fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "degal foto bucuresti"

degal foto bucuresti

0 5833
luca mot main

Pe 6 octombrie Luca a împlinit un an, iar petrecerea am organizat-o acasă, în cerc restrâns, alături de familie, nași și câțiva prieteni apropiați. I-am serbat ziua de naștere și i-am tăiat și moțul. Fără mare tam-tam, fără mari bătăi de cap. Pentru că acest eveniment este unic în viața celui mic, mi-am dorit foarte mult ca totul să se desfășoare conform tradiției, ca la carte. Și a ieșit perfect! O să-ți spun mai jos cum m-am organizat în doar câteva zile.

Inițial, nu am avut în plan să organizăm un party. Și nici la moț nu ne stătea gândul. Ne doream ca de ziua lui Luca să plecăm la munte și să petrecem cât mai mult timp alături de copilul nostru. Însă, cu cât se apropia momentul, cu atât ne gândeam mai mult la invitați, baloane, cadouri, surprize, tort, jucării…până la urmă ziua de naștere a icărui copil ar trebui să fie una memorabilă. Așadar, cu 7 zile înainte, am început organizarea primei petreceri din viața bebelușului nostru. Vorba vine bebeluș, că Luca e ditamai copiloiul. Unde? Acasă, în mediul lui, acolo unde se simte cel mai în siguranță.

briose cu frisca si ornamente din zahar

Atenție la numărul invitaților!

Primul lucru pe care l-am făcut imediat ce am luat decizia organizării unei petreceri acasă a fost să invit nașii, câteva rude apropiate și câțiva prieteni buni. În total 14 persoane. Cam mult pentru un apartament cu trei camere dar, până la urmă, totul a ieșit bine pentru că au venit unii sâmbătă, alții duminică. Mare atenție! Dacă petrecerea se ține acasă, invitații ar trebui să fie puțini la număr. Ca să nu se calce în picioare. La propriu. Prea multe persoane adunate într-un spațiu atât de mic nu se vor simți în largul lor. Nu vor avea unde sta, nu vor avea loc la masă, nu se vor putea mișca în voie. Nu mai vorbim despre faptul că bebe ar putea fi foarte intimidat de mulțime. Mai ales că va fi în centrul atenției.

femeie care tine la gat un aparat de fotografiat

Cum am ales cel mai bun fotograf

După ce faci invitațiile trebuie să cauți un fotograf profesionist care să imortalizeze evenimentul. Aceste momente din viața copilului tău sunt magice și vei dori să le retrăiești răsfoind peste ani și ani un album foto. Îți dai seama că în șapte zile nu prea ai timp de cine știe ce căutări dar, dacă știi la ce să fii atent, nu prea ai cum să dai greș. Cum am procedat? Totul începe cu o simplă căutare pe net. Însă, oferta este foarte variată, atât de variată încât nici nu știi ce să mai alegi. După ce am răsfoit mai multe siteuri, am intrat aici și în doar câteva minute m-am hotărât. Hai să-ți spun de ce i-am preferat pe cei de la Degal Foto. În primul rând mi-a plăcut site-ul: simplu și curat, mi-a dat acea senzație de ordine și disciplină. Nimic nu este acolo pus la întâmplare, totul este foarte atent gândit. O carte de vizită perfectă care îți spune că te afli în fața unui profesionist. Îți dai seama că aceste impresii se formează în doar câteva secunde…Apoi urmează restul…Mi-a plăcut galeria foto și am citit pe pagina de Facebok a siteului – apropo, orice site care se respectă trebuie să aibă o pagină de social media – recenziile foștilor clienți. Până aici, toate bune și frumoase, dar urma să mă decid după ce dau un telefon și vorbesc direct cu persoana respectivă. Mi-a răspuns Alin. Prompt. Politicos. Un tip calm, relaxat, care îți răspunde detaliat la orice întrebare, care îți explică fără să se grăbească, care știe cum să-și prezinte serviciile, o persoană directă, cu care poți comunica foarte lejer și cu care am rezonat. Pur și simplu. Așa că am decis să merg pe mâna lui. O să-ți spun mai încolo și cum a decurs ședința foto.

