Uite cum scapi de coate și genunchi negri!

Uite cum scapi de coate și genunchi negri!

0 15771

Coate și genunchi negri – iată efectul unei acumulări masive de celule moarte care, nefiind îndepărtate, au dus la aspectul tern și uscat al pielii. Acest lucru este cauzat și de expunerea prelungită la soare, de frecarea sau presiunea la care este supusă pielea. Iată mai jos cum scapi de această problemă folosind produse naturiste!

Vara este sezonul când pielea se pigmentează cel mai puternic. Nu ți-ai dat seama până acum, dar avem  tendința, de multe ori, de a ne sprijini în coate atunci când stăm la masă sau la birou, la serviciu. Frecarea pielii cu suprafețele dure duce la îngroșarea acesteia – de unde culoarea închisă și aspectul uscat. De multe ori, stăm și în genunchi pe covor sau mochetă, atunci când le curățăm, când ne jucăm cu copiii etc. Presiunea exercitată și acțiunea de frecare pe suprafețe dure sau cu asperități ne afectează pielea. Și iată cum ne trezim cu coate și genunchi negri!

Vara, folosește loțiune pentru protecție solară

Pentru a scăpa de acest aspect neplăcut al pielii, trebuie să urmăm câteva tratamente naturiste simple dar foarte eficiente. În primul rând, pe timp de vară, este obligatoriu să folosim cremă sau loțiune pentru protecție solară cu factor ridicat. Chiar dacă nu stai la plajă și nu te expui timp îndelungat razelor de soare, crema nu trebuie să-ți lipsească! Ea te va proteja împotriva razelor UV care, altfel, îți vor afecta pielea și îi vor da o culoare închisă. Cu cât pigmentul natural este mai închis, cu atât culoarea coatelor și a genunchilor va fi mai închisă.

coate si genunchi negri

Folosește o mască din zahăr și ulei de măsline

Amestecă o cantitate egală de zahăr și de ulei de măsline până obții o pastă omogenă. Exfoliază genunchii și coatele timp de câteva minute, iar apoi clătește cu apă din abundență. Poți folosi, pentru îndepărtarea în totalitate a produsului un săpun cu pH neutru. În acest fel, vei scăpa de coate și genunchi negri.

Gel sau suc din frunze de aloe vera  

Gelul sau sucul din frunze proaspete de aloe vera te va ajuta să scapi de culoarea închisă a pielii din zona coatelor și a genunchilor, mai ales dacă te-ai expus prea mult la soare, timp îndelungat. Nu trebuie decât să aplici unul dintre cele două produse pe zonele afectate și să aștepți 30 de minute pentru a-și face efectul. Apoi, clătește cu apă călduță. Atenție! Nu folosi apă fierbinte, deoarece la temperaturi înalte pielea se deshidratează puternic.

Peroxid de hidrogen

Peroxidul de hidrogen va diminua culoarea închisă. Nu trebuie decât să tamponezi zonele afectate cu această soluție, folosind un disc demachiant. Masează blând timp de 10-15 minute, iar celulele moarte se vor desprinde lăsând în urmă o piele moale și catifelată. În acest fel, vei scăpa de coate și genunchi negri.

coate si genunchi negri 1

Lămâia te scapă de coate și genunchi negri

Se știe că sucul de lămâie are proprietăți de albire, așadar, ar trebui s-o încerci dacă vrei să scapi de această problemă. Freacă zonele închise la culoare cu o jumătate de lămâie, timp de 5 minute, iar apoi lasă sucul să pătrundă și să-și facă efectul timp de 40-50 de minute. Clătește apoi cu apă călduță. Repetă acest tratament în fiecare zi până când vei vedea rezultatele.

Mască din turmeric, miere și lapte

Turmericul sau curcuma are proprietăți antiseptice, mierea hidratează în profunzime, iar laptele are proprietăți de albire. Amestecă cele trei ingrediente până când ajungi la consistența unei paste fine. Aplică masca și așteaptă timp de 25 de minute să-și facă efectul. Apoi, clătește cu apă. Acest tratament te va ajuta să scapi de coate și genunchi negri.

Migdalele te ajută dacă ai coate și genunchi negri

Migdalele sunt foarte bogate în vitamina E și vor elimina petele inestetice de pe piele. Sparge câteva migdale și mixează sâmburii până când se transformă în pastă. Aplică tratamentul și masează blând și circular timp de 5 minute. Această pastă minune va înlătura celulele moarte și va reda aspectul sănătos al pielii.

 

COMENTARII

Lasă un răspuns