Tags Posts tagged with "tratamente naturiste"

tratamente naturiste

Femeie cu părul împletit care folosește tratament pentru păr deteriorat
Un păr plin de vitalitate se menține printr-o alimentație sănătoasă și o îngrijire cu produse delicate, naturiste

Tratament pentru păr deteriorat care chiar funcționează? Remedii naturiste pe care să le prepari singură și care dau rezultate? Există și pot fi folosite ori de câte ori te confrunți cu probleme ale scalpului. Însă, foarte important este să știi ce ingrediente să folosești în funcție de afecțiunea cu care te confrunți. De exemplu, degeaba încerci o mască cu ulei de avocado dacă ai părul gras și scalpul seboreic. Deci, înainte de orice, asigură-te că știi exact ce faci, ca să nu înrăutățești situația. 

Cel mai bun tratament pentru păr deteriorat 

Cel mai bun tratament pentru păr deteriorat conține ingrediente naturale pe care, cu siguranță, le ai și tu în casă. Însă, pentru a funcționa cu adevărat, trebuie să fie îndeplinite câteva condiții: în primul rând, deteriorarea părului nu ar trebui să fie cauzată de vreo altă afecțiune de care suferi, iar în al doilea rând, măștile pe care le aplici ar trebui să fie strict destinate problemei tale. 

Dacă observi că îți cade părul mai mult decât de obicei, dacă firele sunt despicate, părul este ars, deteriorat, se încâlcește repede, este prea fin și rar, nu poate fi coafat, pare tern și lipsit de vitalitate, clar undeva este o problemă. Însă, înainte de a merge la medic – mai ales în această perioadă atât de dificilă, când riscul de îmbolnăvire cu Covid-19 este atât de mare – hai să vedem ce tratamente ai putea aplica acasă, ce remedii naturiste ai putea încerca pentru problema ta. 

Semintele de schinduf ajută la regenerarea părului deteriorat
Semințele de schinduf ajută la regenerarea părului

Mască pentru căderea părului cu semințe de schinduf 

Cauți un tratament pentru păr deteriorat? Semințele de schinduf sau pudra de schinduf ar putea să-ți rezolve problema cu care te confrunți și anume căderea excesivă a părului. Se pare că acidul nicotinic și lecitina care se regăsesc în semințele de schinduf ajută la o mai rapidă regenerare, întăresc rădăcina firelor de păr și hrănesc în profunzime foliculii. Sunt adevărate stimulente naturale care te vor ajuta, în timp, să ai un păr așa cum ți-l dorești: mai sănătios, mai bogat, mai suplu și voluminos. Iată ce ai de făcut: 

Ingrediente: semințe de schinduf sau pudră de schinduf și ulei de măsline

Mod de preparare: Semințele se macină foarte bine într-o râșniță în așa fel încât să obții o pudră fină. Atenție! Semințele trebuie să fie foarte bine uscate, la fel și pudra obținută. Varsă totul într-un recipient din sticlă și adaugă ulei de măsline. Amestecă bine până când obții o pastă omogenă. 

Aplicare: Masează scalpul cu acest produs, iar surplusul întinde-l pe păr. Așteaptă până când se uscucă, iar apoi spală-te pe cap cu un șampon obișnuit. Nu vei mai avea nevoie de balsam, deoarece masca pe care tocmai ai aplicat-o și-a făcut din plin efectul. În timp ce semințele de schinduf acționează în zona foliculilor și a rădăcinii firelor de păr, uleiul de măsline conferă suplețe și elasticitate. Părul devine mătăsos, lejer și ușor de pieptănat. 

Uleiul de măsline poate fi un bun tratament pentru părul deteriorat
Uleiul de măsline conferă părului elasticitate și strălucire

Mască de păr cu ulei de măsline

Uleiul de măsline este un panaceu universal în ceea ce privește îngrijirea părului și poate fi folosit ca ingredient în prepararea tuturor tratamentelor naturiste, inclusiv a unuitratament pentru păr deteriorat. Nu are nici o interdicție, fie că vorbim despre păr deteriorat, păr casant, aspru și uscat, păr fragil, care se rupe repede sau cade excesiv etc. Așadar, uleiul de măsline poate fi combinat – în funcție de problema cu care te confrunți – cu unul sau mai multe din următoarele ingrediente: miere, ou, ceai verde, zeamă de lămâie, bicarbonat de sodiu, scorțișoară etc. Cel mai simplu tratament pentru păr deteriorat conține ulei de măsline, miere și zeamă de lămâie. După cum spuneam, uleiul de măsline conferă suplețe și vitalitate părului tern, fără strălucire, hrănește în profunzime atât foliculii și rădăcina, cât și firul pe toată lungimea lui. Mierea are puternice efecte antibacteriene și protejează foarte bine scalpul. De exemplu, dacă suferi de dermatita seboreică, s-ar putea să te confrunți cu măreață grasă, iar dacă ai scalpul uscat, vei observa pe haine măreață fină, ca o pudră. În ambele situații, dar nu numai, te va ajuta foarte mult mierea. Sucul de lămâie ajută mai ales în situația unui păr gras,și a unui scalp care elimină sebum în exces. Vitamina C pe care o conține sucul de lămâie este unul dintre cei mai puternici antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi și tratează local problema.

Ingrediente: ulei de măsline extravirgin, miere naturală, zeamă de lămâie

Mod de preparare: Într-un bol se amestecă două linguri de ulei de măsline, o lingură de miere naturală și o linguriță de suc de lămâie. 

Aplicare: Pasta se întinde pe toată suprafața scalpului, iar surplusul pe întreaga lungime a firelor de păr. Părul se spală după o oră cu șampon. Tratamentul poate fi urmat de două ori pe săptămână.

Mierea hidratează și hrănește părul în profunzime
Mierea naturală hidratează și hrănește părul în profunzime

Mască de păr cu miere pentru păr deteriorat

Masca de păr pe bază de miere este cel mai bun tratament pentru păr deteriorat. De asemenea, este destinată anumitor afecțiuni ale scalpului precum piele iritată, piele uscată care se descuamează, dermatită seboreică, iritații, roșeață, mâncărimi. Mierea este cel mai puternic antibiotic natural și tratează foarte multe afecțiuni ale pielii. Însă este și extrem de hidratantă și hrănitoare, motiv pentru care, după ce ai urmat tratamentul, părul tău devine moale, catifelat, elastic, plin de vitalitate și volum. Această mască se comportă la fel ca orice balsam de păr, însă are marele avantaj al faptului că este naturală. Mierea poate fi combinată cu ulei de măsline, ulei de cocos, ulei de ricin, cu suc de lămâie, bicarbonat de sodiu sau scorțișoară.

