Nu am timp? Am! Dar este doar pentru copilul meu!

Nu am timp? Am! Dar este doar pentru copilul meu!

0 971
la joaca

Mă întreba cineva într-o zi, foarte surprins și curios: „Dar cum de nu ai timp? Că doar stai acasă! Nu pot să cred că ești prinsă cu copilul non stop!” Chiar așa! Eu, cea care obișnuia să-și planifice până și minutele, dintr-o dată sunt mereu pe fugă și contra cronometru. Eu, cea mai organizată persoană din lume, acum trăiesc un haos în fiecare zi. Oare meseria de mamă m-a bulversat atât de tare încât nu mai fac față?

Sunt un om foarte organizat, planific totul din timp, analizez lucrurile de o mie de ori, pun în balanță riscurile, avantajele și dezavantajele.Viața mea întreagă a fost, până să apară Luca, extrem de bine pusă la punct. Părea că nimic nu mă poate surprinde, nimic nu mă putea arunca în haos. Acesta este și motivul pentru care nu prea eram luată pe nepregătite – întotdeauna am avut o plasă pe care să cad în caz de Doamne ferește ori un plan de rezervă care să mă scoată din impas.

Luca m-a dat peste cap, mi-a întors viața cu susul în jos, mi-a zdruncinat din temelie aproape toate principiile, mi-a arătat care îmi sunt limitele, ce pot face și ce nu pot face. A scos și frumosul dar și urâtul din mine, mi-a arătat că nu sunt invincibilă, că nu le pot face pe toate, că nu le pot face pe toate bine…Mi-a arătat că până și eu pot greși, că pot fi azi cea mai puternică ființă din lume, iar mâine cea mai stângace și vulnerabilă. Dar, înainte de toate, Luca mi-a răpit acel timp cu care îmi permiteam să mă joc înainte, un timp ce părea atunci inepuizabil. Revenind la întrebarea cunoștinței mele..de ce nu am timp…Am încercat să-mi răspund mie în primul rând rememorând o zi obișnuită din viața noastră. Și mi-am dat seama că timp ar fi, dar i-l dedic lui, copilului meu. Am timp…dar pentru el, foarte puțin pentru mine, pentru altceva sau altcineva.

la chiuveta

Dacă nu se trezește deloc peste noapte, Luca se scoală dimineața – cel mai devreme – în jurul orei opt. Îl aud cum vobește în legea lui cu jucăriile sau când începe să scâncească – semn că nu mai are răbdare și vrea să vină cineva la el. Și uite cum începe o nouă zi…Ritualul de dimineață presupune schimbat pamperși, schimbat de pijămăluțe cu hăinuțe de casă curate, spălat pe dinți și hai la joacă! Dar să nu-ți imaginezi că se joacă singur cu jucăriile. Nu. Joaca se desfășoară obligatoriu în încăperea în care sunt și eu adică în baie. În timp ce mă spăl pe față, pe dinți și fac rapid un duș, Luca își găsește o grămadă de lucruri de făcut: împrăștie toate jucăriile de pe marginea căzii, răstoarnă sulul de hârtie igienică și îl rupe, trage un lighean aproape de chiuvetă, se urcă pe el și umblă la tot ce găsește pe margine, scoate dopul, fură săpunul și vrea să dea drumul la apă. Slavă Domnului că, deocamdată, nu ajunge la robinet. A! Și să nu uit! Se urcă pe cântar și așteaptă să se aprindă display-ul. După ce se cântărește parcă s-ar juca puțin și cu ușa mașinii de spălat. Ieri l-am surprins cum încerca să se bage în cuvă.

Apoi, ne mutăm în bucătărie. Eu îmi fac cafeaua, el deschide și închide dulapurile, trage de sertare, încearcă să deschidă ușa de la cuptor – care este blocată – și învârte de butoane, deși știe că nu are voie. Cuptorul nu stă în priză decât atunci când gătesc ceva, așa că nu e nici un pericol, dar tot nu sunt de acord, îi explic și nu-l las.

