kurtmann.ro%20
Tags Posts tagged with "gripa"

gripa

copil gripa

Ne aflăm în plin sezon de gripă și, din păcate, virusul a făcut deja peste 30 victime.  Iar numărul îmbolnăvirilor va crește, așa cum se întâmplă în fiecare an. În general, persoanele afectate sunt vârstnicii, cei cu probleme de sănătate și, astfel, cu o imunitate scăzută și copiii. Evident, nici unii, nici alții nu sunt vaccinați. Trebuie să recunosc, mi-e teamă pentru Luca. Nu are decât patru luni! Și iată cum dintr-o mămică relaxată m-am transformat într-o mămică panicată, care își ia toate măsurile de precauție.

Când Luca a împlinit trei luni, am decis că este momentul să încep, încet, încet să-l las să intre în contact cu microbii. Pentru că, până la un anumit punct, microbii sunt buni. Copilul expus se imunizează. Asta nu înseamnă că nu mai păstrez o curățenie lună în casă sau că nu mă mai interesează igiena lui. Nu. Asta înseamnă că ne jucăm direct pe covor, că-l las să bage în guriță jucăriile fără să le dezinfectez cu cine știe ce soluții, ci doar le spăl cu apă și săpun și că sterilizez mai rar biberoanele. Însă, de când cu epidemia de gripă, am revenit la obiceiurile vechi. Și îți voi spune și ție ce fac pentru a evita să ne îmbolnăvim noi, dar mai ales bebe.

În primul rând, ne-am făcu un obicei din a ne spăla zilnic cât mai des pe mâini. Când venim de afară este absolut obligatoriu, însă am început să avem grijă și după ce folosim telefonul mobil, telecomanda sau computerul – mai exact după ce atingem tastatura. Am cumpărat un săpun antibacterian, care ar trebui să fie suficient pentru a ține bolile la distanță. Știu că Luca nu are cum să ia gripă doar pentru că noi intrăm în contact cu aceste obiecte din casă, deoarece virusul se transmite de la o persoană bolnavă la alta dar…e bine să-l ferim de tot ce înseamnă microbi și bacterii. Pentru o imunitate cât mai puternică.

Până pe la două, trei luni îi spălam hănuțele la temperaturi de 90 de grade Celsius. Mai ales pe cele noi, nepurtate niciodată. Cu timpul, am redus temperatura și am început să spăl la 60 de grade. Nu mai avea sens să fierb lucrușoarele.  Ei, de când cu gripa…am luat-o de la capăt. Și nu spăl la temperaturi ridicate doar hainele și lenjeria de pat ale celui mic, ci și îmbrăcămintea noastră, atât cât permite materialul textil.

Este absolut interzis să intrăm încălțați în casă indiferent de motiv. Înainte de a-l avea pe Luca se mai întâmpla să ne încălțăm, iar apoi să ne dăm seama că am uitat să luam ceva din bucătărie, living, dormitor etc. Și intram în fugă și pe vârfuri în casă după telefon, chei sau alte obiecte.

Nu pun hainele pe pat. Niciodată! Mă refer la hainele pentru exterior adică paltoane, geci, fular, căciulă, mănuși etc. Motivul? Este foarte posibil ca în metrou sau autobuz să fi stat lângă o persoană bolnavă care a tușit sau strănutat. Este la fel de posibil ca stropii de salivă să fi ajuns pe haina mea. În momentul în care ajung acasă și o pun pe pat infestez lenjeria. Mai departe îți dai și tu seama ce se poate întâmpla….

luca mimi

Îmi făcusem o programare la medicul stomatolog pentru un control de rutină. Am amânat-o deoarece mi-e teamă să nu iau virusul gripal de pe ustensilele care sunt folosite de medic. O să spui că sunt sterilizate, iar dacă nu sunt o să spui că într-un astfel de cabinet nu ai ce căuta. Teoretic, așa e. Practic, nu ai de unde să știi ce se poate întâmpla. Eu am pătit-o acum câțiva ani când, la două, trei zile după ce am venit de la dentist m-am îmbolnăvit de gripă. Și era medicul meu, pe care îl cunoșteam foarte bine și în care aveam mare încredere, și cabinetul pe care îl frecventam de foarte multă vreme. Acum suflu și în iaurt, cum se spune…În general, în astfel de perioade este bine să eviți cât poți policlinicile, spitalele și cabinetele medicale. Nu degeaba medicii sunt vaccinați antigripal…

La sfârșit de săptămână îmi fac întotdeauna timp pentru curățenie generală în intreaga locuință: dat cu aspiratorul, spălat pe jos, șters praful, dezinfectat suprafețele, curățat și dezinfectat obiectele sanitare. În camera copilului șterg praful o dată la două, maximum trei zile. Nu e greu, pentru că în dormitorul lui nu există multe obiecte de mobilier: pătuțul, masa de înfășat, un dulap, o canapea și o comodă cu sertare generoase. Cum spuneam mai sus, dezinfectez suprafețele, clanța ușilor și mânerele din întreaga casă. Urmează apoi tastatura calculatorului, telefoanele mobile și telecomenzile. Intratul în casă încălălțați este absolut interzis, iar spălatul pe mâini când venim de afară este absolut obligatoriu. Jucăriile celui mic le spăl cu apă și săpun, având grijă să le clătesc foarte bine înainte de a i le da copilului, iar cele textile sunt băgate la mașina de spălat.

Într-o vreme, începusem să sterilizez biberoanele mai rar. Le spălam foarte bine cu detergent bio și cu apă din abundență, le puneam la scurs la locul lor special din bucătărie și…cam asta era tot. Acum, deși nici o persoană bolnavă nu ne intră în casă și, chiar dacă s-ar întâmpla una ca asta, nu ar avea acces la biberoane – le pun din nou în sterilizator.

De două ori pe zi, dimineața și seara, când bebe nu se află în camera lui, aerisesc bine încăperea. 15 minute cu geamul larg deschis ar trebui să fie suficient pentru a scăpa de aerul viciat. De asemenea, aerisirea este absolut obligatorie după ce un străin a intrat în camera copilului. Nu contează că sunt nașii, bunicii sau prieteni de-ai noștri.

luca jucarie gura

Cum spuneam, Luca bagă totul în guriță, iar noi trebuie să fim foarte atenți pe ce pune mâna. L-am surprins zilele trecute când, într-un moment de neatenție al meu, bebe a atins telefonul mobil. Știm cu toții că acesta este unul dintre cele mai murdare obiecte din locuință. Eu am un Samsung J 3 cumpărat recent, însă chiar dacă este nou și folosit doar de mine, asta nu înseamnă că este și curat. Și, pentru că tot a venit vorba despre telefoane mobile, am găsit zilele trecute un site de unde poți cumpăra orice brand dorești, dar și orice model – de la Samsung J 5  la Samsung Galaxy S8, de la iPhone X la iPhone 8, Huawei, Nokia, LG sau HTC.

