kurtmann.ro
Tags Posts tagged with "retete culinare"

retete culinare

0 208
patru pahare cu cocktailuri colorate
Un cocktail reușit conține ingrediente cît mai proaspete, cât mainaturale și de cea mai bună calitate

Te-ai întrebat vreodată de ce cocktail-urile pe care le pregătești acasă nu au același gust și nici aceeași savoare precum cele cu care te răsfeți când ieși în oraș? Răspunsul este simplu! Barmanii au secretele lor pe care le păstrează cu sfințenie și pe care nu le vor divulga nimănui niciodată. Iată câteva trucuri la care apelează pentru a-și mulțumi clienții și pe care ar trebui să le respecți și tu.

Folosește băuturi alcoolice de calitate 

Pentru un cocktail ca la carte, va trebui să cumperi băuturi alcoolice de calitate superioară. Este adevărat că acestea sunt mai scumpe, dar merită toți banii. Nu te speria, asta nu înseamnă că va trebui să cheltuiești o avere de fiecare dată când ajungi la raionul de băuturi alcoolice din magazin. Nu. Este suficient să te aprovizionezi o singură dată cu câteva sticle. Este bine să ai în casa o sticlă de gin, de lichor, de cogniac, de vodka și whisy.

Atenție la cum dozezi cantitatea de alcool 

Atunci când prepari un cocktail trebuie să urmezi întocmai pașii din rețetă. Evident, va trebui să respecți întocmai cantitățile, sortimentele de alcool și de sucuri de fructe. Orice strop în plus sau în minus, strică gustul băuturii. De asemenea, importantă este și tehnica pe care o folosești la mixarea băuturilor. Exersează, combină sucurile, vezi care este dozajul ideal, ce îți place și ce nu, care este combinația de gusturi, ce arome se completează și care nu se pot asocia…Înveți doar încercând. Însă, mixarea se face doar cu sucuri și apă minerală nu și cu alcool!

Folosește sucuri naturale pentru a îndulci băutura

Atunci când adaugi în băutură suc de fructe, asigură-te că produsul este 100% natural și nu conține adaos de zahăr. Este recomandat să fii foarte atent mai ales atunci când cumperi sucul de merișoare, care este des folosit la prepararea cocktailurilor, deoarece multe produse pe care le găsești pe rafturile magazinelor conțin o cantitate mică de suc și o cantitate mare de apă, îndulcitori și coloranți.

Folosește apă minerală în locul sucurilor carbogazoase

Apa minerală conferă băuturii aciditate, un gust ușor înțepător și revigorant și, cel mai important aspect, nu conține îndulcitori artificiali. Zahărul care se regăsește din plin în sucurile carbogazoase este periculos pentru sănătate și conține foarte multe calorii. Mai mult, sucul, odată adăugat în cocktail conferă băuturii un gust și o aromă de chimicale. Un băutor rafinat simte imediat diferența.

pahar cu cocktail cu felie de portocala
Portocalele dau băuturii un gust revigorant si proaspăt pe care o să-l adori

Adaugă fructe proaspete

Asezonează băutura cu fructe cât mai colorate! Poți folosi fructe de pădure congelate, căpșuni, felii de portocală, semințe de rodie și multe altele. Vei obține o băutură cu un aspect abolut delicios și cu un gust minunat. Atenție, însă! Nu orice cocktail are nevoie de astfel de „artificii” dulci. Folosește fructe doar dacă trebuie și cere rețeta.

Folosește ierburi aromate proaspete

Un cocktail preparat de un profesionist conține printre ingrediente, în funcție de rețetă, și ierburi aromate. Important este ca acestea, atunci când le folosești, să fie proaspete. Mentă, rozmarin, busuioc, lavandă sau cimbru se găsesc de cumpărat din orice hypermarket. Le vei vedea prospete în mici ghivece la raioanele de legume, fructe și verdețuri sau la standurile cu salate. 

