În toamna lui 2016, la New York Fashion Week marii designeri şi casele de modă internaţionale au dat startul unui nou sezon fashion. Pe podium au fost prezentate tendinţele primăverii, iar surprizele nu au întârziat să apară: în acest sezon se poartă culorile neon, ţipătoare, puternice, îndrăzneţe, care îţi iau ochii, materialele diafane şi mult prea transparente, saboţii şi platformele. Rămân în trenduri volanele, paietele, scilipiciul şi imprimeurile florale.
Culori puternice şi îndrăzneţe
Galben solar, albastru puternic, verde şi portocaliu neon – iată doar câteva dintre culorile primăverii care au putut fi admirate pe podiumul de prezentare din New York. Astfel de nuanţe violente, puternice, nebune au fost una dintre atracţiile colecţiilor semnate de Tibi, Alexander Wang şi Naeem Khan.
Materiale fine, delicate, diafane
Dantelă, voal, materiale fine, delicate, diafane, unele chiar exagerat de transparente – sunt piesa de rezistenţă în aproape orice colecţie a sezonului cald şi se află în topul tendinţelor primăverii. În acest sezon vei vedea o mulţime de bluze, rochii şi cămăşi care lasă vederii poate mai mult decât ar trebui. Interesant este faptul că aceste materiale nu sunt simple, ci brodate sau imprimate floral.
Rochii şi bluze cu volane
Nu sunt pe placul tuturor şi nici nu avantajează orice siluetă, însă volanele rămân şi în această primăvară printre cele mai puternice tendinţe. Rochiile şi bluzele astfel croite îţi conferă un aer delicat, de prinţesă. Volanele apar în acest an pe umeri, mâneci, în zona decolteului şi a gâtului. Vom vedea volane care accesorizează inclusiv încălţămintea.
Paiete şi sclipici
Paietele şi sclipiciul accesorizează ţinutele de ocazie – nimic special şi nimic ieşit din comun. Însă, totuşi, nu putem să trecem cu vederea peste acest trend al sezonului cald care a fost relansat pe podiumul de la New York. Mai mult decât atât, paietele au apărut în majoritatea colecţiilor prezentate şi au fost piesa de rezistenţă a multor designeri vestimentari.
Stiluri romantice şi imprimeuri florale
Ca în fiecare an, imprimeurile florale se regăsesc în topul tendinţelor, iar în această primăvară revin şi accesorizează mai ales ţinutele de zi. Florile îţi vor da aerul unei femei delicate şi romantice, fiind un must have în garderoba ta de primăvară. Şi încă o noutate: anul acesta vom avea parte de culori puternice, vii, optimiste şi de modele care aduc un suflu proaspăt.
Accesorii statement
Vorbim mai ales despre cercei uriaşi percum cei care au fost prezentaţi în colecţia Delpozo şi despre coliere – piesa de rezistenţă a întregii ţinute, accesoriul care face diferenţa între un outfit banal şi unul ieşit din tipare. Mărimea lor exagerată dar şi modelele inedite te vor scoate în evidenţă cu orice ocazie.
Saboţi şi papuci casual
Revin în forţă saboţii şi papucii cu talpă joasă, plată sau cu toc stil kitten. Astfel de modele completează o ţinută casual dar şic, interesantă, simplă şi tinerească. Se observă atât stilul saboţilor clasici, cât şi stiluri nonconformiste şi extravagante precum cel prezentat în colecţia designerului Alexander Wang – un model gen plasă accesorizat cu pietre semipreţioase.
Platforme exagerate
Şi platformele se menţin în tendinţele sezonului cald însă în anul 2017 sunt promovate modelele inedite, nonconformiste, exagerate, cu talpă foarte groasă, toc foarte înalt, modele înflorate, în culori strălucitoare şi ieşite din tipare. Ne plac foarte mult platformele prezentate în colecţia designerului Marc Jacobs deşi, trebuie să recunoaştem, sunt imposibil de purtat.
Sursa foto: Pexels