Planifică neprevăzutul! Cum să eviți accidentele în romantismul de sezon

Planifică neprevăzutul! Cum să eviți accidentele în romantismul de sezon

0 9137
cuplu in iarba

Vine iarna, sezonul în care ACASĂ devine cel mai bun loc pentru cuibăreală la căldură. Surprinzător sau nu, pe măsură ce temperaturile scad, activitatea sexuală din dormitor crește exponențial iarna. Astfel, specialiștii Planifică Neprevăzutul revin la datorie și au pregătit un ghid prin care vă spun cum să faceți să evitați accidentele în romantismul de acasă.

Bărbații sunt mai atrași de femei iarna

Un studiu realizat de o companie de jucării erotice arată că bărbații își doresc mai mult sex iarna. În cadrul studiului, 114 bărbați au fost rugați să evalueze poze cu diferite femei de-a lungul anului. Cercetătorii au descoperit că bărbații erau mai atrași de corpurile femeilor în lunile de iarnă, comparativ cu interesul manifestat în lunile de vară.
Un sexolog explică acest lucru prin faptul că bărbații își doresc mai mult ceea ce nu pot avea și, cum iarna nu lasă la vedere atât de multă piele, așa se poate explica și creșterea apetitului sexual. Pe scurt, acolo unde pielea e ascunsă de pulovere și fulare, există un interes mai mare și o curiozitate crescută. Mai mult, lunile de iarnă sunt și cele cu cei mai puțini factori de perturbare și sezonul în care stăm cât mai mult acasă, având astfel la îndemână cadrul perfect pentru seri romantice.

Sexul  luptă și cu răcelile de iarnă

Un alt motiv pentru care apetitul sexual e mai mare iarna e și faptul că sexul ajută la creșterea imunității, întărind sistemul de apărare al organismului împotriva răcelilor. Conform unui studiu realizat în cadrul departamentului de Psihologie de la Universitatea Wilkes, Pennsylvania, nivelul imunoglobulinei A produse de organism, care ajută la prevenirea răcelii și gripei, este semnificativ mai mare pentru cei care fac sex de două sau trei ori pe săptămână: mai concret, nivelul imunoglobulinei A este cu 30% mai mare, astfel că sistemul imunitar are parte de întăriri serioase pentru cei care aleg să aibă contacte sexuale mai des.

Apetitul e mai mare? Se impune grijă mai mare și la contracepție!

Că sexul iarna are beneficii multiple e clar, de aceea e important să vorbim din nou despre protecție. Pentru a vă bucura de o iarnă cu romantism acasă fara să existe și urmări neplăcute, trebuie să luați în calcul și metodele contraceptive înainte de a vă lăsa duși de valul euforic de după savurarea unei căni cu vin fiert. Și spunem asta pentru că România ocupă locul 3 în Europa la capitolul relații sexuale neprotejate pe parcursul unui an, cu o medie de 38 de astfel de contacte anual.

Dacă totuși se întâmplă ca, odată cuprinși de căldura din așternuturi, ambii parteneri să uite de metoda de protecție, specialiștii Planifică Neprevăzutul reamintesc că există o soluție la îndemână: contracepția de urgență. La noi în țară, 36% dintre femei au apelat la pastila de a doua zi după ce au folosit ca metodă contraceptivă prezervativul, dar a avut loc un accident: ori a alunecat, ori s-a rupt, iar alte 31% au folosit-o pentru că plănuiau să folosească metoda retragerii, dar aceasta a eșuat.

 

Ai întrebări? Uite unde te adresezi!

Pentru orice nelămuriri, întrebări sau curiozități privind o viață sexuală sănătoasă și responsabilă ne găsiți pe www.planificaneprevazutul.ro, dar și la adresa doctorul@planificaneprevazutul.ro, secțiune prin care specialiștii campaniei au răspuns până în prezent la peste 7000 de mesaje. Campania Planifică Neprevăzutul a fost lansată în octombrie 2013 de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală ca o inițiativă de informare și educare în ceea ce privește folosirea corectă a contracepției moderne. Planifică Neprevăzutul! (www.planificaneprevazutul.ro) se bazează pe cercetarea Emergency Contraception Study, care, în 2013, arăta faptul că româncele au, în medie, 38 de contacte sexuale neprotejate pe an și că 48% dintre românce folosesc metode contraceptive ad-hoc (în principal prezervativul și retragerea), cu risc mare de „accident” în ceea ce privește prevenirea unei sarcini nedorite. Începând cu acest an, Planifică Neprevăzutul are o componentă nouă de educare, prin secțiunea „Let’s Talk about”, care are ca obiectiv informarea în special a adolescentelor în ceea ce privește sexualitatea și sarcina, pentru a le ajuta astfel să ia decizii corecte privind viața lor sexuală. Nevoia unei astfel de rubrici educaționale a reieșit din datele publicate de Organizația Mondială a Sănătății, care arată că, în fiecare an, la nivel mondial, aproape 16 milioane de adolescente cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani și circa 1 milion de tinere sub 15 ani devin mame.

Sursa: Pexels

COMENTARII

Lasă un răspuns