Prepară-ți singură siropul

Nu cumpăra sirop din magazin! Recomandat este să ți-l prepari singur și din ingrediente mai sănătoase decât cele care se regăsesc în siropul clasic: apă și zahăr. Ce ai de făcut? Folosește suc din fructe naturale și adaugă stevia. Aceasta este un îndulcitor natural care nu conține calorii. 

Iată câteva combinații de arome pe care ai putea să le încerci  

  • căpșuni sau pepene roșu și frunze de busuioc;
  • lime cu frunze de mentă;
  • citrice cu lavandă;
  • lămâine și rozmarin;
  • afine și rozmarin;
  • lămâie, miere și cimbru; 
  • castravete, lime și frunze de busuioc;

 

Sursa foto: Pexels

Dacă ți-a plăcut articolul, da-ne LIKE pe Facebook!

 

0 915
bol cu supa de galusti

Supa de pui cu găluști moi și pufoase îmi va aduce mereu aminte de copilărie. Poate de aceea se și numără printre preferințele mele culinare. O să-ți spun cum o făcea mama. Este o rețetă pe cât de simplă, pe atât de gustoasă și sănătoasă. Iar copii o adoră! Luca, cel puțin, o mănâncă cu mare plăcere.

O să încep prin a-ți spune că supa de găluște se numără printre preparatele pe care i le poți oferi copilului începând chiar din perioada diversificării, cu condiția să-i fi introdus deja oul și, evident, carnea. Este extrem de sănătoasă, conține toate vitaminele, mineralele și nutrienții de care bebe are nevoie și se digeră foarte ușor. Pentru unele mămici diversificarea este o adevărată provocare, mai ales dacă au copii mofturoși, iar supa de găluște s-ar putea să fie chiar lozul norocos!

Țin minte că Luca nu a acceptat multă vreme nici o supă și nici o ciorbiță, exceptând supa de găluște. Și acum o mănâncă cu mare plăcere. Avem probleme doar când trece printr-un puseu de creștere sau îl mai deranjează câte o măseluță.

Revenind la supă, marea problemă pe care o au multe femei este că nu le ies găluștele. Fie se sfărâmă la fiert, fie sunt prea tari, ca niște mici ghiulele. Îți voi spune mai jos care este secretul unor găluște moi și pufoase care ți se topesc în gură. Nu e mare filosofie, dar trebuie să urmezi întocmai instrucțiunile. 

Ingrediente supă:

  • două, trei pulpe superioare de pui grase; eu folosesc „Puiul Fermierului” sau pui de țară;
  • 1 morcov;
  • 1 ceapă;
  • 1 ardei capia;
  • o bucată mică de țelină;
  • un păstârnac sau rădăcină de pătrunjel;
  • câteva feliuțe tocate de dovlecel:
  • o legătură de pătrunjel verde;
  • o linguriță rasă de sare de Hymalaia. Recunosc, mama punea sare normală

Ingrediente găluști:

un ou, două linguri de ulei, 3 linguri de griș

Supă de găluști – mod de preparare:

  1. Se spală carnea sub jet de apă rece, iar apoi se pune la fiert într-o oală cu capac, la foc mic.
  2. Între timp, se toacă mărunt toate legumele. După ce a fiert, carnea se scoate și se dă deoparte. Se adaugă în supă legumele.
  3. În timp ce fierb legumele, poți să te apuci de prepararea găluștelor. Rețeta este extrem de simplă, iar găluștele vor fi niște pufoșenii. Însă, pentru asta, trebuie să urmezi cu sfințenie pașii de mai jos:
  4. Sparge un ou se separă albușul de gălbenuș. Peste galbenuș pune un vârf de sare, amestecă bine și lasă-l deoparte cinci minute.
  5. În alt bol, bate bine albușul, iar când devine spumos și aerat, adaugă două linguri de ulei. Amestecă încet, iar apoi adaugă trei linguri de griș,una câte una, în ploaie, amestecând încet, de jos în sus. Adaugă gălbenușul, mai amestecă puțin până compoziția devine omogenă,iar apoi las-o să se odihnească 15-20 de minute. În acest timp,grișul se va umfla, iar pasta va deveni puțin mai consistentă.
  6. După ce au fiert legumele, adaugă pătrunjel tocat, carnea de pui dezosată, iar apoi găluștele. Vor fierbe toate împreună.
  7. Cu o lingură umezită în apă rece se ia din pasta de griș și se toarnă, ușor, în supă. Aceasta nu trebuie să clocotească pentru că riști ca găluștile să se sfărâme. După fiecare gălușcă pusă în supă, umezești din nou lingura în apă rece. Găluștile se vor ridica foarte repede la suprafață, dar ar trebui să le lași să fiarbă măcar 5 minute, ca să fii sigură că nu sunt crude în interior.
  8. Supa de găluști se lasă la răcit în oala în care ai preparat-o, iar apoi se dă la rece, la frigider.