tortUn tort vesel și colorat

Ehe..aici e aici! Suflatul în lumânare, cântecul de la mulți ani și tăierea tortului sunt momentele cele mai emoționante ale oricărei petreceri, cu atât mai mult cu cât copilul împlinește un anișor. Mi-am dorit un tort vesel, colorat, cu figurine din zahăr, steluțe și cât mai multe briz-briz-uri. Până la urmă este primul tort a lui Luca și trebuia să fie ceva deosebit, ceva de care să ne aducem aminte mereu cu drag. Vreau să-ți spun că după o zi de căutări, de telefoane și discuții am găsit cofetăria perfectă și am comandat tortul perfect. Ne-a costat în jur de 400 de lei și a meritat fiecare bănuț. Am mers la o degustare, am ales ce ne-a plăcut cel mai mult și am plătit un avans. În ziua evenimentului tortul nostru colorat ne aștepta cuminte să-l luăm acasă. Iar acasă a făcut senzație!

aperitiveAperitive potrivite pentru o masă festivă

M-am decis foarte repede și în ceea ce privește firma de catering care ne-a ajutat cu aperitivele. Am ales un nume cunoscut, chiar dacă prețul a fost mai mare. Atenție! Cu mâncarea nu este de glumit! Nu face nici un compromis! Să nu ai impresia că dacă alegi ceva mai ieftin, vei ieși în avantaj pentru că este foarte posibil să ai parte de surprize neplăcute. Ori nu vine mâncarea la timp și nu ai cu ce servi invitații, ori mâncarea este prea sărată, prea uleiosă, prea grasă etc etc…De ce să te complici inutil? Cum am procedat eu? Am comandat câte puțin din fiecare preparat care mi-a atras atenția în așa fel încât să nu cumpăr nici prea puțin, dar nici foarte mult. Să-ți spun un secret. Indiferent de cât de puțini invitați ai, masa festivă trebuie să fie o atracție plină cu bunătăți. Nu spune nimeni să comanzi în cantități industriale sau să gătești pentru tot blocul..dar masa nu trebuie să pară una sărăcăcioasă. Am comandat mâncare tradițională, nimic extravagant sau ieșit din comun tocmai pentru ca toată lumea să se poată bucura de preparate. Suplimentar am pregătit și eu două platouri și ceva dulce. Plus sucuri, apă și vin. Aperitivele au fost așezate pe platouri aurii de unică folosință, iar mâncarea a fost servită în farfurioare colorate, de party. Am ales o față de masă crem cu broderie, dintr-un bumbac foarte fin. Nu poți să așezi platouri din carton colorat pe o față de masă pretențioasă, din mătase.

luca mainCum amenajezi colțul pentru fotografii

Pentru ca Luca să nu se streseze foarte tare, am decis ca invitații să se adune în living, iar camera copilului să rămână acel spațiu numai al lui, unde să se poată juca în voie, nestingherit și nederanjat. Îți dau un sfat: organizează în dormitorul celui mic un colț pentru fotografii. Fă acest lucru chiar dacă este nevoie să muți câteva obiecte de mobilier. Eu am mutat o canapea care se afla lângă fereastră și am eliberat un spațiu destul de generos Am așezat un covor colorat în acea parte a camerei și am tras draperiile albastre cu mașinuțe. Am creat astfel un decor care te duce cu gândul la un mic studio foto, nu la un apartament. iată o modalitate foarte simplă de a evitafotografiile în care se văd uși, ferestre, mobilă, scaune, dulapuri, vitrine sau pereți goi. Este adevărat, i-am făcut lui Luca fotografii și în living, la tăierea moțului și a fost surprins inclusiv momentul în care copilul a ales cele trei obiecte de pe tava: stilou, șurubelniță și o pensulă. Va fi un artist!

luca sedinta fotoCum a decurs ședința foto

Am avut emoții, recunosc, în ceea ce privește fotografiile. Spațiul mic, invitați mulți… plus un bebe cam plângăcios. Însă fotograful nostru a știut exact cum să procedeze pentru a fi plăcut de pitic. Atent la detalii, atent când îi vorbești, calm, relaxat, comunicativ și, cel mai important lucru, cu idei. Un tip care, deși s-a învârtit non stop pe lângă noi, nu numai că nu ne-a deranjat cu nimic, dar nici măcar nu l-am simțit. La un moment dat s-a închis în dormitor cu copiii – Luca și Anais – și le-a făcut fotografii în timp ce ei se jucau. Este foarte important ca fotograful pe care îl alegi să fie acceptat de cei mici. Iar Cristi a fost excepțional. Ne-a plăcut atât de mult încât vom pregăti o ședință foto de Crăciun, alături de întreaga familie.

O atmosferă relaxată, în familie, alături de cei dragi..fără mari fițe și tam-tam. Așa a decurs prima petrecere din viața copilului meu. La mulți ani, Luca! Să fii sănătos! Mami și tati te iubesc enorm!

Sursa: Arhiva proprie, Pixabay