kurtmann.ro
Tags Posts tagged with "incaltaminte periculoasa"

incaltaminte periculoasa

Hainele pe care le purtăm, accesoriile dar și încălțămintea ne pot afecta, în timp, sănătatea, dacă nu știm ce materiale să alegem și cum să le purtăm. Anumite țesături dar și anumite metale pot provoca afecțiuni ale pielii, gențile foarte mari și grele precum și anumite tipuri de încălțăminte duc la dureri de spate și afecțiuni ale sistemului muscular și osos. Iată mai jos care sunt pericolele din garderoba ta!

Lenjeria intimă din material sintetic

Lenjeria intimă din material sintetic şi naylon este periculoasă pentru sănătatea pielii tale. Aceste două materiale nu permit aerului să circule, menţin umezeala şi, astfel, permit bacteriilor să se înmulţească. Este recomandat să nu poţi lenjerie intimă din material sintetic mai ales atunci când mergi la sală sau te pregăteşti pentru exerciţii sau efort fizic.Umezeala din cauza transpiraţiei poate duce la iritaţii, dermatite de contact sau chiar infecţii ginecologice. Poartă numai material natural precum bumbac.

geanta xxlGenţile mari şi grele

O geantă XXL purtată pe umăr şi grea îţi poate afecta postura corpului, umerii şi coloana vertebrală. Rişti, astfel, să dezvolţi afecţiuni în zona lombară. Dacă nu ai încotro şi trebuie, de exemplu, să porţi cu tine, zilnic, geanta în care păstrezi laptopul, schimbă, din când în când, umărul pe care ţii greutatea.

bijuterii Bijuteriile

Există persoane care au alergie la metale precum la nichel şi crom. Fermoarele, capsele, butonii dar şi bijuteriile din crom şi nichel pot duce la apariţia iritaţiilor şi petelor, roşeţii şi mâncărimii.

flip flopsPapucii flip flops

În urma studiilor efectuate, medicii au ajuns la concluzia că încălţămintea tip flip flops poate duce, în timp, la apariţia unei afecţiuni a piciorului destul de dureroase şi anume fasciita plantară. Mai mult, din cauza faptului că pielea nu este mai deloc protejată de razele UV, rişti cancer de piele. De asemenea, pentru că piciorul nu este susţinut corespunzător, are tendinţa de a aluneca într-o parte sau alta, iar te-ai putea trezi cu entorse sau luxaţii de gleznă.

femeie tocuri inalteÎncălţămintea cu toc înalt

Nu este o noutate faptul că sandalele şi pantofii cu toc înalt afectează sănătatea sistemului osos şi muscular dar şi coloana vertebrală. Mai exact, tocurile înalte obosesc excesiv muşchii care se contractă şi poţi dezvolta afecţiuni ale tendonului lui Achile. Sunt afectate oasele genunchilor, ale gleznelor, oasele şoldului şi coloana vertebrală, asupra căreia se pune o mare presiune.

Încălţămintea nepotrivită

Pantofii prea strâmţi pot cauza bătături, băşici, răni, calozităţi. De asemenea, oasele degetelor se deformează şi poţi suferi de unghii încarnate. Şi încălţămintea prea largă este periculoasă. Poţi, de asemenea, să te trezeşti cu bătături în zona în care pantoful se freacă de piele. De asemenea, pentru ca pantofii să nu-ţi scape din picioare atunci când mergi, ai tendinţa de a încorda piciorul şi de a strange degetele. Acest lucru poate duce la afecţiuni musculare.

baleriniÎncălţăminte cu talpă plată (balerini)

Acest gen de pantofi ar putea declanşa afecţiuni la nivelul gleznelor şi călcâiului, iar tu rişti să suferi de fasciintă plantară. Balerinii nu conferă un  suport corect tălpii, iar coloana vertebrală preia toate șocurile din timpul mersului, care nu sunt deloc amortizate. Ai putea avea dureri de spate. Medicii recomandă încălțăminte cu toc între 3 și 4 centimetri.