în asta – a fost că, după ce plecam, se potolea, iar peste zi era un copil cuminte, cooperant, vesel și sociabil. Problema era dimineața, la despărțire. Am suferit foarte mult. Erau zile când plecam și eu plângând. Dar, cred că orice părinte trece, mai devreme sau mai târziu, prin asta. Este una dintre multele probe de foc. Încercam să mă îmbărbătez, să-mi spun că e normal să plângă, că așa fac toți copiii, că este normal ca eu să sufăr, că așa fac toți părinții.

Odată ajunsă acasă, parcă lucrurile nu mai păreau atât de negre. Educatoarea îmi scria mesaje de încurajare și mă ținea la curent cu tot ce făcea băiatul. Nu mai spun că eram cu ochii pe camerele de supraveghere toata ziua. Și, încet, încet, am reușit să-mi reiau viața. În primul rând, am început să mă bucur de tihna cafelei de dimineață pe care mi-o faceam imediat ce intram pe ușă. Am început să am timp și de mine..cosmetică, coafor, mani și pedi, shopping cu orele prin malluri..Yupiiii!!!!  Este adevărat, cred că în perioada asta am făcut curat în casă cum nu am făcut în viața mea, am spălat, am călcat rufe și hăinuțe, am făcut de mâncare câte două, trei feluri, am organizat chiar un brunch acasă și am invitat într-o dimineață câteva prietene, am mers la cumparaturi plus alte și alte drumuri cu treabă. Este adevărat, uneori mai storceam câte o lacrimă, două, când intram la băiat în cameră și o vedeam goală.

Drumul cu autobuzul, un coșmar

Grădinița noastră se află la câteva stații de autobuz, iar apoi, după ce cobori, mai trebuie să mergi pe jos vreo 5-7 minute. Din păcate, în acea perioadă, mașina personală era pe butuci, fără ITP, fără baterie, fără RCA…fără revizie, fără carburant. Practic, era ca și cum nu ar fi existat. Inițial, nu mi s-a părut o mare problemă să mergem cu autobuzul. Nu mi-a convenit, dar nici nu am făcut din asta o dramă. Aia e! Îmi asum drumul cu RATB-ul pentru o perioadă.

Însă, apoi, mi-am blestemat zilele. Eram în stație dimineața la ora 08.00 fix. Dacă pierdeam mașina de la ora 08.00 la revedere, drum bun! Mai venea încă una după vreo 15 minute. În care, de obicei, nu ne puteam urca din cauza aglomerației. Și trebuia să mai așteptăm. Venea și următoarea. Era deja 8.30. De multe ori, nici în asta nu ne puteam urca. Înăuntru era o aglomerație de nedescris. Scandaluri și călcături în picioare. Căldură, oameni nemulțumiți, stresați și nervoși. Nu aveai loc să te miști, stăteai și într-un picior dacă aveai ghinion. A fost ceva absolut oribil! Imaginează-ți cum stăteam eu cu copilul în brațe, ținut doar într-o mână, cu geanta mea pe umăr, cu ghiozdănelul lui pe alt umăr și cu cealaltă mână încercând să prind o bucățică dintr-o bară de susținere. Pe Luca nu puteam să-l las să stea în piciorușe pentru că l-ar fi strivit lumea. Nu mai spun că s-ar fi speriat ar fi început să plângă. S-a întâmplat de câteva ori să urle chiar la mine în brațe. Dar erau și zile când celor care stăteau pe scaune li se făcea milă de noi (sau poate nu mai suportau țipetele copilului) și ne lăsau să stăm jos. Ce să mai spun…drumul până la grădi și înapoi a fost un coșmar. Motiv pentru care, de nervi, într-o singură zi am cumpărat și baterie, și RCA, am făcut și revizia și ITP-ul.

