Uite ce să mănânci pentru un ten de invidiat

Uite ce să mănânci pentru un ten de invidiat

Ceea ce mănânci se vede pe fața ta! Iar pentru un ten curat, plin de vitalitate și sănătos trebuie să consumi anumite alimente și să le eviți cât poți de mult pe cele nocive. Mimi îți spune ce ar trebui să adaugi de acum încolo în meniul tău pentru ca pielea ta să fie mereu tânără! Ascult-o pe Mimi!

 

 

Legume și fructe colorate

Alimentele bogate în antioxidanți sunt prietenele cele mai bune ale tenului tău. Suferi de cuperoză, acnee, pete, ai tenul încărcat și parcă nici un produs cosmetic nu mai dă rezultate? Încearcă o cură de fructe și legume galbene și portocalii! Consumă cu încredere morcovi, ardei grași, piersici, caise.

 

 

frunze de spanac proaspat

Mănâncă…frunze!!

Nu este o glumă! Spanacul, ștevia, salata verde, ruccola conțin extrem de multe elemente nutritive, vitamine și minerale care îți vor ajuta tenul să se regenereze. Vei scăpa de pielea ce pare îmbătrânită înainte de vreme, de tenul încărcat și obosit.  Și, pentru că ne aflăm în mijlocul verii, încearcă să consumi cât mai multe roșii! Sunt legumele vedetă ale sezonului, este obligatoriu să le cumperi! Le poți pune în salate, le poți adăuga în sosuri sau consuma ca atare.  În ceea ce privește fructele – căpșunele, murele, afinele, prunele sunt cunoscute pentru capacitatea lor de detoxifiere a organismului.

 

peste somon cu verdeata

Alimente bogate în acizi grași

Da, ai ghicit, este vorba despre pește care conține Omega 3 – un element ce ajută la menținerea sănătății celulelor. Alege somon, macrou dar trebuie să știi că Omega 3 se găsește și în nuci sau ulei de in.

Consumă ulei de măsline

Încercăm să ne hidratăm tenul folosind o mulțime de produse cosmetice, ceea ce este un lucru bun. Însă, am putea face acest lucru consumând ulei de măsline, atât în salate, cât și la prepararea mâncărurilor gătite. În meniul tău zilnic trebuie să incluzi două linguri de ulei de măsline extravirgin. Nu mai mult!

 

iaurt in castron pe masa

Produse lactate slabe

Vitamina A este recunoscută pentru beneficiile pe care le aduce tenului, iar una dintre cele mai ușoare și la îndemână modalități de a consuma vitamina A este să mănânci cât mai multe lactate slabe: lapte, iaurt și brânză.

Alimente care conțin seleniu

Seleniul contribuie la menținerea sănătății celulelor pielii, iar alimentele care conțin acest mineral sunt foarte ușor de introdus în dieta ta. Poți consuma cu încredere carne de curcan, pâine din grâu integral, cereale integrale sau ton. Aceste alimente, pe lângă beneficiile aduse tenului, îți vor da și senzația de sațietate și nu vei mai fi tentată să ronțăi între mese.

 

cana cu ceai verde si frunze

Ceai verde

Ceaiul verde este cea mai recomandată băutură în cazul în care îți dorești un ten de invidiat. Are proprietăți antiinflamatorii, protejează și regenerează celulele pielii.  Consumă ceai verde și renunță la băuturile carbogazoase sau sucurile de fructe care sunt pline de zaharuri! Evident, consumă și multă apă plată! Apa este cea mai hidratantă băutură, nici nu se poate compara cu sucurile pe care le consumi atât de des vara. Mai mult, apa ajută la eliminarea toxinelor din organism, iar acest lucru va împiedica pe viitor apariția acneei.

COMENTARII

Lasă un răspuns