Tags Posts tagged with "corpuri de iluminat"

corpuri de iluminat

O încăpere slab luminată îți dă o senzație de apăsare, de angoasă, spațiul pare dintr-o dată mic și înghesuit, iar tu te simți stingher ca într-o peșteră. Amosfera te deprimă, te simți obosit și fără chef de viață. Iată cum îți poți transforma locuința folosind inteligent lumina artificială și cum poți reînvia acea atmosferă caldă și păcută de „acasă”!

Se apropie sezonul rece, iar zilele devin din ce în ce mai scurte. Iată un motiv pentru care vei fi nevoit să aprinzi becurile mai devreme în locuința ta. Spre deosebire de lumina naturală, pe care nu o poți manipula chiar cum ți-ai dori, lumina artificială îți oferă o paletă foarte largă de…variațiuni pe aceeași temă. Concret, avem de ales între multe modele de corpuri de iluminat – lustre, candelabbre, aplice, plafoniere, spoturi, benzi LED, lampadare și veioze – dar și multe tipuri de lumini. Lumini calde, lumini reci, lumini puternice sau difuze, albe sau colorate. Foarte important este să știm să le folosim corect în așa fel încât să ne putem bucura din plin de avantajele lor.

Cum folosești banda led, spoturile și lampadarul

O casă bine luminată devine, dintr-o dată, mai mare, mai aerisiră, îți dă un sentiment de optimism și bună dispoziție. Lumina naturală îți activează toate simțurile, în timp ce lumina artificială caldă conferă spațiului acel aer de cămin, de acasă. Această lumină poate fi dată de un corp de iluminat clasic dar și de o bandă cu leduri. Iată 6 modalități de a lumina casa modern și inedit în același timp.

corp de iluminat banda cu led
Banda cu led de mișcare activează lumina datorită unor senzori foarte sensibili și te ajută să vezi pe întuneric
  • Bandă led cu senzor de mișcare în dulap – Pentru o mai bună iluminare a dulapului în care îți păstrezi hainele, poți monta de-a lungul polițelor și rafturilor o bandă led cu lumină albă precum cea de aici.
  • Bandă led cu senzor de mișcare pentru pat – Dacă obișnuiești să te trezești des peste noapte, o idee a ri fi să montezi sub pat, pe o bandă led cu senzor de mișcare. De fiecare dată când vei coborî din pat și vei pune picioarele pe covor ledurile se vor aprinde, iar podeaua va fi luminată. Vei vedea pe unde pășești, iar lumina te va ajuta să nu te lovești de obiectele de mobilier pe care, altfel, nu le-ai vedea prin întuneric.
Banda cu leduri colorate pentru sarbatorile de iarna
Banda cu led poate accesoriza locuința în pragul de sărbătorilor de iarnă. Vei avea un Crăciun de vis!
  • Leduri colorate la geamuri – Mai avem puțin și vom sărbători Crăciunul. Asta înseamnă că pe lângă cozonaci, fripuri, dulciuri și multe cadouri vom mai avea grijă de un aspect: decorarea locuinței cu ornamente de iarnă, cu beculețe colorate, cu leduri la ferestre sau corpuri de iluminat pentru exterior. Dintr-o bandă de leduri colorate poți modela foma unui ren, a unui MCrăciun sau a unui om de zăpadă. O fereastră poate fi decorată cu luminițe albe, roșii, verzi, albastre.
  • Lumină de veghe pe hol – Holurile casei tale ar putea fi luminate pe timp de noapte în așa fel încât atuci când te trezești pentru a merge la bucătărie, la toaletă sau în camera copilului să vezi pe unde pășești. Alege o lumină de veghe. Am văzut în magazine dispozitive pe care le bagi în priză și luminează difuz. Poți opta pentru o lumină clasică sau una colorată.
  • Aplicele accesorizează un perete gol de pe hol – O aplică sau chiar mai multe pot accesoriza un perete gol de pe holul locuinței tale, și măresc intensitatea luminii pe care o dau lustrele clasice. Important este ca aplica să fie din același set cu lustra. Acelașimodel, acelasi stil, același film.
  • Spoturi încastrabileO sursă de lumină în plus față de cea pe care o folsești frecvent în living o reprezintă spoturile ce pot fi încastrate în mobilier, în tavan sau în pereți din rigips. Spoturi poți monta, practic, în orice încăpere a locuinței tale, din hol până în baie și chiar terasă sau balcon.
  • lampadar in livingroom langa un fotoliu
    Lampadarul poate fi amplasat lângă un fotoliu, iar lumina lui caldă va da un aer cozy întregii încăperi
  • Lampadarul creează o atmosferă cozy – Lumina caldă a unui lampadar va accentua un colț dintr-o cameră, fie că vorbim despre living, fie că ne referim la o zonă din dormitorul matrimonial. Modelul lampadarului trebuie să respecte stilul obiectelor de mobilier. Ar fi forțat și greșit să alegi un model foarte modern într-o cameră rustică sau mobilată clasic. În dormitor lampadarul poate fi amplasat într-un colț al camerei, în spatele unui fotoliu și a unei măsuțe de cafea, unde obișnuiești să citești seara o carte sau dimineața să răsfoiești paginile unui ziar. Cozy înseamnă relaxare, confort, o atmosferă degajată de cămin. Iar lumina caldă a unui lampadar îți va da celmai adevărat sentiment de acasă.

