Un moment

Momentul acela cand iti inghiti lacrimile si-ti spui ca maine totul va fi bine…Momentul acela cand simti ca-ti pierzi mintile si ratiunea si puterea de a mai continua…Momentul acela cand privesti in jur si vezi ca ai obtinut tot ce ti-ai dorit vreodata de la viata si, cu toate astea, te simti mai mizerabil ca niciodata. Parca nimic nu mai conteaza…e ca si cum alergi nebun, intr-o cursa cu obstacole ce pare ca nu are capat. Obosesti, te epuizezi, te pierzi pe drum, te regasesti, mori si renasti, iar la finis, cand in sfarsit intrevezi acel finis, nu te mai poti bucura de nimic. Nu te consideri victorios. Nici invins. Nici nu mai tii minte pentru ce ai alergat…Pentru ca ai luat startul cu mult prea mult timp in urma, cand erai un alt om. Dar drumul, drumul te-a schimbat, te-a modelat, te-a transformat, ai crescut ope drum, te-ai maturizat si, in cele din urma, ai devenit altcineva. Iar acum nici nu mai stii cine ai fost si cine esti cu adevarat. Pentru ce ai luptat? Pentru ce ai disperat? Pentru ce te-ai zbatut? Ca sa ai CE? Ca sa fii CINE? Ca sa ajungi UNDE?

Ma doare sufletul la propriu, iar durerea musca din mine cate putin zi de zi. Ma sfasie incet, imi da ragaz sa ma bucur de o aparenta liniste pentru ca apoi sa revina si mai crunta. Imi da ragaz sa ma mint, imi da exact acel timp scurt in care reusesc sa ma pacalesc singura cum ca totul este de fapt bine si frumos si bun. E doar o amagire. In care continui ca inversunare sa cred. Realitatea e alta. Degeaba incerc s-o maschez…Sunt un zombi care functioneaza zi de zi si noapte de noapte ca un robot stricat, setat pe aceeasi functie. Am renuntat la tot, la viata mea intreaga pentru un vis ..pentru un vis frumos de care acum nu ma mai pot bucura. Pentru ca drumul a fost prea lung, prea anevoios, prea greu si m-a epuizat, m-a obosit, m-a stors de putere si nu mi-a mai ramas nimic. Decat momentul acela cand imi inghit lacrimile si-mi spun ca maine totul va fi bine..

Sursa foto: Pixabay