Luca, după trei luni de grădiniță

Luca s-a integrat în colectivitate, chiar dacă și acum mai plânge, uneori, dimineața, la despărțire. Însă, după ce plec se liniștește, iar peste zi este un copil cuminte, cooperant, sociabil și vesel. A fost grea acomodarea, dar nu ceva de speriat. Putea fi și mai rău. Ce am observat schimbat în comportamnentul lui este un atașamant mai profund față de mine. Când ajungem acasă devine dintr-o dată avid de iubire și de atenție. Îmi dau seama care sunt motivele. Așa că ajungem acasă, întrăm pe ușă, ne descălțăm împreună, ne spălăm pe mâini împreună, ne schimbăm de haine împreună..toate activitățle le fac cu copilul lipit de mine. Dacă îl las singur pentru câteva clipe, există riscul să înceapă să plângă și să se mai oprească după jumătate de oră. Crizele acestea de plâns se întâmplă des și am observat că motivele sunt aproape inexistente sau foarte banale. Parcă le caută și dacă nu le găsește, le inventează. Nu vrea să se descalțe. Nu vrea să intre în casă. Nu vrea să se spele pe mâini, deși este o activitate care îi place în general. Pune mâna la aragaz, cuptor, trage de nu știu ce sertar de la frigider, vrea să se urce pe calorifer, iar apoi să privească pe geam. Vrea apă, dar o refuză când i-o dau, vrea să se urce pe masă, vrea să se joace cu mopul din balcon..sunt chestii pe care i le accept și altele pe care i le refuz. Dacă se lovește de un NU categoric din partea mea, se trântește pe burtică și se pune pe urlete. Nu am ce să-i fac. Ori îi fac pe plac, ori…asta e. Îl las să se descarce. Nu am cu ce să-l păcălesc. Nu se mai lasă păcălit. După ce trece criza, timp în care eu îl ignor, dar stau cu ochii pe el, ne vedem în continuare de ale noastre. Devine din nou copilul dulce și cuminte și drăgăstos și vesel de care sunt totalmente îndrăgostită.

Știu că am scris mult. Dar am vrut să-ți împărtășesc din experiența mea, să-ți spun povestea noastră, să-ți arăt că tot procesul acesta – uneori atât de dificil – este normal și firesc. Și ar trebui să-l privim mai detașați, mai obiectiv, nu cu încrâncenare, cu panică și stres, cum am făcut eu la început. Nu e bine nici pentru noi, nici pentru copii. Sfaturi pentru părinții care caută grădiniță ar fi multe, dar mă voi opri la unul singur: dragă mamă, dragă tată, dacă voi sunteți relaxați și liniștitți și cei mici vor fi la fel. Nu spun că nu vor plânge. Spun că încurajați și susținuți ei se vor obișnui cu schimbarea. Sunt copii și copiii sunt foarte maleabili. Cu adulții e mai greu…Pentru noi este foarte dificil să ne schimbăm peste noapte..e greu să renunți dintr-o dată la angoase, frici, temeri, la stres, grijă, emoții…dar trebuie să fim puternici pentru ca ei să crească puternici.

Sursa foto: Pixabay, arhivă personală 

0 2303

Luca a avut două episoade de furie oarbă, o furtună de emoții copleșitoare căreia cu greu i-am făcut față

jucarii de plus zambitoare care stau pe o banca

Copilul tău plânge isteric, tipă, urlă, se tăvălește pe jos în supermarket și nu poți, indiferent de ce-ai face, să-l calmezi? Are o criză de tantrum, o explozie de furie necontrolată care apare brusc, în momente când nici nu te aștepți și trece de la sine. Ce faci în tot acest timp, când micuțul parcă mai are puțin și leșină de epuizare? Grea întrebare. Iată ce sunt aceste izbucniri de furie, cum se manifestă și cum am trecut noi prin această furtună copleșitoare de emoții. 

Dintr-o dată, copilul tău începe să plângă, apoi plânsul devine urlet și urletul un răcnet de te știe tot cartierul. Se aruncă pe jos, dă din mâini, din picioare și se tăvelește de nervi. Ca și cum tot acest circ nu ar fi de ajuns, începe să te lovească și pe tine sau să se rănească pe el însuși. Se dă cu capul de asfalt sau de ce perete are prin zonă. Uneori se trage de păr, alteori își dă cu pumnii în cap sau palme peste față. Lacrimile îi șiroiesc șuvoaie de parcă cine știe ce nenorocire s-a întâmplat. Nu te panica! Copilul tău tocmai trece printr-o criză de tantrum – un sentiment copleșitor de furie oarbă.