În această perioadă evităm pe cât posibil ca Luca să intre în contact cu alți copii. Dacă avem nevoie de un consult pediatric, prefer să chem medicul la domiciliu, chiar dacă asta înseamnă să plătim bani în plus. Dar, în acest fel, evit ca bebelușul nostru să fie expus virușilor din policlinică și din cabinetul medical. La pediatrie știm cu toții că ajung copii bolnavi, nu sănătoși. Iar cei mai mulți dintre ei se îmbolnăvesc la grădiniță. Îți dai seama că cel puțin în această perioadă nu primim în vizită persoane cu copii mici sau la grădiniță.

Aerul uscat este un mediu propice dezvoltării virusurilor, așa că am cumpărat un aparat care reglează umiditatea în locuință. Nivelul optim de umiditate din casă trebuie să se încadreze între 40 și 60%. Nu-ți trebuie un produs foarte scump, ci unul care să-și facă treaba și care să te ajute să menții în cameră un aer nici prea umed, nici prea uscat.

Pentru a nu ne îmbolnăvi noi și mai apoi copilul, evităm cât de mult putem aglomerația. Să mergem la film sau teatru în săli arhipline nici nu se pune problema, pentru că nu avem cu cine să-l lăsăm pe Luca. În schimb, nu prea putem evita mijloacele de transport în comun. Așa că, de fiecare dată când nu circulăm cu mașina personală, ci trebuie să luăm metroul sau autobuzul, folosim măști chirurgicale. Nu-ți mai spun că evităm persoanele bolnave sau care doar ni se par că sunt bolnave.

Poate sunt exagerată, poate nu…dar important este să procedez cum cred că este mai bine pentru copilul meu. Tu ce măsuri iei pentru a-ți proteja copiii de gripă? Aștept răspunsuri, poate îmi dați idei noi.

femeie gripa raceala main

Ne aflăm în plin sezon de gripe și viroze, iar pentru a preveni îmbolnăvirile va trebui să luăm măsuri urgente. Aceste afecțiuni de sezon pot fi prevenite printr-o alimentație corectă, bogată în minerale, vitamine și nutienți care întăresc sistemul imunitar. Iar dacă boala dă deja primele semne, te poți trata apelând, pe lângâ medicamentele prescrise de medic, și la remedii naturale.

femeie care mananca iaurt1. Mănâncă iaurt la micul dejun!

În urma unui studiu efectuat în 2011, specialiştii în nutriţie au descoperit faptul că probioticele ajută organismul să lupte împotriva gripei. Persoanele care consumă frecvent la micul dejun iaurt şi chefir prezintă un risc cu 12% mai mic de a contacta infecţii respiratorii. Culturile vii care ajută procesul de digestie şi echilibrează flora intestinală ne ţin departe de viroze, gripă şi răceli.

femeie langa geam2. Aeriseşte mai des

Dacă afară nu este foarte frig, medicii recomandă să aerisim locuinţa cât mai des cu putinţă. Recomandat este să aeriseşti dimineaţa, în cursul zilei, când temperaturile de afară sunt mai ridicate şi seara, înainte de culcare. Când pleci de acasă, poţi lăsa un geam întredeschis, pentru ca aerul proaspăt și curat să intre în încăpere.

ciuperci3. Mănâncă ciuperci

Un consum regulat de ciuperci creşte rezistenţa organismului, întărind sistemul imunitar. Astfel, vom fi feriţi de viroze, gripe şi răceli. Acest lucru a fost constatat în urma unor studii efectuate de-a lungul timpului de medici şi specialişti în nutriţie. Persoanele care mănâncă ciuperci prezintă un risc mai scăzut de a contacta infecţii respiratorii.

femeie care stranuta4. Evită persoanele bolnave

Dacă cineva strănută sau tuşeşte lângă tine, recomandat este să pleci de lângă persoana respectivă. Nu este cazul să te simţi prost făcând acest lucru. Este vorba despre sănătatea ta până la urmă, iar acest lucru este cel mai important. Lasă jena deoparte şi protejează-te!

femeie cu mainile la gura5. Evită să mai duci mâinile la gură

Dacă ştii că nu eşti spălată pe mâni, încearcă să eviţi să duci mâinile la gură sau să-ţi atingi buzele. E ca şi cum ai linge mânerul unei uşi dintr-o clădire publică. Groaznic! Nu-ţi atinge nici faţa pentru că microbii, viruşii, germenii şi bacteriile se vor transfera de pe mâini pe piele şi de aici nu mai este decât un pas până când te vei îmbolnăvi de gripă. Ştim că e dificil, cu atât mai mult cu cât studiile au demonstrat faptul că, zilnic, o persoană îşi duce mâna la gură sau la nas de cel puţin trei ori pe oră.

femeie care doarme6. Dormi cel puţin opt ore pe noapte

Dacă nu dormi suficient, organismul devine din ce în ce mai slăbit, tu eşti lipsită de energie şi vlagă, iar sistemul imunitar devine foarte vulnerabil. Studiile au demonstrat faptul că persoanele care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte se îmbolnăvesc mult mai repede şi mai des decât cele care se odihnesc opt ore pe noapte sau mai mult.

apa cu sare7. Fă spălături nazale

În sezonul gripei şi al virozelor, spălăturile nazale ar trebui să fie obligatorii în fiecare seară, înainte de culcare. Pune la fiert o ceașcă de apă, las-o să clocotească, iar apoi așteaptă să se răcească. Adaugă o lingură de sare și amestecă bine. Folosește această soluție pentru curățarea căilor nazale. Sarea va elimina bacteriile, microbii și virușii instalați.

femeie ciocolata8. Consumă alimente bogate în zinc

Zincul este esențial pentru întărirea sistemului imunitar, iar dacă deja ai răcit, acest mineral ajută organismul să se refacă mult mai repede. Cantitatea zilnică recomandată este de 75 de miligrame. Zincul previne inflamațiile, ajută la creșterea libidoului și la cicatrizarea rănilor. Mănâncă deci, în această perioadă, carne de vită, ciocolată neagră, caju, fructe de mare, fasole, semințe de dovleac și susan etc. Poți lua și suplimente alimentare pe bază de zinc.

