fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "petrecere craciun"

petrecere craciun

0 13408

În nebunia de dinainte de Crăciun, când nu știi de ce să te apuci mai întâi – cumpărături, curățenie, gătit, decorat casa – poți lua decizii nu tocmai inspirate, care să-ți strice tot cheful de a mai sărbători ceva. De exemplu, țin minte că acum doi ani am cumpărat cadourile online și – surpriză – nu mi-au fost livrate la timp! Iar acesta este doar un exemplu a ceea ce se poate întâmpla când ți-e lumea mai dragă. Din proprie experiență îți voi spune care sunt cele 10 lucruri pe care să nu le faci niciodată în preajma sărbătorilor.

Ne pregătim mult pentru cele mai frumoase sărbători ale anului și este normal să  ne dorim ca totul să iasă perfect: mâncărurile să fie gustoase, cadourile să fie alese cu grijă, locuința decorată cu gust, atmosfera liniștită și caldă alături de rude și prieteni. Însă, în frenezia pregătirilor și din dorința ca totul să fie organizat impecabil, poți face greșeli care să-ți ruineze Crăciunul și să distrugă acea magie la care ai visat în ultimele luni.

cadouri craciunCadourile

  • Primul lucru pe care nu-l voi mai face niciodată în preajma sărbătorilor este să cumpăr cadourile online, cu doar câteva zile înainte de Crăciun. Acum doi ani m-am gândit că aș câștiga foarte mult timp dacă voi achiziționa darurile Moșului de pe internet. Mai mult, evitam cozile interminabile din magazine, nervii, stresul, oboseala și alergătura inutilă prin oraș. Cumpărăturile online ar fi fost o idee foarte bună cu o singură condiție: dacă ar fi fost pusă în aplicare mai devreme, în nici un caz pe ultima sută de metri. Nu-ți poți imagina ce înseamnă să te trezești fără cadouri în Ajun de Crăciun! Astfel că, în timp ce toți se relaxau așteptându-l pe Moșul, eu alergam prin magazine cumpărând la întâmplare ce-mi pica în mână. Așa ceva nu voi mai face niciodată!
  • Un alt lucru de care trebuie să ai mare grijă este să nu le iei celor dragi cadouri deteriorate sau nepotrivite. În primul rând, trebuie să știi că nu cumperi cadourile pentru că îți plac ție, ci le alegi în funcție de gusturile celui căruia vrei să i le oferi. De exemplu, dacă știi că tatăl tău adoră pescuitul, cumpără-i ceva ce are legătură cu această activitate, chiar dacă tu nu înțelegi deloc plăcerea lui de a sta cu orele, singur cuc, pe o baltă. În al doilea rând, verifică cu mare atenție fiecare produs achiziționat, pentru a observa eventualele defecte. De exemplu, dacă vrei să oferi produse de îmbrăcăminte verifică să nu fie rupte, descusute, pătate, murdare, să nu aibă fermoarele sau capsele stricate. Nu în ultimul rând, atenție mare la cadourile nepotrivite cu vârsta copilului căruia vrei să i le oferi. De asemenea, evită să-i cumperi acestuia animale de companie! Nu știi ce reacție ar putea avea părinții celui mic.

craciun masa festivaMasa festivă și preparatele culinare

  • Niciodată să nu încerci rețete noi de prăjituri sau mâncăruri în preajma sărbătorilor! Alege preparate simple, ușoare, pe care știi să le gătești și cu care să nu te faci de râs. Lasă pentru altă dată mâncărurile sofisticate, complexe, care necesită foarte mult timp, multă bătaie de cap și ingrediente speciale. Alege să prepari mâncăruri tradiționale, românești și îți promit că nu vei avea cum să dai greș! Dacă știi că nu-ți ies foarte bine sarmalele, nu te apuca să le prepari acum, când ai invitați la masă și totul trebuie să iasă perfect! Fă o friptură, dacă știi că te pricepi și va ieși gustoasă. La fel procedează și în cazul prăjiturilor. De Crăciun nu este timp pentru experimente culinare. Riscurile sunt mult prea mari!
  • O altă greșeală este să cumperi alimente expirate. Dacă nu vrei să te trezești cu toxiinfecție alimentară și dacă nu vrei să-ți bagi toți invitații în spital, ai mare grijă cum și de unde cumperi alimentele pentru masa festivă. Atenție! Carnea de porc achiziționată din spații neautorizate poate fi infestată cu trichinella! Nu o cumpăra de la persoane necunoscute care vând din portbagajul mașinilor, pe trotuare sau în afara piețelor. Când cumperi pulpa de porc pentru friptură sau carnea pentru sarmale, alege magazine în care ai încredere, care au autorizație de funcționare. Produsele trebuie verificate de inspectorii sanitar – veterinari, iar carcasa de porc trebuie să prezinte ștampila sanitar – veterinară.