Trebuie să recunosc un lucru de care acum îmi este oarecum rușine: până să-l am pe Luca, atunci când auzeam vreun copilaș răcnind și tavalindu-se pe jos prin magazine, sub privirile disperate ale părinților neputincioși, care nu știau ce să mai facă să-l îmbuneze, îmi făceam cruce cu limba și-mi juram că atunci când voi fi mamă, voi avea grijă să nu cresc vreun răzgâiat și răsfățat și obraznic. Bineînțeles că părinții sunt de vină, i-au suflat prea mult în coarne și uite că a ajuns să facă din ei ce vrea el. Lasă, că-și merită soarta…și involuntar gândul mă ducea la domnul Goe.

Timpul a trecut, eu am devenit mamă și lucrurile s-au schimbat. Iar când Luca a făcut prima criză de tantrum, mi-a fugit pământul de sub picioare. Am fost pe punctul de a face un atac de panică, speriată de moarte pentru că pur și simplu nu înțelegeam ce se petrece.

Prima criză de tantrum, din cauza geloziei

Prima criză de tantrum, în adevăratul sens al cuvântului, s-a petrecut la locul de joacă din fața blocului. Recunosc, eu i-am provocat-o, însă nu am crezut nici o clipă că un simplu gest va declanșa iadul pe pământ. Cum spuneam, eram afară, la joacă, în fața blocului, seara. Luca mâncase bine înainte, a avut un somn odihnitor la prânz, era vesel, liniștit, relaxat…totul părea a fi în ordine. Ceilalți copii, toți cam de vârsta lui, se jucau și ei pe lângă părinți: unii cu motorașul, alții cu trotineta, cu mingea, cu niște avioane din plastic, unii se fugăreau cu niște triciclete.

La un moment dat am scos din ghiozdănelul pe care îl port cu mine – în care de obicei țin apa copilului, telefonul meu, portofelul, cheile și un pachet de șervețele – o punguță cu cretă colorată. Am găsit la un hypermarket din zonă. Deși, de cele mai multe ori, cumpăr jucării de pe internet, de data aceasta pentru niște cretă nu mi-am mai bătut capul. Îi dau lui Luca o bucată și începem să desenăm. La un moment dat, lângă noi apare o fetiță de vreo trei anișori care îmi spune că vrea și ea să coloreze. Nici nu am stat pe gânduri. Am scos punguța și i-am întins o altă bucată colorată.

În momentul acela Luca s-a transformat într-o mică fiară. Urlete, țipete, tăvăleli pe jos, șiroaie de lacrimi. A început să bată cu pumnișorii în asfalt și îmi era teamă să nu se lovească la față sau la cap pentru că se întinsese pe burtică. M-am panicat. Au fost câteva momente de stupoare. Mă uitam șocată la copilul meu și nu înțelegeam ce s-a întâmplat. M-a lăsat fără cuvinte și fără reacție. Apoi, după ce m-am dezmeticit, m-am așezat lângă el și am început să-i vorbesc. Degeaba. Nici nu mă auzea. Am început să-i explic – de parcă îl și interesa pe el – că el are deja o cretă în mânuță, că fetița m-a rugat frumos…i-am explicat că trebuie să împărțim…ce vorbești, frate! În naivitatea mea chiar credeam că copilul va înțelege. Așa citisem în cărți..că trebuie să fii calm, să-i explici, să vorbești cu el, să încerci să-l liniștești, să stai la nivelul lui – în cazul de față mai aveam puțin și mă culcam și eu pe asfalt.

Cum calmezi un tantrum? Nu prea poți!

