fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "parfumuri"

parfumuri

0 3849
sticlacu parfum langa un sirag de perle
Chiar dacă nu l-ai încercat niciodată și nu știi cum miroase, parfumul poate fi cumpărat si online daca respecți câteva sfaturi

Parfumuri pentru femei găsești în magazinele care comercializează cosmetice, în magazinele care aparțin chiar brandurilor respective, dar și în foarte multe buticuri de pe internet. De cele mai multe ori, preferăm shoppingul online dar, când vine vorba să cupărăm un parfum nou, ne confruntăm cu o dilemă. Oare cum miroase? Cum să aleg ceva despre care nu știu nimic? Iată câteva sfaturi pe care le oferă celebrul parfumier american Sue Phillips. Ca să știi ce să cumperi.

Cumpără din magazine în care ai deplină încredere

De la bun început, ar trebui stabilit un lucru. Un parfum bun, original, produsul unui brand care se respectă – un parfum Calvin Klein de exemplu – este scump și trebuie cumpărat din magazine cunoscute, în care ai deplină încredere. Indiferent că știi sau nu cum miroase, trebuie să acorzi o mare atenție siteului de unde-l achiziționezi pentru că parfumurile sunt unele dintre cele mai contrafăcute produse de beauty. Poți lua o țeapă de proporții dacă nu știi la ce să fii atent. Alege, așadar, magazine de brand și firme renunite. Dacă nu cunoști foarte multe lucruri despre buticul respectiv, recomandatar fi să cauți cât mai multe informații despre el. Citește comentariile altor clienți, care au cumpărat înaintea ta, citește recenziile, părerile, sfaturile altora care au trăit experiența achziționării din magazinul online respectiv. De exemplu, vrei să cumperi un parfum Versace – dar nu ești sigură că produsul oferit pe site este original. Ce faci? Bazează-te pe experiența celor din jur dar și pe notorietatea magazinuui. Pentru a descoperi dacă este sau nu cunoscut și apreciat, caută bloguri de specialitate care menționează siteul respectiv, care îi acordă sau nu încredere. Află cine deține magazinul, interesează-te despre cât de nou sau de vechi este pe piață. Nu în ultimul rând, citește cu mare atenție politica siteului respectiv și verifică dacă ai posibilitatea de a returna produsul și în ce condiții se face returul. Vezi dacă există un număr de telefon, o adresă de e-mail, o adresă fizică, numele unei persoane de contact.

Îți plac testele online? Fă-ți și tu câteva!

Internetul este plin de teste și quizz-uri care te-ar putea ajuta foarte mult. Chiar și anumite magazine online – cei de la Sephora, de exemplu, oferă clienților astfel de teste care, la final, le spun ce parfum li se potrivește cel mai bine. Unele quizz-uri îți spun ce să cauți în funcție de personalitatea ta, altele îți dau indicii despre parfumurile care ți se potrivesc în funcție de stilul tău de viață. Distrează-te răspunzând la întrebări și află ce aromă te-ar reprezenta cel mai bine. Iată un test chiar aici!

Alege parfumuri pentru femei în funcție de descrierea produsului

Să nu crezi că descrierea unui parfum este doar un text inventat care să sune cât mai frumosși care să atragă clienții. Un magazin care se respectă va descrie produsele în așa fel încât clienții să înțeleagă exact despre ce este vorba. Astfel, ei vor afla cărui tip de personalitate se potrivește parfumul, dacă este sau nu unisex, din ce categorie face parte – parfumuri florale, orientale, fresh, woody. Descrierea îți va spune o poveste plină de emoție în care te vei regăsi sau nu. De exemplu, dacă ești o fire romantică și visătoare cu siguranță nu vei cumpăra un parfum descris ca fiind potrivit pentru femei nonconformise, care adoră să încalce toate regulile și să spulbere toate tabuurile. Poate ți-ai dori ceva mai cuminte și mai discret.

Sticlute de parfum colorate, cu iz floral langa un buchet de trandafri
Parfumurile au note florale, fresh, orientale și woody

Atenție la notele parfumului!

Cu singuranță, în orice descriere vei găsi informații despre notele parfumurilor. Este foarte important să ți se spună din ce categorie face parte produsul ales de tine. Astfel, pentru că aromele sunt foarte multe, pentru a-ți ușura alegerea parfumierul Sue Phillips le-a împărțit în patru mari categorii: parfumuri cu note florale, note fresh, orientale și woody.

