Tags Posts tagged with "gaze"

gaze

0 1688

Multe alimente conțin fibre, ceea ce este un lucru foarte bun, însă acestea duc, uneori, la probleme digestive precum gazele și balonarea. Din fericire, există o mulțime de alte alimente care, dacă sunt consumate după mesele care îți creează probleme, te vor ajuta să te simți mult mai bine, iar burtica ta va fi fericită.

1. Carnea de pui la grătar

Carnea de pui la grătar conține foarte multe proteine însă este ușor de digerat față de alte cărnuri mai grase. În plus, nu conține foarte multe fibre, ceea ce este un avantaj dacă ai probleme digestive. Atenție! Consumă carne de pui doar la grătar, nu prăjită și nu o combina cu sosuri.

2. Ouă

Ouăle sunt foarte bine tolerate de stomac. Conțin o cantitate mare de proteine care împiedică organismul să acumuleze gaze, iar tu să te simți balonată. Nu le consuma prăjite, ci doar fierte sau scrambled.

3. Cartofi copți

Grăsimile pe care organismul le asimilează din alimente provoacă, de multe ori, balonare. Evită-le pe cât poți. Cartofii copți, de exemplu, sunt sățioși, evident că nu conțin grăsimi și sunt foarte ușor de digerat. Îi poți asezona cu muștar sau hummus, iar stomacul tău îi va fi recunoscător.

ghimbir

4. Ghimbir

Ghimbirul calmează stomacul și ajută digestia. Bea un ceai de ghimbir după mesele copioase și te vei simți minunat.

5. Mentă

Și frunzele de mentă sunt un remediu împotriva problemelor digestive. După masă, poți mesteca o frunză de mentă sau poți bea un ceai fără zahăr.

6. Scorțișoara

Scorțișoara ajută organismul să metabolizeze grăsimile în procesul de digestie. Odată ce grăsimile au fost eliminate, stomacul tău se va calma, iar tu nu vei mai simți acea stare de balonare.

 Ce alimente să eviți?

  • Carbohidrații procesați care se regăsesc în prăjituri, brioșe sau covrigi.
  • Produsele lactate
  • Ceapa
  • Băuturile carbogazoase
  • Broccoli, varza de Bruxelles și conopida

 

0 1614

Facturile la intretinere si lumina ne scot lunar o gramada de bani din buzunare. Mai ales iarna. Ce este de facut? Cum sa facem economie la apa, caldura, lumina si gaze? Mimi a gasit solutia ideala, iar acum iti spune si tie cum sa economisesti. Ascult-o pe Mimi!

 

ASA FACI  ECONOMIE LA APA!

Repară robineţii şi bateriile de la chiuveta si cada

Verifică şi repară robineţii sau bateriile de apă din baie şi bucătărie. De asemenea, vezi dacă există scurgeri de apă din rezervorul vasului de toaletă sau pe la ţevi. Nu uita să verifici garniturile de la sifonul chiuvetei sau bateriile obiectelor sanitare.

Pune un bidon în rezervorul vasului de toaletă

Redu cantitatea de apă consumată de bazinul vasului de toaletă întroducând în interiorul acestuia o minge din polistiren sau un bidon din plastic închis ermetic. Volumul ocupat de acesta va declanşa mai repede supapa de închidere a fluxului de apă, astfel încât de fiecare dată se va acumula o cantitate mai mică de apă în rezervor.

Spală vasele imediat după folosire

Nu lasă robinetul de apă deschis dacă nu speli nimic în acel moment. Este recomandat ca vasele să fie spălate imediat după ce le-ai folosit. Nu lăsa murdăria să se depună pe acestea! Grăsimea şi sosurile întărite vor fi mult mai greu de curţat şi vor necesita un volum mult mai mare de apă.

 

 

CUM CONSUMI MAI PUTINA CALDURA?

Temperatură mică în camerele nefolosite

Dacă ai repartitoare într-o cameră pe care nu o foloseşti este recomandat să închizi robinetul caloriferului sau să-l ţii pe poziţia minim. De asemenea, pentru a nu se răci întreaga locuinţă, uşa camerei pe care nu o foloseşti trebuie închisă permanent.