Nu a funcționat nimic. Nu au funcționat explicațiile. Nu a funcționat nici vocea mea joasă și calmă – deși în sufletul meu tremuram de panică, de nervi, nici nu mai știu…nu a funcționat nici când am ridicat tonul ca să mă audă, nici când am tăcut…A fost ceva absolut cumplit. Luca era stacojiu la față și zbiera atât de tare încât m-am ridicat de lângă el, m-am dus la părinții fetiței și i-am rugat dacă pot interveni ca să ne recuperăm creta. Poate așa o să tacă teroristul meu. Părinții, foarte înțelegători și cooperanți, ne-au dat creta înapoi. Am crezut ca totul se va termina aici. De unde! Luca nu a mai vrut bucata de cretă, nu-l mai interesa absolut nimic. El era supărat pe mine că am dat cuiva străin ceva ce era al lui. Cred că aș fi putut oferi orice că reacția lui ar fi fost aceeași.

Deja toată lumea, părinți și copii, se opriseră din orice activitate și se uitau la noi. La el cum urlă, la mine cum disper. Ca să pun capăt circului, l-am luat pe sus, la subraț ca pe o poșetă – nici nu știu câtă adrenalină zăcea în mine încât am putut să car 13 kilograme într-o mână – și am urcat în casă. Cealaltă mână îmi era ocupată cu căratul motorașului și al ghiozdănelului, pe care nu mai apucasem să-l pun în spate. Deci..cu copilul zbierător la subraț, care răcnea, se zbătea și se înconvoia ca un mic contorsionist, cu cealaltă mână și ea ocupată am ajuns sus. Unde a continuat isteria. Crede-mă, nu mai țin minte când și cum s-a oprit din urlete. Cert e că, la nici două, trei secunde după ce s-a potolit, Luca a început să vorbească în legea lui, senin, de parcă nu s-ar fi întâmplat absolut nimic înainte.

A fost o experiență terifiantă. O furtună de emoții și trăiri pe care copilul meu le experimenta și pe care nu știam cum să le gestionez. I-am cerut iertare, i-am spus că-mi pare rău că am dat din jucăriile lui, că n-o să mai dau niciodată nimic din ce-i aparține. Că o să-l întreb mereu dacă e de acord. L-am rugat să mă ierte. Îți dai seama că nu a priceput o boabă, dar a fost modul în care am reușit și eu să mă descarc. Îmi venea să izbucnesc în plâns. M-am învinovațit, m-am simțit cea mai rea mamă din lume. N-o să uit niciodată furia din ochișorii lui.

Al doilea tantrum, cauze aparent necunoscute

Al doilea tantrum a avut loc la grădiniță, săptămâna trecută, când am venit să-l iau acasă. Îl găsisem jucându-se cu niște piese gen lego, cu capete rotunjite și moi, ca pentru vârsta lui – dacă ai un copil mai mare de aici poți cumpăra lego adevărat – și părea absorbit de ceea ce făcea. Criza a debutat în momentul în care una dintre îngrijitoare l-a scos din sala de clasă, l-a încălțat cu ghetuțele și mi l-a adus. Luca nu voia să plece. Nu este pentru prima oara când are reacția asta, eram obișnuită. Acum însă era mai înverșunat ca oricând. În momentul în care l-am luat de mânuță s-a așezat în fund și nimeni nu l-a mai putut urni de acolo. Nici cu rugăminți, nici cu promisiunea că vom merge la leagăn, tobogan, mașină, acasă la tati. L-aș fi luat în brațe, dar eram încărcată cu geanta mea, cu gentuța lui, oița cu care doarme plus un alt rucsac mai mic și o diplomă pe care le primise de la grădi.

Bănuiam că va începe o nouă criză. Dar nu și îngrijitoarele care, atunci când Luca a început să se tăvălească în urlete pe gresia de pe hol, au intrat în panică. Cu cât ele îi vorbeau mai mult și insistau ca el să se ridice, cu atât copilul era mai furios. Deja aveam experiența primei crize de tantrum așa că am tras o gura zdravănă de aer – se pare că funcționează și te liniștește cât de cât – și l-am luat în brațe. Era să-l scap de cât s-a zbătut…

