elefant.ro%20
Tags Posts tagged with "vacante"

vacante

0 1754

Pentru că suntem la început de vară, pentru că sigur îți faci planuri de vacanță și aștepți concediul cu nerăbdare, m-am gândit să-ți mai tai puțin din avânt și să-ți spun adevărul despre camera de hotel în care te vei caza. Iată 11 secrete absolut șocante pe care doar o cameristă le cunoaște, dar nu ți le va spune niciodată.

camera de hotel

1.Sunt șanse foarte mari ca lenjeria de pat să fi fost infestată cu căpușe

E șocant, dar adevărat: căpușele sunt cele mai des întâlnite insecte care pot infesta lenjeriile de pat din hoteluri și moteluri. De fapt, căpușele sunt blestemul și coșmarul întregii industrii hoteliere. Nu-ți spun că vei găsi în pat astfel de insecte, dar cu siguranță lenjeria pe care te întinzi relaxată a fost vizitată la un moment dat de gândăcei. Mare atenție la acest aspect dacă mergi în vacanță cu copilul și îl culci în patul de hotel! Noi, de fiecare dată când plecăm cu Luca pe undeva, luăm pătuțul pliant și lenjerie de acasă. Și am tot făcut drumuri în ultima vreme…eu încă sunt în concediu, încă primesc indemnizația pentru creșterea copilului și, evident, stând acasă, ne-am permis ieșiri mai dese.

2. Camerista ar putea să nu respecte semnul „Nu deranjați” pus în ușă

Dacă nu vrei să fii deranjat de cameristă, ai la dispoziție un semn pe care îl agăți de mânerul ușii de la intrare. Femeia îl vede și nu intră peste tine în cameră. Dar, în același timp, nu este obligată să-ți respecte dorința, care pentru ea este doar o sugestie. Trebuie să știi că din ce în ce mai multe hoteluri au renunțat la astfel de semne din considerente ce țin de securitate. Așa că după 24 de ore, vrei, nu vrei, camerista îți va face o vizită pentru a se asigura că totul este în ordine.

ratuste din cauciuc pe marginea cazii

3. Cada cu hidromasaj este mai murdară decât ți-ai putea imagina

Mulți turiști aleg hotelul și în funcție de dotările care există în băi, iar pe foarte mulți dintre ei îi încântă căzile cu hidromasaj. Din păcate însă, chiar dacă nu se vede, acestea sunt unele dintre cele mai murdare lucruri de care te poți atinge. Conform unui studiu realizat în America, 95% dintre căzile cu hidromasaj aflate în hoteluri erau infestate cu bacterii provenind din materii fecale, 81% erau infestate cu fungi și 34% cu stafilococul auriu.

4. Și căzile clasice sunt de evitat

Deși nu vei afla asta niciodată din gura unei cameriste, trebuie să știi că ea spală căzile din camerele de hotel cu același burete. Este foarte puțin probabil să folosească bureți de unică folosință pentru fiecarecamerăîn parte. Buretele adună bacteriile, sporii de mucegai, mizeria, fungii și infestează apoi tot ce atinge. Inclusiv cada în care tu te relaxezi fericită.

chiuveta de baie cu lavoar

5. O cazare scumpă nu garantează o curățenie lună

Dacă ai impresia că într-un hotel de cinci stele există și o curățenie pe măsură, te înșeli. Să nu ai impresia că dacă plătești o căruță de bani pe o cameră, ea este și curată lună. Nici vorbă! În preț sunt incluse alte lucruri. Asta este concluzia unui studiu realizat de americani, studiu la care au fost invitate să participe mai multe hoteluri de patru și cinci stele. Specialiștii au constatat că aceste unități de cazare, deși foarte scumpe, sunt mai infestate cu bacterii decât hoteluri mai modeste, de trei stele.

6. Produsele aflate în mini bar te duc în faliment

Dacă sticlele cu cola, pepsi, bere sau alte băuturi alcoolice care se află în mini bar îți fac cu ochiul, recomandat este să te abții. Costă foarte mult, nejustificat de mult…Cei de la Priceconomics au dat publicității un raport conform căruia alimentele și băuturile care seaflă în mini bar au un adaos comercial și de până la 400%.

aparat de facut cafea

7. Evită cafeaua servită la hotel

În bucătăria restaurantului de la hotel cafeaua se prepară în coffe maker în cantități foarte mari. Să nu ai impresia că atunci când comanzi un espresso îți este servit proaspăt. NU. În unele cazuri, cafeaua este deja pregătită și așteaptă poate ore întregi în coffe maker până îți este ție turnată în ceașcă. În tot acest timp, în rezervorul aparatului apar bacterii care se îmnulțesc cu o viteză uluitoare…Un studiu efectuat de producătorii de cafea de hotel și publicat în rapoartele științifice relevă până la 67 de tipuri diferite de bacterii care se ascund în interiorul rezervorului de coffe maker.

8. Paharele din care bei apă sunt foarte murdare

Recomandat este ca atunci când bei apă s-o consumi din sticlă (îmbuteliată) sau din pahare de plastic de unică folosință. Paharele din sticlă pe care ți le oferă hotelul sunt extrem de murdare, chiar dacă cu ochiul liber nu se vede. În urma unei investigații efectuate de o organizație de sănătate americană s-a descoperit că în multe hoteluri paharele erau spălate sau șterse cu buretele cu care se spăla pe jos. Este greu de crezut dar…este adevărat.

persoana care butoneaza o telecomanda tv

9. Telecomanda – ar trebui să folosești mănuși ca s-o atingi în siguranță

Telecomanda televizorului și cea a aparatului de aer condiționat sunt cele mai murdare obiecte dintr-o cameră de hotel. Imaginează-ți câți oameni înaintea ta le-au butonat! Potrivit Travelmath, pe o telecomandă se regăsesc peste 2 milioane de colonii de bacterii. Iar asta se întâmplă mai ales în hotelurile de cinci setele.

