kurtmann.ro
Tags Posts tagged with "lenjerie de pat"

lenjerie de pat

0 2492
femeie care ia micul dejun in pat

Toamna și-a intrat în drepturi depline, iar temperaturile de afară te obligă să renunți la lenjeria de pat subțire și răcoroasă de vară. Acum este vremea pilotelor groase, a pernelor și păturilor pufoase, care te îmbie la odihnă și relaxare. Dacă te pregătești să mergi la cumpărături, iată câteva sfaturi care te vor ajuta să faci alegerea cea mai bună!

La ce să fii atent când iei lenjeria de pat

În primul rând, trebuie să alegi o lenjerie care să se potrivească dimensiunilor patului tău. Nu lua ceva mai mic sau ceva prea mare! În al doilea rând, optează pentru materiale naturale – mătase, bumbac, in, bambus sau un amestec între acestea. Cearșafurile de pat din bumbac sunt cele mai recomandate, deoarece absorb umezeala, asigură o bună ventilare a aerului, previn transpirația excesivă și apariția anumitor afecțiuni dermatologice precum micoze sau dermatite de contact. Însă, la fel de bune sunt și mătasea, inul sau bambusul. În ceea ce privește textura lenjeriei de pat, poți opta pentru mătase sau bumbac satinat dacă dorești o senzație delicată și fină. Dacă alegi bumbacul creponat, textura va fi una mai fermă, dar va da senzația de căldură și confort mai ales pe timp de iarnă.

5 motive să-ți faci patul în fiecare dimineață

  1. Această activitate dă tonul întregii zile, iar psihologii spun că ajută la îndeplinirea cu succes a următoarelor sarcini de peste zi;
  2. Te încurajează să păstrezi curățenia în întreaga cameră;
  3. A-ți face patul conduce la o mai bună productivitate, afirmație susținută de cartea lui Charles Duhigg – „Puterea obișnuinței”. Potrivit autorului, acest obicei declanșează un lanț de decizii bune luate de-a lungul întregii zile și induce un sentiment de bunăstare și pozitivitate.
  4. Petrecem aproape o treime din viață dormind, iar dormitorul trebuie să ne facă să ne simțim cât mai bine. Pentru că e greu să te relaxezi când ești înconjurat de dezordine.
  5. Amintește-ți că primul lucru care-ți atrage atenția atunci când intri într-o cameră de hotel este patul frumos aranjat, cu așternuturi impecabile, care parcă te invită să te arunci în el. Acum gândește-te la ce senzație ai avea dacă patul ar fi deranjat. Ți-ai mai dori să te așezi pe el? Probabil că nu.

Poți alege culori uni, o lenjerie de pat albă sau cu diferite imprimeuri. Însă, ideal ar fi ca nuanțele, culorile sau modelul să se asorteze și cu alte obiecte textile din cameră. De exemplu, cu draperia sau cu câteva pernuțe decorative. Detaliile contează foarte mult dacă vrei să obții rafinament și eleganță. Nu în ultimul rând, o cameră curată, ordonată și o lenjerie de pat aranjată vor aduce în dormitor acea atmosferă cu adevărat confortabilă și relaxantă, care te îmbie la odihnă.

