Tratamente pentru varice. 3 produse naturale pe care să le încerci

Tratamente pentru varice. 3 produse naturale pe care să le încerci

0 1789

Varicele sunt una dintre cele mai răspândite afecţiuni, fiind întâlnite, conform studiilor efectuate de-a lungul timpului, la peste 50% din populaţia globului. De cele mai multe ori, nu sunt băgate în seamă şi nu ne alarmăm decât atunci când este prea târziu şi când suferim deja de alte complicaţii. Iată mai jos 3 tratamente pentru varice pe care să le urmezi penru ameliorarea acestei afecţiuni vasculare.

usturoi1. Tratamente pentru varice : Usturoi

Usturoiul are proprietăţi antibacteriene, antiinflamatorii, ameliorează circulaţia sângelui şi elimină toxinele din organism.

  • Ingrediente: 6 căţei de usturoi, 3 portocale, două linguri de ulei de măsline;
  • Mod de preparare: Zdrobeşte căţeii de usturoi şi pune-i într-un borcan. Stoarce portocalele şi adaugă sucul peste usturoiul zdrobit. Apoi, pune şi cele două linguri de ulei de măsline. Amestecă bine conţinutul şi ţine borcanul la frigider la macerat timp de 12 ore.
  • Mod de utilizare: Înainte de folosire, agită bine compoziţia din borcan. În fiecare seară, înainte de culcare, aplică mixtura pe piele, în zonele afectate de varice şi masează cu mişcări blânde şi circulare până când produsul pătrunde în piele. Apoi, îmbracă-te cu colanţi din bumbac, pentru ca picioarele să stea la căldură, peste noapte. A doua zi dimineaţa, clăteşte cu apă călduţă. Usturoiul este primul dintre cele trei tratamente pentru varice pe care ar trebui să-l încerci.

otet de mere2. Tratamente pentru varice: Oţet de mere

Oţetul de mere ajută la tratarea varicelor, ameriorând inflamaţiile. Nu trebuie decât să tamponezi zonele afectate ale pielii cu un dusc demachiant înmuiat în în oţet de mere. Această operaţiune trebuie repetată de două ori pe zi, iar rezultatele vor fi vizibile după o lună. Oţetul de mere are foarte multe beneficii pentru sănătate. Ajută sistemul cardiovascular să funcţioneze la parametri optimi, luptă împotriva radicalilor liberi, are proprietăţi anti-îmbătrânire, tratează osteoporoza, vindecă durerile de gât, eliberează sinusurile etc.

infuzie urzici 3. Tratamente pentru varice: Infuzie de urzică

Pune în 200 de ml de apă clocotită două linguri de frunze de urzică proaspete. Acoperă vasul şi lasă lichidul să se răcească. Bea din infuzie de 3 ori pe zi. Tratamentul poate fi urmat timp de cel mult 6 luni. Urzica este folosită în tratamente pentru varice şi, pe lângă ameliorarea acestei afecţiuni vasculare, aduce şi multe alte beneficii sănătăţii. Această plantă conţine vitaminele A, B1, B2, C, K, potasiu, fibre, acid folic, alfa şi beta caroten, calciu, magneziu, zinc, fier. Are proprietăţi antiinflamatorii şi scade tensiunea arterială. Subţiază sângele şi măreşte fluxul sangvin. Se foloseşte în tratamentele împotriva varicelor, trombozelor şi tromboflebitei.

COMENTARII

Lasă un răspuns