Citește și:

Desert de toamnă târzie: Mere coapte cu nucă și scorțișoară

Supă cremă de ciuperci 

Ți-a plăcut? Da-mi un like pe pagina de Facebook

0 1476

Am intrat în luna lui decembrie, iar în curând vom pregăti tradiţionala masă de Crăciun. Şi, pentru că preparatele din porc sunt vedetele culinare ale sărbătorilor, încearcă anul acesta o reţetă nouă: coaste de porc la cuptor. Sunt delicioase şi vor înlocui cu succes clasica friptură pe care o pregăteşti an de an.  Uite ce trebuie să faci!

Ingrediente: 1 kg coaste de porc, 5 g sare, 10 g piper mozaic, 10 g usturoi granulat, 10 g boia afumată, 3 frunze de dafin, 5 g cimbru, 2 g curcumă, 100 ml Coca Cola, 100 ml bere, 50 ml sos Barbeque, 300 ml ulei vegetal.

Mod de preparare: Se pregăteşte o marinată din sare, condimente (piper mozaic, usturoi granulat, boia afumată, frunze de dafin, cimbru, curcumă), Cola Cola, bere, ulei şi sos Barbeque.

Se presară piper mozaic şi sare într-o tavă, se pun coastele de porc şi se condimentează bine cu piper şi sare. Se adaugă sosul marinat, se ung bine coastele şi se lasă tava la frigider timp de 24 de ore.

Apoi, se pune tava la cuptor, la 160 de grade Celsius, timp de 180 de minute.

Reţeta face parte din programul educaţional culinar „Atelierul de Gusturi”, iniţiat şi derulat de George Radu, Managing Director al grupului de restaurante Gama.

0 1364

Merele coapte cu scorţişoară sunt în acest anotimp rece vedete printre dulciurile pe care le prepari acasă. Mirosul ameţitor şi aroma delicioasă ne trimit cu gândul în trecut, în perioada copilăriei, când mama sau bunica ne pregăteau astfel de deserturi. Încearcă şi tu să le faci celor mici o surpriză la fel de gustoasă şi sănătoasă! Reţeta este simplă, rapidă dar de mare efect.

Ingrediente: 4 mere mari, 4 linguriţe cu unt, jumătate de ceaşcă de zahăr brun, jumătate de ceaşcă de miez de nucă, 2 linguriţe cu scorţişoară , un sfert de ceaşcă de zahăr pentru topping, un sfert de ceaşcă de stafide aurii, opţional.

mar copt cu scortisoara

Mod de preparare: Încălzeşte cuptorul la 350 de grade Celsius. Taie fiecare măr pe sfert, în aşa fel încât partea superioară a fructelor, cea cu codiţa, să formeze un căpăcel. Apoi, scobeşte merele cu o lingură şi îndepărtează cât mai mult din pulpă. Aceasta se pune într-un castron adăugându-se untul, zahărul brun, nucile, stafidele  şi cele două linguriţe de scorţişoară. Se amestecă ingredientele până la omogenizare. Pune merele într-un vas termorezistent uns cu foarte puţin unt şi umple-le cu amestecul pe care l-ai pregătit. Apoi, acoperă merele cu căpăcelele tăiate. Presară deasupra puţin zahăr alb şi dă totul la cuptor pentru 15 minute sau până când merele se înmoaie.