Ingrediente: miere naturală, bicarbonat de sodiu, scorțișoară

Mod de preparare: Se amestecă toate ingredientele în așa fel încât să obții o pastă fină și omogenă.  

Aplicare: După ce te-ai spălat pe cap, masca se aplică la rădăcina părului masând foarte bine, cu mișcări circulare. Mierea va lupta împotriva fungilor și a bacteriilor, bicarbonatul de sodiu va exfolia blând scalpul ira scorțișoara va stimula creșterea mai rapidă a părului. Surplusul se aplică pe toată lungimea firului de păr iar apoi va trebui să aștepți ca tratamentul să-și facă efectul. Încearcă să stai cu masca măcar o oră, iar apoi clătește bine cu apă călduță. Lasă părul să se usuce singur. În general, este recomandat să eviți uscătorul, placa, ondulatorul și produsele de styling. 

Uleiul de ricin se numără printre cele mai bune tratamente pentru părul deteriorat
Uleiul de ricin se numără printre cele mai bune tratamente pentru părul deteriorat

Mască de păr cu ulei de ricin

Se știe că uleiul de ricin este extrem de benefic pentru sănătatea părului și a scalpului, fiind folosit ca ingredient principal în foarte multe tratamente naturiste. În plus, este ieftin și se găsește la orice farmacie. Uleiul de ricin, ca și tratament pentru păr deteriorat, fi folosit ca atare sau în combinație cu alte ingrediente. Dacă decizi să-l folosești simplu, nu trebuie decât să masezi foarte bine scalpul și să lași produsul să acționeze pentru 30 de minute. De asemenea, uleiul de ricin poate fi combinat și cu alte ingrediente pentru o mască hrănitoare și hidratantă. 

Ingrediente: ulei de ricin, gălbenuș de ou

Mod de preparare: Uleiul de ricin se amestecă cu un gălbenuș de ou până ce ajunge la consistența unei paste fine. 

Aplicare: Se aplică la rădăcina părului, masând delicat, cu mișcări circulare. Lasă masca să acționeze pentru 30 de minute, iar apoi spală părul cu șamponul tău obișnuit. Uleiul de ricin te va ajuta mai ales dacă te confrunți cu probleme precum căderea excesivă a părului, cu păr rar, lipsit de vitalitate și strălucire, casant și cu fier despicate. 

Usturoiul poate fi folosit pentru tratamentul părului deteriorat
Usturoiul are puternice efecte antibacteriene

Mască de păr pentru mătreață

Cum spuneam și mai sus, mătreața este cauzată de un scalp uscat sau de un exces de sebum – rezultatul unei dermatite seboreice. Dacă te confrunți cu această problemă, s-ar putea să te ajute o mască cu usturoi și miere naturală. Aceste două ingrediente sunt cele mai puternice antibiotice naturale care luptă eficient împotriva fungilor, ciupercilor și bacteriilor. Mierea are și un puternic efect cicatrizant în cazul în care pielea capului este iritată. 

Ingrediente: un cățel de usturoi pisat, miere naturală

Mod de preparare: se amestecă cele două ingrediente. Dacă mierea este foarte vâscoasă se poate adăuga puțin ulei de cocos, de măsline, de argan sau de ricin

Aplicare: se aplică pe pielea capului, la rădăcina firelor de păr și se lasă să acționeze pentru 15-20 de minute. Apoi, poți spăla părul cu șampon. Un tratament pentru păr deteriorat și scalp cu probleme poate fi și cel care conține, pe lângă alte ingrediente și ceapă, o legumă cu proprietăți antibiotice recunoscute. 

Sursa foto: Pixabay

0 4069

Pentru a preveni ca organismul să devină din ce în ce mai rezistent în faţa antibioticelor clasice, recomandat este să apelăm, din când în când, la remedii naturiste. Dacă nu ştiai, află că anumite legume, plante şi uleiuri vegetale au efecte antibacteriene, antimicrobiene, antifungice şi antiseptice extrem de puternice. Mierea, usturoiul, echinacea, uleiurile de oregano şi cocos tratează cu succes infecţiile, indiferent unde sunt localizate.

miere1. Mierea brută

Mierea brută conţine aminoacizi, vitamine din complexul B, minerale, enzime, antioxidanţi dar şi compuşi antimicrobieni şi antibacterieni. Propolisul şi polenul  care se regăsesc în miere ajută la întărirea sistemului imunitar, iar în acest fel organismul se vindecă mai repede sau este ferit de anumite afecţiuni.  Mierea naturală, brută, are o mulţime de utilizări şi, de cele mai multe ori, acţionează mult mai eficace decât medicamentele standard. De exemplu, o linguriţă de miere reduce tusea la copii, mai ales tusea pe timp de noapte. În cazul adulţilor, s-a descoperit că mierea accelerează vindecarea ulcerelor piciorului diabetic mai repede decât pansamentele saline clasice. Mierea este folosită şi profilactic mai ales în cazul pacienţilor care au suferit o intervenţie chirurgicală de cataractă. În acest fel, se evită eventualele complicaţii postoperatorii care ar putea apărea. Mierea calmează durerea şi este foarte eficientă în cazul intervenţiilor chirurgicale de îndepărtare a amigdalelor. Acest produs natural este folosit în tratamentul împotriva stafilococului auriu rezistent la meticilină (MRSA). Studiile efectuate au demonstrat faptul că mierea Manuka, din Australia şi Noua Zeelandă, conţine cea mai mare cantitate de methylglyoxal, un compus activ care exercită un efect antimicrobian extrem de puternic împotriva stafilococului auriu – care, netratat, duce la septicemii mortale.

ulei-de-oregano2. Ulei de oregano

Uleiul de oregano este tratamentul naturist de care ai nevoie atunci când suferi de gripă sau răceală. Are puternice efecte antibacteriene, antivirale şi antifungice, conţinând, de asemenea, o mare cantitate de antioxidanţi. Studiile de specialitate au demonstrat faptul că uleiul de oregano este extrem de eficient împotriva norovirusului, un virus extrem de contagios, care se transmite foarte rapid având manifestări de vomă şi diaree. De asemenea, acest produs poate fi folosit ca şi dezinfectant: toarnă câteva picături pe un disc demachiant şi şterge clanţa uşilor, telecomanda, telefonul mobil etc. Produsul poate fi folosit cu succes şi împotriva paraziţilor intestinali. Câteva picături de ulei de oregano fac minuni în cazul infecţiilor pielii şi acneei, însă poate fi folosit şi pentru tratarea gripei şi a răcelilor de sezon.

