kurtmann.ro
Tags Posts tagged with "sfaturi fericire"

sfaturi fericire

Către fericire tindem cu toţii, însă drumul nu ne este întotdeauna nici uşor,  nici drept. Iar din când în când, ne mai și abatem de la el. Sunt acele momente în care simţi că nu mai ai nimic, că nimic nu mai contează şi nu mai este ce a fost, că viaţa te-a obosit, te-a îngenunchiat şi ţi-a mai dat o lecţie de învăţat. Capul sus! Fericirea, mulţumirea, împlinirea sufletească, liniştea şi bucuria sunt la doar un pas de tine. Uite cum să le atingi!

1. Fii recunoscătoare

Uneori, se întâmplă să trecem prin perioade în care totul pare negru în viaţa noastră. Suntem dezamăgiţi de tot şi de toate, nu mai avem repere, suntem pesimişti în ceea ce priveşte viitorul şi fără posibilitatea de a ieşi la liman. Nimic nu merge bine, nimic nu se întâmplă aşa cum am sperat, visele şi idealurile noastre zac ţăndări pe podea. Nu lăsa anxietatea şi depresia să pună stăpânire pe tine! Dacă nu lupţi, te vei adânci din ce în ce mai adânc, iar aceste sentimente vor ajunge să te copleşească. Cum poţi ieşi din acaestă stare de deznădejde? Încearcă să găseşti ceva în viaţa ta pentru care să fii recunoscătoare. Bucură-te că eşti sănătoasă, că ai o carieră de succes, prieteni foarte buni, o familie care ți-e aproape etc. Caută în viaţa ta ceva de care eşti mândră sau mulţumită.

2. Zâmbeşte celor din jur

Dacă nu ai observat deja, află că cei din jurul tău vor acţiona şi reacţiona în funcţie de atitudinea pe care o ai tu faţă de ei. Încearcă un experiment! Când te duci la cumpărături, adresează-te vânzătoarei cu zâmbetul pe buze. Vei vedea că-ţi va zâmbi şi ea. Vorbeşte-i frumos, politicos, fii atentă la explicaţii, răbdătoare şi tolerantă. Vei vedea că, fără să-şi dea seama, se va purta la fel de frumos. Acest lucru îţi va da un sentiment de mulţumire şi chiar de bucurie.

femeie tanara care sta langa o bicicleta

3. Practică un sport

Faptul că alergi seara, mergi la piscină, la sală, faci aerobic sau chiar practici un anumit sport te va face să te simţi mult mai bine psihic. Mişcarea şi exerciţiile fizice aaccelerează eliberarea de endorfine, cunoscute şi sub denumirea de hormonii fericirii. Sportul te va menţine sănătoasă, în formă, te va ajuta să îţi păstrezi silueta sau să slăbeşti – un motiv în plus să fii mândră de tine.

4. Plimbă-te în natură

O plimbare în parc sau o ieşire la munte îţi vor face extrem de bine şi te vor ajuta să priveşti viaţa cu alţi ochi. Culorile nebune de toamnă, frunzele galbene, roşii, ruginii, un apus sau, de ce nu, un răsărit de soare îţi vor încărca bateriile, te vor face mai optimistă şi mai încrezătoare.

catelus dragalas care sta cu botul pe labe si priveste in sus

5. Ajută pe cineva

Este incredibil sentimentul de mulţumire şi împăcare sufletească atunci când reuşeşti să ajuţi pe cineva care are nevoie de sprijin. Te poţi oferi voluntar la un cămin de bătrâni, la un cămin pentru copii orfani sau te poţi înscrie într-o asociaţie sau fundaţie pentru protejarea naturii sau a animalelor. Dacă nu eşti genul care să se implice în astfel de proiecte, gândeşte-te la posibilitatea de a adopta un animăluţ de companie. Un câine fără stăpân te va ajuta să treci cu capul sus peste clipele de anxietate şi depresie. Vei avea lângă tine un suflet nevinovat care te va iubi necondiţionat şi pe care îl vei iubi la rândul tău. Mai mult, grja pentru un animal te va responsabiliza. Şi nu te vei mai gândi niciodată că acasă nu te aşteaptă nimeni.

6. Călătoreşte

Când te simţi epuizată, ia o pauză, urcă-te în maşină şi pleacă într-o minivacanţă de câteva zile. Dar nu singură. Ia o prietenă bună cu tine. Mergeți la munte, la mare, într-un oraş drag ţie sau vizitați locuri noi. Încearcă să te rupi de tot ce te stresează sau te deranjează şi uită de grijile de zi cu zi. Închide telefonul şi deconectează-te de realitatea de acasă.

