Bucătării în tendințele anului 2021
Bucătării în tendințele anului 2021 vom vedea la anul în toate magazinele de profil.Trendurile în designul interior al bucătăriei vin cu noutăți la care, poate, nu te-ai fi așteptat. Anul viitor, în trenduri se vor afla nuanțele închise, tonurile de gri, jocul alb-negru și pastelurile. Culorile strălucitoare lasă locul celor mate, iar în ceea ce privește materialele folosite, în prim plan se află combinațiile dintre metal și piatră, sticlă și plastic, lemn și beton.
Bucătării în tendințele anului 2021
Dacă plănuiești o reamenajare a bucătăriei, ar trebui să ții cont de câteva aspecte esențiale pentru un succes garantat. Sunt câteva criterii care trebuie respectate indiferent de stilul de design pe care îl alegi: mărimea bucătăriei, forma acesteia – sunt bucătării pătrate sau lungi și înguste, stilul ei – dacă ne referim la bucătăriile open-space. Nu în ultimul rând, când planifici reamenajarea, ține cont de cât de luminoasă sau mai puțin luminoasă este încăperea.
Ce culori se poartă în bucătărie în 2021
În 2021, la decorarea și reamenajarea bucătăriei se folosesc combinațiile alb-negru, toate tonurile de gri, tot ce înseamnă umbre și pasteluri. Acestea sunt opțiuni de luat în calcul atunci când zugrăvești, alegi mobila, alegi anumite decorațiuni interioare sau materialele care vor acoperi pardoseala și pereții.
Bucătării în tendințele anului 2021. Texturi mate
Anul viitor poți spune adio tuturor materialelor lucioase sau strălucitoare. Blatul de lucru, masa, dulapurile vin în culori mate, care dau încăperii un aer serios, dar foarte elegant și stilysh. Dacă bucătăria nu este foarte generoasă din punctul de vedere al spaâiului pe care ți-l ioferă, alege să decorezi în culori pastel, deschise, pentru a mări vizual camera. Dacă ai o bucătărie spațioasă, atunci te poți juca în voie și cu tonurile mai închise.
Ce materiale folosim
În bucătăria modernă a anului 2021 se regăsește o combinație inedită între diferite texturi. Într-o bucătărie cu pereți din beton poți aduce mult lemn, iar combinația va fi una super-reușită. De asemenea, metalul poate fi combinat cu piatra, iar sticla cu materailele plastice.
Mobila de bucătărie în anul 2021
În ceea ce privește stilul pe care îl alegi, optează pentru cel minimalist, care nu se demodează, de fapt, niciodată. Anul viitor se poartă dulapurile, rafturile și polițele în culori calde, deschise dar nu lucioase, ci în nuanțe mate. Dulapurile nu prezintă mânere, ci un sistem click-open. Ușile solide ale acestora ascund multe rafturi și locuri de depozitare practice și utile, spațiul fiind foarte organizat și foarte bine gândit. Și încă un aspect de care ar trebui să ții cont: mobila de bucătărie „îmbracă” tot peretele, de sus până jos. Nu există nici un spațiu pierdut. Dulapurile ating tavanul! Anul viitor vei vedea în revistele de specialitate dar și în magazine, multe modele de dulapuri fără uși. Totul este la vedere, așa că va trebui să acorzi o grijă deosebită în ceeace privește obiectele pe care le vei așeza pe rafturi.
Cum decorezi o bucătărie în tendințele anului 2021
O bucătărie modernă trebuie utilată cu electrocasnice de calitate. În bucătăria anului 2021 avem cuptor incorporabil, plită, hotă, frigider, mașină de spălat vase, cuptor cu microunde și alte electrocasnice mici care îți vor face viața foarte ușoară.
De asemenea, o bucătărie modernă este o bucătărie decorată în stil minimalist, practic, fără accesorii inutile. Pardoseala nu va fi acoperită cu covoare sau rogojini, iar ferestrele vor fi prevăzute cu jaluzele verticale. Anul 2021 vine și cu o noutate absolută care nu ne poate surprinde decât plăcut: decorațiunile „verzi”. Este vorba despre plantele de apartament care își găsesc în bucătărie aici locul perfect.
De asemenea, această încăpere, în care ne petrecem destul de mult timp, trebuie să fie cât mai spațioasă și cât mai luminoasă. Un motiv în plus să fii foarte atentă atunci când alegi obiectele de iluminat.
Nu în ultimul rând, dacă îți dorești o bucătărie în tendințele anului 2021, când mergi la cumpărături, alege magazine specializate în decorațiuni interioare și decorațiuni de grădină, firme și branduri cunoscute, care îți oferă produse de calitate. Nu face rabat de la calitate! Se va observa imediat și toate eforturile tale vor fi în zadar.
Sursa foto: Pixabay