ulei-de-cocos3. Uleiul de cocos

Un alt antibiotic natural extrem de puternic, uleiul de cocos luptă împotriva bacteriilor, microbilor, viruşilor şi fungilor. Efectul benefic al acestui produs se datorează acizilor graşi precum acidul lauric, acidul capric şi acidul caprylic. Uleiul de cocos este folosit mai ales pentru tratarea diferitelor infecţii care apar la nivelul pielii precum acnee, însă vindecă şi dermatita atopică. Luptă, de asmenea, împotriva stafilococului auriu rezistent la antibiotice. Uleiul de cocos are efecte mult mai puternice faţă de medicamentele antibiotice obişnuite în cazul pacienţilor care suferă de ulcer produs de heliobacter pilori, o bacterie periculoasă prezentă în stomac. Persoanele bolnave ar trebui să consume câte o linguriţă de ulei de cocos virgin de trei ori pe zi.

usturoi4. Usturoiul

Usturoiul este un antibiotic natural eficace care poate fi folosit în tratarea multor afecţiuni. Este şi unul dintre cele mai îndrăgite ingrediente din preparatele tradiţionale româneşti dar şi un remediu naturist foarte puternic ce tratează cu succes infecţiile. Dacă vrei să-l consumi în stare proaspătă, recomandat este să-l tai fin sau să-l pisezi înainte de a-l mânca. Motivul? Oxigenul din aer activează alicina, unul dintre ingredientele active ale usturoiului, care poate ataca şi distruge bacterii, viruşuri, fungi şi microbi. Dacă foloseşti usturoiul ca ingredient în mâncărurile gătite, adaugă-l la sfârşit, cu cinci minute înainte de a închide focul. Trebuie să ştii că această legumă îşi pierde proprietăţile dacă este expus temperaturilor ridicate.

echinacea5. Echinacea

Echinacea este unul dintre cele mai recomandate remedii naturiste la care poţi apela atunci când ai gripă sau ai răcit. Dacă nu ştiai, află că această plantă este folosită şi pentru a neutraliza veninul de şarpe, în cazul în care ai fost atacat şi muşcat. Însă, cum aceste cazuri sunt extrem de rare la noi, echinacea este folosită pentru alte proprietăţi benefice pe care le are. Planta are efecte antibacteriene, antiinflamatoare, antiseptice şi antivirale, ajutând la întărirea sistemului imunitar. Medicii recomandă să apelîm la acest tratament naturist atunci când suferim de infecţii respiratorii.

0 3790

Mai ales vara, din cauza soarelui şi a razelor ultraviolete, tenul nostru devine încărcat, se pătează, ne apar coşuri, pistrui, puncte negre, pielea se usucă şi se descoamează. Mai mult, putem suferi de iritaţii, sebum în exces, roşeaţă şi alergii. Într-un cuvânt, pielea îşi pierde aspectul fin şi catifelat, iar tu pari îmbătrânită înainte de vreme. Cum să scapi de petele de pe faţă? Iată trei tratamente naturiste pe care să le încerci acasă. Chiar funcţionează!

patrunjel si lamaieCum scapi de petele de pe faţă – Loţiune cu pătrunjel şi suc de lămâie

Ingrediente: Sucul a două lâmâi, frunze de pătrunjel proaspăt, tocate cât mai mărunt, două linguriţe de apă termală, o linguriţă de alcool.

Mod de preparare: Toacă mărunt o legătură de pătrunjel, iar apoi pune frunzele într-un blender şi mixează-le până când ajungi la consistenţa unei paste. Transferă verdeaţa într-un bol din sticlă, adaugă două linguriţe de apă termală şi una de alcool. Ţine compoziţia în frigider pentru 24 de ore, iar apoi adaugă sucul a două lămâi.

Mod de întrebuinţare: Aplică loţiunea pe faţă, după ce te-ai demachiat şi las-o să acţioneze 15 minute. Clăteşte apoi faţa cu apă călduţă. Această loţiune este foarte eficace: tonifică pielea, ajută celulele să se regenereze, luptă împotriva radicalilor liberi şi are efect de albire. Cum scapi de petele de pe faţă? Foloseşte acest tratament naturist o dată pe săptămână şi vei observa o schimbare în bine a tenului tău.

femeie care se demachiazaCum scapi de petele de pe faţă: loţiune tonică pentru curăţare

Ingrediente: pătrunjel, 300 ml apă termală, 100 ml alcool etilic

Mod de preparare: Spală o legătură de pătrunjel, toacă fin frunzele şi codiţele şi pune verdeaţa într-un borcan. Adaugă alcoolul etilic, pune recipientul în frigider şi lasă compoziţia la macerat timp de 2 zile. Strecoară apoi soluţia folosind un filtru de hârtie şi adaugă peste lichidul obţinut apă termală.

Mod de întrebuinţare: Înmoaie un disc demachiant în soluţie şi tamponează faţa. Acest tratament naturist trebuie efectuat după ce te-ai demachiat foarte bine.

smantana si patrunjelCum scapi de petele de pe faţă: Mască facială cu smântână şi pătrunjel

Ingrediente: 3 linguri de pătrunjel tocat, 3 linguri de smântână

Mod de preparare: Amestecă bine cele două ingrediente. Pătrunjelul previne şi ajută la vindecarea mai rapidă a iritaţiilor, având efecte antibacteriene. Smântâna hidratează în profunzime, hrăneşte şi are efect de albire.

Mod de întrebuinţare: Aplică masca pe faţă, gât şi decolteu şi las-o să acţioneze pentru 30 de minute. Clăteşte apoi pielea cu apă călduţă. Repetă tratamentul de două ori pe săptămână până când observi primele rezultate. Apoi, foloseşte masca o dată la 7 zile, pentru întreţinere. Iată cum scapi de petele de pe faţă care apar pe timp de vară!

 

 

0 1199

De multe ori, când întâmpinăm o problemă de sănătate, avem în vedere și tratamentele naturiste pe care le putem urma acasă, fără să mai consultăm specialistul: fie suferim de acnee, fie ne-am tăiat la un deget sau ne-am luxat glezna, fie avem probleme dermatologice sau am răcit. Mare atenție la tratamentele pe care vrei să le urmezi pentru că unele dintre ele îți fac mai mult rău decât bine. Iată ce să nu le încerci niciodată!