7. Citeşte o carte bună

Uneori, o carte bună te poate scoate din depresie. Te afunzi într-o poveste şi, timp de câteva ore, te rupi de realitate. Visezi cu ochii deschişi, trăieşti trup şi suflet alături de personaje, te identifici cu ele, înveţi lucruri noi, descoperi sentimente noi. Un roman de dragoste cu happy end te va face să priveşti viaţa cu alţi ochi.

trei cani cu cafea aburinda

8. Bucură-te de lucrurile mărunte

De cele mai multe ori, lucrurile mărunte şi aparent banale ne fac fericiţi. Priveşte cu atenţie în jurul tău! Vei găsi bucuria într-o cană cu cafea aburindă, în povestea unui film, într-un buchet cu crizanteme, un apus sau un răsărit de soare. O plimbare într-un parc, o melodie dragă ţie, un joc, un zâmbet, o prăjitură delicioasă abia scoasă din cuptor..iată alte motive care îţi pot însenina ziua.

9. Practică un hobby

Un hobby te va ajuta să-ţi ocupi timpul într-un mod care te face cu adevărat fericită. Unele persoane pictează, altele confecţionează bijuterii, haine, merg la diferite cursuri de dans, sculptură, olărit, limbi străine sau fac fotografie. Fă ceva ce-ţi place cu adevărat! Rupe-ţi din timpul tău câteva ore în care să ai grijă de tine.

10. Odihneşte-te mai mult

O persoană obosită este o persoană nervoasă, anxioasă, recalcitrantă şi mereu nemulţumită. În weekend încearcă să te odihneşti cât mai mult. Somnul te va ajuta să vezi viaţa în roz, să fii mai optimistă şi mai încrezătoare în forţele proprii. O minte odihnită va funcţiona la turaţie maximă, vei da randament, vei fi plină de energie şi vei avea o mai mare putere de concentrare.

vaza din lemn cu lalele rosii asezata pe pervaz in fata unei fereastre

11. Redecorează casa

O schimbare este mereu binevenită, iar redecorarea locuinţei ar putea să-ţi schimbe radical starea de spirit. Şi nu trebuie să faci mari scarificii pentru asta. Cumpără mai multe ghivece cu flori şi aşază-le pe pervazul ferestrelor. Nouă ne plac foarte mult muşcatele roşii, însă poţi alege orice floare colorată doreşti. Vaze cu flori poţi aşeza în fiecare încăpere, inclusiv în bucătărie. Tot aici, pe masă, la vedere, așază un platou cu fructe de toamnă: mere, gutui, prune, pere și câteva frunze ruginii.

Indiferent de momentul greu prin care treci, nu te lăsa pradă sentimentelor de deznădejde. Și, dacă nu poți să le ții în frâu, cere ajutor. Nu este nici o rușine. Dimpotrivă. Ești o persoană foarte curajoasă dacă reușești să treci peste toate barierele și prejudecățile și să ceri ajutor de specialitate.

Sursa foto: Pixabay

0 1645

Sunt lucruri simple şi mărunte care ne fac, cu adevărat, fericiţi. Însă nu le dăm importanţă şi trecem pe lângă ele de parcă nici nu ar exista. Ne dorim, în schimb, lucruri pe care, de cele mai multe ori nu avem cum să le obţinem, iar viaţa devine frustrantă, iar noi mereu nemulţumiţi. Mimi îţi dă 18 sfaturi pentru ca viaţa ta să fie armonioasă, liniştită, iar tu să fii o femeie fericită. Ascult-o pe Mimi!

 

 

Îmbrăţişează-i mai des pe cei pe care îi iubeşti

Acordă mai mult timp persoanelor pe care le iubeşti şi arată-le cât de mult ţii la ele. O îmbrăţişare face, uneori, cât o mie de cuvinte. Vei fi un om mult mai fericit dacă îţi vei exprima liber sentimentele. Nu mai spunem că vei primi înapoi însutit.

Fii prietenoasă cu cei din jur

Fii sociabilă, deschisă, prietenoasă. În acest fel, la rândul tău, vei primi afecţiune şi prietenie. O fire retrasă şi închisă îi va îndepărta pe cei din jur. Şi cine îşi doreşte să fie singur? Nimeni! Încearcă să fii mai înţelegătoare, mai tolerantă şi să iei oamenii aşa cum sunt ei, cu bune şi cu rele.

 

Acceptă dacă un băiat îţi dă o întâlnire

Fii deschisă la tot ce este nou în viaţa ta. Dacă un bărbat drăguţ, pe care îl placi, te invită în oraş, la o cafea, nu-l refuza! S-ar putea să îţi pară rău mai târziu. Să nu-ţi fie niciodată frică să iubeşti!

Poartă haine colorate şi vesele

Hainele colorate îţi dau tonus, te fac mai veselă, mai optimistă şi mai plină de viaţă. Roşul, de exemplu, te va face să te simţi sexy, culorile pastelate îţi vor da o notă de eleganţă şi romantism. Nuanţele aprinse precum galben, portocaliu, albastru, verde te vor scoate din anonimat şi te vei bucura de toată atenţia celor din jur.