Părea că se potolise, la un moment dat, și am îndrăznit să-l las jos. Nu vrei să știi ce isterie s-a declanșat din nou! Până la mașină a mers și în brațe, și pe jos aproape târât. Nu s-a potolit nici în scăunel. Nici când am plecat. Nici cât am stat în trafic. La un moment dat urla atât de tare încât s-a înecat și a început să tușească. Apoi mi-a dat senzația că va vomita. Era stacojiu la față și părea că nu mai are aer. Copilul mea a răcnit până la pragul leșinului. Iar eu, la volan, într-un trafic infernal, încercam să înțeleg ce se întâmplă. Nu știu cum am ajuns acasă. Nu vreau să știu ce față de om nebun aveam în timp ce Luca, pe bancheta din spate, se zbătea într-o isterie greu de descris. S-a potolit brusc, așa cum a și început. Iar eu am mai îmbătrânit cu 10 ani. Mi-au mai murit și ultimii neuroni întregi pe care îi mai aveam. Mi-au ieșit încă o mie de fire de păr alb.

Acum…când rememorez aceste experiențe, mă ia cu fiori. Pentru că după fiecare criză de genul ăsta urmează o perioadă de liniște. Liniștea de dinaintea furtunii. De la ultimul tantrum au trecut câteva zile bune, deci următoarea isterie este pe țeavă. Acum…e doar o chestiune de timp până când se va repeta. Doamne, dă Domne să nu se întâmple în magazin!

Tantrum poate face și cel mai liniștit copil din lume

Mă simt bizar. Am impresia că toți cei din jur mă privesc dojenitor, ca și cum aș fi o mamă iresponsabilă, care nu știe să-și crească frumos copilul.Am senzația că și Lșuca este judecat ca fiind un băiețel obraznic, prost crescut, răsfățat și alintat peste măsură. Degeaba spun eu în stanga și în dreapta că un copil de doi ani nu poate fi numit nici obraznic, nici rău, nici răsfățat. Că aceste crize de isterie necontrolată nu au nici o legătură cu faptul că eu îmi cresc sau nu frumos priogenitura. Se întâmplă pur și simplu. Și cu asta basta. Și când nu te aștepți. Și când ți-e lumea mai dragă. Am încercat să-mi dau seama cam ce anume ar declanșa aceste tantrumuri..la început a fost o frustrare foarte mare, creta, bat-o vina! Apoi…aici lucrurile au scăpat puțin de sub control pentru că nu am reușit să-mi dau seama foarte bine care a fost motivul tantrumului de la grădi..nu a vrut să plece, l-am luat de la joacă…

Luca plânge mult și cât stîm în casă, dar nu vorbim aici despre tantrum. Plânge ca orice copil. Nimic ieșit din comun. Se află în perioada marilor dorințe și a marilor frustrări când vrea diverse lucruri pe care nu le primește mereu. De exemplu, n-o să-l las niciodată să umble la cuptor și aragaz și plânge pentru că el nu este de acord. Odată îl vezi că se aruncă pe burtă și începe să țipe. Dar, cum spuneam, nu e tantrum.

Ce este tantrumul

În toate cărțile pe care le-am citit, pe care le-am răsfoit, în toate articolele de parenting găsite online, în bloguri și vloguri…tantrumul este explicat în felul următor: copilul nu știe să vorbească, nu poate comunica, nu-ți poate spune ce-și dorește și ce nu, iar acel plâns care te bagă în toți sperieții este modalitatea lui de a se descărca, de a se scutura de emoțiile negative acumulate peste zi, este modul în care el grestionează micile momente de criză prin care trece. Mi se pare o explicație logică și de bun simț. Pentru că eu chiar știu ce înseamnă furia. Când simți că-ți vine să urli, să sari la bătaie, să dai cu pumnii și picioarele în tot ce-ți stă în cale, când pur și simplu îți vine să înjuri până la epuizare, să ragi ca un leu în savana și să muști din carne vie. O daa…știu bine ce însemnă. Numai că eu, adult fiind, reușesc să-mi controlez pornirile ucigașe. Dar ce-i pot cere unui copil de nici doi ani? Cu toate acestea, trebuie să recunosc, lucrez cu mine zilnic pentru a putea reuși să privesc tantrumul obiectiv și cu calm. Analitic. Pentru că, dacă te lași și tu pradă sentimentelor, se duce totul de râpă. Ajungi să urli și tu la copilul tău și totul culminează cu niște răcnete în tandem. Nu rezolvi nimic. Copilul, în timpul acelei furii nestăvilite, are nevoie lângă el de cineva întreg la minte, de cineva care să îl calmeze eventual, nu să fie mai isteric decât el. Nu are nevoie de încă un nebun…