 

1. Nu folosi exfoliant din coji pisate de nucă, fistic sau migdale

Poate că nu ți-a dat prin cap niciodată să faci așa ceva, dar sunt femei care au încercat și și-au distrus pielea de pe față. Ce-au făcut mai exact? Au pisat coji de nuci, migdale și fistic și le-au amestecat cu miere. Apoi, au aplicat masca pe față și au masat pielea. Ce s-a întâmplat apoi? Nu numai că și-au iritat tenul, dar și-au provocat zgârieturi până la sânge. Folosește pentru exfolierea tenului mălai grișat, zahăr fin sau griș. Masează foarte blând!

pasta de dinti

 

2. Nu trata acneea cu pastă de dinți

Probabil te gândești că bicarbonatul de sodiu care se regăsește ca ingredient în pasta de dinți va usca pielea, iar coșurile apărute pe față se vor vindeca mai repede. Aici ai, într-o oarecare măsură, dreptate, însă celelalte componente ale pastei de dinți – chimicalele – îți vor irita zona afectată și mai tare. Cele mai periculoase astfel de ingrediente sunt alcoolul, peroxidul de hidrogen și mentolul. Aceste elemente irită pielea și fac mai mult rău decât bine.

3. Nu face spălături vaginale cu iaurt

Sunt multe femei care încearcă să trateze după ureche anumite afecțiuni ginecologice și folosesc pentru spălăturile vaginale iaurt. Poate nu este cazul tău dar, dacă-ți trece vreodată prin cap, renunță imediat la idee! Iaurtul conține o bacterie – acidophilus – care, inițial, va curăța flora vaginală și va lupta împotriva bacteriilor rele. Problema este alta. Încă nu se știe dacă nu cumva această bacterie va înflori pe pereții vaginali și va produce un rău și mai mare.

 

unt

4. Nu trata arsurile solare cu unt

Să întinzi unt pe pielea arsă de soare este o mare greșeală pe care o poți face! Untul poate dezvolta numeroase bacterii care, la rândul lor, sunt o sursă sigură de infecție! Fă dușuri călduțe, tratează arsurile solare cu creme cumpărate de la farmacie și numai după ce te-ai consultat cu farmacistul.

5. Nu folosi ulei de măsline ca să te bronzezi

În sezonul cald, multe femei care vor să se bronzeze se expun la soare și își ung pielea cu ulei de măsline. Este adevărat că uleiul de măsline hidratează, însă, dacă te expui la soare, el devine cel mai mare dușman al pielii tale. Practic, uleiul acționează ca și cum ar fi pus într-o tigaie și nu face altceva decât să grăbească arsurile solare. Mai mult, acestea vor fi și mai intense decât dacă nu l-ai fi folosit. Uleiul de măsline nu protejează pielea împotriva razelor ultraviolete, dimpotrivă, le atrage și riști afecțiuni grave, printre care cancerul.

apa de gura

 

6. Nu folosi apă de gură în exces! Respirația ta va fi și mai neplăcută

De multe ori, când simțim că respirația noastră este neplăcută, avem tendința de a folosi cât mai des apă de gură. O mare greșeală! Apa de gură conține, printre alte ingrediente, și o cantitate destul de mare de alcool. Alcoolul provoacă uscăciunea cavității bucale, înlesnind înmulțirea bacteriilor. Respirația ta va mirosi și mai rău. Ce e de făcut? Încearcă să cureți cu pastă de dinți interiorul obrajilor și limba, pentru a îndepărta bacteriile. De asemenea, consumă multe legume și fructe ce conțin vitamina C.

7. Te-ai tăiat la deget? Nu sufla peste rană ca să-ți treacă!

De multe ori, atunci când ne tăiem la un deget, suflăm peste rană ca să oprim sângerarea. Este o greșeală, spun medicii. Pielea nu trebuie să se usuce. Dimpotrivă. Rana trebuie să fie foarte bine curățată, iar pielea afectată să fie hidratată. Astfel, vei ajuta celulele să se refacă.

glezna luxata

8. Ți-ai luxat glezna? Nu mai solicita piciorul!

Asta înseamnă că trebuie să te oprești din orice activitate care solicită piciorul respectiv. Dacă ai ieșit la plimbare și, din neatenție, te-ai împiedicat, ai căzut și ți-ai „sucit” glezna, să nu-i mai asculți pe cei din jur care îți recomandă să-ți continui plimbarea pentru că în acest fel o să-ți treacă durerea. „Mișcă piciorul că o să-ți treacă” este cel mai prost îndemn posibil! Dacă te doare foarte tare și îți este dificil să mergi, trebuie să consulți de urgență un medic. Să pui presiune pe piciorul rănit nu-ți poate face decât și mai rău!

9. Nu folosi peroxid de hidrogen pentru curățarea rănilor superficiale

Peroxidul de hidrogen este o soluție dezinfectantă și este folosită în cabinetele medicale ca agent de curățare. Dacă tamponezi rana, indiferent cât de mică ar fi, peroxidul de hidrogen va îndepărta bacteriile și microbii dar îți va distruge și celulele sănătoase. Acest lucru împiedică vindecarea rapidă. Cea mai sigură soluție este să te speli cu apă și săpun.

femeie racita

10. Nu mai consuma suc natural de citrice când ești răcită!

Ai observat că, atunci când ești răcită, sucul de citrice proaspete nu te ajută? Este și normal! Pentru că ceea ce bei tu este doar un amestec de apă și zaharuri. Vitamina C se regăsește în pulpa fructului. Zahărul din suc încetinește celulele în lupta lor împotriva infecțiilor. Pe de altă parte, glucoza împiedică organismul să absoarbă vitamina C din alte alimente pe care le consumi. Recomnadat este ca odată cu venirea sezonului rece să consumi tablete de vitamina C sau multe fructe și legume proaspete. Nu sucuri!

mahmureala

11. Nu bea cafea dacă ești mahmură

Ai băut prea mult într-o noapte, iar dimineața te-ai dres cu o cană cu cafea? O altă mare greșeală care te-arputea costa sănătatea. Ficatul este intoxicat cu alcool, iar cafeaua nu face decât să-l afecteze și mai tare. Mai mult, cafeaua deshidratează foarte puternic și poate provoca iritații stomacale sau hiperaciditate. Trebuie să-ți ajuți organismul să se curețe de toxine, nu să-i dai în plus. Este recomandat ca în cazul mahmurelii să consumi cât mai multă apă plată. Nu cafea, nu sucuri acidulate sau dulci!

0 1679

Pentru că vara ne expunem picioarele mai mult decât în oricare alt sezon, este firesc să le acordăm o îngrijire aparte. Din păcate, de multe ori, pielea se deshidratează puternic, iar călcâiele se crapă. Iată motivul pentru care poți spune adio sandalelor. Însă, nu este totul pierdut! Această problemă poate fi rapid rezolvată chiar la tine acasă! Mimi îți dă 7 remedii naturiste care te vor ajuta să ai o piele fină și catifelată în doar câteva zile! Ascult-o pe Mimi!