Închide robinetul când pleci de acasă

Când pleci dimineaţa la serviciu, este bine să închizi robinetul repartitorului sau să-l setezi pe poziţia minim. Nu are rost să încălzeşti casa în exces atunci când eşti plecat. Căldura acumulată se va pierde (prin pereţi, pe la uşi şi geamuri) iar tu vei plăti mai mult la întreţinere.

Opreşte termostatul când aeriseşti

Atunci când aeriseşti, închide caloriferul pentrui că, altfel, va înregistra la maximum. Se recomandă închiderea acestuia cu 15 minute înainte de a deschide ferestrele penru aerisirea camerei. În cazul repartitoarelor care citesc şi temperatura din apartament, este important să nu se deschidă caloriferul imediat după închiderea ferestrei ci după egalizarea temperaturii în încăpere.

FACTURI MAI MICI LA CURENT ELECTRIC

Cumpara aparatura electrocasnica economica

Alege aparatura electrocasnica cu nivel de consum redus A sau A+. Frigiderul, masina de spalat, cuptorul, masina de spalat vase sau uscatorul de rufe trebuie sa aiba initialele A sa A+. Evita -le pe cele din categoria de consum B,C,D.

Nu aşeza frigiderul lângă surse de căldură

Unul dintre principalii consumatori de energie din casa ta este frigiderul. Pentru a face economie, acesta trebuie ţinut într-un loc aerisit, departe de orice sursă de căldură. Nu deschide uşa frigiderului foarte des. Acesta va consuma mai multă energie electrică pentru a răci aerul cald care pătrunde din exterior.

Utilizează detergenţi de calitate

La fiecare utilizare a maşinii de spălat, utilizează detergenţi de rufe de calitate aceştia îţi vor permite să foloseşti un program economic ce consumă mai puţin curent decît cel normal. Foloseşte maşina de spălat o dată pe săptămână dar la ocapacitate maximă de încărcare. Spală la temperaturi mai joase şi folosete un program cu un timp de spălare redus.

Televizorul încarcă factura chiar dacă e oprit

Chiar dacă nu îl utilizezi, televizorul consumă în energie electrică şi când este pe stand-by. Pentru a face economie, închide-l de la butonul on-off când nu îl foloseşti. La fel poţI proceda cu monitorul calculatorului şi cu alte aparate electrice pe care le ai în casă. Si un alt lucru de care nu prea tinem cont: nu uita becurile deschise in toata casa!

Nu folosi aerul condiţionat pentru încălzire

Pe perioada anotimpului rece încearcă să nu mai foloseşti aerul condiţionat pe post de radiator sau reşou. Încălzeşte-te folosind agentul termic al caloriferului sau alte surse precum aerotermele. Foloseste aeroterme si radiatoare cu termostat si nu tine usile sau geamurile deschise cand acestae functioneaza.


CUM REDUCEM CONSUMUL DE GAZE?

Nu folosi cuptorul pe post de calorifer

Pentru a economisi gazele naturale, cuptorul nu trebuie să funcţioneze în acelaşi timp cu aragazul. Este recomandat să nu încălzeşti bucătăria folosind căldura degajată de cuptor în ideea în care vei economisi agent termic.

Găteşte pentru mai multe zile

Stabileşte o zi din săptămână pentru a găti mâncare, iar în restul timpului încearcă să foloseşti aragazul cât mai puţin. Mâncarea gătită trebuie să-ţi ajungă pentru cel puţin două zile pentru a reuşi să faci economie la gaze.

Atenţie la scăpările de gaze!

Scăpările de gaze sunt un pericol pe care trebuie să-l iei în calcul dacă instalaţia sau aragazul sunt foarte vechi. Pe lângă faptul că îţi pui în pericol viaţa ta şi a familiei tale, factura la sfârşit de lună va fi extrem de mare. Este recomandat ca în cazul instalaţiilor de gaze vechi să se efectueze o revizie anuală.