ceai verde9. Bea cât mai multe lichide

Corpul trebuie foarte bine hidratat, pentru a se detoxifia. Consumă apă plată cu lămâie și multe ceaiuri neîndulcite. Fluidele elimină mucusul secretat de căile respiratorii și curăță organismul. Evită însă cafeaua, sucurile și băuturile alcoolice. Ceaiul verde este foarte recomandat, deoarece conține o cantitate mare de antioxidanți, care ajută la întărirea sistemului imunitar.

umidificator10. Cumpără un umidificator

Aerul uscat de la tine din casă va agrava problemele respiratorii pe care le ai. Gâtul te va durea mai tare, iar uscăciunea pe care o resimți va persista timp mai îndelungat. Recomandat este să cumperi un umidificator care să echilibreze nivelul de umezeală din aerul pe care îl respiri.

ardei iuti11. Folosește condimente în mâncăruri

Ardeiul iute, piperul, boiaua de ardei iute îți curăță sinusurile și ajută la eliminarea toxinelor din organism. După ce mănânci condimente, vei observa că nasul va începe să-ți curgă, dar acesta este un lucru bun deoarece căile nazale încep să se curețe. Ardeiul iute conține un element cunoscut sub denumirea de capsaicină, iar acesta se regăsește și în anumite sprayuri nazale pe care le găsești la farmacie.

femeie inhalatii12. Inhalații cu uleiuri esențiale

Inhalațiile cu ulei esențial de mentă te vor ajuta să treci cu bine peste răceală. Toarnă într-un vas apă fierbinte, iar apoi adaugă câteva picături de ulei esențial de mentă. Inhalează vaporii timp de câteva minute, având capul acoperit cu un prosop. Vei observa că nasul ți se va desfunda, nu vei mai simți uscăciune în gât și vei putea respira ușor. Mai poți folosi ulei esențial de eucalipt.

femeie sport13. Renunță la sport și exerciții fizice

Efortul fizic depus în timpul unei ședințe de fitness sau aerobic necesită un consum de energie în plus. Însă, organismul tău are nevoie de acea energie pentru a lupta împotriva bolii. Nu-l obosi mai mult decât este deja.

femeie care face gargara14. Fă gargară cu sare

De două ori pe zi, dimineața și sera, este recomandat să faci gargară cu sare. Pune într-un pahar cu apă caldă o lingură de sare. Sarea elimină agenții patogeni care au invadat căile respiratorii, reduce inflamațiile și te ajută să elimini mucusul format.

supa de pui15. Mănâncă supă de pui

Nu este un mit. Supa de pui chiar te ajută să treci cu bine peste răceală și gripă. Carnea de pui este o carne slabă, dar plină de elemente nutritive necesare organismului în covalescență. Legumele, de asemenea, conțin foarte multe vitamine, minerale și nutrienți necesari pentru întărirea sistemului imunitar. Supa de pui previne înmulțirea bacteriilor.

miere16. Mănâncă miere

Mierea este unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale, cu efecte antivirale, antibacteriene și antiinflamatorii. O linguriță de miere, dimineața, poate face minuni. Vei observa că durerea din gât nu va mai fi atât de puternică, iar uscăciunea și usturimea vor dispărea. Poți adăuga miere în ceaiurile pe care le bei, cu condiția ca lichidele să nu fie fierbinți. Mierea își pierde proprietățile la temperaturi înalte.

femeie care doarme pe spate17. Nu dormi cu fața în sus

Când te întinzi pe spate, mucusul pătrunde în sinusuri, ceea ce poate duce la apariția sinuzitei. Medicii recomandă să dormim pe-o parte sau cu fața în jos.

0 2289
femeie gripa cefacemimi.ro

Se apropie sezonul gripei și pentru a nu te îmbolnăvi ar trebui încă de pe acum să-ți imunizezi organismul. Pentru asta e recomandat să adaugi în dieta ta zilnică cât mai multe fructe și legume proaspete, bogate în vitamina C și antioxidanți. Iată mai jos ce este gripa, cum o deosebești de răceală și ce tratamente naturiste poți încerca pentru a te feri de boală!

Ce este gripa?

Potrivit specialiștilor din cadrul Ministerului Sănătății, gripa face parte dintr-o categorie mai mare de boli respiratorii, fiind o boală acută, infecțioasă, foarte contagioasă, produsă de virusul gripal. Sezonul rece favorizează apariția gripei, îmbolnăvirile și epidemiile (iarna și începutul primăverii).

virusi cefacemimi.roCum deosebim gripa de alte afecțiuni respiratorii?

Există o serie de virusuri care circulă în această perioadă rece a anului și au simptome asemănătoare gripei, dar se deobebesc de aceasta printr-o evoluție mult mai lentă. Poți recunoaște o viroză respiratorie cauzată de alte tipuri de virusuri decât cele gripale după debutul mai ușor al bolii (începe cu usturimi în gât, nas înfundat, dureri de cap) cât și după evoluția sa mai lentă. Gripa, însă, debutează brusc, la 1-2 zile după contactul cu omul bolnav și evoluează  foarte volent, cu febră mare, frisoane, dureri musculare, dureri de cap, oboseală excesivă, tuse uscată, răgușeală, lipsa poftei de mâncare, grețuri și vărsături.

miere si lamaie cefacemimi.roTratament de imunizare cu miere și lămâie

Fructul se stoarce într-un pahar, se adaugă o lingură de miere și coajă de lămâie rasă. Apoi, se completează cu apă caldă, până ce paharul se umple. Se consumă trei, patru pahare într-un interval de 12 ore. Vitamina C și mierea te vor proteja împotriva gripei și a răcelilor care apar în sezonul rece. Evident, fructul poate fi consumat și în alte moduri, nu numai sub formă de limonadă: sucul se poate adăuga în salate sau diferite alte mâncăruri. Poți încerca să mănânci zilnic o felie de lămâie peste care ai adăugat miere. Mierea și lămâia previn deshidratarea, congestia nazală și cresc imunitatea. Lămâia ajută la detoxifierea corpului, iar mierea are un puternic efect antibacterian, antiviral și antiinflamator.