 

1. Baie călduță cu sare

Unul dintre cele mai eficiente tratamente împotriva călcâielor crăpate este baia călduță cu sare grunjoasă. Ține pentru 10 minute picioarele în apă caldă în care ai turnat sare grunjoasă, iar apoi folosește o cremă abrazivă, o piatră ponce sau un burete abraziv cu care să îndepărtezi celulele moarte și stratul îngroșat de piele.

calcaie crapate

2. Unt de Shea

Untul de Shea este un alt remediu pe care îl poți încerca acasă. Cum trebuie să procedezi? După ce ai făcut duș, înainte de culcare, masează bine călcâiele cu unt de Shea până când acesta pătrunde bine în piele. Mai aplică un strat subțire, iar apoi poartă peste noapte șosete curate din bumbac. În timpul nopții, untul de Shea va hidrata pielea, iar dimineața vei avea picioare catifelate numai bune pentru sandale!

banana si avocado

3. Banană și avocado

Pasează o felie de banană și una de avocado, iar apoi amestecă cele două ingrediente până când ajungi la consistența unei paste. Masează picioarele și mai ales călcâiele, iar apoi lasă tratamentul să acționeze 15-20 de minute. Clătește apoi cu apă călduță. Repetă tratamentul în fiecare seară până când pielea va deveni catifelată.

ulei de masline

4. Ulei de măsline

Masează călcâiele cu ulei de măsline extravirgin și lasă-l să acționeze pentru jumătate de oră sau o oră. Apoi, clătește cu apă călduță. Uleiul de măsline va hidrata în profunzime pielea. Repetă tratamentul în fiecare seară, după duș, până când călcâiele crăpate vor fi doar o amintire.

lamaie si miere

5. Suc de lămâie, miere și ulei de susan

Acidul citric pe care îl conține lămâia va dizolva stratul de celule moarte și pielea întărită. Uleiul de susan hidratează în profunzime și catifelează, la fel ca și mierea de albine. Aceasta din urmă are și efecte antibacteriene  – un plus pentru sănătatea picioarelor tale. Cum să procedezi? Amestecă cele trei ingrediente și, cu ajutorul unui disc demachiant, masează călcâiele crăpate, timp de 15 minute.  Apoi, masează ușor pielea cu un burete abraziv.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

6. Ou, lămâie și făină de orez

Amestecă un ou, sucul unei lămâi și puțină făină de orez până când pasta formată devine omogenă. Aplic-o pe călcâie, după ce ai făcut duș și las-o să acționeze 15 minute. Clătește apoi picioarele și aplică unt de Shea.

mere si miere de albine

7. Mere rase și miere de albine

Un alt remediu excelent împotriva pielii uscate și a călcâielor crăpate este amestecul dintre pulpa unui măr ras și două linguri de miere de albine. Aplică această mască naturală pe călcâie și îndepărteaz-o după 15 minute. Clătește picioarele și poartă peste noapte șosete.

0 2340
Fructele și legumele conțin antioxidanți care ajută la purificarea tenului

Persoanele cu un ten gras sunt cele mai expuse apariției punctelor negre. E adevărat, sunt inestetice și am dori să scăpăm de ele cât mai repede cu putință. Însă, mare atenție la cum le îndepărtezi! Dacă nu ai timp să ajungi la cosmetică, poți urma câteva tratamente naturiste chiar la tine acasă. Iată ce măști faciale te ajută să scapi de punctele negre si să ai un ten curat și sănătos!

 

De ce se formează punctele negre?

Punctele negre apar din cauza porilor pielii foarte deschisi, în care se acumulează celule moarte, sebum, praf, transpirație, noxe etc. Din cauza contactului cu aerul, aceste impurități oxidează și vei vedea pe fața ta, mai ales în zona frunții, a nasului și bărbiei, mici puncte negre. Uite cum scăpăm de ele!

Demachiază-te!

Înainte de a trece la curățarea propriu-zisă a feței, trebuie să te demachiezi foarte bine. Îndepărtează fardul, fondul de ten și rimelul folosind creme și produse cosmetice de calitate. Fața trebuie să fie perfect curată!

Fă o baie de aburi!

O baie de aburi va ajuta porii pielii să se deschidă și va curăța tenul în profunzime. În apa firbinte poți adăuga unul dintre următoarele ingrediente: felii de lămâie, frunze de mentă, miere, lavandă, mușețel, petale de trandafiri, cimbru proaspăt, frunze de urzică. Așteaptă timp de 5-7 minute pentru ca aburii să-și facă efectul asupra pielii tale, iar apoi spală fața cu apă călduță și tamponeaz-o ușor cu un prosop curat, din bumbac.

 

Aplică una din următoarele măști faciale

După ce te-ai demachiat și ai făcut o baie de aburi, tenul tău este pregătit pentru unul din următoarele tratamente naturiste. Alege în funcție de ce ți se potrivește mai bine și urmează-l de două ori pe săptămână până când punctele negre vor dispărea.

Mască facială cu aspirină și lămâie

Pisează câteva aspirine și amestecă pudra cu zeamă de lămâie (astringent natural) până când compoziția ajunge la consistența unei paste. Aplică pasta numai pe zonele afectate ale pielii și masează blând, cu mișcări circulare. Așteaptă 15 minute pentru ca tratamentul să acționeze, iar apoi spală fața cu apă călduță.

Mască facială cu griș sau mălai grișat

Grișul sau mălaiul grișat se amestecă cu infuzie de ceai de mușețel până când se ajunge la consistența unei paste. Aplică această compoziție pe față și masează blând, cu mișcări circulare, insistând mai ales în zonele cu probleme. Lasă masca să acționeze timp de 15-20 de minute, iar apoi îndepărteaz-o cu apă caldă.

Mască facială cu bicarbonat de sodiu

O lingură de bicarbonat de sodiu se amestecă cu zeamă de lămâie până se ajunge la consistența unei paste. Această pastă se aplică pe față, masând blând zonele afectate de puncte negre: fruntea, nasul, bărbia. Bicarbonatul se îndepărtează apoi cu apă călduță, iar, la final, se aplică o cremă ușoară, hidratantă.

Mască facială cu zahăr și suc de roșii

O lingură de zahăr se amestecă cu sucul unei roșii, iar când compoziția devine omogenă se aplică pe față, masând circular și blând. Apoi, va trebui să aștepți 10 minute pentru ca masca să-și facă efectul. Îndepărteaz-o cu apă caldă și, pentru a evita iritațiile, folosește o cremă reparatoare dedicată tipului tău de ten sau apă termală.

Mască facială cu orez

Lasă orezul la macerat în lapte timp de 6 ore, iar apoi scurge-l bine. Pasează-l în blender și aplică pasta formată pe față. Masează încet cu mișcări circulare și lasă masca să acționeze 20 de minute. Îndepărteaz-o cu apă călduță și aplică apoi o cremă hidratantă.