0 923

Dacă vrei să mănânci o supă sănătoasă, fără grăsimi şi calorii dar extrem de săţioasă, încearcă supa cremă de ciuperci. Este uşor şi rapid de pregătit, iar gustul bogat şi delicios te va cuceri pe loc. Supa cremă de ciuperci îţi furnizează atât proteine vegetale, înlocuind cu succes carnea, cât şi multe dintre vitaminele, mineralele şi nutrienţii de care organismul tău are nevoie mai ales în această perioadă rece. Te-am convins? Iată reţeta!  

supa-crema-ciuperci-1

Ingrediente: 400 de grame de ciuperci champignons, 3 linguriţe de unt, o ceapă tocată mărunt, un căţel de usturoi pisat, o lingură de frunze de ţelină tocate mărunt, 2 cubuleţe de supă concentrată de pui, o ceaşcă cu smântână, două ceşti cu lapte, jumătate de linguriţă de piper alb, măcinat, un praf de nucşoară, un sfert de linguriţă de turmeric.

supa-crema-ciuperci-mainMod de preparare: Ciupercile de curăţă de coajă prin frecare cu un prosop umed, iar apoi se taie în bucăţi mici. Untul se topeşte într-o cratiţă, apoi se adaugă ceapa tocată, usturoiul pisat şi frunzele de ţelină. Se lasă totul la călit două minute, iar apoi se adaugă ciupercile tăiate. Cratiţa se ţine pe aragaz, amestecând din când în când, până ce ingredientele capătă o culoare aurie, iar ciupercile devin brune.

supa-crema-ciuperci-2Adaugă apoi şi restul ingredientelor mai puţin smântâna. Fierbe totul timp de 20 de minute, pune smântâna şi mai lasă la fiert încă 5 minute. Închide aragazul, pune supa în farfurii şi ornează cu feliuţe subţiri de cuiperci. Se mănâncă cu baghetă caldă de pâine.

0 968

Lintea poate fi folosită ca ingredient principal în supele cremă, în mâncărurile gătite dar şi în salate. La fel ca fasolea sau mazărea, lintea este o sursă foarte bogată de proteine şi fibre, este foarte săracă în grăsimi, conţine vitamine, minerale şi nutrienţi esenţiali bunei funcţionări a organismului. Iată o reţetă delicioasă de salată cu linte, castraveţi şi măsline pe care s-o prepari şi tu!

ingrediente salata linteIngrediente:

  • Două ceşti de linte;
  • Doi căţei de usturoi zdrobiţi;
  • Două frunze de dafin;
  • Jumătate de linguriţă de muştar;
  • Jumătate de linguriţă de sare;
  • Două linguri de oţet de sherry;
  • Şase linguri de ulei de măsline extravirgin;
  • Doi castraveţi de mărime medie tăiaţi cubuleţe;
  • O ceaşcă de măsline fără sâmburi tăiate mărunt;
  • Câteva frunze de mentă proaspătă;
  • Brânză feta sau ricotta

salata de linte 1Mod de preparare:

Lintea şi usturoiul tocat mărunt se pun într-un vas, iar apoi se adaugă apă cât să acopere cele două ingrediente. Pune vasul pe aragaz, la foc iute, până când amestecul începe să fiarbă, iar apoi dă focul mic. După 15 minute, scurge apa şi răstoarnă conţinutul într-un castron pe care îl bagi la frigider.

În timp ce lintea şi usturoiul se răcesc, poţi pregăti un sos vinegretă: într-un recipient mic, amestecă muştarul, sarea şi oţetul de sherry. Adaugă puţin câte puţin ulei de măsline amestecând în continuu până când compoziţia devine omogenă.

Pune într-un bol lintea şi usturoiul, iar apoi adaugă cubuleţele de castraveţi şi măslinele. Răstoarnă şi sosul de vinegretă şi amestecă uşor. Ornează cu frunze de mentă şi brânză feta.