propolis cefacemimi.roTratament de imunizare cu propolis

Propolisul este cel mai puternic antibiotic natural și este ideal pentru imunizarea împotriva gripei și a răcelilor. S-a descoperit faptul că propolisul combate 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite și 30 de tipuri de virusuri. Pentru guturai, gripă, dureri de gât, bronșită, tuse uscată se iau câte 5 lingurițe pe zi dintr-un amestec format din jumătate de linguriță de tinctură și jumătate de linguriță de miere. Dacă vrei să te imunizezi împotriva afecțiunilor se sezon, iată o rețetă pe care am descoperit-o pentru tine pe site-ul curademiere.ro: Ai nevoie de 20 ml de tinctură de propolis, 20 ml tinctură de echinacea, 20 ml ulei de cătină sau 100 g cătină proaspătă, 100 g polen și miere. Pune într-un borcan de 800 g toate ingredientele (în afară de miere) și amestecă bine, cu o spatulă din lemn. Adaugă apoi mierea până se umple borcanul și amestecă din nou. Închide recipientul ermetic și lasă compoziția la macerat, la rece, timp de 4-7 zile. Consumă câte o linguriță dimineața, pe stomacul gol, după ce ai agitat înainte borcanul.

echinacea cefacemimi.roTratament de imunizare cu echinacea

Echinacea poate fi administrată sub formă de tinctură, capsule, ceai și pulbere, aflăm de pe siteul farmaciata.ro. Doza zilnică recomandată pentru adulți este de 1-1,5 g pe zi sau o linguriță de tinctură de trei ori pe zi. Proprietăți terapeutice are și infuzia de echinacea. Se pune o linguriță la 250 ml apă fiartă și se consumă câte două, trei căni pe zi. Cura ar trebui să dureze între 21 și 30 de zile, cu pauză de o lună, după care se poate relua. Din pulberea de echinacea se ia câte o linguriță rasă, de trei ori pe zi, dimineața, pe stomacul gol. Se ține sub limbă 10-15 minute, iar apoi se înghite cu apă. Această plantă întărește imunitatea organismului, previne sau tratează infecțiile respiratorii, având un puternic efect antiviral. Reduce inflamațiile, are proprietăți antiseptice și ajută la prevenirea infecțiilor.

catina cefacemimi.roTratament de imunizare cu cătină

Umple un borcan trei sferturi cu cătină proaspătă, cumpărată din piață, adaugă o linguriță de propolis și trei până la cinci linguri de miere. Lasă totul la macerat timp de două zile, iar apoi consumă câte una, două lingurițe, în fiecare dimineață, pe stomacul gol. Fructele de cătină conțin cei mai puternici antioxidanți, vitamine, minerale și nutrienți care întăresc sistemul imunitar. Fructul este bogat în vitamina C (conține de două ori mai mult decât măceșele și de 10 ori mai mult decât citricele), vitamina E, K, P, F, complexul de vitamine B, betacaroten, acizi grași, minerale, uleiuri volatile etc.

usturoi cefacemimi.roTratament de imunizare cu usturoi

Usturoiul, datorită conținutului bogat de vitamina A, B, C și E, de calciu, fosfor, iod, potasiu, brom, cobalt, magneziu, zinc, siliciu, crește imunitatea organismului și îl apărără, printre altele, și de gripă și răceală. Datorită compusului activ care se regăsește în usturoi – alicina – acesta are o puternică acțiune antibacteriană și antivirală. Usturoiul are un efect antiseptic și decongestionant și tratează cu succes afecțiunile de la nivelul aparatului respirator. Prepară un decoct folosind o cană de oțet, șase căței de usturoi tăiat bucățele sau pisat și jumătate de cană de zahăr brut, natural. Fierbe ingredientele la foc mic până se înmoaie usturoiul, apoi pune compoziția într-un borcan din sticlă închis ermetic. Ia câte o lingură în fiecare zi. Această soluție curăță căile nazale respiratorii și întărește imunitatea organismului. Evident, cel mai bun sfat ar fi consumi foarte des usturoi în stare naturală, proaspătă.

telina cefacemimi.roTratament de imunizare cu țelină sau hrean

Toarnă 350 ml de apă fierbinte peste o lingură cu vârf de rădăcină rasă de țelină sau hrean și lasă la infuzat 4 ore. Ia câte o lingură de trei, patru ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. Țelina conține antioxidanți foarte puternici precum zeaxantină, luteină și betacaroten. Aceștia oferă organismului protecție sporită împotriva a numeroase boli, printre care și gripă și răceală, întărind sitemul imunitar. Uleiurile volatile din țelină au un efect antibiotic puternic, ajutând organismul să se apere în fața infecțiilor cu bacterii. Pentru a beneficia de efectele pozitive ale țelinei și hreanului, se recomandă consumul infuziei dar și introducerea acestora, în stare proaspătă în alimentație, aflăm de pe siteul doctor.info.ro.

0 1050

Ai răcit, ai gripă sau viroză? În timp ce urmezi tratamentul medicamentos prescris de medic, ai putea opta și pentru remedii naturiste. Nici nu bănuiești cât de mult te pot ajuta! Iată mai jos ce să mănânci ca să te faci cât mai repede bine!

1. Supă de pui

Supa de pui este unul dintre cele mai bune remedii împotriva gripei și răcelii. Nu este un mit! Supa de pui are efect decongestionant, calmează tusea și eliberează căile respiratorii, hidratează foarte bine și conține o mulțime de nutrienți, vitamine și minerale foarte necesare pentru refacerea organismului.

femeie salata

2. Fructe și legume cu frunze verzi

Portocale, grapefruits, fructe de pădure, kiwi dar și ardei gras, conopidă, broccoli, salată, ștevie, spanac sau pătrunjel – iată câteva fructe, legume și verdețuri extrem de bogate în vitamina C. Aceasta ajută organismul să lupte împotriva virușilor și bacteriilor, infecțiilor și iritațiilor. Legumele cu frunze verzi, pe lângă vitamina C, conțin și vitamina A – doi antioxidanți puternici care grăbesc vindecarea.

3. Condimente și mâncăruri condimentate

Usturoiul, ceapa, prazul dar și ardeiul iute, ghimbirul și piperul întăresc sistemul imunitar și te ajută să lupți împotriva gripei și răcelii. Au efecte antimicrobiene, antiinflamatorii și antivirale foarte puternice. Usturoiul te ajută și la prevenirea îmbolnăvirilor. Consumă zilnic un cățel de usturoi zdrobit sau prepară mâncăruri gătite în care să adaugi acest condiment.

4. Pește

Somononul, tonul, macroul conțin o cantitate foarte mare de acizi Omega3 care ajută organismul în lupta împotriva virușilor și îmbunătățesc sistemul imunitar.  La fel și stridiile. Acestea conțin și foarte mult zinc, un mineral care împiedică virușii să se multiplice.