Mască facială cu fulgi ovăz

Fulgii de ovăz sunt un excelent exfoliant așa că, o mască pe bază de fulgi de ovăz te va ajuta cu siguranță să ai un ten curat și fin, proaspăt ca de bebeluș. Fulgii de ovăz se amestecă cu miere de albine și câteva picături de suc de lămâie. Masca se aplică pe față și se masează blând mai ales în zonele afectate de puncte negre. Se îndepărtează apoi cu apă călduță și se aplică o cremă hidratantă.

Mască facială cu miere 

Mierea de albine este și ea recomandată pentru calitățile de sale purificatoare. Nu trebuie să o amesteci cu nici un alt ingredient. Este suficient să o aplici pe față (frunte, nas, bărbie) și să o lași să acționeze 20 de minute. Se îndepărtează cu apă călduță și, atenție, nu se mai folosește nici un alt produs cosmetic gen creme hidratante sau emoliente. Asta pentru că mierea este antiseptică, hidratează și catifelează fără a mai fi nevoie de alte „ajutoare”.

Sursa foto: Pixabay

0 1349

Insomnia are foarte multe cauze și, dacă nu este tratată la timp, poate declanșa afecțiuni mult mai grave precum anxietatea sau depresia. Deci, dacă observi că ai probleme cu somnul, trebuie să iei imediat măsuri! Recomandat este să consulți un medic însă, dacă problemele tale nu sunt foarte grave și nu vrei să-ți bombardezi organismul cu medicamente, ai putea încerca, mai întâi, un tratament naturist. Mimi îți spune ce plante, legume și fructe te vor ajuta să ai un somn liniștit și odihnitor. Ascult-o pe Mimi!

 

 

De ce nu putem dormi? Din cauza stresului, din cauza unei alimentații deficitare și defectuoase sau a unor alte afecțiuni mai vechi de care suferim. Insomnia poate fi declanșată de emoții puternice, de grijile cotidiene, orele suplimentare pe care trebuie să le petreci la muncă sau de un nivel de adrenalină foarte crescut. Indiferent de motive, trebuie să rezolvi problema! Uite ce remedii naturiste poți încerca înainte de a merge la medic.

 

Cireșe

Nu este sezonul cireșelor, dar este bine de știut pentru viitor: sucul din cirește sau fructele consumate ca atare, proaspete, te vor ajuta să ai un somn liniștitor peste noapte. Cireșele conțin o cantitate foarte mare de melatonină, un hormon care reglează organismul „programându-l” pentru somn și starea de veghe. Persoanele care suferă de carențe de melatonină sunt predispuse insomniei, depresiei și anxietății.

 

Cartofi dulci

Cartofii dulci conțin o cantitate apreciabilă de potasiu care ajută organismul să se relaxeze – o stare care îți induce somnul. S-a demonstrat științific faptul că persoanele care suferă de insomnie și care au consumat, pentru o perioadă de timp, cartofi dulci și-au îmbunătățit considerabil starea. Este foarte important de știut faptul că multe vitamine și mineralele se regăsesc în coaja subțire a cartofilor, deci este recomandat să nu-i cureți.

 

Varza Kale

Foarte mulți dintre noi suntem de părere că numai din lactate ne putem lua doza de calciu necesară organismului. Total greșit! Varza Kale, semințele de muștar sau spanacul conțin cantități importante de calciu pe care ar trebui să le asimilăm ca să combatem, printre multe alte afecțiuni, și insomnia.

 

Mușețel

Mușețelul a fost folosit din timpuri străvechi pentru tratarea multor afecțiuni, dar este extrem de cunoscut pentru efectele sale calmante și relaxante. Mușețelul a fost dintotdeauna folosit pentru tratarea bolilor digestive și insomniei. Științific vorbind, nu s-au demonstrat efectele benefice ale florilor de mușețel în ceea ce privește insomnia la oameni. Însă, cercetătorii au descoperit că mușețelul combate această afecțiune la animale.

 

Banane

Banana conține o cantitate foarte mare de potasiu care ajută la relaxarea masei musculare însă, de asemenea, conține și vitamina B6. Acesta este una dintre cele mai importante ingrediente pentru un somn liniștit și odihnitor, ea fiind cea care produce melatonina.

 

Busuioc

Și busuiocul este recomandat pentru tratarea cu succes a insomniei. Nu trebuie decât să prepari o infuzie de busuioc adaugând o lingură de frunze la o cană clocototă cu apă. Infuzia se poate bea seara, înainte de culcare.

 

Tinctură de păducel

Ori cumperi tinctură de păducel din magazinele plafar, ori o prepari singur acasă. În cazul în care vrei să-o pregătești cu mâna ta, trebuie să folosești 20 de grame de flori și frunze peste care să torni 100 ml de alcool de 60 de grade. Lasă planta la macerat 10 zile, iar apoi toarnă într-un pahar cu apă 10 picături. Bea trei pahare pe zi.

 

Tinctură de valeriana

Valeriana este cunoscută pentru efectele sale în ceea ce privește tratarea insomniei. S-a folosit cu succes încă din cele mai vechi timpuri și este și astăzi un remediu de luat în seamă. Poți încerca tinctură de valeriană din care să consumi câte 20 de picături zilnic.

 

Lapte

Laptele conține triptofan, un aminoacid care induce somnul. Astfel că, un pahar cu lapte cald înainte de culcare, în care să adaugi și o linguriță de miere de albine va fi un adevărat sedativ pentru organismul tău. Cu mențiunea că este un produs natural și nu are nici un efect advers.

 

Salata verde

Salata verde conține lectucarium, o substanță care induce o stare de relaxare urmată de un somn profund și odihnitor. Consumă suc din frunze de salată verde înainte de culcare și vei observa efectele benefice.

0 31525

Durerile de urechi apar din cauza unor infecții care trebuie obligatoriu tratate, pentru a nu ne trezi cu complicații și probleme mult mai grave. Însă, îți loc să-ți bombardezi organismul cu medicamente care au și efecte adverse, ai putea încerca tratamente cu produse pe care sigur le ai în cămară. Mimi îți spune ce ai de făcut! Ascult-o pe Mimi!

Infecția urechilor poate fi cauzată de bacterii sau virusuri, iar ca simptome cele mai frecvente sunt inflamațiile și durerile. În cazul în care nu dorești să apelezi la medicamentele obișnuite, pe care le găsești în orice farmacie, poți alege tratamentele naturiste. Uite ce produse te ajută să combați durerea și să vindeci și afecțiunea de care suferi.