Atenţie! Frunzele de mentă se consumă în stare proaspătă. Ele trebuie adăugate cu foarte puţin timp înainte de a mânca salata.

Ai şi tu o reţetă preferată? Trimite-o la adresa office@cefacemimi.ro şi o vom publica la rubrica “Reţete culinare”

0 1128

Salata Succotash este o salată uşoară, de vară, iar printre ingredientele principale se regăsesc boabele de fasole şi porumb. Este pe cât de uşor şi simplu de preparat, pe atât de gustoasă. Salata Succotash se poate pregăti în foarte multe feluri, însă toate reţetele te îndeamnă să foloseşti boabele de porumb. Acestea nu pot lipsi dintr-un astfel de preparat. Vrei să încerci? Uite ce ai de făcut!

Ingrediente:

  • 2 linguriţe de unt fără sare;
  • O ceapă mare, tăiată cubuleţe;
  • O cană de boabe de fasole păstăi sau fasole roşie din conservă;
  • 3 căni de boabe de porumb la conservă;
  • O cană cu roşii tăiate cubuleţe;
  • O linguriţă de suc de lămâie;
  • Brânză feta;
  • Frunze de busuioc tocate;
  • Sare şi piper negru.

Mod de preparare:

Topeşte untul într-o cratiţă de mărime medie, iar apoi adaugă ceapa tăiată mărunt şi puţină sare. Dă focul mic, amestecă şi aşteaptă până când ceapa devine transparentă. Adaugă apoi fasolea şi boabele de porumb şi dă flacăra aragazului la un nivel mediu. După un minut, boabele vor deveni crocante. Acum este momentul să închizi focul, să iei cratiţa de pe aragaz şi să răstorni ingredientele într-un castron. Adaugă roşiile tăiate cubuleţe şi sucul de lămâie. Amestecă, iar apoi, la sfârşit, ornează cu brânză feta, busuioc tocat, sare şi piper. Salata se poate consuma caldă sau rece, atât ca gustare, cât şi ca garnitură la peşte prăjit.

0 1236
supa main

Chiar dacă vremurile copilăriei par de multă vreme trecute, îți amintești și acum cu drag de supa de pui cu tăieței de casă gătită de bunica ta. Dacă închizi ochii și faci un exercițiu de memorie, poți să simți mirosul ademenitor, gustul bogat al tăiețeilor, savoarea puiului fraged și aroma inconfundabilă a legumelor proaspete. Ți s-a făcut poftă? Încearcă și tu rețeta de mai jos! E simplă, rapid de preparat și extrem de gustoasă! Uite ce ai de făcut!     

Supa de pui cu tăieței este un preparat simplu, cu ingrediente ieftine și accesibile, dar cu un gust delicios, care te va cuceri și îți va intra direct la suflet. Adaugă un pic de Vegeta Gust de Găină pentru un plus de savoare și un gust unic și îmbietor, de neuitat. Noi îți dăm rețeta bunicii, tu adună ingredientele și acordă-ți o oră ca să te bucuri din nou de gustul copilăriei.

Ingrediente supă: tacâmuri de pui (spate, aripi, gât), 3-4 lingurițe Vegeta Gust de Găină, o rădăcină de țelină, 2 morcovi, o ceapă, o legătură de pătrunjel, tăieței, sare și piper.

supa_cu_taietei (4)

Mod de preparare supă: Fierbe carnea, iar apoi adaugă celelalte ingrediente, tocate mărunt. Înainte cu 10 minute ca supa să fie gata, adaugă pătrunjelul, vegeta, sare și puțin piper. Tăiețeii se adaugă la sfârșit, înainte de ultimul clocot.