Nu știu ce va urma. Nici nu vreau să mă gândesc. Sper doar ca data viitoare să gestionz mai bine situația. Sau, cel puțin, să reușesc să nu mă mai las eu pradă emoțiilor. Pentru că este greu să reziști calm în fața unui astfel de episod. Așa că mă înarmez de pe acum cu multă răbdare, încerc să gândesc pozitiv și analitic. Tantrumul este normal până la urmă și cu asta basta. Ce atâta panică? Ce atâta stres? Plânge, se oprește..asta este! Mergem înainte!

Sursa foto: Pixabay

0 2665

Sunt mamă de băiețel neastâmpărat, frumos ca o jucărie în miniatură și dulce de-mi vine să-l mănânc. Oricum, în fiecare zi îi ronțăi piciorușele degețel cu degețel, iar el râde și își freacă tălpicile de bucurie. Și acum, când îți povestesc, mă apucă pofta să-l ciupesc de obrăjori și de pulpițe. Da, știm cu toții, am auzit asta peste tot: să fii părinte este cel mai frumos lucru din lume, însă atenție! Riști, poate fără să-ți dai seama, să te transformi într-o persoană care numai despre asta știe să vorbească. Iar dacă prietenii tăi nu au copii, s-ar putea să devii plictisitoare și chiar enervantă. Mai ales dacă îi judeci și le dai tot felul de sfaturi. Uite ce să nu le spui niciodată!

De când am devenit mamă, viața mi s-a schimbat radical. Și nu numai viața, ci întreg modul de a trăi, de a gândi și de a judeca lucrurile. M-am transformat teribil, uneori nici nu mă mai recunosc. Parcă sunt altă persoană. Nu știu dacă e de la hormoni sau sunt alte cauze, însă transformările prin care am trecut și trec sunt, de cele mai multe ori, radicale.

În primul rând, gândindu-mă la copilul meu, mi-a fost extrem de ușor să mă las de fumat. Nu mă credeam niciodată în stare de așa ceva, mai ales că am avut în trecut câteva tentative eșuate. Apoi, am realizat că pot trăi bine mersi și fără a mai ieși în cluburi, la terase sau cu prietenii hai hui. Simt că m-am maturizat peste noapte, brusc, văd altfel viața, lucrurile, am alte priorități și principii. Mă preocupă chestii noi pe care înainte nici nu le băgam în seamă. Toată viața mea este plină de acest copil minunat și parcă altceva nici nu mai știu. Și nici nu vreau să știu deocamdată. Probabil, lucrurile se vor schimba treptat, odată cu reîntoarcerea mea la job – printre oameni – cum îmi place să zic. Deocamdată însă mă preocupă rețetele culinare pentru bebeluși, încerc să îmi fac prieteni noi care la rândul lor au copii, mă interesez despre creșe și grădinițe, citesc tot ce-mi pică în mână despre parenting, diversificare și nutriția la copii, iar în loc să merg la shopping așa cum o făceam cândva, acum sunt dependentă de jucării. Și super ancorată în viața mea de femeie casnică, rol pe care l-am luat foarte în serios: calc hăinuțe pe bandă rulantă – dacă te interesează aici găsești niște mese de călcat super – fac curățenie în casă aproape zilnic, la fel cum zilnic fac mâncare, spăl lucrușoare, merg la cumpărături și sunt fericită când găsesc la supermarket avocado bio sau iaurt de capră. Ce mi se pare incredibil este că am început să fac cu drag niște lucruri pe care înainte le uram. Și am mai făcut ceva: am început să cumpăr diverse produse electrocasnice și dispozitive minune care îți promit marea cu sarea. Am cumpărat o râșniță cu care râșnesc semințele pentru bebeluș, am luat o căldare și un mop șmecher, am luat de pe acest site un dispozitiv care înlătură scamele. Am cumpărat un aparat de gătit în aburi, un mixer vertical, iar de Crăciun vreau să iau un aspirator cu apă. Să mă oprească cineva, vă rog!!!!! Am ajuns sclava tuturor reclamelor de la televizor!!