5. Ceai verde

Ceaiul verde conține antioxidanți puternici care au proprietăți antivirale. Adaugă în ceai miere și puțin ghimbir proaspăt. Ghimbirul reducere durerile și are efect calmant, chiar ușor sedativ. Mierea va ameliora iritațiile gâtului și va elibera căile respiratorii.

6. Nuci și semințe

Nucile și semințele sunt o altă sursă importantă de zinc dar și de vitamia E care luptă împotriva infecțiilor. Consumă nuci, migdale, alune, semințe de bosatn sau floarea soarelui neprăjite.

femeie care mananca ciocolata

7. Ciocolată negră

Ciocolata cu peste 80% cacao conține polifenoli – antioxidanți care ajută organismul să lupte împotriva gripei și răcelii și îmbunătățesc sistemul imunitar. Consumă cicolată neagră zilnic dar în cantități mici – una sau două pătrățele pe zi ar trebui să fie de ajuns.

8. Vin roșu

Când ești răcită bea un pahar cu vin roșu! Acesta conține aceeași antioxidanți care se regăsesc în ceai și ciocolată neagră. Mai mult, în urma unor studii s-a descoperit faptul că vinul roșu luptă împotriva infecțiilor. Poți încerca un remediu naturist care cu siguranța va da rezultate: vinul fiert cu scorțișoară. Atenție însă! Dacă urmezi deja un tratament medicamentos, nu consuma deloc alcool!

 

Ne aflăm în plin sezon de gripă şi răceală, iar organismul nostru trebuie ferit de germeni, microbi, viruşi şi bacterii. Ajutoarele pe care le avem la îndemână se regăsec în alimente – fructe, legume şi carne – însă, pentru a evita îmbolnăvirile, ar trebui să ştim ce anume să consumăm. Iată mai jos o listă a celor mai bune remedii împotriva gripei şi a răcelilor de sezon.

 

 

 

ciuperca1. Ciuperci

Ciupercile aduc foarte multe beneficii sănătăţii, fiind recunoscute şi pentru acţiunea lor împotriva gripei şi a răcelii. Motivul? Conţin seleniu care ajută celulele albe să producă citokine – substanţe de natură proteică ce transmit informaţii între diferite celule şi care grăbesc vindecarea. De asemenea, ciupercile conţin beta-glucan, o fibră cu capacităţi antimicrobiene care activează celulele responsabile cu distrugerea infecţiilor.

usturoi verde2. Usturoi prospăt, verde

Legumele cu miros foarte puternic precum usturoiul au proprietăţi curative, luptând împotriva îmbolnăvirilor – gripă şi răceală – datorită unei fitochimicale denumite alicină – un compus antimicrobian. Un studiu efectuat în Anglia a demonstrat faptul că persoanlele care consumă des usturoi sunt mult mai ferite în faţa gripei şi a răcelilor şi se refac mult mai repede dacă au contactat deja viruşii, faţă de cele care nu consumă în mod regulat această legumă.

somon3. Somon proaspăt

Într-un studiu efectuat recent s-a descoperit faptul că persoanele cu un nivel mai scăzut de vitamina D în organism suferiseră, recent, de răceală sau gripă. Cele cu un nivel crescut de vitamina D nu au raportat astfel de afecţiuni. Vitamina D poate fi asimilată de organism prin consumul frecvent de somon proaspăt. Acesta poate fi gătit în aburi sau la cuptor.

ceai4. Ceai

Cercetătorii de la Universitatea Harvard au descoperit faptul că dacă bem cinci ceşti de ceai negru pe zi vom avea un sistem imunitar foarte puternic în numai două săptămâni. Asta, datorită unui element care se regăseşte îm frunzele de ceai şi anume teanina. Ceaiul conţine, de asemenea, catechină care luptă împotriva radicalilor liberi. Medicii recomandă să consumăm între una şi trei ceşti de ceai negru, verde şi alb pe zi.

iaurt5. Iaurt

Tractul digestiv este unul dintre cele mai mari organe şi, dacă nu este bine imunizat, poate fi locul propice dezvoltării microbilor, bacteriilor şi virusurilor. Pentru imunizare sau pentru distrugerea germenilor, consumă iaurt bogat în probiotice – culturi vii şi active care imunizează sistemul digetiv.

ciocolata neagra6. Ciocolată neagră

Experţii în nutriţie consideră că ciocolata neagră poate fi inclusă pe lista alimenteleor sănătoase. Un studiu publicat într-o revistă britanică de nutriţie a demonstrat faptul că ciocolata neagră întăreşte imunitatea organismului şi un consum frecvent îl ajută să facă faţă infecţiilor.

migdale7. Migdale

Migdalele sunt bogate în vitamina E, care ajută organismul să se apere împotriva gripei şi a răcelii. Vitamina E protejează mai ales sistemul respirator, cel mai predispus infecţiilor sezoniere. Pe lângă migdale, mai poţi consuma cereale, seminţe de floarea soarelui sau grâu germinat.

capsune8. Căpşune

Căpşunele conţin o cantitate extrem de mare de vitamina C şi nu ar trebui să lipsească din meniul tău în această perioadă. Chiar dacă timpul lor a trecut, le găseşti în continuare în supermarket şi hypermarket. Conţin foarte mulţi antioxidanţi care fortifică sistemul imunitar, iar organismul se poate apăra împotriva îmbolnăvirilor. Dacă deja ai răcit, căpşunele vor grăbi vindecarea, şi nici răceala nu va fi una foarte puternică.

cartof dulce9. Cartofi dulci

Beta-carotenul ajută sistemul imunitar, iar organismul poate face faţă cu brio gripei şi răcelilor de sezon. De asemenea, elementele pe care le conţine cartoful ajută la eliminarea şi neutralizarea toxinelor acumulate în organism. Cartofii dulci dar şi alte fructe şi legume portocalii (morcovi, dovleac, pepene galben, suc de fructe, gălbenuş) sunt surse de beta-caroten pe care ar trebui să le asimilezi mai ales în sezonul rece.

0 1332

Ne aflăm în sezonul gripei și al răcelilor, iar dacă deja tușești, ai febră și nas înfundat, ar trebui să iei imediat măsuri. Tratează-te cât mai repede, pentru a evita agravarea afecțiunii și a eventualelor complicații ce pot apărea. Astfel,  pe lângă medicamentele pe care ți le prescrie medicul, poți urma și alte remedii naturale care îți vor întări sistemul imunitar și îți vor ajuta organismul să facă față cu bine acestei perioade nu tocmai bune. Uite la ce trucuri poți apela pentru a învinge gripa și răceala cât mai repede! 