Ne mutăm în sufragerie..eu la laptop îmi verific rapid mailurile sau încerc să scriu vreun articol pentru site..el – abia acum pot spune că începe joaca. Ori se urcă pe motoraș și face înconjurul mesei până amețește, ori se joacă cu mingea, ori vrea lângă mine. De multe ori, scriu cu el în brațe. Îl mai păcălesc cu jucărele și cărticele, dar nu-mi iese întotdeauna. Și uite cum se face ora 09.30-10, iar Luca primește micul dejun. Uneori, mănâncă repede, alteori masa poate dura și 40 de minute. La ora 11.00 ne pregătim să ieșim afară..ori merg cu el la cumpărături, ori în poposim în parc la leagăne, ori ieșim cu motorașul în parcarea din fața blocului. Asta, în zilele în care nu mergem la înot. Pentru că atunci programul se modifică puțin. Oricum ar fi, la ora 13.00 suntem acasă. Luca face băiță dacă venim de la bazin, mănâncă de prânz, iar la ora 14.00 îl pun la somn.

Am două ore la dispoziție să fac ceva de mâncare pentru noi, să pregătesc ceva pentru cina sau gustarea copilului, să spăl sau să întind rufe, să șterg praful, să curăț aragazul, să spăl geamurile sau obiectele sanitare, să calc niște lucrușoare sau cine știe ce mai apare și trebuie rezolvat. Depinde…oricum, rare sunt zilele în care nu am nimic de făcut. Ieri, de exemplu, am avut o astfel de zi minunată când am avut timp să frunzăresc puțin netul. Sincer…mă cam uit după locuri de muncă pentru că în august va trebui să mă întorc la serviciu și poate găsesc ceva mai atractiv față de vechiul meu job. Pe acest site am aflat niște ponturi despre cum să-ți negociezi salariul. Acum…slabe șanse mai mai negociez eu ceva la actualul loc de muncă, poate programul, să pot să-mi iau copilul de la creșă. Să vedem…Dar, recunosc, m-ar tenta mult un alt job…poate în PR, poate pe la vreo revistă pentru mămici sau parenting. Nu am nevoie neapărat de un contract de muncă – sunt tot felul de metode de colaborare – aici am găsit mai multe informații. Oricum, un lucru e cert: nu voi renunța niciodată la scris. Cred că dacă nu ar mai exista ziare, reviste, publicații online, hârtie…aș scrie pe pereții blocurilor, pe ciment și garduri, aș scrijeli cuvintele cu cuie, dacă nu aș avea creion sau pix..da..Hai că uite, gândurile îmi zboară aiurea și deja s-a făcut ora 16.00, iar din camera băiatului se aud scâncete: s-a trezit Luca. Ce repede zboară timpul..

la leagane

Până la ora 17.00 ne jucăm, ne uităm la desene sau răsfoim cărticele, ne jucăm cu mingea, cu motorașul, cu cuburile…întotdeauna se găsește câte ceva de făcut. După gustarea de seară, până pe la șapte jumătate – mai ales când afară e cald și frumos – Luca iese la joacă, afară în fața blocului sau în părculeț. O dată cu mine, o dată cu tăticul lui, timp în care eu ori am programare la manichiură, la cosmetică sau la sală. Și pentru că tot veni vorba de sală, de sport și mișcare, după o oră jumate cu Răzvan – instructorul meu de fitness – viața îmi pare de o mie de ori mai frumoasă. „Biiine! Dă-i! Nu te opri!! Sa nu-ndrăznești să te oprești! Haideee!!! Așa! Bine! Ce faci??? Te baaat!!! Ridică mâinile!! Spatele drept! Haideeee! Vine vara și nu suntem în grafic!!” Da, ajung să fiu dependentă de sport. Dependentă de mișcare. Iar Răzvan are grijă să mă muncească uneori atât de mult, încât abia mă mai țin pe picioare. Dar nu mă plâng. Asta și aștept de la el. Iată încă o oră jumătate doar pentru mine. Un timp care pare dilatat uneori la infinit, când nu mă mai gândesc la absolut nimic. Mintea mi-e goală de gânduri, sufletul mi-e gol de dureri…nu-mi simt decât pulsul și bătăile inimii. Și simt prin toți porii cum trăiesc.

Ajung acasă la ora opt jumate, chiar nouă fără ceva. Știu că Luca e mâncat și spălat. Are tati grijă. Eu nu mai trebuie decât să-i fac un biberon cu lapte și să-l culc. Iar apoi cad epuizată…A mai trecut o zi…Mâine o luăm de la capăt. Dar e bine. Și nu simt că nu am timp. Am. Dar aproape tot timpul meu este timpul lui. Și e bine. Pentru că așa trebuie să fie.

COMENTARII

Lasă un răspuns