Spune mai des te iubesc

Te vei simţi mult mai bine după ce-ţi vei exprima sentimentele de dragoste şi afecţiune. Cuvintele „Te iubesc” fac adevărate minuni.

Învaţă să spui te rog, mulţumesc şi îmi pare rău

Este o dovadă că eşti bine crescută, că eşti responsabilă pentru faptele tale şi îţi asumi greşelile pe care le faci. Să spui îmi pare rău este o dovadă de corectitudine faţă de cei din jur dar mai ales faţă de tine. După ce îţi vei recunoaşte o greşeală şi îţi vei cere iertare te vei simţi mult mai bine. Liniştită. Împăcată.

Urmează-ţi propriile sfaturi

Le spui altora să nu fumeze, să nu arunce hârtii pe jos, să nu risipească banii sau să treacă numai pe culoarea verde a semaforului? Asta e bine însă şi mai bine ar fi să-ţi urmezi propriile sfaturi şi să procedezi la fel.

 

Cumpără-ţi o pereche de pantofi scumpi

Viaţa ta va fi mult mai frumoasă atunci când te vei plimba încălţată cu perechea de pantofi pe care ţi-ai dorit-o! Te vei simţi ca o regină! O femeie, din când în când, are nevoie de câte o şedinţă de shopping. Este, până la urmă, o adevărată terapie.

 

Împrospătează-ţi locuinţa cu flori

Aşază câte o vază în fiecare cameră a locuinţei tale şi schiumbă regulat buchetele de flori. Poţi cumpăra chiar şi ghivece pe care să le ţii la lumină, pe pervaz. Florile îţi vor înveseli casa, îi vor da un aer proaspăt şi primăvăratic, iar tu te vei simţi minunat înconjurată de prafum şi culoare.

Păstrează curat în casă

O locuinţă curată este o casă primitoare, unde te vei întoarce mereu cu drag. Astfel, seara, nu vei mai fi stresată că ai de spălat, de aranjat lucrurile în dulap sau de făcut curăţenie. Timpul dedicat acestor activităţi va fi petrecut în linişte, citind o carte sau vizionând un film. Mai şi alte motive de relaxare: poţi face o baie lungă şi parfumată sau îţi poţi invita prietenii la un pahar cu vin. Iubeşte-ţi şi îngrijeşte-ţi locuinţa şi vei avea o stare de mulţumire de fiecare dată când te vei întoarce acasă.

Citeşte o carte bună

O carte bună te face să visezi, îţi hrăneşte sufletul şi mintea.

Ieşi mai des cu prietenii

Nu te ascunde în casă pe motiv că ai treabă sau eşti obosită. Ieşi măcar o dată pe săptămână cu prietenii, distrează-te, socializează şi cunoaşte, dacă se poate, oameni noi. Trăieşte-ţi viaţa alături de cei care îţi sunt aproape.

Fă-ţi câte o bucurie în fiecare zi

Fie că îţi cumperi un buchet de flori, fie mănânci o ciocolată mică sau o îngheţată, nu refuza lucrurile mărunte, de zi cu zi, care te fac fericită.

 

Hrăneşte un câine flamând

Fă o faptă bună şi te vei simţi apoi minunat. Hrăneşte un câine flămând, ajută un bătrân să traverseze strada sau fă o bucurie unor copii orfani.

Fă-ţi timp pentru hobby-urile tale

Poate îţi place să bricolezi, poate ai talent la pictură sau poate confecţionezi în timpul liber bijuterii. Fiecare dintre noi avem un hobby şi ar trebui să învăţăm să ni-l cultivăm. O astfel de activitate ne relaxează, ne bucură şi ne face viaţa mai frumoasă.

Dă-te în leagăn

Nu alunga copilul din tine nici o clipă, indiferent de vârsta pe care o ai. Întoarce-te la copilărie ori de câte ori poţi. Dă-te în leagăn, fă o cazemată din zăpadă sau un castel din nisip, joacă-te!

Fă-ţi planuri de viitor

Planurile de viitor îţi vor da siguranţă, stabilitate şi îţi vor trasa un drum bine definit în viaţă. Nu renunţa la ceea ce-ţi doreşti, oricât de greu ţi-ar fi să obţii acel ceva. Nu renunţa la visele tale, la idealurile şi planurile tale!

 

Îngrijeşte-ţi frumuseţea

Îţ aduci aminte cât de bine te simţi când ieşi de la coafor, cosmetică sau manichiură? Ai grijă mereu de frumuseţea ta şi vei fi o femeie încrezătoare, sigură în forţele proprii şi puternică.