 

lamaie si miere

1. Lămâie pentru răceli ușoare

Stoarce o lămâie într-un pahar, iar peste sucul obținut adaugă două lingurițe de miere și coajă rasă de lămâie, apoi completează cu apă. Se lasă la macerat 1-2 ore, după care se consumă. Se beau 3-4 pahare într-un interval de 12 ore.

cartofi

2. Cartofi pentru febră

Se iau câțiva cartofi, se spală, se dau prin răzătoare și se aplică pe picioare și pe mâini după care se pune o folie de plastic, să nu se păteze așternutul. După câteva minute febra dispare.

ceapa

3. Tusea trece cu ceai de ceapă

Tusea se calmează dacă bei ceai de ceapă. Se ia o ceapă mare, se înlătură coaja, iar apoi se taie în patru. Ceapa se adaugă în apă fiartă și se pregătelte o infuzie. Ceaiul se bea de două ori pe zi, dimineața și seara, câte o cană.

menta

4. Inhalații pentru nas înfundat

Dacă ai nasul înfundat, poți face inhalații folosind frunze de mentă. Prepară o infuzie din frunze proaspete sau uscate de mentă și stai cu capul deasupra recipientului pentru a inhala aburii. Pune un prosop peste cap, pentru rezultate și mai bune.

otet

5. Oțetul scade febra foarte mare

Dacă ai febră foarte mare, te va ajuta oțetul. Umezește o pereche de șosete din bumbac în oțet și pune-le în picioare. Poți folosi, în locul șosetelor, un prosop curat. Febra va scăde în câteva minute.

varza

6. Frunze de varză pentru bronșite

Se aplică 3-4 straturi de frunze de varză opărită pe piept, gât, la baza plămânilor sau pe omoplați. Apoi, înfășoară bine corpul pentru ca frunzele să stea cât mai lipite de piele. Poți folosi mai multe prosoape. Așteaptă câteva ore ca să-și facă efectul.

sare

7. Durerile de urechi trec cu sare grunjoasă

Durerile de urechi se pot trata cu sare grunjoasă. Pune la încălzit, în cuptor, o cană cu sare. După ce s-a încălzit bine, aceasta se pune într-un ciorap gros sau un prosop. Se aplică pe zona dureroasă. Așteaptă până când sarea se răcește.

caramida

 

8. Căldura ameliorează durerile de ovare

Sfatul bunicii: dacă te dor ovarele din cauza unei răceli mai puternice, ia o cărămidă și pune-o în cuptor până se încinge. Apoi, scoate-o cu grijă, învelește-o în mai multe prosoape și stai cu picioarele pe ea, până când se răcește. Căldura degajată te va ajuta să scapi de durerile abdominale.

Se aflăm în plin sezon de gripă şi răceală, iar dacă nu ne luăm toate măsurile de precauţie, riscăm îmbolnăvirea. Cotidianul britanic dailymail.co.uk a adunat sfaturi de la mai mulţi medici şi specialişti care ne spun ce trebuie să facem pentru a scădea şansele contractării unei răceli.

 

 

1. Încălzeşte-ţi nasul

Una dintre teoriile despre motivele pentru care oamenii răcesc mai mult iarna este că în această perioadă nasul are o temperatură mai scăzută, ceea ce face ca mucoasa nazală să fie un mediu propice dezvoltării virusurilor. Sfatul medicilor este ca oamenii să poarte o eşarfă sau un fular peste nas şi să evite să respire aer foarte rece şi umed.

2. Nu mai strânge mâna oamenilor cu care faci cunoştinţă

Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Aberystwyth, Marea Britanie, a arătat că gestul politicos de a strânge mâna cuiva permite transmiterea între două persoane a de la zece până la 20 mai multe bacterii şi virusuri decât o simplă atingere a pumnilor, gest folosit mai ales de adolescenţi. Acest lucru se întâmplă pentru că strânsul mâinilor durează mai mult şi implică o suprafaţă de piele mai mare.

3. Spală hainele la temperaturi mai mari

Virusurile care provoacă răceala sau gripa rezistă la temperaturi de 40 de grade Celsius, aşa că, dacă un membru al familie este bolnav, hainele şi lenjeria de pat a acestuia trebuie spălate la temperaturi mai mari de 40 de grade Celsius. Dacă acest lucru nu este posibil pentru că ar deteriora ţesăturile, specialiştii recomandă utilizarea unui detergent dezinfectant care va omorî agenţii patogeni.

lingurita zahar

4. Evită zahărul din alimentaţie

Mai multe cercetări ale Universităţii Loma Linda din California au arătat că atunci când o serie de voluntari au consumat 100 de grame de zahăr, celulele imunitare numite fagocite au mâncat mai puţine bacterii pentru o perioadă de până la cinci ore. Concluzia specialiştilor este că reducerea cantităţii de zahăr dă o mai mare şansă sistemului imunitar de a lupta împotriva infecţiilor.

??????????????

5. Dormi cel puţin opt ore

Un somn mai scurt de şapte ore pe noapte îi face pe oameni de trei ori mai predispuşi la a contracta o răceală, comparativ cu persoanele care dorm cel puţin opt ore. Un somn defectuos sau lipsa acestuia interferează cu acţiunile unei gene responsabile cu imunitatea, numită TLR-9, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Yale din Statele Unite ale Americii.

6. Foloseşte geluri dezinfectante pentru mâini

Dacă gelurile dezinfectante nu conţin cel puţin 60% alcool, este puţin probabil să fie capabile să omoare virusurile şi bacteriile, mai ales dacă utilizatorul este şi foarte murdar pe mâini. Medicii recomandă folosirea clasicului săpun cu apă caldă.

7. Curăţă nasul cu soluţie salină

Sarea poate reduce numărul de răceli contractate, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii americani de la Pennsylvania State University. Soluţia salină ajută datorită faptului că previne instalarea confortabilă a agenţilor patogeni în interiorul nasului. Medicii recomandă utilizarea unei soluţii din apă fiartă şi răcită în care aţi dizolvat sare, cu care să spălaţi cavitatea nazală sau utilizarea unui spray nazal disponibil în farmacii.

femeie care are gripa

Ne aflăm în plin sezon de gripă și viroză, iar pentru a ne proteja sănătatea, în această perioadă trebuie să acordăm o mare importanţă curăţeniei din locuinţa noastră. Mimi îți spune ce trebuie să faci ca să nu te îmbolnăvești!   Ascult-o pe Mimi!

 

Nu intra încălţat în casă!