Interesant este că banda cu leduri poate fi folosită și în afara casei, de exemplu pentru a accesoriza roțile de la bicicletă, pentru a da culoare și lumină unui brad de Crăciun, pentru a accesoriza locuința în prag de sărbători: hornul, ușa ferestrele…așa cum vezi în filmele americane. Chiar și pomii din fața casei pot fi împodobiți cu leduri, pe timp de iarnă.

Sursa foto: Pixabay

0 2199

Veioze, aplice, lustre..magazinele de specialitate sunt pline cu oferte atrăgătoare, iar, uneori, te decizi foarte greu atunci când vrei să cumperi ceva. Important este să alegi în funcție de încăperea în care dorești să instalezi corpul de iluminat. Mimi îți spune la ce să fii atent. Ascult-o pe Mimi!

 

Atenţie la mărimea veiozei

Indiferent unde vei plasa veioza (pe o măsuţă, pe noptieră) marginea inferioară a umbrei lăsate de abajur trebuie să vină întotdeuna în dreptul urechii tale. Altfel, rişti ca lumina să-ţi bată în ochi, în loc să fie concentrată pe carte. Proporţiile veiozei trebuie să fie în armonie cu locul pentru care ai destinat-o. Nici mult mai mare decât noptiera, nici prea mică.Verifică-i greutatea! Ridică veioza pentru a vedea cât de grea este baza. Dacă baza este uşoară, atunci veioza se poate răsturna uşor.

Aplicele, pentru holuri şi scări

Plafonierele şi aplicele creează iluzia de spaţiu larg şi oferă încăperii un luminat uniform, ambiental. Plafonierele sunt potrivite pentru holuri, coridoare sau scări, adică în acele locuri unde este mai importanţă o luminare funcţională decât una ambientală, de atmosferă. Dacă folosşti aplice trebuie să ştii că strălucirea luminii este redusă. Aplicele care orientează fascicolul de lumină în sus conferă tavanului rolul unui reflector. Astfel se obţine o lumină indirectă, odihnitoare.

Pendulul, ideal pentru încăperi mari

Corpurile suspendate precum lustrele şi pendulul se pretează luminează uniform şi general. La fel de bine pot servi drept sursă de lumină de lucru. O opţiune pentru bucătărie este pandantivul cu ţijă reglabilă, care se poate coborî deasupra blatuluim esei la o înălţime variabilă.

Spoturile cu oglinzi, destinate spaţiilor întunecoase

Spoturile pot fi încastrate în tavanul fals sau aplicate, asigurând atât un iluminat general cât şi un iluminat de lucru. În camerele joase este recomandat să se folosească o baterie de spoturi ce asigură o iluminare a întregii încăperi. Pentru o încăpere mică şi întunecoasă poţi alege spoturi cu oglinzi deoarece acestea reflectă lumina.

Mai multe corpuri de iluminat pentru camera copiilor

În camera copiilor este nevoie de o plafonieră, aceasta fiind principala sursă de lumină. Apoi, în camera copilului trebuie să existe corpuri de iluminat suplimentare. Acestea se pot aşeza pe noptieră, lângă pat sau pe birou. Elevii au nevoie de veioze de birou pentru că îţi petrec mult timp făcând teme şi lecţii. Cei care lucrează la calculator vor avea nevoie de lămpi de birou cu braţ mobil, pentru ca lumina să nu se reflecte în monitor.

 

bec vector Uite ce tipuri de becuri găsești în magazine!

Becul incandescent

Nu se mai fabrică, dar încă se găsesc pe stoc în magazine. Sunt becuri cu filament, au o lumină caldă şi discretă. Sunt de 60W, 75W şi 100W. Consumul acestora este foarte ridicat.

Becul economic

Consumă de cinci ori mai puţină energie decât un bec incandescent, iar durata de viaţă este foarte mare. Se aprinde treptat şi costă mai mult de 10 lei.

Neonul

Consumă mult mai puţin decât un bec cu incandescenţă, dar lumina lui nu este constantă, este rece şi se aprinde destul de greu.

Spoturi cu oglinzi

Dau o lumină puternică şi uniformă datorită lamelelor confecţionate din oglindă care sunt atatşate pe interiorul spotului.

Bec halogen 

Este o variantă îmbunătăţită a becului clasic. Este diferenţia însă de acesta prin globul de cuarţ şi halogenul. Lumina lui este foarte puternică şi generează căldură.

 

Cum economiseşti curentul electric?

–         foloseşte becuri economice

–         cand pleci de acasă scoate din priză aparatele electrice

–         nu lăsa becurile aprinse în toată casa

–         încearcă să deschizi cât mai rar uşa frigiderului. În caz contrar, frigiderul va avea nevoie de mai multă energie pentru a compensa aerul cald care intră din exterior.