Cum alegi cea mai bună pilotă

Modelul – Pilotele sunt de trei feluri: de vară, de iarnă și pilote pentru patru anotimpuri sau pentru toate sezoanele. Asta înseamnă că sunt mai subțiri și mai răcoroase sau, dimpotrivă, mai groase și mai călduroase. Evident, pentru că ne apropiem cu pași repezi de sezonul rece, va trebui să renunți la pilota de vară și să investești într-un model călduros. Acesta va costa mai mult, dar, dacă știi cum să-l alegi corect, va merita toți banii. În primul rând, cele mai recomandate pilote de iarnă sunt cele care prezintă la exterior cusături sub formă de romburi sau pătrate, cusături care rețin umplutura și o mențin distribuită în mod egal pe întreaga suprafață. În acest fel, puful, penele, lâna sau poliesterul nu vor migra către colțuri. În al doilea rând, trebuie să ții cont de faptul că un produs de calitate te va costa mai mult deoarece se păstrează perfect ani de zile. Ceea ce nu putem spune despre un produs ieftin și de calitate proastă, pe care va trebui să-l arunci chiar la anul. Gândește-te foarte bine la bugetul pe care îl ai și cât de mult vrei să investești în confortul și odihna familiei tale. Nu în ultimul rând, trebuie să te interesezi cu privire la materialul exterior care ar trebui să fie natural și nu sintetic. Bumbacul, de exemplu, precum și alte textile naturale, lasă pielea să respire, permite aerului să circule și reține umezeala. Nu este alergen, nu provoacă iritații sau alte afecțiuni ale pielii și este recomandat mai ales copiilor și persoanelor cu pielea sensibilă. Pe de altă parte, un material sintetic îți poate provoca alergii serioase. Peste noapte pielea transpiră, iar dacă pilota nu permite o bună aerisire și ventilație a aerului te poți trezi cu iritații, eczeme, dermatite sau chiar răceli.

Umplutura – Un alt aspect foarte important îl reprezintă umplutura pilotei, care poate fi naturală (puf, pene, lână,bambus) sau sintetică (poliester). Recomandat este să cumperi o pilotă cu umplutură din puf sau pene deoarece este foarte ușoară și în același timp foarte călduroasă. Nu mai vorbim despre calitatea superioară a acestui model în comparație cu unul ce prezintă umplutură sintetică. Știm, te va costa mai mult, dar merită toți banii! Atenție, însă! Dacă suferi de anumite alergii, atunci poți opta pentru o umplutură din materiale sintetice hipoalergenice.

Dimensiunile – În ceea ce privește dimensiunile, lucrurile sunt destul de simple. Pilotele sunt pentru o singură persoană sau pentru două persoane. Însă, recomandat ar fi să măsori și patul, în așa fel încât pilota să fie puțin mai mare. De exemplu, dacă ai un pat cu dimensiunile de 1,4 metri lățime și 2 metri lungime, cumpără o pilotă de cel puțin 2 X 2 metri. În acest fel, cele două persoane care o vor utiliza se vor bucura în egală măsură de beneficiile acesteia.

Cum cumperi pernele

Modelul – Pernele trebuie să fie de calitate superioară, în așa fel încât să-ți susțină corect capul, gâtul și umerii. O pernă prost aleasă, ieftină și de calitate îndoielnică îți poate provoca afecțiuni destul de grave – dureri de cap, dureri de ceafă și gât – dar și afecțiuni ale coloanei vertebrale. În magazine vei găsi modele de la cele mai ieftine, până la cele mai scumpe și de la cele clasice până la cele special concepute pentru un somn cu adevărat odihnitor. Ca și în cazul pilotelor, pernele cu umplutură clasică trebuie să aibă la exterior un material textil natural, bumbacul fiind cel mai des întâlnit și cel mai potrivit.

Umplutura – Pernele sunt de trei feluri: perne cu umplutură sintetică, naturală și perne ergonomice. Cele care prezintă umplutură sintetică (fibre siliconate sau microfibră) sunt de o calitate inferioară dar și cele mai ieftine. Umplutura naturală, de calitate superioară, este din puf, pene de gâscă, lână și bambus. Trebuie menționat faptul că acestea sunt cele mai recomandate, dar sunt și cele mai scumpe. Pe de altă parte, dacă suferi de dureri de cap, de dureri de ceafă, ai spondiloză, dureri ale coloanei vertebrale este recomandat să optezi pentru o pernă ergonomică, din latex sau spumă cu memorie.

Sursa foto: Unsplash

Dimineaţa te trezeşti cu dureri de umeri şi de gât? Ai avut peste noapte un somn chinuitor, iar acum eşti foarte obosită? De vină ar putea fi perna pe care o foloseşti! În cazul în care observi că umplutura s-a deteriorat şi nu mai ai parte de confort, ar trebui să cumperi una nouă. Uite ce modele să alegi în funcţie de umplutură!

