fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "cu bebe la munte"

cu bebe la munte

0 3920

Deși Luca are abia patru luni jumătate, îmi fac deja planuri pentru prima noastră vacanță în trei. La vară vrem să plecăm pentru câteva zile din București, însă nu ne-am hotărât dacă la munte sau la mare. Oricum, indiferent de locul pe care-l vom alege, ar trebui să încep de pe acum pregătirile, deoarece concediul alături de un bebeluș trebuie organizat până la cel mai mic detaliu.

Încă nu sunt foarte sigură că este bine ce vrem să facem, dar trebuie încercat. Luca este un copil destul de plângăcios și s-ar putea ca vacanța noastră alături de un copil atât de mic să se termine brusc. Nu mi-aș chinui copilul pentru nimic în lume însă, în același timp, vrem să-l obișnuim de mic cu călătoriile. Pentru a-i fi cât mai ușor și pentru a se simți cât mai bine, voi avea grijă la fiecare detaliu. De asemenea, voi ține cont mereu de vârsta bebelușului: în iulie va avea 9 luni.

Înainte de toate, trebuie să spun că în acest an vacanța va fi una mai scurtă. Trei zile cred că sunt suficiente încât bebe să nu obosească foarte tare. Însă, decizia asta va fi până la urmă luată la fața locului în funcție de cum se va simți copilul.

Unde mergem? La munte sau la mare?

Noi iubim foarte mult marea și, până să se nască Luca, Vama Veche era a doua noastră casă. Visez cu ochii deschiși la diminețile răcoroase de la cort, la plaja umedă, la cafeaua aburindă și nopțile senine când priveam cerul și urmăream stele căzătoare…aud parcă și acum muzică de la Stuff, dar și acordurile unei chitări la care cântă cineva în depărtare. Însă, să revenim cu picioarele pe pământ, pentru că acum avem alte priorități. Așa că, nefiind foarte sigură dacă este în regulă să mergem la mare cu un copil atât de mic, am făcut o listă cu avantaje și dezavantaje.

bebe la mare 2

Avantaje:

  • Aerosolii de la malul mării sunt benefici pentru sănătate, iar Luca s-ar putea bucura din plin de efectul lor.
  • Ținut în brațe, copilul ar putea testa cu piciorușele și mânuțele apa mării, la mal.
  • Luca s-ar bucura să se joace cu mânuțele prin nisip, să se minuneze de forma unei scoici, să privească marea și să se bucure de soare.
  • Luca ar experimenta bucuria jocului în nisp cu forme, găletușe, lopățele etc. Am face castele pe care apoi el le-ar dărâma cu mânuțele.
  • Soarele îi va ajuta organismul să producă vitamina D.
  • Apa, aerul, aerosolii, joaca în nisip i-ar face poftă de mâncare și copilul ar dormi mult mai bine.
  • Ar interacționa cu alți copii pe plajă, ceea ce este un lucru foarte bun. Va învăța să socializeze.
  • Ar învăța de mic să iubească apa și bălăceala, pentru ca mai apoi, când va fi mai mare, să îl putem da la cursuri de înot.

Dezavantaje:

  • Drumul cu mașina până la mare este mai lung decât drumul până la munte, chiar dacă mergem numai pe autostradă. Pentru un copil atât de mic trei ore de mers e foarte mult. Va fi extenuat.
  • Luca trebuie ferit de arsuri solare sau insolație. Astfel, va trebui să ajungem la plajă cu el la ora opt, opt jumătate dimineața și să plecăm într-o oră. Seara, vom ajunge la ora 17.00. Probabil că la început ne va fi destul de greu să ne organizăm și să respectăm întocmai acest program riguros. Nu mai spun că vom fi destul de stresați ca nu cumva bebe să se simtă rău.
  • La mare este aglomerație și mult zgomot, iar copilul este mult prea mic pentru a suporta un astfel de mediu. Prea mulți stimuli în jur…
  • Când mergi la mare, mergi pentru apă și plajă. Cum noi nu vom sta mult la plajă și nici nu ne vom putea bucura cum trebuie de apă, zilele vor fi destul de lungi și plictisitoare. Nu mai spun că vom sta mai mult în cameră pentru că cel mic trebuie ferit de caniculă. Sau, dacă vom dori să ieșim, o vom face pe rând.
  • Bebe va mânca nisip! Ce te faci când îl pui pe bebe în funduleț, în nisip și după numai câteva secunde îl vezi cum ….mușcă cu poftă din plajă?? Să sperăm că nisipul nu este foarte periculos și, evident, că vom anticipa dorința copilului și nu-l vom lăsa să bage în guriță.

Dacă am merge la munte, poate că lucrurile ar sta altfel…

bebe la munte

Avantaje:

  • Vara, în timp ce la mare sau în oraș este caniculă, la munte este răcoare și ne putem plimba în aer liber fără teamă. Deși, să nu uităm, și la munte, dacă nu te protejezi, poți suferi arsuri solare sau poți face insolație.
  • Aerul tare de munte îl va face le Luca să doarmă mai bine noaptea. Nu mai spunem că este foarte sănătos pentru că nu este poluat.
  • Luca ar putea vedea pentru prima dată o pădure și s-ar juca în iarbă în curtea pensiunii unde ne-am caza.
  • Drumul până pe Valea Prahovei este mult mai scurt decât cel până la mare și, dacă plecăm în cursul săptămânii, s-ar putea să evităm aglomerația.
  • La munte, indiferent de stațiune, este mult mai liniște decât la mare, iar bebelușca nu ar fi deranjat de muzică dată la maximum, de petrecăreți, de agitație și alte zgomote.
  • La munte am avea zilnic câte ceva de făcut: să mergem în pădure să admirăm copacii, să stăm pe iarbă și să ne bucurăm de vremea frumoasă, să ne jucăm cu ghinde, frunze și pietricele, cu mingea sau alte jucărioare aduse de acasă. Putem merge la un picnic, iar Luca să se joace într-un cort pentru copii. Nu mai spunem că la pensiune am putea avea chiar un loc de joacă și chiar o piscină unde să ne bălăcim.
  • La munte am putea avea ocazia să-i arătăm lui Luca animale domestice: un câine, o pisică, un cal, o văcuță, un măgăruș, o oaie dar și multe păsări de curte.