craciun masa festivaÎngrijire și frumusețe

  • Petrecerile de Crăciun și Revelion presupun o atenție deosebită și în ceea ce privește ținuta, dar și machiajul. Iar dacă a alege o rochie potrivită cu evenimentul nu este, până la urmă, mare lucru, machiajul profesionist nu-l poate realiza oricine. Așa că, de cele mai multe ori, mergem la salon. Însă, dacă te lași pe mâna unui makeup-artist, ar fi bine să alegi o persoană care ți-a fost recomandată sau în care ai mare încredere. Motivul? Nu neapărat pentru că nu s-ar pricepe în meseria sa, ci pentru că este foarte posibil să folosească produse de calitate îndoielnică, expirate și, cel mai rău, ustensile care nu au fost niciodată dezinfectate sau pensule și bureți care nu au mai fost niciodată spălați. Machiajul la un salon oarecare vine cu riscuri: te poți trezi cu infecție la ochi sau cu aergii sau iritații de la produsele folosite. Și iată cum din dorința de a arăta cât mai bine, te trezești la spital!
  • Un alt sfat: Nu este momentul să încerci acum tratamente cosmetice complexe. Evită peelingul chimic, vopsirea sprâncenelor la saloane necunoscute sau tatuarea acestora. În primul rând, nu ai de unde să știi ce reacții poate avea organismul tău și nu e cazul să afli acest lucru chiar de sărbători. În al doilea rând, dacă nu cunoști salonul, s-ar putea să nimerești pe mâna unui neprofesionist care să exerseze pe tine. Eu nu m-aș duce la salon, porcul nu se îngrașă în Ajun. Însă aș încerca câteva trucuri acasă. În primul rând, curățarea în profunzime a tenului cu produse cosmetice de înaltă calitate. Apoi, exfolierea tenului cu produse naturale precum zațul de cafea sau bicarbonatul de sodiu. Evită produsele cu granule mari precum mălaiul sau grișul deoarece îți pot provoca iritații serioase mai ales dacă ai tenul sensibil. Următorul pas: hidratarea pielii folosind o mască cu miere și zeamă de lămâie. Pentru cearcăne și pungi sub ochi folosește cu încredere pliculețe de ceai verde sau felii de cartof. Îți recomand și o albire a danturii folosind tot produse naturiste: o pastă din bicarbonat și zeamă de lâmâie, perierea danturii folosind pe post de pastă de dinți căpșune sau pur și simplu perierea danturii folosind o periuță electrică. Nu uita să schimbi capul periuței electrice pentru o cât mai bună igienă și pentru o curățare în profunzime. Iată aici câteva modele. Un alt lucru de care ar trebui să ții cont este albirea danturii la cabinet sau la tine acasă. Este vorba despre un proces care nu are efecte adverse și nu riști nimic. Pe acest site vei găsi informații utile care te vor ajuta să iei cea mai bună decizie.
  • O altă greșeală care îți poate ruina petrecerea de sărbători este să porți ținute care nu te avantajează și în care nu te simți bine. La petrecerea de Crăciun și Revelion vrei să atragi toate privirile, să fii în centrul atenției, să fii admirată pentru silueta ta de invidiat sau pentru ținuta pe care o porți. Mare atenție, însă! Hainele trebuie alese cu grijă în funcție de evenimentul la care vei participa. Pentru că într-un fel te vei îmbrăca dacă ești invitată la părinți și în alt fel dacă vei petrece în club sau la o cabană în munți. Alege ținuta potrivită ca să nu fii ridicolă. Apoi, îmbracă rochia care te avantajează, în care te simți comod, care îți vine bine, rochia care îți scoate în evidență părțile frumoase ale corpului, cu care te mândrești și îți ascunde zonele de care nu ești foarte mulțumită. Evită pe cât poți fustele foarte scurte, foarte strâmte, bluzele prea mulate pe corp, decolteul foarte adânc, pantofii cu tocuri prea înalte, pantalonii care îți scot vulgar în evindență formele, evită să porți sutien clasic (care se închide la spate) la bluze sau rochii cu spatele gol, dresuri la sandale, evită combinațiile de haine din materiale diferite (nu purta lână și catifea sau lână și mătase), nu purta multe bijuterii. Și evită seturile cercei colier bratară. Nu se mai poartă de multă vreme.

portofelBuget și finanțe

  • Să ți se fure portofelul la supermarket, în piață sau în mijloacele de transport în comun – cu toți banii, cardurile și actele – este cel mai urât vis posibil. Așa că încearcă să previi astfel de incidente. În primul rând, dacă nu ești obișnuită să plătești cu cardul, fă o listă cu cumpărături și ia la tine doar banii de care ai nevoie. În al doilea rând, ai grijă de geantă, buzunare și portofel! Nu ține portofelul în buzunarul din spate al blugilor sau pantalonilor! Acesta poate fi pus în buzunarul de la piept al paltonului. Stai cu ochii pe geantă și poart-o, dacă are cureaua destul de lungă, pe diagonală, ca poștașul. O vei avea mereu sub priviri. Nu ține banii în buzunarele de la haină! Evită aglomerația din mijloacele de transport în comun și îndepărtează-te de persoanele care ți se par suspecte.
  • Deși ai pus bani deoparte pentru sărbătorile de iarnă, bani cu care vei cumpăra cadouri, decorațiuni pentru casă, brad și alimente pentru masa festivă, realizezi că suma alocată este prea mică. Va trebui să renunți la anumite lucruri, să strângi cureaua și să te reorganizezi financiar. Un lucru foarte neplăcut în prag de sărbători. Recomandat este să te gândești din timp la bugetul de care ai nevoie, să fii realistă și să încerci să te încadrezi în sume rezonabile, în așa fel încât să nu duci lipsă de bani în ianuarie. Nu cheltui mai mult decât îți permiți!
  • Mare atenție la data la care trebuie să achiți facturile la cablu, lumină, gaze, telefon, apă etc. Asta, ca nu cumva să rămâi fără utilități în prag de Crăciun sau Revelion. Imaginează-ți cât de rău ar fi să nu ai cablu și să nu te poți bucura de emisiunile tv preferate sau să nu poți folosi internetul.