Sticla cu parfum langa cativa trandafiri roz si un colier cu perle
Un parfum cu miros de trandafiri se potriveste unei femei delicate și suave

Cum miros parfumurile florale

După cum le spune și numele, parfumurile florale te duc cu gândul la mirosul florilor de primăvară, sunt ușor dulci, ușor discrete cu tente fresh, îți revigorează simțurile, te trezesc parcă la viață. În această mare familie a parfumurilor florale vei găsi arome de trandafiri, iasomie, orhidee, liliac etc. Mai mult, într-un parfum vei găsi una sau chiar mai multe arome perfect combinate precum aromele mai multor flori sau aromele mai multor friucte: căpșuni, citrice, rodie, guave etc. Într-un parfum floral cu note orientale se regăsesc miresme inconfundabile de vanilie, scorțișoară sau nucșoară. Datorită acestor mulțitudini de arome și miresme, ai o sumedeie de opțiuni din care să alegi. Nu uita că parfumurile florale pot fi subțile și delicate, dar și puternice, exotice sau îndrăznețe. Însă, indiferent de ce ai alege, trebuie să știi că această categorie a parfumurilor cu tente florale este destinată mai ales persoanelor ultra-feminine, delicate, cu un temperament plăcut, calm, liniștit.

Doua sticlute cu parfum langa flori mov și lila
Parfumurile fresh vin din natură, aduc prospețime și tinerețe și sunt recomandate persoanelor active

Cum miros parfumurile fresh

Aroma parfumurilor fresh te duce cu gândul la natură, la iarbă proaspăt cosită, la pământul reavăn într-o dimineață răcoroasă de primăvară, te poartă prin ploi văratice și pe câmpuri proaspăt înverzite. Gândește-te cum miroase aerul la munte după o ploaie scurtă de vară! Parfumul fresh are o aromă simplă, curată și elegantă. Vei simți miros de citrice, de verde și organic.

Sticlă cu parfum așezată pe o cutie de cadouri
Parfumul cu tente orientale are o aromă puternică

Cum miros prafumurile cu iz oriental

Sunt, în general, parfumuri cu un miros puternic, îndrăznet, ușor agresiv și par a fi destinate bărbaților. Dacă îți place cum miroase parfumul iubitului tău, s-ar putea să-ți placă și parfumurile pentru femei cu tente orientale. În acestcaz, cu siguranță ești o femeie senzuală, sexy și rea, o femeie independentă și curajoasă. Parfumuile orientale pot avea aromă de vanilie, mosc, nucșoară etc și definesc o personalitate puternică.

Sursa foto: Pixabay

0 3810

Fiecare femeie are parfumul sau preferat, dar putine cunosc faptul ca parfumurile se impart in anumite categorii, in functie de miros dar si de ingredientele folosite. Iata care sunt acestea! Ascult-o pe Mimi!

 

Parfumuri florale

Aromele florale sunt cele mai intalnite atunci cand vorbim despre un parfum. Mirosul este feminin, romantic si delicat. Cea mai cunoscuta categorie de parfumuri este cea a aromelor venite din mijlocul naturii. Din cele mai vechi timpuri, de secole chiar, se folosesc arome de trandafiri, lavanda, flori de portocal, jasmin etc. Astazi, aromele sunt combinate, asa ca vom intalni si parfumuri care au ca ingrediente aromate flori, condimente si fructe. Chanel No.5 se regaseste in aceasta categorie florala.

 

 

Exotic Chypre

Familia parfumurilor de tip chypre isi datoreaza numele si conceptul olfactiv parfumului Chypre al lui Francois Coty, lansat in 1917. Parfumul prezinta arome de bergamota, de muschi de stejar, de cistus-labdanum si de paciuli. Succesul parfumului Chypre de la Coty a deschis drumul uneia dintre cele mai frumoase familii ale parfumeriei. Atmosfera tip chypre este, asadar, foarte complexa si se aseamana miresmelor de paduri autumnale si de subarboret. Parfumurile de tip chypre se subdivid in chypre cu note de fructe, chypre verzi, chypre cu note de piele, chypre florale si chypre aromatice. Un exemplu in acest sens este Estee Lauder Knowing Eau de Parfum Spray.

 

Arome orientale

 

Mirosul acestor parfumuri este unul extrem de feminin, sensual, exotic, combinat fiind si cu aromele unor condimente. Sunt destul de puternice, iar aroma lor se mentine destul de mult timp. Parfumurile din aceatsa categorie pot avea in componenta lor arome de mosc, vanilie dar si nucsoara, scortisoara si cuisoare. Un exemplu este Opium creat de Yves Saint Laurent.

 

 

Parfumuri cu arome de citrice

 

Mirosul acestora este fresh, natural, revigorant. Cum sugereaza si numele, aceste parfumuri au in componenta lor arome de citrice: grepfrut, lamaie, portocale, mandarine. Mirosul este natural, placut si soft. Acest gen de parfum poate fi recomandat persoanelor care nu suporta mirosurile puternice si grele. Mugler Cologne este un exemplu foarte bun al acestei categorii de parfumuri.

 

 

Parfumuri cu arome din natura

 

Mirosul acestora te duce cu gandul la natura, padure, verdeata, iarba proaspat cosita, ferigi, lemn de santal, de trandafir, mesteacan, cedru, brad sau pin. Mirosul acestor parfumuri este venit direct din inima padurii si poate fi combinat si cu arome florale si alte ierburi. Davidoff Cool Water este unul dintre cele mai bune exemple ale acestei categorii de parfumuri.