Ingrediente tăieței: o cană cu făină, un ou, puțină sare

Mod de preparare tăieței: Pune o cană de făină într-un castron, fă o adâncitură și adaugă un ou întreg și o linguriță de sare. Amestecă ingredientele, apoi frământă bine coca și împarte-o în două bucăți. Tapetează masa de lucru cu făină și întinde fiecare bucată într-o foaie subțire. Lasă-le la zvântat cel puțin 20 de minute, apoi răsucește foile cu sucitorul, rulează și taie subțire tăiețeii. Scutură-i de făină și pune-i pe o coală de hârtie.

0 1649

Cui nu-i place piureul de cartofi? Este o garnitură pufoasă, cremoasă și atât de delicioasă! De obicei, când îl preparăm, folosim lapte, unt și brânză. Rezultatul? O adevărată bombă calorică! Dacă nu poți renunța la piure, nu-i nici o problemă pentru că poate fi preparat și din alte legume. Iată trei rețete gustoase, sănătoase și care te vor ajuta să slăbești! Uite pașii pe care îi ai de făcut! Mai simplu de atât nu se poate!

Piure din țelină și frunze de salvie

Ingrediente: 2 rădăcini de țelină, 4 linguri de ulei de măsline, un sfert de ceașcă de lapte slab, 10-15 frunze de salvie, sare, piper.

Mod de preparare: Curăță de coajă cele două rădăcini de țelină, iar apoi toacă-le mărunt. Pune bucățelele în apă și lasă-le la fiert 25-30 de minute sau până când le poți înțepa ușor cu furculița. Apoi, strecoară apa și pune țelina într-un blender. Adaugă laptele, sarea și piperul. Următorul pas: încălzește într-o tigaie uleiul de măsline și să adaugă frunzele de salvie. Ține-le în uleiul încins, fărăr să închizi focul, pentru 5-6 secunde. Scoate apoi frunzele și pune uleiul peste țelina din blender. Setează aparatul la o viteză pe care o consideri potrivită și mixează până când compoziția are o textură fină.

telina tocata cefacemimi.roPentru a curăța și tăia țelina, ai nevoie de un cuțit de dimensiuni mai mari. Taie leguma la capete, iar apoi curăță restul de coajă. Odată ce ai îndepărtat coaja, taie țelina în cubulețe.

telina blender cefacemimi.roFierbe țelina pentru 25-30 de minute sau până când devine moale și o poți înțepa cu furculița. Strecoară apa în care a fiert și pune țelina într-un blender. Adaugă laptele, sarea și piperul.

frunze salvie cefacemimi.roÎncălzește bine uleiul de măsline și adaugă frunzele de salvie proaspătă. Prăjește frunzele până când devin ușor crocante. Scoate-le apoi pe un șervețel și adaugă uleiul aromat peste țelina din blender.

piure de telina cefacemimi.roPune piureul de țelină într-un castron și decorează-l cu câteva frunze de salvie.

Piure de conopidă

Ingrediente: o conopidă de mărime mijlocie, un sfert de ceașcă de parmezan, un sfert de ceașcă de lapte slab, un cățel de usturoi, 2 lingurițe de fire de arpagic tocate, 3 linguri de ulei de măsline, sare și piper

Mod de preparare:

Pune apă la fiert într-o oală mai mare. Curăță conopida, desfă-o în buchețele mici și pune-le la fiert până când leguma se înmoaie. Strecoară apoi apa și pune conopida în blender. Adaugă laptele, uleiul de măsline , parmezanul, usturoiul tocat, firele de arpagic, sare și piper.

conopida cefacemimi.roCurăță conopida, taie-o în buchețele și las-o la fiert timp de 6-8 minute. Strecoară apa și pune leguma în blender. Adaugă laptele, parmezanul, uleiul de măsline, sarea și piperul.

conopida blender cefacemimi.roAdaugă firele de arpagic tocate și usturoiul zdrobit, iar apoi mixează.

piure conopida cefacemimi.roPune piureul într-un bol și decorează cu fire de arpagic.