 

Optează pentru umplutura cea mai confortabilă

Pentru confort, cel mai important lucru este tipul de umplutură al pernei. Cele umplute cu material natural, cum ar fi cele din pene şi puf, oferă mai mult confort, ţin mai mult la uzură şi sunt maleabile. Cu toate acestea, ele nu sunt potrivite pentru persoanele alergice la puf şi praf.

Din puf

Umplute cu pene foarte mici de raţă sau gâscă, pernele din puf sunt moi şi mai odihnitoare. Puful de gâscă albă este considerat umplutura de cea mai bună calitate pentru pernele de pat. Ele sunt costisitoare şi necesită scuturare frecventă, dar se adaptează uşor la poziţiile de dormit.

weightless

Amestesc din puf şi pene

Acest amestesc este moale, dar nu la fel de pufos ca cel din puf. El combină moliciunea pufului cu suportul ferm al penelor. Este o alternativă accesibilă la preţ a pernelor din puf.

Din pene

Penele din gâscă sunt de cea mai bună calitate, după care urmează penele de raţă. Scutură-le şi aeriseşte-le ocazional cu un uscător setat la temperatura maximă pentru a îndepărta praful acarian.

Din fibre sintetice

Pernele din fibre sintetice sunt cea mai bună alegere pentru persoanele alergice la puf. Umplutura sintetică de calitate este durabilă şi deloc costisitoare. Poliesterul imită calitatea şi rezistenţa penelor naturale.

Din latex

Aceste perne economice sunt rezistente la praf şi mucegai, dar sunt mai puţin confortabile decât cele din puf sau cele sintetice.

perna cu umplutura din hrisca

Din hrişcă

Pernele din hrişcă sunt în general mai mici decât pernele standard, se modelează uşor şi nu favorizează acarienii, făcându-le astfel o alegere bună pentru cei care suferă de alergii. Hrişca este o cereală ale cărei coji în formă de trigon permit o bună aerisire şi elasticitate. Se consideră ca acestea au efectul de a încetini procesul de îmbătrânire, înviorează psihic şi limpezesc ochii. Unele persoane le găsesc enervante şi zgomotoase pentru somn. Aşadar, înainte să îţi cumperi una, întreabă dacă o poţi returna sau ia în considerare achiziţionarea uneia de dimensiuni mai mici pentru a o testa.

Din cauciuc spongios

Această pernă este considerată hipoalergenică şi poate fi modelată pentru un suport specific al corpului în timpul somnului. Cauciucul spongios se uzează repede şi trebuie înlocuit în fiecare an sau la maxim doi ani. Dacă preferi moliciunea pernelor de puf, fermitatea celor din spumă ţi se va părea, foarte probabil, inconfortabilă.

Optează pentru feţe de pernă din bumbac

Şi materialul din care este confecţionată faţa de pernă este foarte important. Alege doar materiale naturale – bumbacul este cel mai recomandat. Acesta lasă pielea să respire, nu favorizează transpiraţia, nu reţine umezeala şi nu provoacă alergii. Faţa de pernă se înlocuieşte o dată la trei zile şi se spală la maşina de spălat la temperaturi înalte.

0 1646

De calitatea lenjeriei de pat depinde în mare măsură somnul nostru din fiecare noapte. De asemenea, protejezi salteaua şi pilota şi le reduci gradul de uzură şi numărul de spălări. Nu face compromisuri în privinţa materialului şi a culorii, deoarece vei altera senzaţia de intimitate şi confort. Mimi îți dă câteva sfaturi pentru ca tu să beneficiezi de tot confortul și odihna de peste noapte! Ascult-o pe Mimi!

 

 

 

Alege în funcţie de tipul şi dimensiunea patului

1. Dacă ai un pat metalic, fără cadru lateral de încadrare a saltelei, atunci cearşaful trebuie să fie suficient de mare pentru a îmbrăca salteaua şi în părţile laterale. Astfel, o vei feri de murdărie fixând cearşaful într-o poziţie sigură, fără a-l mişca şi mototoli în timpul nopţii. Atunci când măsori, calculează şi porţiunea până la prima bară metalică pe care salteaua este aşezată.

