Ții la sănătatea ta? Iată 6 lucruri pe care să le înlocuieşti chiar acum din baie
Baia ar trebui să fie locul cel mai igienizat din întreaga ta locuinţă, deoarece aburii, umezeala şi căldura sunt un mediu propice dezvoltării microbilor, germenilor şi sporilor de mucegai. Nu uita că o baie murdară şi neglijată te poate îmbolnăvi. Astfel, pe lângă faptul că va trebui să păstrezi o curăţenie lună, recomandat este să înlocuieşti şi anumite obiecte care, în timp, se deteriorează, se murdăresc sau se contaminează cu bacterii.
6 lucruri pe care să le înlocuieşti din baie
Buretele de baie se schimbă la trei săptămâni – În urma duşurilor zilnice pe care le faci, între fibrele buretelui de baie se adună o cantitate impresionantă de celule moarte, sebum, dar şi reziduuri de la produsele de igienă (săpun, şampon, spumant de baie, diverse loţiuni şi geluri de duş). De multe ori, nu speli buretele cu mare atenţie, îl clăteşti doar, iar acest obicei este unul care poate avea urmări grave asupra sănătăţii tale. Motivul? Astfel “încărcat” şi ţinut într-un mediu cald şi umed, buretele poate dezvolta bacterii şi germeni, dar şi spori de mucegai care vin apoi în contact cu pielea ta. Iată cum te poţi trezi cu afecţiuni dermatologice precum diferite tipuri de exeme, iritaţii sau infecţii ale ochilor.
Prosoapele de faţă şi de mâini se înlocuiesc zilnic – Prosoapele se înlocuiesc zilnic cu unele curate, fie că vorbim despre cele pentru mâini sau cele pentru faţă. Motivul? Pe parcursul unei zile sunt folosite frecvent şi se umezesc. Dacă nu le înlocuieşti, este foarte posibil să transferi pe mâini şi pe faţă bacteriile şi germenii dezvoltaţi între fibrele ţesăturii. Pentru că, aşa cum spuneam şi mai sus, umezeala este un mediu propice pentru dezvoltarea microorganismelor. Un prosop umed şi murdar îţi poate provoca infecţii ale ochilor, acnee, inflamaţii şi iritaţii ale pielii.
Pensulele de machiaj se înlocuiesc la şase luni – Spre deosebire de prosoape, care sunt mai tot timpul ude, periile, pensulele şi bureţii pentru machiaj sunt plini de praf, reziduuri cosmetice şi foarte mult sebum. Dacă le foloseşti zilnic, nu le cureţi şi nu le dezinfectezi, nu te mira că ai coşuri pe faţă sau infecţii ale ochilor. Pe de altă parte, trebuie să ştii că aceste ustensile, pe lângă faptul că se spală frecvent, se înlocuiesc cu unele noi o dată la şase luni.
Periuţele de dinţi se aruncă după trei luni – Periuţa de dinţi pe care o foloseşti adună de-a lungul timpului praf, reziduuri de la pasta de dinţi, spori de mucegai şi chiar de fecale – dacă o ţii într-un recipient amplasat în apropierea vasului de toaletă. Mai mult, faptul că este ţinută într-un mediu umed (nu poţi usca periuţa de dinţi după ce o foloseşti) aceasta poate dezvolta bacterii şi germeni pe care îi introduci în gură. Nu în ultimul rând, periuţa de dinţi se deformează, perii devin mult mai moi, iar procesul de curăţare nu mai este unul perfect.
Covoraşul de baie se spală în fiecare săptămână – Dacă în baie este trafic intens, în ideea în care ai o familie numeroasă, covoraşul pe care îl ţii pe podea se va murdări în câteva zile. Şi nu este vorba doar despre aspectul său, ci şi despre bacteriile, germenii, microbii, sporii de mucegai, praful, celulele moarte şi firele de păr care se adună în fibrele sale. Recomandat ar fi să cumperi un covoraş din cauciuc, antiderapant, pe care îl poţi spăla rapid şi care se usucă la fel de repede şi să renunţi la pufoşenia pe care o ai acum pe jos. Ştim că este plăcut să calci pe moale, însă fibrele textile se umezesc, de murdăresc şi prind un miros specific de cârpă umedă.
Perdeaua de duş se spală o dată la trei luni – Perdeaua de duş se spală o dată la trei luni sau ori de câte ori este nevoie, dacă observi urme de mucegai, pete de săpun sau depuneri de calcar. Fiind dintr-un material plastic, din muşama, perdeaua de duş poate fi băgată la maşina de spălat setată la o temperatură de cel mult 50 de grade. Adaugă puţin detergent şi optează pentru un ciclu de spălare rapid.
Sursa foto: Pixabay