Da, m-am schimbat foarte mult, recunosc și îmi asum această transformare. Însă asta nu înseamnă că dacă preocupările mele sunt diferite, trebuie să impun și celor din jur să trăiască după noile mele reguli. Nu vreau să devin plictisitoare tot vorbind despre pamperși, căcuță, pișuță, alăptat, despre parcuri, leagăne și jucării. Nu vreau să devin enervantă încercând să-mi conving prietenele de cât de minunat este să fii gravidă având 15 kilograme în plus, picioarele ca niște butuci și burta cât casa. Nu vreau să mă evite nimeni pe motiv că nu știu să vorbesc altceva decât despre copilul meu. Care e rupt din soare….Și nu vreau, fără să-mi dau seama, să jignesc pe cineva, să fac pe cineva sufere sau să se simtă prost. Pentru că eu am trăit sentimente de genul acesta pe când nu aveam copil și nu mi-a fost deloc bine. Iar asta pentru că niște mămici dar și niște tătici nu au știut când să tacă, când să se oprească, având impresia că dacă ești părinte ești superior celor din jur, ești deodată cel mai bun, cel mai deștept, cel mai înțelept și..ce mai..ar trebui să ți se ridice o statuie. Iată ce nu ar trebui să spui niciodată unui cuplu care încă nu are copii ca să nu-i superi și să nu-i îndepărtezi:

 mama alaturi de bebelus

Grăbiți-vă pentru că nu mai aveți prea mult timp!

Mi s-a spus de nenumărate ori să mă grăbesc să fac un copil, iar fiecare părinte mi-a dat o sumedenie de motive…că timpul trece, că mai încolo nu voi mai avea răbdare, că pierd cea mai frumoasă experiență a vieții, mi-au dat până și motive religioase…că așa e de la Dumnezeu dat și alte bazaconii. Acești părinți sfătoși ar fi trebuit să-și vadă liniștiți de viața lor împlinită și de copiii lor minunați și să-i lase pe alții în pace. Este foarte enervant ca cineva să te tot bată la cap când tu ai alte priorități, când știi că nu este momentul să devii mamă, când nu-ți dorești asta, când ești fericit cu ceea ce ai deja și nu-ți dorești nici o schimbare. Culmea e că, la un moment dat, acești sfătoși încep, mai în glumă, mai în serios, să te judece: ești egoistă, te gândești numai la tine, ești o femeie imatură etc. Doamne, îmi spuneam în gând, fă-i pe ăștia să-nceteze, că nu știu cât mai rezist. Trist este că pe de-o parte te îndeamnă să faci copii, pe de altă parte se plâng de cât de greu este să-i crești și ce sacrificii uriașe trebuie să faci. Dragi mămici și tătici, nu uitați că fiecare decide pentru el însuși. Dacă un cuplu nu are copii, știu ei mai bine de ce, nu e cazul să încercați să-i convingeți voi. Nu trebuie să te convingă cineva să devii mamă. O faci când crezi tu, când simți tu, nu pentru că insistă niște prieteni. Eu am evitat cât de mult am putut astfel de persoane care cum mă vedeau, cum puneau vechea placă: da tu când faci unul? Eu am înțeles că altceva în afară de copilul lor nu mai știau – eu însămi trec prin etapa asta chiar acum – dar ce vină aveam? Mi se părea că acești oameni, odată normali, simpatici, cu o viață socială, prietenosi, de gașcă, au devenit brusc niște nebuni obsedați. Parcă ceva sau cineva le-a luat mințile, le-a șters creierele și le-a resetat toate valorile și principiile. Astfel că, odată ce am devenit și eu la rândul meu părinte, am jurat că nu voi întreba pe nimeni niciodată ”Tu când?”.

mama alaturi de copiii ei

Nu ești mamă, nu înțelegi prin ce trec!