 

sare grunjoasa

Sare grunjoasă

Toarnă într-un săculeț din pânză sau într-o șosetă câteva linguri de sare grunjoasă. Așază apoi sarea astfel „împachetată”  în cuptorul aprins și așteaptă până ce se încălzește bine. Scoate săculețul și pune-l în dreptul urechii care te doare. Vaporii degajați  îți vor calma durerile. Însă, dacă acestea persistă ar trebui să consulți medicul.

 

ceapa uscata

Ceapă

Taie o ceapă mică pe jumătate și alege o frunză mai cărnoasă și zemoasă. Taie din ea o mică bucățică și încălzește-o la flacăra aragazului. O poți înfige într-o scobitoare, pentru a-ți fi mai ușor. Când ceapa este caldă (nu fierbinte) trebuie s-o introduci în urechea dureroasă dar nu foarte adânc, pentru a nu rămâne blocată acolo. Zeama care se va scurge îți va lua durerea cu mâna și-ți va trata și infecția.

 

sticla cu otet alb

Oțet alb

Înainte de a merge la piscină, ar trebui să te gândești și la faptul că te-ai putea alege cu o infecție a urechilor. Otita de piscină este o afecțiune frecventă în sezonul estival. Cum să evităm să ne îmbolnăvim? Putem apela la sfaturile bunicii! Înainte de a merge la piscină, prepară o soluție din oțet alb și apă pe care s-o picuri în ambele urechi. Lasă oțetul să acționeze un minut pentru fiecare ureche în parte, iar apoi, pentru îndepărtarea lichidului, folosește bețișoare de urechi. Repetă operațiunea de câteva ori, iar apoi mergi liniștit la bazin!

 

usturoi uscat

Usturoi

Usturoiul ajută la vindecarea infecțiilor dar calmează și durerile. Taie o feliuță subțire dintr-un cățel de usturoi și introdu-o în urechea dureroasă. Usturoiul este foarte cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatoare și antibacteriene.

 

sticla cu ulei de masline

Ulei de măsline

Alestecă o linguriță de ulei de măsline, o linguriță de ulei de arbore de ceai și câteva picături de zeamă de usturoi (pisat). Apoi, toarnă câteva picături în fiecare ureche. Lasă soluția să acționeze câteva minute, iar apoi, pentru îndepărtarea ei, folosește bețișoare de urechi. Repetă tratamentul de mai multe ori pe zi.

Toata lumea sufera, la un moment dat, de anumite afectiuni ce provoaca dureri. Chiar daca nu ne convine, durerea este, pana la urma, parte din viata noastra. De obicei, apelam la medicamente, alte ori la tratamente naturiste. Indiferent de ce alegem, scopul este acelasi: diminuarea si eliminarea durerii. Putini stiu insa ca si alimentele au un rol foarte important in lupta impotriva durerilor. Mimi iti spune care sunt alimentele care combat durerea si cum actioneaza acestea in corpul tau. Ascult-o pe Mimi!

Durerea este o experienta neplacuta senzoriala si emotionala asociata cu leziuni interne sau externe. Durerea pe care o resimtim la un moment dat este semnalul de alarma ca ceva nu este in regula cu organismul nostru, iar acest lucru ne face sa cautam remedii si tratamente atat impotriva durerii cat si impotriva afectiunilor care le provoaca. Majoritatea dintre noi apeleaza la medicamente, altii la produse naturiste, iar altii la consumarea anumitor alimente. Pentru ca si alimentele lupta impotriva durerii.

Studiile au demonstrat faptul ca anumiti nutrienti care se regasesc in alimente reduc anumite tipuri de durere. Fiecare aliment actioneaza diferit.

–         Uleiul de orez sau de menta calmeaza durerile tractului digestiv.

–         Ghimbirul previne durerile de cap si chiar migrenele. Uneori, chiar si consumul de cafea are acest efect benefic.

–         Uleiurile naturale din plante s-au dovedit excelente in lupta impotriva durerilor atritrei.

–         Sucul de afine lupta impotriva durerilor provocate de infectiile urinare.

–         Vitamina B6 care se regaseste in alimente creste puterea si rezistenta organismului impotriva durerilor.

Alimentele care imbunatatesc fluxul sanguin au un rol important in reducerea durerii provocate de angina pectorala. De asemenea, lupta impotriva durerilor de spate si durerilor de picioare. De asemenea, exista alimente care reduc inflamatia articulatiilor si elimina durerea resimtita. Anumite alimente creaza echilibru hormonal si reduc sau elimina durerile menstruale.

Alimentele contin elemente nutritive diferite, care lupta impotriva durerii in patru moduri:

–         Servesc ca si analgezice. Patrunjelul, de exemplu, reduce semnificativ durerile de dinti.

–         Ajuta la refacerea mai rapida a leziunilor interne si externe si, evident, a tesuturilor afectate.

–         Lupta impotriva inflamatiilor aparute in organism. Sucul de cireste si uleiul extravirgin sunt adevarate minuni ale naturii.

–         Afecteaza intr-un mod benefic creierul, reducand sensibilitatea la durere.

 

Sarea, impotriva durerilor provocate de infectia unghiei incarnate

 

Baile regulate cu apa calduta in care s-a dizolvat sare pot trata aceste infectii in aproximativ patru zile. Sarea elimina inflamarea si lupta impotriva bacteriilor. Se pune o lingura de sare la o cana de apa, iar amestecul se incalzeste cat poate suporta piciorul. Baia trebuie sa dureze circa 20 de minute si este de preferat sa se faca de doua ori pe zi, pana dispare infectia.

 

 

 

Usturoiul, impotriva durerilor de urechi

Un remediu rapid consta intr-o doza de doua picaturi de ulei de usturoi caldut administrata in ureche de doua ori pe zi, timp de cinci zile. Acest tratament simplu poate elimina infectiile urechii mai rapid decat unele medicamente. Cercetatorii spun ca ingredientele active ale usturoiului (germaniu, seleniu si compusi sulfurici) sunt toxici pentru mai multe tipuri de bacterii care provoaca o astfel de infectie.

 

 

 

Ciresele, impotriva durerilor de cap si a celor provocate de artrita

Persoanele care consuma zilnic 200 de grame de cirese isi pot ameliora starea de sanatate fara sa le fie afectat stomacul, spre deosebire de analgezice care provoaca dureri stomacale. Potrivit anumitor studii antocianinele – compusii care coloreaza fructele in rosu – au proprietati antiinflamatorii de zece ori mai mari decat ibuprofenul sau aspirina. Alte fructe de padure, precum afinele, murele sau merisorul ajuta si ele impotriva inflamatiilor.

