kurtmann.ro
Tags Posts tagged with "masti pentru fata"

masti pentru fata

O îngrijire corectă a tenului presupune un ritual pe care trebuie să-l respecţi întocmai. Dacă sari peste o anumită etapă, tratamentele naturiste pe care le aplici îşi pierd din eficienţă. Iată cum trebuie să procedezi pentru curăţarea şi hidratarea pielii dar şi pentru tratarea corectă a anumitor afecţiuni ale tenului de care suferi.

ulei de masline cefacemimi.ro1. Demachiază-te foarte bine

Demachierea este primul pas în îngrijirea corectă a tenului tău şi trebuie efectuată în fiecare seară, după ce ajungi acasă. Elimină machiajul, impurităţile, praful şi sebumul secretat de piele peste zi folosind ulei de măsline. Înmoaie un disc demachiant în ulei de măsline şi curăţă faţa: bărbia, obrajii, nasul, fruntea şi ochii. Acest produs va înlătura fondul de ten, fardurile de obraz şi de pleoape dar şi rimelul. Atenţie! Acţionează cu mare grijă în zona ochilor pentru ca produsul să nu te irite. Repetă această operaţiune până când discul demachiant rămâne alb.

ceai verde cefacemimi.ro2. Fă o baie de aburi cu ceai verde

Următoarea etapă presupune o baie cu aburi care va deschide porii şi, astfel, va ajuta produsele cosmetice să acţioneze eficient. Pune într-un vas apă fierbinte şi adaugă două linguri de ceai verde. Amestecă, iar apoi apleacă-te deasupra recipientului în aşa fel încât faţa ta să fie învăluită în vapori. Aşteaptă cinci, zece minute pentru ca aburii să acționeze complet.

miere si iaurt cefacemimi.ro3. Foloseşte o mască de curăţare cu miere şi iaurt

Pasul trei presupune tot o procedură de curăţare, dar în profunzime. Amestecă o lingură de iaurt natural simplu cu o lingură de miere până ajungi la consistenţa unei paste fine şi omogene. Aplică acest tratament pe faţă şi masează uşor, cu mişcări circulare. Insistă în zona bărbiei, a frunţii şi a nasului. Iaurtul este astringent şi va elimina impurităţile eliberând porii pielii, iar mierea are proprietăţi calmante şi hidratante.

zat de cafea cefacemimi.ro4. Aplică o mască exfoliantă cu zaţ de cafea şi lămâie

După ce ai curăţat tenul, va trebui să-l exfoliezi, eliminând astfel surplusul de piele şi celule moarte. Gomajul va stimula circulaţia sanguină la nivelul feţei, celulele vor fi mult mai bine oxigenate şi se vor regenera mai repede. Dacă alegi o mască exfoliantă pe bază de produse naturiste, poţi opta pentru zaţul de cafea şi sucul de lămâie. Amestecă cele două ingrediente până când obţii o pastă şi aplică tratamentul pe piele. Masează blând, cu mişcări circulare şi evită conturul ochilor. Cofeina are efecte de „întindere”, reduce vizibil ridurile, iar vitamina C reface colagenul şi elastina. Efectele acestei măşti sunt nebănuite: elimină celulele moarte, oxigenează tenul și accelerează regenerarea acestuia.

femei masca fata cefacemimi.ro5. Aplică o mască hrănitoare

După procesul de exfoliere, va trebui să aplici o mască hrănitoare, dar asta în funcţie de tipul tău de ten. Dacă ai pielea uscată, te va ajuta avocado, iar pentru tenul mixt şi gras poţi folosi ingrediente precum roşii, castravete sau morcovi.

avocado cefacemimi.roAvocado pentru tenul uscat: Mixează în blender pulpa fructului şi aplică pe faţă pasta formată. Las-o să acţioneze 15-20 de minute, iar apoi clăteşte cu apă rece. Avocado este bogat în vitamina C, E, K, acizi graşi Omega 3, conţine proteine, fibre, magneziu, fier, cupru, vitamine din complexul B şi potasiu. Este ingredientul minune al măştilor dedicate tenului uscat, deoarece conţine uleiuri care acţionează instant şi au un puternic efect emolient.

rosii cefacemimi.roRoşii pentru tenul gras: Taie mai multe felii de roşii coapte şi aplică-le, timp de 10 minute, pe faţă. O altă variantă ar fi să masezi tenul cu o jumătate de roşie. Poţi opta şi pentru o pastă de roşii provenită din pulpa bine pasată a legumei. Această mască se aplică pe piele şi trebuie îndepărtată după 10 minute. Roşiile elimină sebumul şi încetinesc procesul de secreţie a acestuia. Au efect astringent, iar licopenul – un antioxidant pe care îl conţin – creează o barieră împotriva radicalilor liberi şi previne îmbătrânirae prematură. Roşiile mai conţin şi vitaminele A şi C, care hrănesc epiderma în profunzime şi refac elastina şi colagenul.

morcovi cefacemimi.roMorcov pentru tenul mixt: Dă prin răzătoarea mare un morcov după ce i-ai curăţat, în prealabil, coaja. Pune apoi morocovul mărunţit într-un tifon şi ţine cataplasma pe faţă, timp de 15-20 de minute. Poţi folosi şi sucul acestei legume. Înmoaie un disc demachiant în suc de morcov şi tamponează faţa. Apoi, după 15 minute, clăteşte cu apă rece. Morcovul conţine vitamina A, care redă elasticitatea pielii, hidratează în profunzime şi hrăneşte celulele. Această legumă previne apariţia ridurilor premature, acneei, petelor, iritaţiilor şi roşeţii.

castravete cefacemimi.roFoloseşte o mască hidratantă cu suc de castravete: La fel ca şi în cazul roşiilor, taie câteva felii subţiri de castravete şi aplică-le pe faţă dar şi pe pleoape. O altă variantă ar fi să tai mărunt un castravete (după ce ai îndepărtat coaja) şi să pui leguma mărunţită într-un tifon curat. Aplică apoi cataplasma pe faţă şi aşteaptă să acţioneze 15 minute. La sfârşit, clăteşte pielea cu apă rece. Castravetele va hrăni celulele în profunzime furnizându-le toate vitaminele, mineralele şi nutrienţii de care au nevoie. Castravetele tratează dermatita, rozaceea, inflamaţiile şi iritaţiile pielii. Această legumă luptă împotriva acneei, diminuează apariţia punctelor negre, a petelor, a pistruilor şi ridurilor. Apa pe care o conţine va hidrata tenul, îi va reda supleţea, elasticitatea şi prospeţimea.