În momentul în care intrăm în casă, este extrem de important să ne descălăţăm. În acest fel, evităm introducerea microbilor aduşi de afară pe încălţăminte. Chiar înainte de a intra în casă este bine să avem un covoraş pe care să ne ştergem pantofii. Nu în ultimul rând, după ce intrăm în locuinţă este bine să ne schimbăm de hainele cu care am fost afară. În nici un caz nu te aşeza pe pat îmbrăcat cu hainele de stradă.

Foloseşte şerveţele şi geluri dezinfectante

Zonele cele mai murdare, pline de microbi, bacterii şi virusuri sunt clanţa uşilor şi a ferestrelor, telecomanda, telefonul mobil, brelocul cheilor, tastatura calculatorului, mânerul aparatelor electrocasnice etc.  Cel puţin o dată pe săptămână curăţă aceste obiecte folosind şerveţele şi geluri dezinfectante destinate situaţiilor în care nu avem la îndemână apă şi săpun.

Nu pune şacoşa cu cumpărături pe masă

punga cu cumparaturi Ai fost la cumpărături şi ai încărcat produsele alimentare în sacoşe. Apoi, ai pus sacoşa jos, pentru a achita banii la casă, pentru a căuta în geantă cheile sau telefonul. În acel moment, pungile cu cumpărături au intrat în contact cu asfaltul, scările de bloc, podeaua magazinului etc. Este interzis ca atunci când ajungi acasă să aşezi sacoşa cu produse alimentare pe masă sau pe scaune!

Atenţie la musafiri

Încearcă în această perioadă să mai răreşti vizitele la prieteni şi să încerci să numai primeşti foarte mulţi musafiri. Este posibil ca una dintre aceste persoane să fie bolnavă dar să nu aibă în prezenţa ta nici un simptom. Şi chiar dacă l-ai vedea tuşind, nu poţi să-l dai afară din casă, nu?

Curăţă covoarele mai des

Covoarele şi mochetele reprezintă locul ideal unde se pot asunde germenii şi microorganismele dăunătoare pentru organism. Periodic, du covorul, mocheta sau carpetele la curăţătorie deoarece numai cu aspiratorul nu se pot îndepărta toţi microbii. Între două curăţări efectuate de profesionişti, aspiră-l mai des şi curăţă-l folosind apă şi oţet.

Foloseşte un aspirator cu filtrare prin apă

Dacă este fabricat din material textil, cand goleşti sacul aspiratorului poartă mănuşi şi mască chirurgicală de protecţie pentru a nu inhala praful. Nu scutura sacul aspiratorului în baie sau în balcon ci doar afară! Spală-l de fiecare dată după ce îl scuturi. Este indicat să foloseşti saci de hârtie de unică folosinţă sau să cumperi un aspirator cu filtrare prin apă.

Evită să foloseşti liftul!

O persoană care strănută sau tuşeşte în lift elimină o cantitate mare de microbi. Din cauza spaţiului închis aceştia rămân în incinta liftului, fiind sursă de îmbolnăvire pentru celelalte persoane care folosesc ascensorul. Cu alte cuvinte, în această perioadă folosiţi cu încredere scările! Un alt sfat foaret important: spălaţi-vă cât mai des pe mâini! Dacă nu, măcar folosiţi şerveţele sau geluri dezinfectante pentru a îndepărta microbii cu care veniţi în contact.

femeie racita care bea ceai

Gripa este o afecţiune virală extrem de contagioasă, care se transmite cu uşurinţă de la o persoană la alta, mai ales în familie şi în rândul colectivităţilor, aşa cum sunt şcolile, grădiniţele sau centrele de afaceri. Virusul gripal este deosebit de periculos, pentru că acesta poate trece de la nivelul nasului şi al gâtului la nivelul plămânilor, cauzând infecţii severe, precum pneumonia, iar în unele cazuri poate duce chiar la deces. Doctor Daniela Ştefănescu, Medic Primar Medicină de Familie şi Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti ne avertizează: „ La nivel mondial, gripa produce anual între 250.000 şi 500.000 de decese”. Mimi iti spune totul despre vaccinarea antigripala. Ascult-o pe Mimi!

Cea mai eficientă metodă de a preveni infecţia gripală şi complicaţiile acesteia este vaccinarea.

„Vaccinarea este cel mai sigur mod de a ne proteja de gripă. Vaccinul antigripal reduce cu 90% riscul de îmbolnăvire la copii și la adulții sănătoși şi cu până la 60% riscul de complicaţii în cazul bătrânilor şi al bolnavilor. Cu toate acestea, nu toată lumea este corect informată cu privire la vaccinarea antigripală şi la faptul că aceasta reduce riscul de îmbolnăvire, complicaţiile bolii şi ne ajută să trecem mai uşor peste perioada rece. În continuare, mulţi pacienţi cred în tot felul de mituri cu privire la vaccinare şi folosesc metodele tradiţionale de tratament împotriva gripei, precum ceaiurile, şosetele cu carmol sau masajele cu oţet. Vaccinarea este la îndemâna oricui, persoanele la risc pot beneficia de vaccin gratuit, iar ceilalţi se pot vaccina printr-un simplu drum la medicul de famile. Costurile nu sunt mari, iar prin vaccinare ne protejăm atât pe noi, cât şi pe cei din jurul nostru”, adaugă doctor Daniela Ştefănescu.

Care sunt cele mai întâlnite mituri cu privire la vaccinarea antigripală şi care sunt informaţiile corecte pe care trebuie să le cunoaştem?

 Mit: Dacă mă vaccinez antigripal, mă îmbolnăvesc

Realitate: Prin vaccinare se administrează o formă modificată a virusului, în cantităţi foarte mici, care stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi împotriva virusului gripal. Această formă nu va îmbolnăvi persoana căreia îi este administrat vaccinul.

 

Mit: Dacă mă vaccinez într-un an, sunt imun şi anul următor

Realitate: Virusurile care provoacă gripa sezonieră se modifică de la un an la altul sau suferă mutaţii. De aceea, vaccinurile sunt adaptate anual pentru a-şi păstra eficienţa. De asemenea, nivelul anticorpilor din organism scade la 6-12 luni de la vaccinare şi trebuie să fie crescut printr-un nou vaccin, adresat virusurilor gripale circulante în sezonul respectiv.

 

Mit: Gripa se transmite doar prin contact direct cu o persoană bolnavă

Realitate: Virusul gripal se poate transmite de la o persoană bolnavă la una sănătoasă, atât prin strănut sau tuse – atunci când cineva strănută sau tuşeşte, împrăştie, prin picăturile de salivă, viruşii pe orice suprafaţă sau persoană din apropiere – dar şi prin contact direct cu o suprafaţă infectată.