Piure din păstârnac și morcovi

Ingrediente: jumătate de kilogram de păstârnac, 2 morcovi mai mari curățați de coajă, trei linguri de ulei de măsline, o linguriță de cimbru, sare și piper după gust

Mod de preparare:

Pune apă la fiert într-o oală mai mare. Curăță de coajă păstârnacul, iar apoi taie legumele cubulețe. Pune-le în apă și lasă-le la fiert 12-15 minute, până ce se înmoaie. Strecoară apa în care au fiert și adaugă păstârnacul și morcovul în blender. Adaugă apoi uleiul de măsline, cimbrul, sarea și piperul. Mixează până când ajungi la o compoziție fină și omogenă.

pastarnac cefacemimi.roCurăță păstârnacul și taie-l cubulețe împreună cu morcovul. Apoi, pune legumele la fiert. După ce s-au înmuiat, strecoară apa și răstoarnă legumele  în blender.

pastarnac blender cefacemimi.roAdaugă și celelalte ingrediente care ți-au mai rămas și mixează.

piure pastarnac cefacemimi.roPune piureul într-un bol și decorează cu frunze proaspete de cimbru.

0 4647
Rata cu sos de portocale main

O reţetă delicioasă, de lux, pe care o poţi degusta la restaurant, dar, la fel de bine, şi la tine acasă. Asta, doar dacă te încumeţi s-o prepari. Ingredientele sunt pe bază de legume, lactate şi condimente, iar rezultatul este unul fabulos, cu care dai gata orice invitat ai avea la masă. Te-ai hotărât s-o încerci şi tu? Uite ce ai de făcut!

Pieptul de raţă în sos de portocale este un preparat culinar extrem de rafinat, care poate fi servit la mesele festive, dacă vrei să impresionezi.

Reţeta face parte din a doua ediţie a programului de educaţie culinară „50 de săptămâni în bucătăriile lumii”, program derulat de agenţia de relaţii publice Russenart Communications, în perioada februarie-decembrie 2015. În iunie este promovată bucătăria franţuzească, iar restaurantul partener al proiectului în această lună este Vaporu’.

Ingrediente: 2400 g piept de raţă, 500 ml suc de portocale, lapte, 300 g unt, 250 g miere, 15 g cremă de trufe, cartofi, broccoli, morcovi, sare, amestec de condimente (piper, oregano şi boia), nucşoară.

Mod de preparare:

Pieptul de raţă se crestează pe partea cu piele, se condimentează şi se prăjeşte în tigaie, câte 7-8 minute pe fiecare parte. Apoi, se pune la cuptor aproximativ 10-15 minute.

rata cu sos de portocale 2

Între timp, se prepară sosul de portocale asfel: se topeşte unt într-o tigaie, apoi se adaugă sucul de portocale, miere şi lapte amestecând încontinuu. Se lasă pe foc până se îngroaşă.

rata cu sos de portocale 3

Apoi, se pun pe foc cartofii cu puţină sare, iar după ce au fiert se pasează, se amestecă cu unt şi lapte şi se asezonează cu cremă de trufe.

Morcovii se taie bastonaşe şi se fierb 2-3 minute, după care se trag în unt cu zahăr brun şi nucşoară, iar brocoli se pregătesc la abur cu sare de mare.

rata cu sos de portocale 1

Mod de servire: Pieptul de raţă se scoate de la cuptor, se taie felii, se stropeşte cu sos de portocale şi se serveşte alături de morcovi fierţi, piure de cartofi şi trufe, asezonat cu broccoli.

Despre Restaurantul Vaporu

Povestea din spatele restaurantului Vaporu’ este despre doi oameni care lucrează împreună de mai bine de 20 de ani. La restaurantul Vaporu’ niciodată nu se spune NU unui client, căci orice client este cel mai important. Localul încearcă să impresioneze prin atenţia personalului, a managerilor şi a celor doi parteneri, astfel încât cei care-i calcă pragul să rămână cu o experienţă uimitoare.

Reţeta franţuzească „Piept de raţă în sos de portocale” a fost oferită şi preparată de restaurantul Vaporu’ şi poate fi degustată zilnic la restaurantul din str. Constantin Istrati nr 2, Bucureşti, vizavi de Parcul Carol.