2. O altă variantă constă în folosirea unei huse de pat sau a unui cearşaf de protecţie prins cu elastic în jurul saltelei. Acesta asigură priza cu lenjeria aşternută ulterior și o împiedică să alunece pe materialul fin al saltelei.

 

Măsoară pernele înainte de a cumpăra setul de lenjerie

3.  Chiar dacă setul îţi place la nebunie şi corespunde întru totul cu materialul şi culorile pe care ţi le doreşti, analizează feţele de pernă. Unele seturi de lenjerie de pat au două feţe de pernă dreptunghiulare şi mici, făcând imposibilă îmbrăcarea unei perne mari şi pufoase. Astfel, va trebui să confecţionezi separat huse potrivite pentru lenjeria nouă sau să le foloseşti pe cele de la alte seturi.

4.  Un alt aspect pe care este bine să îl analizezi înainte este sistemul de prindere a huselor de pernă. Există modele care nu sunt prevăzute cu sisteme de închidere deoarece au o bucată de material suplimentară care nu permite pernei să iasă din învelitoare. Unele au fermoar, în vreme ce altele sunt prevăzute cu nasturi. Verifică şi calitatea acestor sisteme de închidere şi nu ierta nicio greşeală de fabricaţie.

 

Nu face compromisuri în privinţa materialului

5. De cele mai multe ori, preţul reflectă şi materialul, respectiv calitatea acestuia. Pentru un somn odihnitor, cel mai recomandat este bumbacul. Acesta îţi protejează pielea şi previne transpiraţia din timpul nopţii. Totodată, este mult mai rezistent în timp şi promite un număr mai mare de spălări.

6.  Spre deosebire de saten sau amestecuri, bumbacul poate fi călcat, asigurând, astfel, o dezinfectare sigură.

7.  Dacă ai copii mici sau patul respectiv este folosit de către oaspeţi, atunci eşti obligat să speli lenjeria la o temperatură ridicată şi să o netezeşti cu fierul de călcat înainte de a o aşterne pe pat.

8.  Materialele creponate sunt mai subţiri şi nu permit temperaturi ridicate, implicit nici călcarea cu fierul. De asemenea, acestea au o rezistenţă limitată şi îşi pierd culorile după câteva spălări. Dacă eşti o persoană comodă şi nu împarţi lenjeria cu alte persoane, atunci aceasta este o variantă potrivită.

9. Materialele lucioase dau un aspect aparte dormitorului şi sunt plăcute vara, deoarece par mai reci. De asemenea, ele inspiră romantism şi eleganţă. Păstrează întotdeauna în dulap un set deosebit pentru momente speciale sau seri în care simţi nevoia să te răsfeţi.

 

Alege culori odihnitoare sau romantice

10. O lenjerie de pat de culoare galbenă produce iritare şi nelinişte, spre deosebire de una în nuanţe lila. Roşul, deşi este culoarea romantismului şi a pasiunii, nu este potrivit pentru camera unui copil. Fereşte-te şi de cele de culoare neagră.

11. Pentru o notă de curăţenie şi încredere, lenjeria albă şi netedă se detaşează considerabil.

12.  De asemenea, poţi alege modelul în funcţie de preferinţele tale sau ale familiei. Poate că fiica ta îndrăgeşte anumite personaje de desene animate sau prichindelul este pasionat de maşinuţe şi animale.

13.  Poţi recunoaşte că şi pe tine te atrage o lenjerie de pat cu răţuşte sau delfini. Profită de libertatea de alegere şi de multitudinea de modele pentru a te întoarce puţin în copilărie şi dă un plus de culoare şi farmec dormitorului.