Este adevărat că dacă nu ai copii, nu poți să știi ce e în sufletul unei mame când cel mic are febră, e bolnav, plânge de durere sau l-a supărat cineva. Dar asta nu înseamnă că ești inferioară acelei femei, că ești mai prejos decât ea…o ignorantă care-și dă aiurea cu părerea și își bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Dimpotrivă. S-ar putea ca cineva care privește lucrurile din afară să înțeleagă chiar mai bine cum stau lucrurile. Pentru că unii părinți au tendința de a exagera foarte mult, se sperie, se panichează și dau unor incidente minore dimensiuni catastrofale.

Tu să-mi dai sfaturi când o să fii mamă, nu acum!

Am avut proasta inspirație de a spune unei mame că băuturile carbogazoase pe care i le administra copilului de numai doi ani nu sunt sănătoase. Mai bine tăceam căci am fost pusă imediat la punct. Pe undeva mi-am cam meritat soarta, altă dată să-mi fie învățătură de minte. Din simplul motiv că eu nu aveam pe atunci copil, însemna că nu mă pricep și ar fi mai bine să mă abțin de la comentarii. Știe ea ce face. Doar e mamă!! De parcă a fi mamă înseamnă obligatoriu să știi să-ți și crești copilul cum trebuie. Dragi mămici, dacă cineva vă dă un sfat sau vine cu o părere care nu coincide cu a voastră, nu mai săriți ca arse! Poate nu vă convine – recunosc, și eu sunt deranjată uneori de părerile unora sau ale altora – dar s-ar putea ca acele persoane să vă dorească tot binele din lume. Și nu trebuie să fii mamă ca să știi că dulciurile sunt nocive pentru cei mici sau că produsele fastfood sunt otravă curată. Dacă vei respinge din start și agresiv orice părere, nu te mira dacă prietenii tăi te vor evita.

copil  mic de mana cu mama lui

Eu am copil și nu mă mai plâng atât!

Da, după ce vine un copil pe lume, cum spuneam mai sus, viața ți se schimbă radical, mai ales dacă nu te ajută nimeni. Cum eu nu am avut nici un strop de ajutor din partea nimănui, a trebui să fac în așa fel încât să mă descurc singură. Au fost momente când tot ce mi-am dorit pe lume a fost încă o pereche de mâini, sau două…sau trei. Stresul, oboseala cronică, hidratarea proastă, lipsa unei alimentații sănătoase – mâncam pe fugă sau deloc – izolarea, toate acestea își pun amprenta și la un moment dat, dacă nu ești atentă, cedezi. Sunt mămici pe care le-am auzit de multe ori lăudându-se că au trecut cu bine peste această etapă grea și mă bucur pentru ele. Dar asta nu înseamnă că dacă cineva care nu duce o viață atât de zbuciumată ca a ta, atât de setresantă și obositoare nu are dreptul să-și spună of-ul din când în când. Nu i-o trânti în față “Eu am copil și nu mă mai plâng atât”. Știu, e destul de greu să înțelegi și să rezonezi cu o persoană care spune că este obosită deși doarme în fiecare noapte, iar ziua și-o petrece cum are chef. Tu, care știind ce înseamnă să fii cu adevărat frântă, să ți se închidă ochii pe stradă și să adormi pe toaletă, consideri că ai tot dreptul să o tragi puțin de urechi. Nu. Nu ai nici un drept. Nu te ma da drept model altora!

Probabil ar mai fi multe de spus dar, docamdată, atât îmi aduc aminte din trecutul meu și din experiența mea alături de mămici și tătici pe vremea când eu nici nu mă gândeam să concep un copil. A! Și să nu uit. Urăsc teribil expresia aceea șablon cu care defilează mândre nevoie mare multe mămici: să fii părinte este cea mai frumoasă meserie din lume, dar și cea mai grea. O să-ți spun într-un articol viitor motivul. Până atunci îți urez liniște, pace, voie bună și multă odihnă. Și nu uita să-ți ții prietenii mereu aproape.

Sursa: Pixabay, Unsplash