 

 

Categoria parfumurilor – Gurmand

 

Mirosul acestor parfumuri te va duce cu gandul la anumite alimente pe care le cosnumi cu mare drag: cafea, cappuccino, ciocolata, vanilie, whisky, caramele etc. Angel by Theirry Mugler este un bun exemplu, un parfum care apartine acestei familii „gurmande”. Parfumul include arome de vanilie, ciocolata, caramel si miere de albine.

 

 

Parfumuri cu arome fructate

 

 

Fructele proaspete precum marul, ciresele sau capsunele, citricele, pepenele galben sau piersica sunt ingredientele cele mai des utilizate in producerea unui astfel de parfum. Ca exemplu putem da parfumul Lauren si Pour Femme.

 

 

Parfumuri cu arome oceanice

 

 

Mirosul acestora este unul fresh, natural, iar aroma sa iti da o senzatie de prospetime pentru întreaga zi. Parfumul poate contine si ingrediente aromate florale. Issey Miyake este unul dintre parfumurile care se incadreaza perfect in aceasta categorie.

 

0 5817

Parfumul este o combinatie de uleiuri si arome care ofera un miros placut pielii, iar parfumarea corpului este o etapa pe care nu ar trebui s-o sarim niciodata in „tratamentele” de ingrijire si infrumusetare. Mimi iti spune care sunt tipurile de parfum pe care le gasesti in magazine, cat timp dureaza mirosul acestora  si cum sa pastrezi corect parfumul pentru o utilizare cat mai indelungata. Ascult-o pe Mimi!

Parfumul, nu numai ca te va  face sa mirosi bine, dar te va transforma într-o femeie extrem de atragatoare si senzuala. Un parfum bine ales te va scoate din anonimat si iti va completa look-ul, asta doar daca stii ce produs sa alegi.  Atenţie! Daca iti place parfumul pe care il foloseste prietena ta, inainte de a-l cumpara, trebuie sa-l incerci pe propria ta piele! Motivul?  Parfumul miroase diferit de la o persoana la alta.Vezi mai intai daca ceea ce alegi ti se si potriveste! Tipurile de parfum pe care le gasesti in magazine sunt extrem de numeroase, au arome puternice sau light şi, in functie de asta, rezista in timp mai mult sau mai putin.

Mirosul esentei de parfum dureaza mai mult de 6 ore

Esenta de parfum este cea mai puternica şi cea mai concentrata. Contine sute de ingrediente si in jur de 20-50% din componentele sale sunt aromate. Aroma esentei de parfum dureaza mai mult de şase ore.

Mirosul apei de parfum dureaza intre 3-5 ore

Apa de parfum are un miros mai slab decat parfumul pur. Acesta este si motivul pentru care pretul este mult mai mic decat al esentei. Contine in jur de 10-30% ingrediente aromate si dureaza intre 3-5 ore.

Mirosul apei de toaleta dureaza intre 2-4 ore

Mirosul apei de toaleta dureaza intre 2-4 ore, iar componentele sale aromate se regasesc in proportie de 5-20%.

Mirosul apei de colonie dureaza 2 ore

Apa de colonie este cea mai putin concentrata, continand doar 2-3% ingrediente aromate. Mirosul ei persista cel mai putin, in jur de 2 ore.

 

Cum folosim parfumul pentru o utilizare cat mai indelungata?

Tine capacul perfect inchis si pastreaza parfumul intr-un loc rece si intunecos – Ti-ai cumparat parfumul preferat? Pentru a te bucura cat mai mult timp de miresmele sale, ar trebui sa stii in ce conditii sa pastrezi sticluta „magica”. Astfel, pastreaza mereu capacul foarte bine inchis pentru ca parfumul sa nu se evapore sau sa nu prinda un miros ranced. Recipientul se tine in pozitie verticala, intr-un loc rece, uscat si intunecos. Fereste parfumul de caldura excesiva a sau de razele soarelui.

Nu te da cu parfum pe haine – Cand folosesti parfumul, nu te da cu el pe haine sau pe bijuterii (lantisorul de la gat, cerceii din ureche). Asta, din doua motive. In primul rand, risti sa patezi hainele si sa deteriorezi bujuteriile, iar in al doilea rand mirosul parfumului nu va fi cel la care te astepti. Nu uita ca parfumul miroase perfect in contact cu pielea. Este recomandat sa te parfumezi inainte de a te imbraca.

Pentru a pastra cat mai mult timp mirosul pe pielea ta foloseste produse de infrumusetare cu aceeasi aroma ca si a parfumului – poti folosi creme si uleiuri de corp, geluri de dus, sapunuri, lotiuni de corp care au aceeasi aroma ca si cea a parfumului tau.