10. Nu-ți aranja produsele de igienă pe polița oglinzii din baie

Săpunul, periuța și pasta de dinți, trusa de machiaj, parfumul, aparatul de ras, gelul de duș, epilatorul…toate aceste mici obiecte personale de igienă și îngrijire ar trebui să stea departe de baie. În nici un caz nu le așeza pe marginea căzii, a chiuvetei sau pe polița de la oglindă! Sunt zone extrem de murdare, pline cu bacterii, spori de mucegai, fungi, stafilococi și muulți, mulți alți balauri..

pat dintr-o camera de hotel

11. Atenție la pilote!

Este cunoscut faptul că hotelierii au transformat spălatul lenjeriilor de pat într-o adevărată știință, cearșafurile și fețele de pernă fiind mereu ca scoase din cutie, chiar dacă nu mai sunt de mult noi. Însă, ceea ce nu știm este faptul că pilotele sunt foarte rar spălate. Un microbilogist american a dezvăluit într-un interviu acordat CNN că în anumite hoteluri pilotele nu au fost niciodată curățate. 

Sursa foto: Pixabay

0 1280

Ţi-ai cumpărat o vacanţă în străinătate? Cu siguranţă de abia aştepţi momentul în care vei pleca, în sfârşit, în concediu. Însă, nu uita că orice călătorie presupune anumite riscuri, dacă nu ştii ce măsuri de siguranţă să iei. Specialiştii allturism.ro ne dau 10 sfaturi pentru o vacanţă de vis, fără bătăi de cap.  Mimi a aflat toate noutăţile! Ascult-o pe Mimi!

 

 

1. Atenţie la cum te îmbraci!

Fă tot posibilul să te integrezi, evită să ieşi în evidenţă ca fiind turist. Îmbrăcămintea neadecvată nu face decât să atragă hoţii şi şarlatanii. Încearcă, pe cât poţi, să nu afişezi bijuterii, telefoane, genţi şi aparate foto sau video scumpe. Acestea sunt un semn sigur de vulnerabilitate şi te transformă într-o ţintă facilă.

 

2. Nu lua cu tine lucruri de valoare!

Identifică cel mai sigur loc de depozitare a acestora, imediat ce ajungi la destinaţie. Ia cu tine numai cât ai nevoie pentru ziua/noaptea respectivă şi nu lăsa la vedere bijuteriile şi aparatura pe care eşti nevoit să le ţii asupra ta.

3. Ţine banii în mai multe locuri

O rezervă de bani este esenţial să existe întotdeauna, aşa că asigură-te că împarţi banii în mai multe locuri precum buzunare din diferite genţi. De asemenea, separă întotdeuna cardurile de credit sau debit pentru a fi sigur că în cazuri neprevăzute ai la îndemână măcar o modalitate de plată. Nu se ştie niciodată cine te urmăreşte, aşa că foloseşte numai bancomatele din interiorul clădirilor, nu pe cele din plină stradă, şi de preferat în timpul orelor de program al băncilor.

4. Ai nevoie de ajutor? Cere-l!

Nu fi niciodată stânjenit să ceri ajutorul. Dacă simţi că eşti în veun pericol de orice natură, intră în primul restaurant, bar, firmă, clădire de birouri etc şi cere ajutorul. Nu te lăsa prins într-o poziţie vulnerabilă şi întotdeauna stai în locuri aglomerate dacă nu te simţi în siguranţă.

5. Dispozitive de siguranţă personală

Este recomandat să ai asupra ta un dispozitiv de siguranţă personală pentru eventualele situaţii ameninţătoare. Nu numai că te va ajuta să te simţi mult mai încrezător ştiind că ai asupra ta dispozitivul dar, în caz de pericol, poate face diferenţa.

6. Fă-ţi asigurare de călătorie!

Ca prioritate de top, fă-ţi asigurare de călătorie. Fie că vorbim espre eventuale cheltuieli medicale, fie că vorbim despre bunurile tale, asigurarea de călătorie ar trebui să fie luată serios în calcul atunci când pleci în vacanţă.

 

7. Fii precaut!

Cu toţii ştim că vacanţele sunt un prilej de explorare a necunoscutului, dar nu ignora semnele de avertizare. Dacă ceva sună prea bine pentru a fi adevărat, atunci, cel mai probabil, aşa şi este. Fii receptiv la sfaturile localnicilor, prietenilor şi la cele din ghidurle de călătorie, mai ales cu privire la locurile care trebuie evitate.

8. Nu împărtăşi necunoscuţilor informaţii personale!

Şarlatanii sunt întotdeauna în căutare de oportunităţi, gândeşte-te de două ori înainte de a împărtăşi detalii personale necunoscuţilor. Evită să foloseşti cardurile în internet-cafe-uri precum şi în orice alte locuri ce-ţi par dubioase. Uită-te întotdeauna după logo-uri de genul „Secure Visa”.

 

9. Familiarizează-te cu împrejurimile!

Când călătoreşti în străinătate, te supui legilor şi regulilor de la faţa locului. Cercetează temeinic şi din timp pentru a fi la curent cu tot ce te interesează, ce poţi face şi ce nu în ţara vizitată. Familiarizează-te cu împrejurimile, pentru a părea cât mai puţin vulnerabil în ochii şarlatanilor şi ai hoţilor.

10. Scanează documentele importante!

Ca o măsură de siguranţă: scanează de acasă toate documentele importante şi lasă-le în grija unei rude sau a unui prieten. Dacă în vacanţă ţi se vor fura actele, le vei putea primi pe cele scanate.