Dezavantaje

Dacă pe drumul spre Valea Prahovei prindem aglomerație, riscăm să mergem în coloană, încet, și să ajungem la destinație după ore de stat în mașină. Asta ar presupune stres și nervi pentru noi și oboseală pentru bebe. Sinceră să fiu, acum, că am pus totul pe hârtie, alte dezavantaje pentru copil nu mai văd. O să mă mai gândesc. Atâta vreme cât nu uităm acasă nimic esențial, totul va fi în regulă.

Ce stațiune – Acum, indiferent că vei merge cu copilul la munte sau la mare, foarte important este să știi cum să alegi stațiunea cea mai potrivită. Un bebe are nevoie de liniște, de relaxare și de o atmosferă calmă. Toate acestea îl ajută să doarmă bine și să se odihnească. Un bebe odihnit este un bebe fericit. Dacă doarme bine, va fi un copil vesel, bine dispus, nu va plânge și nu-ți va strica vacanța. Copilul trebuie să aibă momentele sale de liniște. Deci, va trebui să alegi o zonă liniștită, nu una aglomerată. Dacă mergi la munte, pe Valea Prahovei, din start Sinaia, Predeal și Bușteni ar trebui tăiate de pe listă. Poate, cine știe, doar dacă vei găsi o pensiune mai retrasă, mai departe de agitația orașului. La fel și dacă alegi să pleci la mare. Stațiuni precum Mamaia, Neptun, Costinești sau Vama Veche nu sunt potrivite pentru un bebe mai mic de un an. Poți opta însă, dacă sunteți spirite boeme, pentru stațiunea 2 Mai sau pentru Eforie Sud, Venus ori Saturn.

bebe la hotel

Cum alegi cazarea – Hotelul sau pensiunea trebuie să se afle într-o zonă liniștită, departe de zgomotul și agitația orașului dar, totuși, nu retrasă sau cu acces dificil. Dacă este cazul, va trebui să ajungi cât mai repede la o farmacie, policlinică, supermarket etc. Cu un copil mic nu este de mers nici la cabane în creierii munților sau, de exemplu la mare, la Gura Portiței – unde accesul se face numai cu vaporașul. De asemenea, mare atenție ca nu cumva o aripă a hotelului sau a pensiunii, un etaj sau o anexă să se afle în renovare. Nu vrei să te trezești la ora 07.00 dimineața în sunet de ciocane și bormașini. Inspectează și împrejurimile și nu alege hoteluri, moteluri sau pensiuni care se află lângă clădiri în construcție. Copilul ar trebui să beneficieze de un loc de joacă, așa că întreabă dacă ți se pune la dispoziție o astfel de facilitate. O groapă cu nisipși niște leagăne ar trebui să fie suficiente pentru un bebe până într-un an. Acest lucru este foarte important, mai ales dacă te afli la mare, pentru că nu vei putea sta pe plajă toată ziua, iar copilul tău are nevoie de activitate.

Inspectează zona – În stațiune sau în imediata apropiere ar trebui să fie o policlinică, farmacii, un supermarket, poate chiar un loc de joacă pentru copii sau un parc unde te poți plimba cu cel mic. Să nu uităm de restaurante și terase pentru tine, căci și adulții au nevoie de relaxare. Dacă mergi la mare, alege o stațiune pe plajele căreia sunt umbreluțe și șezlonguri, salvamari și, cel mai important, apă foarte puțin adâncă la mal. Îți recomand Năvodari sau Eforie Nord. Optează pentru o zonă curată, care este întreținută, o plajă fără gunoaie, sticle sparte, mucuri de țigară, șervețele aruncate pe jos etc. Bebe ar putea pune mâna pe ceva și băga în gură.

bebe hotel 2

Pat suplimentar – Dacă ai găsit un hotel care îți place întreabă dacă ți se oferă sau nu un pat suplimentar unde să culci copilul. Și interesează-te și ce costuri presupune această facilitate.

Atenție la cameră – Camera trebuie să fie extrem de curată și cu toate dotările. Atenție la igrasie și pete de mucegai! Dacă mergi la mare, caută o cameră cu aer condiționat și lasă-l pornit când pleci la plajă sau la plimbare. În acest fel, când te vei întoarce, nu veți suferi de căldură, iar bebe va beneficia de tot confortul. Atenție! Recomandat este ca atunci când mergi în vacanță cu un copil mic să eviți camerele cu balcon. Pentru siguranța bebelușului. Și nu uita acasă țarcul de joacă în care cel mic se află departe de orice pericol. De asemenea, poți cumpăra dispozitive speciale din plastic pentru acoperirea prizelor.

Concediu în străinătate – E mai dificil să pleci cu bebe în vacanță în străinătate, dar nu imposibil. Important este să alegi din timp țara, zona și cazarea. Vei găsi în această perioadă oferte early booking foarte atractive, la prețuri super avantajoase. Noi nu ne-am hotărât încă dacă vom ieși anul acesta cu bebe din țară, însă ne-ar plăcea tare mult să ajungem în Grecia. La o simplă căutare pe Internet găsești o mulțime de oferte pentru cazare Thassos.