 

0 2016

Macar o data in viata ni s-a intamplat sa ne inundam vecinii sau sa ramanem pe intuneric din cauza unui scurt circuit produs cand ne era lumea mai draga. Motivele pentru care trecem prin astfel de situatii neplacute sunt destul de simple si, in marea majoritate a cazurilor, noi suntem cei vinovati. Astfel, o data la cateva luni ar trebui sa verificam instalatiile din locuinta: tevile de apa, robinetii, caloriferele, tevile de gaze, sistemul electric. Mimi iti spune la ce sa fii atent. Ascult-o pe Mimi!

 

Din cand in cand, verifica cu atentie dacă instalaţiile din locuinţa ta funcţionează corect şi nu există riscul producerii vreunui incident neplacut. In acest fel, îţi vei da seama din timp dacă in casa ta exista scurgeri de apă de la ţevi, de la robineţi sau calorifer şi dacă există scurgeri de gaze. Sistemul electric precum prizele, întrerupătoarele, firele şi cablurile “ascunse” în pereţi îţi pot produce surprize extrem de neplăcute dacă sunt defecte şi nu remediezi cât mai repede situaţia.

Inspectează atent ţeava de gaze

Ţeava de gaze trebuie verificată periodic şi cu foarte mare atenţie. Orice miros neplăcut reprezintă un semnal de alarmă.

În această situaţie trebuie anunţat administratorul blocului şi chemate persoane abilitate care să rezolve problema.

Nu incerca sa remediezi singur situatia pentru ca s-ar putea produce un accident! Legea nu-ti permite sa umbli la racordul sau conductele de gaze.

 

 

 

Verifică rezervorul vasului de toaletă

Dacă în vasul de la toaletă se scurge apă înseamnă că rezervorul este defect. Din acest motiv vei consuma mai multă apă şi vei plăti mai mult la întreţinere.

Cand iti va veni factura te vei mira vazand o suma atat de mare.

De asemenea, este recomandat să inspectezi racordurile: dacă sunt ruginite, au un aspect de vechi sau sunt umede.

 

 

 

Atenţie la ţevile de apă

Din cand in cand, verifică ţevile de apă rece şi apă caldă. Nu contează daca sunt ale tale sau sunt commune blocului.

In cazul in care observi pete de rugină, umezeală, urme de coroziune sau picături de apă care se preling anunţa imediat administraţia blocului şi cheama un instalator care sa repare stricaciunile. Daca nu, exista riscul sa se sparga o teava si sa te inunzi.

Dacă ai ţevi din pexal, este cazul să le înlocuieşti pentru că sunt de foarte proastă calitate.

 

 

Repară sau înlocuieşte robineţii

Dacă sunt foarte vechi, robineţii caloriferului, cei montaţi pe conductele şi ţevile de apă, robineţii racordurilor sau se pot fisura şi pot declanşa o inundaţie. Verifică rezistenţa robineţilor din casa ta. Atenţie la pete de calcar sau rugină precum şi la eventuale scurgeri de apă. Este groaznic sa ti se sparga vreo teava la calorifer iar tu sa nu poti inchide robinetul!

Fii atent şi la bateriile de la cadă şi chiuvete. Acestea nu trebuie să se mişte, să picure, iar presiunea apei trebuie să fie constantă. Dacă nu, înseamnă că pot fi înfundaţi robineţii şi filtrele.

 

 

Verifică prizele şi instalaţia electrică

O dată pe an este bine să verifici dacă prizele şi intreaga instalaţie electrică din casa ta funcţionează corect. Dacă nu faci aceste inspectii, rişti să se producă un scurtcircuit care să ardă aparatura aflată în acel moment conectată la curent electric: televizor, frigider, calculator etc.

În ceea ce priveşte prizele, un semnal de alarmă apare atunci când observi că lumina din casă variază. Verifică dacă se încălzesc prizele, întrerupătoarele, ştecherele şi cablurile electrice care alimentează consumatori mari precum frigiderul, maşina de spălat, cuptorul electric sau aparatul de aer condiţionat. Şi ţevile din casă trebuie verificate periadic.