Viruşii care contaminează obiecte sau suprafeţe pe care tu le atingi, în cazul în care nu te speli pe mâini, pot ajunge la nivelul căilor tale respiratorii.

 

Mit: Doar persoanele cu imunitate slabă trebuie să se vaccineze antigripal

Realitate: Gripa afectează întreaga populaţie, indiferent de vârstă şi de starea de sănătate, de aceea oricare persoană sănătoasă poate să se vaccineze antigripal. Vaccinarea este importantă mai ales pentru că, odată infectată, o persoană transmite virusul şi celorlalţi cu care intră în contact. Vaccinarea trebuie să se facă cu prioritate mai ale categoriilor de populaţie la risc: copiii între 6 luni şi 18 ani; femeile însărcinate; persoanele trecute de 50 de ani; persoanele cu afecţiuni cronice; persoanele care lucrează în spitale sau au grijă de cei cu risc de contaminare ridicat (copii mici, femei gravide, bătrâni).

 

Mit: Vaccinul antigripal nu poate fi administrat femeilor gravide sau celor care alăptează

Realitate: Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă începând cu 2012 vaccinarea femeilor însărcinate. Vaccinarea antigripală este recomandată femeilor gravide care în sezonul de gripă au peste 14 săptămâni de sarcină. Vaccinarea nu se efectuează însă în cursul primului trimestru de sarcină. Vaccinul antigripal nu este contraindicat pentru mamele care alăptează. Mai mult, anticorpii produşi de mamă ca răspuns la administrarea vaccinului creează o protecţie suplimentară pentru copil.

 

Răceala şi gripa sunt două afecţiuni frecvente, care ne dau multe bătăi de cap atât în sezonul rece, cât şi atunci când trecem de la un anotimp la altul, indiferent dacă suntem adulţi, copii sau persoane în vârstă. Ce e de facut? In primul rand ar trebui sa ne protejam cat mai bine..in al doilea rand, daca deja suntem raciti sau gripati nu ne ramane decat sa ne tratam. Pentru astfel de cazuri, Mimi foloseste Coldrex. Ascult-o pe Mimi!

Ce este raceala – Răceala comună este o infecţie virală la nivelul tractului respirator superior, care se manifestă în mod normal prin congestie nazală, secreţii nazale abundente, dureri în gât, răguşeală, de multe ori strănut sau tuse şi rareori dureri de cap şi frisoane, la care uneori, se adaugă o stare generală de rău.

Ce este gripa – Gripa este o infecţie virală respiratorie acută, cu evoluţie rapidă şi răspândire pe arie largă, ce se manifestă prin febră puternică – de la una până la trei zile, dureri de cap, dureri musculare şi tuse uscată.

În timp ce adulţii răcesc în medie cam de 2-4 ori pe an, copiii răcesc chiar şi de de 6-8 ori, în funcţie de vârstă şi de gradul de expunere. În funcţie de imunitatea deja formată la un anumit virus al răcelii, 20-70% dintre membrii familiei vor fi infectaţi la câteva zile după pătrunderea virusului în casă.

Cum sa ne protejam de gripa si raceala?

În cazul în care unul dintre membrii familiei tale este răcit, trebuie să ştii că răceala se transmite de la persoana bolnavă la cea sănătoasă de cele mai multe ori pe calea aerului, prin strănut, tuse etc, de aceea este foarte bine ca atunci când o persoană este bolnavă, să strănute în batistă sau şerveţel, pentru a nu-i îmblonavi pe cei din jurul său.

De asemenea, este foarte important să-i înveţi pe cei mici să se spele pe mâini cu apă şi săpun cât mai des posibil, mai ales atunci când vin de afară, dar şi înainte de masă, întrucât degetele intră foarte uşor în contact cu virusurile când atingem diferite obiecte sau intrăm în contact cu o persoană infectată, iar dacă ne atingem nasul sau ochii cu mâna murdară, virusul poate intra mai uşor în corp.

Care sunt efectele Coldrex?

În sprijinul ameliorării simptomelor răcelii şi gripei a fost creată gama Coldrex. Medicamentele din gama Coldrex reduc febra, calmează durerile şi reduc congestia nazală. Coldrex este una dintre cele mai complexe game de produse pentru răceală şi gripă, care include atât medicamente pentru adulţi, cât şi pentru copii, produsele regăsindu-se sub forme farmaceutice diferite, precum comprimate sau pulbere pentru suspensie orală, în funcţie de preferinţele fiecăruia.

 

Coldrex MaxGrip Lemon, pulbere pentru suspensie orală combate simptomele de gripă şi răceală, fiind recomandat adulţilor şi copiilor cu vârsta peste 12 ani. Medicamentul asigură concentraţia maximă de paracetamol per doză – 1000 mg pentru reducerea eficientă a febrei şi ameliorarea durerii, un decongestionant (fenilefrină) pentru desfundarea nasulului şi sinusurilor, iar prin conţinutul de vitamina C contribuie la susţinerea sistemului imunitar. Coldrex MaxGrip Comprimate (cu un conţinut de 500 mg paracetamol per doză) are în plus cafeină pentru un efect uşor stimulant şi un expectorant (terpinhidrat) pentru calmarea tusei productive.

 

 

Coldrex HotRem este disponibil în două arome – Lemon şi Honey&Lemon. Este recomandat în cazul răcelilor comune şi gripei, având o concentraţie de 750 mg paracetamol, un decongestionant (fenilefrină) şi vitamina C, combinaţie eficientă în ameliorarea principalelor  simptome ale răcelii şi gripei: febra, congestia nazală, durerile de cap, durerile în gât. Medicamentele sunt indicate pentru adulţii şi copii cu vârste începând de la 12 ani.

 

 

Pentru copii cu vârste curpinse între 6 şi 12 ani a fost creată gama Coldrex Junior, care include produsele Coldrex Junior Comprimate şi Coldrex Junior Hotrem. Prin conţinutul de paracetamol, decongestionant (fenilefrina) şi vitamina C, ambele produse sunt recomandate pentru ameliorarea simptomelor de gripă şi răceală comună precum stări febrile, frisoane, nas înfundat, în plus Coldrex Junior Comprimate fiind indicat şi pentru ameliorarea tusei seci productive, prin conţinutul suplimentar de expectorant (guaifenezină).

 

Aceste medicamente se pot elibera fără prescripţie medicală. Se recomandă citirea cu atenţie a prospectului sau a informaţiilor de pe ambalaj. Dacă apar manifestări neplăcute, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.