fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "pregatiri petrecere"

pregatiri petrecere

0 4132
femeie care sta la masa festiva

O petrecere acasă, alături de familie și prieteni – un motiv bun să vă reuniți în jurul unei mese bogate și să vă bucurați în tihnă de momentele petrecute împreună. Sau, o petrecere organizată la un restaurant, într-un club, ori  în aer liber. Sună frumos, mai ales dacă urmează să sărbătorești un eveniment important din viața ta. Dar ce te faci cu acei invitați care, prin simpla lor prezență, strică toată atmosfera? Recunoaște, în fiecare grup de prieteni există câțiva care îți taie tot cheful de party. Vezi dacă nu cumva te regăsești printre ei!

O să-ți spun ce personaje anoste sau enervante am întâlnit la petrecerile organizate de mine sau la cele la care am fost invitată.  O să râzi, dar, dacă te gândești bine, o să-ți dai seama că și tu ai avut de-a face cu acest gen de oameni..Iată un top al celor mai nesuferiți invitați care îți calcă pragul.

masa festiva

Am organizat recent o petrecere casă, în familie. Luca a împlinit în octombrie un an și mi-am dorit să-l sărbătoresc alături de cei dragi și foarte apropiați. Și m-am pregătit pentru asta exemplar! Am avut o masă festivă, plină cu bunătățuri de-ți lăsa gura apă și mă așteptam ca invitații măcar să guste din preparate. Surpriză!!! Doi dintre aceștia mi-au spus că, înainte de a veni la mine, au mâncat deja în oraș. Deci, să nu contez pe ei pentru că sunt sătuli. Imaginează-ți cum te simți când depui eforturi supraomenești ca totul să iasă perfect, iar cineva îți spune nonșalant „Nu conta pe mine” sau, mai rău, „Tu știi că eu nu mănânc”.

La o altă petrecere, cel mai așteptat invitat – un prieten foarte bun al gazdei – cumva vedeta întregului grup a decis să se poarte întocmai ca o adevărată vedetă. S-a lăsat așteptat cu orele și a ajuns la spartul târgului, când lumea se pregătea să plece acasă. De ce a făcut asta? Pentru că a preferat să se joace toată noaptea pe calculator. Urât, foarte urât!! L-am așteptat cu toții toată noaptea, l-am sunat, i-am dat mesaje…mereu spunea ca vine în cinci minute. A venit după cinci ore. Gazda s-a supărat foarte tare, chiar dacă a încercat să se comporte ca și cum totul e în regulă. Nu faci una ca asta! Nu te obligă nimeni să participi, dar dacă spui că vii, vino!

Am fost la ziua de naștere a unei prietene, o petrecere organizată într-un club. Ne-am adunat foarte mulți și totul a decurs minunat – i-am făcut cadou un pandantiv din aur și a fost foarte încântată, chiar l-a purtat în acea seară la gât. Însă petrecerea avea să fie umbrită de un scandal între doi invitați: un El și o Ea au început să se certe. Și s-au certat atât de tare, încât fata l-a lăsat baltă și a plecat în toiul nopții la București. Urât! Puteau să se despartă la ei acasă, nu să strice o petrecere. Un gest de neam-prost…

Ne-am adunat mulți într-o seară la o cunoștință acasă, la o partidă de remy. A venit și un cuplu cu un copil de doi ani. Toate bune și frumoase până când mama a spus că fetița trebuie să doarmă. Era târziu, iar toată lumea se aștepta ca cei doi părinți să plece acasă. Nu. Femeia și-a culcat copilul în patul gazdelor, iar apoi toată noaptea a trebuit să vorbim în șoaptă ca să nu sculăm copilul.

femeie si barbat toast cu sampanie

Sunt și cazuri în care invitații beau peste măsură și încep să se certe, să facă scandal, să devină agresivi și să strice tuturor cheful. De obicei am vazut asta pe la nunți. Aproape în fiecare familie există câte un văr de-al treilea sau unchi prieten la cataramă cu alcoolul. Este foarte neplăcut mai ales pentru miri. Imaginează-ți cât efort și energie depui ca să organizezi nunta la care ai visat o viață întreagă, pentru ca cineva să ți-o strice cu urlete și înjurături. Din păcate am asistat și la o astfel de scenă. Mireasa se pregătise pentru o noapte specială. Coafată, machiată, cu o rochie sirenă splendidă făcută la comandă, își cumpărase bijuterii din aur alb și o diademă cu perle care îi susținea cocul și împletiturile. Localul ales cu bun gust, muzică bună, preparate culinare rafinate, o petrecere la care s-au adunat în jur de 150 de invitați. Totul a fost perfect. Impecabil. Elegant. Până când un invitat și-a dat în petec de la prea mult alcool. Și a început să facă tărăboi.

Să n-o uităm nici pe acea domnișoară la dietă care nu se atinge de nimic de pe masă și bea doar un pahar cu apă. Nu ar fi asta o problemă. Problema apare când începe cu nazurile. Am întâlnit un astfel de specimen într-o seară când ne-am adunat acasă la un prieten să vedem un meci de fotbal. Pe masă, pe lângă multe beri reci, erau cipsuri, alune, popcorn, iar cineva voia să comande pizza. Ea, domnișoara, nu era fan fotbal și se plictisea. „Andrei, nu plecam?”, îl întreabă pe iubitul ei în minutul 10 al meciului. Saracul băiat! Toată seara l-a tocat la cap, iar pe noi ne-a scos din minți. Ea nu vrea să se uite la meci, hai să dam pe film. Că meciul e o prostie și fotbalul este pentru tâmpiți. Ea nu mănâncă nimic pentru că e la dietă. Ea nu bea nimic pentru că alcoolul nu face bine la ten. „Andrei, te-am rugat s-o lași mai moale cu berea!” „Andrei, știi că nu ai voie să ronțăi!” „Andrei, vreau acasă!” „Andrei, nu mai vreau acasă, vreau în club!!” A fost cea mai stresantă seară petrecută cu prietenii. După un timp, nu am mai auzit nimic despre fata asta.

Și pentru că tot vorbim despre party, iată că mă așteaptă o nouă porție de distracție: sunt invitată la nunta unor prieteni. Petrecerea va fi organizată într-un local de fițe din buricul târgului, așa că va trebui să mă pregătesc intens. În primul rând, trebuie să aleg rochia: va fi lungă și argintie – o culoare în tendințele acestui sezon. Apoi, vreau să-mi cumpăr cercei din aur de pe teilor.ro. Voi căuta aur alb. Îmi doresc un model statement, de dimensiuni mari, care să atingă umerii, ceva care să atragă toate privirile către față și decolteu. Fără alte bijuterii. Fără pandantive, brățări, inele sau accesorii pentru păr. Pantofi negri, cu toc. Geantă plic. Și multă bună dispoziție.

Sursa foto: Pixabay, Unsplash