0 1384
picioare de adulti si de copil care ies de sub plapuma

A venit frigul, iar în magazine au apărut zeci de modele de pilote care mai de care mai groase şi mai pufoase. Mimi a pierdut ceva vreme gândindu-se la ce model să aleagă. Asta pentru că,  dacă nu eşti atent la detalii, s-ar putea să iei un produs de calitate inferioară. Evident, înainte de a da iama prin magazine, Mimi s-a sfătuit şi cu un specialist dermatolog, care a învăţat-o cum să cumpere cea mai călduroasă dar şi cea mai sănătoasă pilotă de iarnă. Uite ce sfaturi a primit! 

Măsoară cu atenţie patul

Pentru a alege o pilotă potrivită, trebuie să cunoşti mărimea patului. Deci, măsoară-l cu mare atenţie! O pilotă bună trebuie să acopere patul şi să cadă peste marginile acestuia. De asemenea, trebuie să ţii cont de numărul de persoane care dorm în pat.

Alege o pilotă din puf sau pene

Pilotele umplute cu pene sau puf sunt foarte uşoare şi călduroase. Acestea sunt prevăzute cu cusături care formează romburi sau pătrate ce permit ca puful să fie distribuit în mod egal pe întreaga suprafaţă . De asemenea, grosimea stratului atinge maximul de confort. Medicii recomandă pilotele umplute cu puf sau pene. În cazul în care anumite persoane suferă de alergii, pot alege pilote din materiale sintetice hipoalergenice.

Pilota pentru patru anotimpuri, cea mai practică

Pilota pentru patru anotimpuri este realizată astfel încât să poată fi folosită în toate anotimpurile deoarece este compusă din două straturi: pilota de vară (umplută cu material siliconizat 120g/mp şi pilota de primăvară- toamnă, umplută cu material siliconizat 200 gr/mp). Astfel, prin „lipirea” celor două straturi sau a celor două pilote cu ajutorul unei barete de tip arici, se obţine o pilotă pentru iarnă.

Evită umplutura sintetică!

Specialiştii dermatologi nu recomandă pilotele umplute cu material sintetic. Acesta favorizează transpiraţia, care poate  duce la apariţia afecţiunilor micotice,  infecţii bacteriene sau eczeme. Riscul de apariţie a acestor afecţiuni este cu atât mai mare cu cât contactul cu materialele sintetice este de mai lungă durată, cum este cazul lenjeriei de pat. Mai mult, contactul cu materialele sintetice poate determina accentuarea mâncărimii pielii în cazul persoanelor cu pielea uscată.

Ai plapumă? Uite cum o îngrijeşti!

Plapuma, pentru că se spală şi se curăţă mult mai greu, trebuie îngrijită şi păstrată cu foarte mare atenţie. În primul rând, ea trebuie îmbrăcată într-un cearşaf  din bumbac. În al doilea rând, plapuma se aeriseşte bine înainte de venirea sezonului rece şi se dă periodic la curăţat. Dacă avem o plapumă veche, aceasta trebuie păstrată într-un loc ferit de umezeală, pentru a nu prinde mucegai. Acesta este un puternic alergizant! De aceea, păstrarea plapumei se va face într-un sac special, confecţionat din bumbac. În nici un caz nu păstraţi plapuma în saci de plastic!

Acarienii provoacă afecţiuni respiratorii, cutanate şi oftalmologice

Ştii care sunt cele mai frecvente afecţiuni ce pot apărea din cauza acarienilor ascunşi în lenjeriile de pat?  Este vorba despre  rinita alergică, afecţiune care se  manifestă prin strănut, curgerea nasului, mâncărime nazală şi la nivelul gâtului. Rino-conjunctivita alergică are în plus faţă de rinita alergică simptome precum înroşirea ochilor, lăcrimare excesivă. Dermatita atopică se manifestă prin apariţia unor zone înroşite şi calde oriunde pe suprafaţa corpului, iar astmul alergic este o formă gravă de alergie care poate să apară şi prin expunerea la praful din casă. Aşadar, ar trebui să ai grijă ca pilota sau plapuma să fie întreţinute foarte bine şi curăţate frecvent.