fashiondays.ro
Tags Posts tagged with "tinute printesa diana"

tinute printesa diana

0 8386
printesa diana mireasa main

De la rochia sa de mireasă, până la modelele sexy și îndrăznețe purtate în anii de după divorț, prințesa Diana a strălucit la fiecare apariție în public.  Ea a revoluționat lumea modei anilor 80-90 și a rămas un simbol al eleganței, feminității și delicateței chiar și în zilele noastre. Iată unele dintre cele mai spectaculoase ținute care au făcut istorie.  

printesa diana 8 - 19821982: Rochie cu talie joasă

În anul 1982, alături de Prințul William, pe covorul roșu. Rochia este creația designerului Bruce Oldfield, care a declarat că a preferat pentru prințesă un model simplu, cu talie foarte joasă, croit asimetric, acesorizat cu volane. Se observă modelul pe un singur umăr, care a revenit în topul tendințelor anului 2017.

printesa diana 2 - 19871987: Rochie pastel

Poate una dintre cele mai frumoase rochii purtate vreodată de Prințesa Inimilor, această creație stă sub semnătura designerului Chaterine Walker. Diana a apărut în acest model fabulos pe covorul roșu de la Cannes în anul 1987. Este vorba despre o rochie lungă, din chifon, largă, fără mâneci, simplă, dar extrem de elegantă. Pastelurile și mai ales culoarea blue se vor observa, de-a lungul timpului, în preferințele sale.

printesa diana 3 - 19891989: Model perle și paiete

O rochie din mătase, albă, dreaptă, cu crăpătură într-o parte, dintr-un material ușor creponat și accesorizat cu paiete și perle. Iată ținuta prințesei în anul 1989, pe covorul roșu. Rochia a fost completată de o jachetă scurtă – un bolero cu guler înalt și umeri proeminenți – model ce te duce cu gândul la ținutele celebrului Elvis.

printesa diana 10 -19901990: Rochie brodată și fără mâneci

Un model superb, într-o culoare albastru pastel, fără mâneci, pe corp, cu bust sub formă de inimă și broderii fine. Rochia, o creație a designerului Chaterine Walker, a fost purtată la un banchet prezidențial organziat în Camerun.

printesa diana 9 - 19921992: Rochie bleu, din chifon

Modelul este o reminiscență al celui purtat de Diana pe covorul roșu de la Cannes în anul 1987. Rochia, o creație a designerului Chaterine Walker, a fost purtată la un eveniment caritabil organizat la London City Ballet.

printesa diana 4 - 19901995: Una dintre ținutele sale preferate

O rochie de culoarea focului, de un roșu aprins, lungă și dreaptă, care lasă vederii un decolteu destul de adânc și sexy – ce te duce cu gândul la ținutele antice grecești. Este un model purtat în 1995, semnat de Victor Edelstein și unul dintre preferatele prințesei. Ca dovadă, de-a lungul timpului ea a purtat această rochie de opt ori. Se observă faptul că prințesa a ales aceeași culoare și pentru pantofi, așa cum obișnuia de foarte multe ori să procedeze. Azi, acest lucru nu ar fi privit cu ochi foarte buni.

printesa diana 61995: Rochie cocktail

După divorț, Diana adoptă un nou stil vestimentar și pare să renunțe, încet, încet la „uniforma regală” – rochiile lungi și drepte care au consacrat-o. Iată un model pe care l-a purtat în anul 1995, la un dineu susținut la Paris, în cinstea ei. Vorbim despre o rochie cocktail, roșu aprins, până la genunchi, cu bretele late și decolteu generos, creația designerului Christian Lacroix.

printesa diana 71995: Stilul simplu dar sexy

Iată o rochie pe care prințesa Diana a purtat-o la premiera unui film la Londra, în anul 1995. Este simplă, lungă și dreaptă, dar cu un decolteu generos. Modelul este accesorizat cu pantofi și o poșetă plic în aceeași culoare, un colier delicat și o brățară din același set.

printresa diana 8 -19971997: O ținută spectaculoasă

Prințesa Diana a strălucit literalmente la spectacolul „Lacul Lebedelor” organizat la Londra, în anul 1997. A purtat o rochie deasupra genunchilor, dreaptă, cu decolteu rectangular, accesorizată cu glitter, marca Jacques Azagury. Bijuteriile, marca Garrard, au completat o ținută cu adevărat spectaculoasă cum numai o prințesă poate purta. Se observă din nou asortarea pantofilor și a poșetei cu nuanța rochiei.