 

 

 

Pestele, impotriva durerilor provocate de afectiuni stomacale

 

Indigestia, sindromul colonului iritabil, maladiile intestinului sunt probleme care pot fi eliminate sau rarite daca se consuma saptamanal aproximativ 500 de grame de peste. Acizii grasi din peste pot reduce semnificativ inflamatiile intestinului, crampele si durerile abdominale, la fel ca unele medicamente corticosteroide. Pentru cele mai bune rezultate trebuie sa se consume peste gras, precum somonul, sardinele, tonul, macroul, heringul.

 

 

Patrunjelul si cuisoarele, impotriva durerilor de dinti

 

Daca te doare o masea, mesteca o frunzulita de patrunjel, iar apoi aplic-o in zona dureroasa, fie pe gingie, fie in interiorul maselei, daca exista spatiu. La fel poti proceda si cu cuisoarele. Vei vedea ca durerile de dinti vor disparea in cateva minute. Atentie! Patrunjelul si cuisoarele sunt un remediu impotriva durerii insa este obligatoriu sa te prezinti la medicul stomatolog pentru tratarea afectiunii in sine.

 

 

Strugurii rosii, impotriva durerilor musculare

Strugurii rosii contin resvestrarol, un atioxidant puternic ce blocheaza enzimele care pot duce la distrugerea tesutului muscular si, implicit, la durere. Potrivit oamenilor de stiinta, resvestrarolul previne deteriorarea cartilajelor, astfel incat nu mai apare senzatia de durere in zona inferioara a spatelui.

 

0 1299

Mainile sunt cartea de vizita a oricarei femei, iar in anotimpul rece trebuie sa le ingrijim cu mult mai multa atentie. Din cauza frigului, a vantului si umezelii, din cauza trecerii bruste de la cald la rece, pielea se crapa, se rideaza, isi pierde elasticitatea, se irita si devine aspra. Ce este de facut? In primul rand, trebuie sa inveti sa folosesti corect produsele de intretinere, fie cele naturale, fie cele pe care le gasesti in comert.  Apoi, poti recurge si la alte trucuri pe care ar trebui sa le cunoasca orice femeie. Mimi iti spune cum sa-ti protejezi mainile in perioada de iarna. Ascult-o pe Mimi!

 

Spala mainile cu apa calduta

In aceasta perioada, pielea este extrem de sensibila, mainile fiind cele mai expuse frigului, vantului si umezelii. Astfel, pentru a avea maini catifelate, nu trebuie sub nici o forma sa agresezi pielea. Cand te speli pe maini, foloseste intotdeauna apa calduta. Evita apa rece sau  foarte fierbinte. Mainile au avut de suferit, asa ca nu este cazul sa le agresezi si tu!

Foloseste creme hidratante

Cremele hidratante, bogate in glicerina, vitaminele A si E, imbogatite cu ulei de masline si miere de albine sunt esentiale pentru protejarea mainilor pe timp de iarna. In acest anotimp, pielea este foarte uscata deci trebuie foarte bine hidratata. Pentru hidratarea intregului organism este indicat sa bei multe lichide, de preferat apa si ceaiuri calde.

Exfoliaza pielea cu produse usor abrazive

Odata pe saptamana este cazul sa eliminam celulele moarte folosind o crema usor abraziva, care sa nu irite pielea. Inainte de a folosi aceasta crema, mainile trebuie sa fie foarte curate. Dupa ce ai indepartat, printr-un masaj bland, celulele degradate, poţi folosi  o crema hidratanta. Aceasta se va absorbi foarte repede in piele, datorita gomajului.

Atentie la detergentul de vase

Fiecare dintre noi spalam vasele. Pare o activitate banala dar, daca nu suntem atente, detergentul de vase ne-ar putea afecta grav mainile, provocandu-ne reactii adverse. Foloseşte manusi de protectie sau alege detergenti care contin si balsam pentru piele. Dupa ce ne-am terminat treaba este recomandat sa folosim o crema pentru maini, pentru a reface pielea si a o calma.

Cum alegem crema de maini?

Cand alegem o crema pentru maini trebuie sa fim atente ca ea sa indeplineasca anumite conditii pentru a ne asigura protectia: crema trebuie sa fie hidratanta, sa aiba o textura bogata in glicerina si vitamina E, sa aiba o consistenta care se absoarbe repede si sa poata fi aplicata ori de cate ori este nevoie. Alege produse de calitate pentru maini aspre, iritate sau piele crapata. Poti opta si pentru creme cu galbenele sau aloe vera. Foloseste crema cu putin timp inainte de a iesi afara in frig si dupa ce ai spalat vase folosind detergenti cumparati din comert.

Ce tratamente folosim acasa?

In cazul in care nu folosesti creme si lotiuni cumparate de la magazin, ai putea sa-ti prepari acasa aceste tratamente. Mimi a ales pentru tine un ingredient de baza si anume avocado. Avocado contine acid oleic, grasime mononesaturata, care ajuta la reducerea nivelului de colesterol din sange. Este o sursa foarte buna de potasiu, mineral care ajuta la reglarea presiunii sanguine. Potasiul ajuta si la prevenirea hipertensiunii, a bolilor de inima sau a infarctului.

 

 

Tratamente pentru maini crapate

Crema cu lapte si avocado

Ingrediente: doua linguri de lapte dulce, doua linguri de pulpa zdrobita de avocado

Mod de preparare: se amesteca laptele cu avocado pana se obtine o pasta omogena. Aceasta crema se aplica pe maini si se lasa sa actioneze 15-20 de minute. Apoi, mainile se clatesc cu apa calduta si se maseaza cu o crema din galbenele sau musetel. Poti folosi si crema cu aloe vera.

 

Tratament pentru maini aspre

Crema cu ulei de avocado si miere de albine

Ingrediente: o lingurita ulei de avocado, o lingurita ulei de migdale, o lingurita miere lichida, o lingurita glicerina, o lingurita otet din vin alb.

Mod de preparare: amesteca aceste ingrediente intr-un vas si incalzeste-le usor pe aragaz. Maseaza mainile usor cu acesta crema si vei vedea ca pielea se va reface devenind catifelata.

 

Tratament pentru maini iritate

Crema cu avocado şi ulei de migdale

Ingrediente: o cana mică cu ulei de migdale, pulpa de avocado

Mod de preparare: Intr-un bol se amesteca bine uleiul de migdale si pulpa de avocado pana la omogenizare. Incalzeste crema  3 minute in cuptorul cu microunde sau pe flacara aragazului. Unge mainile in strat gros cu pasta formata, iar apoi inveleste mainile intr-un prosop cald, sosete sau manusi calde. Lasa sa actioneze 20 de minute. iar sterge mainile cu un prosop fin.